Pokemon Go, experiment de manipulare în masă

Prin parcuri, pe străzi, pe câmp şi mai nou chiar şi prin bisericile urbane se poate vedea un spectacol bizar: oameni cu nasul în smartphone aleargă să vâneze mici personaje fictive, numite pokemoni. Pokemon GO este un joc lansat de curând. Succesul lui se bazează pe faptul că îmbină virtualul cu realul. Tehnologia, numită realitate augmentată, adaugă elemente virtuale în lumea reală văzută prin intermediul camerei foto de la smartphone, bazându-se pe geolocaţia oferită de telefon.

Pentru a vă oferi câteva informaţii despre acest fenomen care se răspândeşte cu repeziciune, vă oferim un colaj de materiale care arată pericolele la care se expun cei care folosesc aplicaţia, precum şi efectele pe termen lung.

Nebunia Pokemon

Milioane de oameni aleargă în fiecare zi ca să prindă monstruleţii virtuali, denumiţi pokemoni. Pokemon GO face legătura dintre lumea reală şi lumea virtuală. În toată lumea, numeroase construcţii sau locuri publice au fost marcate drept câmpuri în care pot fi găsiţi pokemonii. Aplicaţia a creat însă foarte multe probleme. Există oameni jefuiţi şi adolescenţi care s-au rătăcit. Un bărbat ce conducea nu a mai fost atent la volan şi a produs un grav accident de circulaţie.
Infractorii profită de febra Pokemon Go pentru a atrage jucători şi a-i tâlhări, astfel că autorităţile îi sfătuiesc pe împătimiţi să evite să meargă singuri după pokemoni, mai ales noaptea, şi să evite zonele rău famate.
În San Diego, California, doi bărbaţi au alunecat de pe marginea unei stânci în timp ce se jucau acelaşi Pokemon. Deşi locul era prevăzut cu un gard de sârmă tocmai pentru a se evita astfel de accidente, cei doi au sărit în mod repetat peste respectivul gard pentru a urmări nişte Pokemoni.

Activenews.ro
Milioane de dolari în câteva zile

La aproape o săptămână de la lansare, Pokemon Go pare a fi cel mai rentabil joc de pe platformele de descărcare de aplicaţii ale giganţilor Google şi Apple. Aplicaţia este cea mai descărcată şi se apropie deja de Twitter la numărul de utilizatori activi. Pokemon Go a adus mai multe milioane de dolari venit companiei care l-a lansat, în doar câteva zile.

lorientlejour.com

Primul deces cauzat de Pokemon Go

Un tânăr de 18 ani a fost ucis în Guatemala, iar vărul său a fost rănit, după ce au fost prinşi în vecinătatea casei unui necunoscut, în timp ce încercau să captureze unul dintre personajele jocului Pokemon Go.

dailymail.co.uk

Ce este Pokemon Go? O metodă foarte ieftină de cartografiere

Îţi aminteşti de copilărie când alergai găinile bunicilor prin ogradă sau prin grădinile vecinilor când scăpău pe sub gard? Cam aşa ceva e, dar acum bunica nu mai este, şi nici găinile... Alergăm pentru unchiu' Sam, să "capturăm" cai verzi pe pereţi, să cartografiem ograda noastră, strada pe care ne jucăm , adică un fel de metodă foarte ieftină de întocmit hărţi cu ajutorul naivilor (care-şi cumpără singuri dispozitivele de cartografiere, umblă în teren neplătiţi să facă asta, lucrează foarte amănunţit şi trimit datele în timp real la un sistem centralizat bine pus la punct.

Cornel Stelus

O societate robot

Au investit o groază de bani în supraveghere, în acumularea de informaţii. Supraveghează absolut toate persoanele din camera asta pentru informaţii. Ce cumperi, ce îţi place. Comportamentul tău. Pokemon Go face acelaşi lucru. Unii oameni îi spun capitalism al supravegherii. Ne manipulează comportamentul şi începem să ne comportăm într-un anume fel. Vom deveni un fel de societate robot în care vor şti cum vrem să ne comportăm şi ne vor spune ce să facem. Este ceea ce numim totalitarism.

Oliver Stone, regizor

Indignare: faceţi bine, nu lucruri inutile

Nebunia Pokemon Go l-a inspirit pe tânărul sirian Saif Aldeen Tahhan, un web designer stabilit în Danemarca de aproape doi ani, care a vrut să vorbească despre o altă realitate: cea a sirienilor care trăiesc de cinci ani în condiţii de viaţă cumplite.

Astfel a creat #SiriaGo, unde jucătorii nu mai aleargă după creaturi, ci după case, după truse de prim ajutor sau cărţi. „Fiecare obiect reprezintă un drept fundamental la care sirienii din păcate nu mai au acces. Cartea, de exemplu, se referă la dreptul la educaţie, căci 40% din copiii între 6-17 ani nu merg la şcoală.”, explică Saif Aldeen Tahhan pentru publicaţia L'Orient-Le Jour.

La nici o săptămână de la lansare, aplicaţia Pokemon Go a adus companiei mai multe milioane de dolari venituri şi a devenit cel mai rentabil joc pe platformele de aplicaţii. Tânărul sirian a văzut în acest capriciu o ocazie de a atrage atenţia asupra a ceea ce se întâmplă în ţara lui, o actualitate foarte violentă care a devenit comună în viaţa de zi cu zi. „Oamenii au luat-o razna cu aplicaţia asta, i-a prins cu totul! Mesajul meu este că să salvezi vieţi este mai important decât să vânezi pokemoni!” spune tânărul sirian, indignat.

lorientlejour.com

Experiment la scară mondială

Pokemon Go. Ce fugă înspăimântătoare de realitate. Ce schimbare de atenţie... ce manipulare. Câtă energie consumată într un joc virtual şi cât timp risipit. Câte ar putea rezolva Omenirea între timp, în loc să-şi investească capacitatea de imaginaţie şi energia într un joc virtual. Mi se pare un experiment la scară mondială. Un experiment ce testează capacitatea de manipulare a rasei umane.

Suntem ocupaţi cu prinderea de monştri virtuali şi, între timp, monştrii cât se poate de reali ne hotărăsc soarta şi viitorul, la masa negocierilor politice internaţionale.

Oana Pellea

„Lauda de sine nu miroase-a bine!” Mai ales în timpul Sfintei Spovedanii

Anumite persoane care merg la Spovedanie, în loc să se învinovăţească pe ele însele, cum este şi firesc, şi de trebuinţă, şi mai uşor a se spovedi, încep în modul cel mai neaşteptat să se laude: „Eu, părinte, n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni! N-am băut! Trăiesc cinstit. Mă bucur de consideraţia vecinilor şi a prietenilor. Eu, ca om, poate să fi greşit uneori cu ceva, dar acum deja nu-mi mai amintesc. Conştiinţa mea este liniştită!”

Această groaznică mulţumire de sine este mai mare păcat şi decât acele păcate pe care un astfel de om se laudă că nu le-a săvârşit, pentru că s-a împotmolit în bezna păcatului – oarba mândrie a mulţumirii de sine.

Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 85, mai-iunie 2015

Costumul popular – bun românesc de interes internaţional

Una dintre cele mai mari bucurii ale mele de anul acesta a fost faptul  că „Obiceiul colindatului de ceată bărbătească din România şi Republica Moldova” a fost înscris în lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO.  Din  România, lista recunoscută internaţional mai cuprinde: Doina, dansul Căluşului şi ceramica de Horezu. Este o recunoaştere care ne aduce mult, dar ne şi obligă.

Cum accesorizăm costumul popular?

Pe la noi se numeşte Ceata de Feciori şi este unul dintre cele mai cunoscute, mai bine păstrate şi transmise mai departe obiceiuri!  Este de origine latină şi concentrează valori importante ale folclorului românesc – muzical, literar, coregrafic. Şi pentru că în ţinutul binecuvântat dintre Olt şi Munţii Făgăraşului, obiceiul Cetei de Feciori este elementul central al sărbătorilor de iarnă, de mai bine de 8 ani, de Sf. Ioan, la noi are loc Festivalul-paradă al Cetelor din Ţara Făgăraşului.

Anul ăsta, de Sfântul Ioan, a fost primăvară. Peste 10 grade Celsius! Ne-am dus la paradă cu convingerea că o să vedem o defilare spectaculoasă de costume populare dintre cele mai frumoase. Peste 800 de băieţi şi fete au scos la plimbare, cu mândrie şi asumat, portul vechi, autentic românesc.

Din fericire, costumul era în stradă, la vedere, încins cu tricolor, şi nu în lăzi uitate, nepreţuite şi prăfuite!

Din păcate, nu au lipsit situaţiile în care era combinat cu eşarfe cu capete de morţi, cercei cât roata carului, machiaje şi coafuri stridente, cizme cu tocuri de 12 cm, catarame şi embleme arăbeşti sau chinezeşti, geci colorate, lanţuri de aur cât lesa unui buldog, ţigări sau sticle de rachiu agitate dezechilibrat!

