vineri, 27 aprilie 2012

Principii de bază pentru familia creştină



Începe cu DA, la timp, şi prezintă-ţi defectele

Părinte Nicolae, să zicem că doi tineri văd în jurul lor multă necredinţă, văd tineri care nu mai merg la biserică şi care trăiesc în patimi, iar ei, căsătorindu-se, doresc să întemeieze o familie pe principii creştine, să trăiască ca nişte oameni ai Bisericii, să dea naştere la copii credincioşi, să-i crească în credinţă. Ce trebuie să facă pentru a reuşi în acest sens?
În primul rând să înceapă bine. Căsătoria lor trebuie să înceapă bine, pe o bază solidă. Fundamentul trebuie să fie bine pus la punct, pentru ca apoi să construiască clădirea vieţii lor, ca s-o numim aşa, cu mai multe etaje dacă vor, fără pericolul ca la cutremur, la necazuri, la probleme, să se dărâme din cauza temeliei. Marea problemă este temelia. În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă. În momentul în care-ţi faci planul cum să NU faci copii timp de doi ani, pentru că nu ai terminat facultatea, cum să NU faci copii timp de cinci ani, pentru că nu ai încă un apartament sau o casă şi serviciu, în momentul acela nu mai putem discuta despre reuşită în căsnicie. Nu trebuie să-ţi începi viaţa cu NU.
Apoi, trebuie s-o începi nu după, nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsătoreşti la timp, când eşti pregătit pentru asta, fără să te pregăteşti exagerat de mult, fără să stabileşti mii de principii, bazându-te pe sinceritatea ta, în primul rând, şi pe sinceritatea celuilalt.
Urmează să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că în general obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem, e bine că le avem, acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt. Dar trebuie să ne prezentăm defectele, pentru a vedea dacă celălalt e dispus sau are putere să le suporte. Asta nu prea se face, cei doi îşi ascund defectele, problemele lor diverse. Dacă o fată nu ştie să facă mâncare, trebuie să spună: „Nu ştiu să fac mâncare”. Asta se poate rezolva, că învaţă. Dar dacă cineva are un defect, de exemplu e gelos, asta trebuie să spui, ca să vezi dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia este rugina iubirii şi asta distruge.

Ereditate şi educaţie în creşterea copiilor

Şi apoi, în privinţa creşterii copiilor, pentru a ajunge tineri cuminţi, tineri virtuoşi, tineri buni?
Copilul trebuie să fie conceput cu vreo sută de ani înainte să fie conceput, aceasta este o altă problemă. Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, respectiv părinţii tăi, şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii tăi. De aceea poporul nostru, în înţelepciunea lui, zice: „Vrei să te însori? Du-te şi vezi bunica.” Nu părinţii, ci bunicii. Asta este foarte important.
O să zicem „Şi ce vină am eu că părinţii şi bunicii au fost aiurea?”. Moralitate, nedreptate etc. Nu ai nici o vină, dar ai putere. Botezul a anulat, Liturghia a întreţinut, Spovedania a curăţat iarăşi. Depinde de tine cum anihilezi zestrea. Dacă zestrea materială pe care o primim aceasta este, ce facem? Ori înlocuim zestrea, ori o acceptăm aşa cum este, ori o ameliorăm în vreun fel. Aşa şi zestrea cealaltă, spirituală, cu care venim. Acesta ar fi primul aspect.
Al doilea aspect este starea din timpul gravidităţii, atitudinea în timpul acesta faţă de Spovedanie, Liturghie; şi, după aceea, creşterea copilului, impregnând viaţa lui cu harul Duhului Sfânt. Asta înseamnă că dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie. Nu ştie, simte; nu înţelege, dar este. Dacă-l tot duci la biserică duminical şi chiar mai des, şi-l împărtăşeşti, apoi vine vremea şi de spovedanie, el nu ştie, dar simte; nu ştie ce simte, dar creşte aşa. Apoi încep lucrurile de atenţie: cum i-L împărtăşeşti pe Dumnezeu, ce-i spui despre Dumnezeu, cât îi spui, cât de mult îl atragi… Apoi urmează fereala – cât de mult îl fereşti de nebuneala lumii acesteia. Tu îi cumperi televizor, tu nu-i controlezi emisiunile, tu îi cumperi calculator, tu i-l schimbi că nu mai e mulţumit de el, tu îi dai acces la internet, tu nu-i controlezi accesul lui la internet, tu, tu, tu… Deci îţi stă în mână, ţie, ca părinte, să faci ce trebuie pentru copilul tău. Dacă-l iubeşti. Dacă nu-l iubeşti, îl laşi liber. Şi atunci el face ce vrea – pe de-o parte, ce poate – pe de altă parte, şi cât poate să înţeleagă.

Libertatea se bazează pe responsabilitate
Noi, care spovedim şi copii, şi tineri, primim adesea la Spovedanie tineri care mărturisesc în lacrimi o istorie incredibilă – adică de ce-au ajuns până unde au ajuns, până unde a mers nebunia lor, când şi-au dat seama. Sunt tineri care îşi acuză părinţii pentru că n-au fost drastici cu ei. Acum noi trăim într-o lume periculoasă deja: copilul poate pune mâna pe telefon să-şi reclame părinţii. N-am nimic dacă o face pentru violenţă sau alte cauze grave.
Am auzit de curând că un părinte a recomandat să nu batem copiii, să nu-i agresăm, să nu facem nimic din ce ne-ar putea afecta prin lege, dar să-i creştem într-o disciplină militară. Fără bătaie, fără violenţă de nici un fel, fără vreo agresiune, dar într-o disciplină militară. Ce înseamnă disciplină militară? Înseamnă că ai voie să faci multe, dar nu toate. Înseamnă că lucrurile se fac la timp, că nu-ţi este permis să ai drepturi, dacă n-ai obligaţii. Pentru că drepturile tale se sfârşesc unde încep obligaţiile tale. Şi libertatea ta se sfârşeşte acolo unde începe libertatea mea sau a altora. Numai faptul că exişti ca om nu-ţi dă libertate. Dacă vrei libertate, trebuie mai întâi să ai obligaţiile împlinite.
Părintele Nicolae Tănase

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012

Niciun comentariu: