sâmbătă, 21 aprilie 2012

Vin Paştile, Doamne!


Vin Paştile, Doamne, vin Paştile
Şi ce folos pentru mine,
Călătorind din Betania spre Emaus,
Cu o scurtă oprire în Ierusalim
Mi-e sufletul  în echilibru fragil
Pe-un fir de iarbă crud
Ce-a răsărit lângă un ghiocel,
Cu viaţa mai lungă, sunt sigur,
Decât singura mea tresărire
Pe care-o am în fiecare an,
Doar pentru trei zile,
Cu două-nserări între ele.

Vin Paştile, Doamne, vin Paştile
Şi mă-ntreb unde ne-ntâlnim,
Prin oraş, pe stradă, pe Cruce
Ori poate numai în mormânt?
Oasele mele să se-atingă de Tine,
Să-mi dai şi mie întâlnire-n rai
Precum tâlharului care s-a pocăit,
Să mă primeşti într-o scurtă vizită
Preţ de-o veşnicie, nu mai mult,
Chiar dacă plânsul meu l-am pus,
De mai bine de treizeci de ani încoace,
Într-o umilă dar văduvă secundă.

Vin Paştile, Doamne, vin Paştile
Şi-o să învie în mine dorinţa
De-a face-o plimbare prin rai,
Să stau, sătul, lângă un pom,
Alături de un leu şi-o căprioară
Vegheaţi doar de un  porumbel,
Având fereastra mea deschisă
Spre Răsăritul cel de sus,
În mâna stângă c-o pâine dospită
Şi-n dreapta cu-n strugure copt,
Cântând întregului pământ
Pacea, Netemerea şi Bucuria Învierii!
Pr. Marius Demeter


„Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.” (Mihai Eminescu)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012

Niciun comentariu: