Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte

 Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”

Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşii tăi, iar Domnul, văzând gândul tău cel bun, te va ajuta în toate şi experienţa însăşi te va învăţa calea.

Dar cel ce gândeşte de rău pe vrăjmaşii lui nu are în el iubirea lui Dumnezeu şi nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă te rogi pentru vrăjmaşii tăi, pacea va veni asupra ta. Iar când vei iubi pe vrăjmaşii tăi, să ştii că un mare har dumnezeiesc locuieşte intru tine. Nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de-ajuns pentru mântuire. Dacă, dimpotrivă, ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, e semn că un duh rău locuieşte în tine şi el aduce gânduri rele în inima ta; căci, aşa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune şi gândurile rele” (Matei 15, 19).”

Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Femeile însărcinate să se împărtăşească mai des

Viitoarea mamă trebuie să fie foarte liniştită şi împăcată ‒ şi pentru ca anormalele capricii de care dau dovadă în mod obişnuit gravidele să nu influenţeze în rău inima ei, să nu o păgubească, femeile care se pregătesc de naştere trebuie să se împărtăşească mai des cu Sfintele lui Hristos Taine.

„Cu cât mai des, cu atât mai bine!”, spune Sfântul Serafim din Sarov. Bineînţeles, cu conştiinţa propriei nevrednicii; bineînţeles, cu mare evlavie şi cutremur; şi bineînţeles, simţind cât de neputincioşi suntem şi câtă nevoie avem de puterea lui Dumnezeu, care ne sfinţeşte atât pe noi, cât şi rodul din pântece.

Pr. Artemie Vladimirov, în Cum să educăm ortodox copilul

Lumea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!

Reacţionând cu rău la rău nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul.
Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând şi să binecuvântăm sufletul rănit de rău şi să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne răneşte pe noi. Aşa, încet, încet, vom învăţa un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci şi multă frumuseţe şi bunătate şi astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus!
Răutatea noastră este strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca toată lumea să fie mai bună! Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Avem nevoie de răbdare, inteligenţă, curăţirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoinţă cât putem, de luminarea minţii prin rugăciune, şi de puterea pe care o primim prin Spovedanie şi Împărtăşanie!

Monahia Siluana Vlad, „Uimiri, rostiri, pecetluiri”

Ştiinţă şi religie. Când cântă un cor, mai multe inimi bat ca una singură

Să îţi uneşti vocea cu alţii în rugăciune poate fi o experienţă înălţătoare, care uneşte o comunitate într-un fel care poate fi în acelaşi timp şi arzător, şi liniştitor. Ar putea exista şi o bază fiziologică pentru aceste sentimente?

Ca să afle acest lucru, câţiva cercetători de la Universitatea din Gothenburg, Suedia, au studiat bătăile inimii membrilor unui cor de liceeni în timp ce aceştia cântau împreună. Cercetările lor, publicate în 2013 în Frontiers in Neuroscience, confirmă că muzica de cor are efecte calmante asupra inimii, mai ales când este cântată la unison.

Folosind instrumente de monitorizare a pulsului, cercetătorii au măsurat schimbările în bătăile inimilor celor care cântau, în timp ce aceştia navigau prin armoniile complexe ale unui imn religios suedez. Când corul a început să cânte, bătăile inimilor lor au încetinit.

„Atunci când cânţi frazele muzicale, e o formă de respiraţie ghidată”, spune muzicologul Bjorn Vickhoff de la universitatea suedeză, care a condus proiectul de cercetare. Ceea ce l-a uimit a fost faptul că aproape instant bătăile inimii coriştilor s-au sincronizat. Iar rezultatele instrumentelor de monitorizare a pulsurilor au început de la nişte linii amestecate haotic şi s-au sincronizat repede într-un zig-zag uniform. Bătăile inimii au intrat într-un ritm comun, ghidat de tempo-ul cântecului.

„E un mod minunat de a simţi. Nu eşti singur, ci împreună cu alţii, care simt în acelaşi fel”, spune Vickhoff. Cercetătorul plănuieşte să continue cercetările, pentru a vedea cum rezultatele acestora ar putea fi folosite pentru a crea grupuri mai unite şi dinamice în şcoli de exemplu, sau la locul de muncă.

„Când eram mic, în fiecare dimineaţă profesorul cânta cu noi un imn religios la orgă”, spune profesorul. „Ce idee extraordinară: să aduci o clasă de copii la ideea – „Noi suntem una şi astăzi vom lucra împreună.”

Anna Haensch, When Choirs Sing, Many Hearts Beat As One, în SHOTS – Health News from NPR, 10 iulie 2013

Traducere şi adaptare: Natalia Corlean

Când vrei să faci ordine în garderobă...

sau arta de a dărui ce nu îţi mai foloseşte

Se spune că dacă nu ai purtat o haină doi ani la rând înseamnă că nu ai nevoie de ea. Poate că altcineva are! Aşa că facem ordine în garderobă şi ne gândim să dăruim. (Cu atât mai mult hainele copiilor, care deşi sunt în stare foarte bună, le rămân mici.) Excelentă iniţiativă! Atunci când vreţi să faceţi astfel de daruri, ţineţi însă cont de câteva lucruri:

1.       Pregătiţi hainele ca pentru cineva drag din familie: spălaţi, călcaţi, împachetaţi frumos. Cei cărora dăruim sunt fraţii noştri, copii ai aceluiaşi Dumnezeu. Încercaţi să îi priviţi ca atare, nu ca pe nişte „copii sărmani”, „săraci”, „familii amărâte”. Aceste cuvinte nu arată iubirea pe care Dumnezeu o cere de la noi. Ele ne plasează pe o treaptă de superioritate, dispreţuitoare la adresa aproapelui care are nevoie de fapt de iubirea şi de atenţia noastră.

