„În toată vremea şi în orice
împrejurare e bine să căutăm să fim luminaţi de Dumnezeu, pentru a şti ce
trebuie să facem şi ce trebuie să spunem.” Sf. Siluan Athonitul
Omului îi lipseşte nu numai iubirea desăvârşită, ci şi
atotştiinţa. De aceea vedem adesea că fapte pornite din cele mai bune intenţii
pot avea consecinţe rele. Asta pentru că mijloacele cu care le-am dus la îndeplinire
au fost rele sau nepotrivite. Auzim
adeseori oameni care caută să se justifice invocând bunele lor intenţii; dar
acest lucru nu este de ajuns. Viaţa omenească e plină de greşeli de acest gen.
De aceea, omul care iubeşte pe Dumnezeu caută să fie întotdeauna luminat de
sus, plecându-şi neîncetat urechea lăuntrică la glasul lui Dumnezeu.
Sfântul
Siluan Athonitul (1866-1938) ne spune că există
mai multe căi de a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Întâi de toate, Dumnezeu Şi-a
descoperit voinţa Sa în cuvântul Său, în poruncile Mântuitorului Iisus Hristos.
Datorită desăvârşirii lor, aceste porunci exprimă voia divină la modul general,
fără a specifica modul concret şi variat de a le împlini în viaţa cotidiană. „Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată puterea ta..., şi pe aproapele tău ca
pe tine însuţi” nu ne răspunde la multe întrebări despre cum să ne comportăm în
situaţii concrete şi variate din viaţa noastră. De aceea, văzând nedesăvârşirea
iubirii noastre, asaltată de multe ispite şi slăbită de patimi, suntem cu toţii
obligaţi să cerem înţelepciune şi ajutor de la Dumnezeu.
Practic, Sfântul Siluan ne explică cum parcurge această cale: „Când un
creştin, şi înainte de toate un episcop sau un preot, se află în faţa nevoii de
a lua într-o anumită împrejurare o hotărâre potrivită cu voia lui Dumnezeu, el
va face lăuntric abstracţie de toate cunoştinţele sale, de toate ideile sale
preconcepute, de dorinţele şi de proiectele sale; eliberat astfel de „eul” său
propriu, el se roagă cu luare-aminte în inima sa. Şi primul gând ce se va naşte din această rugăciune în sufletul său îl
va primi ca pe un semn venit de sus.”
Această căutare presupune exerciţiul rugăciunii neîncetate,
convorbirea permanentă cu Domnul. De asemenea, această cale a aflării
voii lui Dumnezeu prin adresare nemijlocită implică renunţarea la voia proprie,
omul fiind gata să sacrifice totul, chiar şi propria sa viaţă.
Cu toate că Sfântul Siluan recomandă tuturor oamenilor, „fără excepţie”,
urmarea acestei căi, el recunoaşte că acest lucru este departe de a fi
accesibil tuturor. „Motivul e acela că majoritatea oamenilor nu aud glasul lui
Dumnezeu în inima lor, nu-l înţeleg, şi urmează mai degrabă glasul patimilor
din sufletul lor care acoperă cu gălăgia lor glasul discret al lui Dumnezeu”.
De aceea, există în Biserică încă o cale de afla voia lui Dumnezeu şi anume
să ceri sfat părintelui duhovnicesc şi
să asculţi de el. Sfântul Siluan prefera şi urma această cale, socotind-o
cea mai sigură dintre toate. Era ferm convins că mulţumită credinţei celui care
cere sfatul, răspunsul părintelui duhovnicesc va fi întotdeauna bun şi
folositor.
Ascultarea faţă de părintele duhovnic e o „Sfântă Taină a Bisericii”. Această
ascultare nu se limitează doar la Sfânta Taină a Spovedaniei, ci şi la orice
sfat cerut de la duhovnic. Când se apropia de părintele său duhovnic, Sfântul
Siluan se ruga lui Dumnezeu să-i descopere voia Sa prin duhovnicul său. El
pândea întâiul cuvânt al duhovnicului
ca pe o indicaţie venită de sus, ca răspuns al rugăciunii lui, dar şi al
rugăciunii duhovnicului care se punea în stare de rugăciune încă de la
începutul discuţiei. Întâiul cuvânt
fiind cules, Sfântul Siluan nu mai lungea discuţia. În acest fel, pentru el
orice duhovnic era un bun povăţuitor, deoarece avea certitudinea că Domnul îl
iubeşte pe om şi nu-l părăseşte niciodată pe cel care s-a lepădat de voia sa
proprie şi caută sfat.
Prin smerenia părintelui duhovnicesc care se roagă să fie luminat de har şi
a ucenicului care ascultă cu credinţă, Dumnezeu, „Care celor smeriţi le dă har”,
dăruieşte o „înştiinţare”, un „mesaj”, cuprins în întâiul cuvânt al duhovnicului. Sfântul Siluan spune că această
înştiinţare de la Dumnezeu nu întârzie să apară dacă părintele duhovnicesc şi
ucenicul au o atitudine corectă faţă de această „Taină a luminării omului”.
Sfântul Siluan insista ca toţi, fără excepţie, să-I ceară lui Dumnezeu să-i
lumineze în toate, ca să-şi poată apropia treptat căile lor de căile voii
sfinte a lui Dumnezeu, până ce vor atinge desăvârşirea.
A consemnat pr. Ioan Paroş
Din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul”, Ed. Desis, Sibiu,
2004, pp. 81-91.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 85, mai-iunie 2015