Categoric, intrarea acestui obicei în patrimoniul cultural imaterial al omenirii ne obligă! Ne obligă să stabilim nişte reguli clare vizavi de costumul popular care devine bun românesc de interes internaţional. Ne obligă să facem diferenţieri clare şi categorice vizavi de spaţiul şi momentul în care îl purtăm! La o astfel de paradă nu ai ce căuta decât în costum complet, autentic, curat, fără niciun accesoriu adiacent! În outfituri urbane orice element îşi poate găsi armonios locul alături de alte obiecte vestimentare contemporane!  Dar cu bun simţ şi respect pentru fiecare împunsătură făcută la lumina lumânării de o bunică ce peste zi muncise să hrănească o familie întreagă.

Ne inundă kitschul

Am văzut costume noi! M-am bucurat! Semn că începem să ne căutăm (şi uneori ne mai şi regăsim) în esenţa noastră. Dar am văzut şi multe pierderi pe drum... costume cu dantele chinezeşti de plastic, din materiale sintetice, cu semne brodate sub formă de dragoni, care nu au nicio legătură cu nimic din cultura noastră! Sunt ieftine şi se împrăştie repede, astfel încât riscăm ca în câţiva ani să avem la fel ca în arhitectură, educaţie, agricultură, turism, economie, doar un simulacru-bătaie de joc, a ceea ce a fost cândva costumul popular românesc!

E mare nevoie să facem o diferenţiere clară între ce înseamnă artă populară ţărănească şi artizanat! Cei câţiva meşteri care se mai pricep cât de cât să facă astfel de costume şi-au adaptat oferta: au varianta ieftină, care se vinde cel mai bine, dar face cel mai mare deserviciu estetic şi cultural, şi varianta autentică – cu postavuri, catifele şi dantele de calitate, cu ţesături şi cusături autentice! Dar preţul final al unei astfel de opere este prea mare şi timpul necesar realizării acesteia prea lung. Puţini îşi mai permit aşa ceva şi astfel ne inundă kitschul.

Costumul popular românesc era sfânt. Pentru o ie sau un pieptar se lucra o iarnă întreagă! Aproape fiecare sat avea semnele şi culorile sale. Şi asta nu întâmplător. Cu rost şi rânduială! Bătrânele care stăteau pe margine când trecea parada anul ăsta şuşoteau ca nişte adevărate experte: „Ăştia-s din Drăguş, ăştia de la Mândra, ăştia de la Veneţia...” Şi nu au dat greş niciodată! A trecut şi o domnişoară, cu un costum stilizat: „Asta nu-i de pe la noi. O hi vreo doamnă de pe la Bucureşti care n-o hi avut pe nimeni, săraca, să-i lase un costum de Doamne-ajută!”

Sursă de inspiraţie internaţională

Ştiaţi că Ţara Făgăraşului este printre puţine zone din ţară în care mânecile iilor sunt ţesute, nu cusute?  „Mânecile alese”, cele bufante, ca de regină, care îţi dau un aer princiar  – nu mai ştiu pe nimeni să le mai poată reproduce!  Şi asta le face, iată, nepreţuite!

Ştiaţi că varianta de ie cu alb şi negru, “de Sibiu”, pe care o întâlnim la Boholţ  şi în alte câteva sate, a fost sursă de inspiraţie pentru designerul Tom Ford, care a îmbrăcat-o pe celebra cântăreaţă Adele pentru coperta revistei Vogue, cea mai importantă revistă de modă din lume?

Alina Zară, Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

 

Iuda: ieri, astăzi şi în veacul acesta, acelaşi!

Iuda – numele care personifică tot ce e mai josnic în om. În răstimpul  de până la noi, numele propriu a devenit chiar substantiv comun: iudă, având acelaşi înţeles. Şi totuşi, care este motivul pentru care, în vâltoarea evenimentelor ce marchează Săptămâna Patimilor, Iuda devine cel mai hulit şi dispreţuit?

Personaje şi momente cutremurătoare

Să ne apropiem, pe rând, de unele dintre personajele principale ale acelor momente cutremurătoare.

Ana şi Caiafa. Exemplifică ceea ce reprezenta Sinedriul în esenţa sa: cunoaşterea Legii şi autoritatea. Oare nu erau ei puşi după Lege în poziţiile pe care le ocupau? Şi de acolo, nu-şi dăduseră ei, oare, seama, după toate câte făcuse şi spusese Acesta în mijlocul lor, că Iisus este Hristosul? Şi atunci, hotărând ei să-L condamne la moarte pe Iisus, nu devin astfel demni de blamarea oamenilor? Şi totuşi Iuda îi depăşeşte cu mult, ca unul care este, la rândul lui, blamat... Incomparabil mai mult!