2.       Nu dăruiţi lucruri rupte (nu mai vorbim de murdare!), pe principiul „E încă bun, dacă îl coase!”. Acesta nu e dar, e descotorosire de ceva stricat. În plus, îţi mai şi amăgeşti conştiinţa că ai făcut o faptă bună. Faceţi în aşa fel încât orice dăruiţi să poată fi folosit imediat – acesta e un cadou adevărat!

3.       NU lenjerie intimă folosită! Sub nici o formă! Chiar dacă o fierbeţi la o mie de grade sau o dezinfectaţi în cel mai performant laborator!

4.       Sortaţi pe categorii: vârstă, fete/băieţi, anotimp. Scrieţi aceste informaţii pe cutiile în care le aşezaţi cu grijă.

5.       Cel mai frumos dar este cel în care pui suflet. Încercaţi să pregătiţi un adevărat cadou. De exemplu o cutie frumos împachetată pentru un copil, în care să puneţi haine de sezon şi să adăugaţi şi ceva nou: o cărticică, culori, o jucărie etc. Sau o cutie pentru familie, unde puteţi adăuga un ceai, o cutie de bomboane sau nişte vitamine. Scrieţi pe cutie informaţiile despre destinatarul potrivit. Dacă adăugaţi şi un bileţel cu câteva cuvinte inimoase, veţi aduce multă bucurie şi veţi da valoare gestului pe care îl faceţi!

6.       Nu apelaţi la altcineva pentru a împărţi lucruri – fie un ONG, o parohie sau un preot – dacă nu aţi urmat paşii de mai sus. Nu puneţi pe alţii în situaţia de a vă arunca hainele murdare sau rupte! Dacă este posibil, cereţi detalii despre familiile care ar avea anumite nevoi şi duceţi personal darurile, pregătite frumos. Astfel veţi stabili o legătură personală cu ei. În plus, veţi scuti organizaţia/preotul de suspiciunile şi nemulţumirile celor care nu înţeleg de ce nu au primit şi ei.

7.       Un cadou, nu o pomană. Copiii şi oamenii în general au mare nevoie să se simtă valorizaţi, să simtă că sunt importanţi, că ei contează. Că sunt iubiţi de Dumnezeu, de/prin oameni. Aşa vor privi altfel viitorul şi şansele lor în viaţă. Vor avea curaj să spere, să lupte, să muncească şi să izbândească. Să fie la rândul lor buni şi iubitori. Iubirea şi atenţia sunt o adevărată hrană preţioasă pe care o putem acorda celor din jurul nostru.

Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi… (Ioan 13, 34)

Natalia Corlean

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 89, ianuarie-februarie 2016
 

ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi

Un model de bune practici în astfel de daruri este proiectul ShoeBox. Povestea a început în 2007 cu un tătic care încerca să îşi înveţe copilul să împartă jucăriile cu alţi copii. Efectul darului făcut a fost aşa de impresionant atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, încât şi-au dorit să repete experienţa. Apoi, din vorbă în vorbă, din ce în ce mai mulţi părinţi, ba chiar şi tineri fără copii, au început să doneze cadouri ambalate frumos în cutii de pantofi. „Tot conceptul şi toată bucuria pe care trebuie să o simtă cel care face cutia se învârte în jurul aceluiaşi sentiment pe care l-am avut noi. Te gândeşti la un copil, indiferent dacă este fată sau băiat, îţi găseşti o vârstă de la 2 la 18 ani pentru care noi pregătim cutii, şi încerci să-ţi imaginezi la acea vârstă ce ar avea nevoie”, spune Valentin Vesa, iniţiatorul proiectului.

Valentin Vesa spune că după comunism noi, românii, am rămas cu o boală sufletească de a vrea mereu să primim, indiferent ce: loc de muncă, mâncare, locuinţă, să ni se facă drumuri etc. Se pare că începem să ne vindecăm, pentru că sunt tot mai mulţi români care încep să dăruiască.

Proiectul ShoeBox presupune să pui într-o cutie de pantofi cu ambalaj de cadou lucruri neperisabile pentru un destinatar ales (fată/băiat, vârsta): ce crezi tu că are nevoie, plus o scrisoare. Apoi îl duci la o locaţie ShoeBox (cele mai apropiate de noi sunt în Braşov şi Sibiu). De acolo, voluntarii proiectului duc cadourile la cei care au nevoie de ele. Este o acţiune bazată pe voluntariat şi oricine se poate implica.

Când ne rugăm pentru cineva, îi transmitem dragoste, grijă şi curaj

Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).

Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie... Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele!

În ce priveşte, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău … (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.

Părintele Arsenie Boca,

 Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraş

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015