Ponţiu Pilat. Oare nu putea el, după cum singur mărturiseşte, să-L elibereze pe Iisus? Nu a primit el atenţionarea propriei conştiinţe, dar şi a soţiei, cu privire la acest Om? Pilat, însă, se decide să-L condamne la moarte pe cruce, chiar convins fiind de nevinovăţia Celui adus în faţa sa. Nu este Ponţiu Pilat de blamat? Şi totuşi Iuda îl depăşeşte cu mult, ca unul care este, la rândul lui, blamat... Incomparabil mai mult!

Oamenii, mulţimile. Nu a făcut Iisus minuni în mijlocul lor? Nu vorbea El, oare, chiar după spusa lor, „nu ca ceilalţi oameni, ci ca Unul care are cuvânt cu putere”? Şi totuşi, mulţimile au cerut într-un glas moartea Acestui nevinovat. Oare nu sunt mulţimile acestea de blamat? Şi totuşi Iuda le depăşeşte cu mult, ca unul care este, la rândul lui, blamat... Incomparabil mai mult!

O idee genială

Ce este, deci, acel ceva propriu numai lui Iuda care îl face personificarea josniciei umane? Să ne apropiem, aşadar, şi de Iuda, şi să surprindem mecanismele interioare ce l-au condus pe acesta spre nebunia gestului din seara Cinei celei de Taină.

Era Iuda unul dintre Apostoli? Era! Văzuse Iuda toate minunile pe care le-a împlinit Mântuitorul? Văzuse! Avea Iuda vreo îndoială că Iisus lucrează, întru adevăr, cu puterea Lui Dumnezeu? Aici trebuie să fim cu băgare de seamă, căci Iuda, tocmai, nu avea nicio îndoială că Mântuitorul este de la Dumnezeu! Mai ales acest lucru garanta planul lui! Căci lui Iuda îi venise o idee genială bazându-se chiar pe această convingere! Mai mult, culmea ironiei, Iuda va pune în aplicare însăşi învăţătura virtuţii în planul său. Căci de ce s-ar lăcomi? Doar Iisus scăpase de atâtea ori din mâinile iudeilor. Văzuse cu ochii lui! Niciun om nu-l va putea prinde pe Învăţătorul, căci niciun om nu se poate pune cu Dumnezeu!

Şi atunci ce mai rămânea de făcut? Nimic altceva decât o mică interferenţă personală în cauzalitatea fenomenologică, cu un mic cîştig suplimentar de partea lui, a lui Iuda.

O dată, apoi încă o dată şi încă o dată .... şi de fiecare dată Învăţătorul va scăpa, căci e de la Dumnezeu şi niciun om nu-L poate opri sau dovedi! Iar el, Iuda, va avea partea lui, care-l mulţumeşte! Şi va fi modest, nu se va lăcomi! Uite, va cere pentru început ceva mai mult de treizeci de arginţi! Nu-i nimic, ocaziile abia de-acum se vor ivi căci acolo, un pic, va interveni şi el, Iuda. Ah, ce poate fi mai genial decât să-ţi croieşti un plan perfect din care să-ţi iasă câştigul încetişor şi, în plus, garantat aşa, ca din partea Lui Dumnezeu! Căci nu poţi greşi calculul pariind pe atotputernicia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, nu-i aşa, nu se poate nega pe Sine Însuşi! Şi el, Iuda, are credinţă!

Uite! Chiar în seara asta va începe să-şi pună planul în aplicare, căci ştie exact unde va merge Învăţătorul după Cină – Ghetsimani. „Grăbeşte-te şi fă mai repede ce ai de făcut!”, îi spune Învăţătorul. Extraordinar, chiar şi Iisus parcă-l încurajează! Aşadar, semn bun! Să se grăbească, timpul trece iute!...

Încă o întrebare

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, dară, şi ori de câte ori ne vom gândi că noi nu puteam fi ca Ana ori Caiafa, căci noi ne-am fi dat seama de Iisus şi nu L-am fi condamnat; că noi nu puteam fi nici precum Ponţiu Pilat şi dacă ar fi depins de noi chiar am fi ţinut seama de semne şi L-am fi eliberat pe Acest nevinovat; că noi n-am fi strigat cu gloata isterizată cerând moartea Fiului Omului, deoarece minunile Acestuia de mult ne vor fi impresionat în adâncul fiinţei noastre; ei bine noi, cei care astăzi ne împărtăşim de Trupul şi Sângele Domnului considerându-ne casnicii Lui, după ce ne vom fi gândit mai înainte la toate acestea, să mai zăbovim o clipă în faţa propriului chip reflectat într-o oglindă şi să mai punem o singură întrebare:

— Oare, nu cumva, sunt şi eu... o iudă?

Alexei Burlacu

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013