Se afișează postările cu eticheta Postul Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Postul Mare. Afișați toate postările

joi, 1 iunie 2017

Postul: confruntare pro şi contra

A scrie un articol despre post este puţin, dacă se are în vedere că a posti înseamnă mai mult decât a nu mânca şi mai puţin decât a-ţi chinui trupul. Cine se hotărăşte să postească se înscrie într-un război amplu dus pe mai multe fronturi: trupesc, duhovnicesc, culinar, psihologic şi social, scopul acestui efort fiind apropierea de Dumnezeu. Este un război a cărui complexitate ne poate dezarma, dacă se ia în considerare doar efortul investit, în detrimentul beneficiilor pe care ni le aduce postul. De aceea este nevoie de îndrumarea unui duhovnic.

Interpretări diabolice
Ca duhovnici observăm, totuşi, că sunt puţini cei care postesc, că puţini creştini iau hotărârea de a posti. Mulţi dintre ei sunt convinşi că postul este inutil, fără să fi încercat vreodată să postească. Şi ne dăm seama că prima luptă a postului s-a consumat în plan raţional, iar argumentele contra postului au câştigat. Ba mai mult, s-au găsit şi citate biblice care să argumenteze că „nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15,11).
Asupra acestei lupte din plan raţional aş vrea să ne oprim în acest articol, deoarece doar câştigând-o putem ajunge să postim. Aşadar, hotărârea de a posti este precedată în plan mintal de o confruntare a argumentelor pro şi contra post. Am numit-o „luptă” deoarece consider că diavolul, duşmanul mântuirii noastre, are o implicare mare în această confruntare a gândurilor. Să luăm ca exemplu citatul biblic amintit mai sus.
Ştim că diavolul spune jumătăţi de adevăr. Cuvintele „nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om” aparţin, într-adevăr, Mântuitorului Hristos, dar ele nu se referă la mâncarea de post sau de dulce. Dacă vom citi în continuare textul evanghelic vom vedea că prin cuvintele respective Mântuitorul se referă la a mânca cu mâinile nespălate: „Gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule, acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om” (Matei 15, 19). Legătura făcută între cuvintele respective şi post nu aparţin Domnului Hristos, ci diavolului. De altfel, Mântuitorul nu ar fi putut să desfiinţeze postul, cât timp El postea.

Să tăiem gândurile cu sabia Scripturii
Este un şiretlic specific diavolului, care a folosit aceeaşi metodă şi când L-a ispitit pe Domnul Hristos pe Muntele Carantaniei, acolo unde a postit patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Confruntarea este relatată de evangheliştii Matei (cap. 4) şi Luca (cap. 4). Observăm că Mântuitorul nu discută cu diavolul care Îl ispiteşte, ci îi răspunde cu citate din Sfânta Scriptură, în felul acesta câştigând lupta. Este o metodă potrivită şi pentru noi atunci când luptăm cu gândurile strecurate de diavolul, care încearcă să ne convingă să nu postim: gândurilor să le punem înainte un citat din Sfânta Scriptură.
Să pornim, aşadar, o scurtă călătorie printre gânduri şi citate biblice[1], fără a avea pretenţia că le-am epuizat.
·          Gândului care ne spune că nu este nici o legătură între mâncare şi relaţia noastră cu Dumnezeu să-i spunem: „Când vei mânca şi te vei sătura, atunci păzeşte-te, să nu se ademenească inima ta, ca să nu uiţi pe Domnul.” (Deuteronom 6, 11-12);
·          Gândului care pofteşte să se sature de mâncare şi băutură şi crede că din acestea nu va veni nici un rău pentru suflet: „A mâncat Iacov, s-a îngrăşat Israel şi s-a făcut îndărătnic; îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime; a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale.” (Deuteronom 32,15);
·          Gândului care ne sperie de mâncarea săracă să-i spunem: „Mai bună este o bucată de pâine uscată în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă.” (Pilde 17,1);
·          Gândului care ne spune că din cauza postului vom slăbi, ne vom îmbolnăvi sau ne vom urâţi să-i spunem: „Iar Daniel a zis către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael şi Azaria: Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile şi dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi şi să bem apă! Apoi să te uiţi la chipurile noastre şi la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui şi cum ţi se va părea, aşa fă cu supuşii tăi! Atunci el le-a ascultat această rugăminte şi a încercat timp de zece zile. Şi după un răstimp de zece zile, ei arătau mai arătoşi şi mai graşi la trup decât toţi tinerii care mâncau din bucatele regelui.” (Daniel 1, 11-16);
·          Gândului care ne spune că este de ajuns credinţa şi nu mai trebuie să postim: „Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici... Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile cele rele.” (Iona 3, 5…10);
·          Gândului care ne spune că ne vom face de ruşine înaintea prietenilor dacă postim: „Pentru credinţa sufletului tău nu te ruşina, căci este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce mărire şi har.” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 4, 22,23);
·          Gândului care ne spune că Domnul Hristos nu ne-a îndemnat să postim: „Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6,17);
·          Gândului care ne arată că postul este inutil: „El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9,29);
·          Gândului care încearcă să ne convingă să ne îngrijim de trupul nostru prin mâncăruri şi băutură: „Grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13,14);
·          Gândului care ne spune că vinul este de post şi putem bea când şi cât vrem: „Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.” (Efeseni 5,18).
Astăzi sunt Paştile şi scriu aceste rânduri cu nostalgia şi bucuria postului care s-a încheiat.

Pr. Ioan Paroş, Parohia ortodoxă Boholţ
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 96, martie-aprilie 2017


[1] Citatele sunt luate din Biblia sau Sfânta Scriptură, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997.

sâmbătă, 16 martie 2013

De ce au fost rânduite posturile?






De ce au fost rânduite posturile? Ca să ne înveţe înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncare săţioasă şi gustoasă. Dar însemnătatea postului nu se termină aici: am vorbit de postul trupesc, dar el trebuie să fie pentru noi şcoală a postului duhovnicesc.
Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce vatămă, de la tot ce strică sufletul nostru, adică de la patimi, ce stau la temelia tuturor păcatelor noastre. Sfinţii Părinţi deosebeau opt patimi de căpetenie: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznădejdea, slava deşartă şi trufia. De ce patima lăcomiei pântecelui a fost pusă pe primul loc? Fiindcă cel ce nu biruie această patimă josnică, dobitocească, nu va putea înfrânge nici celelalte patimi. Sfinţii Părinţi, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înţeles căile prin care păcatul se dezvoltă în inima omenească, ne învaţă că toate acest patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, dacă nu biruim o patimă grosolană, aceasta naşte în inimă altă patimă, mai subţire, iar împreună atrag o alta şi aşa mai departe. Această legătură nedespărţită dintre patimi poate fi comparată cu un lanţ greu, în care suntem cu toţii strâns înfăşuraţi şi pe care trebuie să îl rupem începând nu de la mijloc, nu de la capăt, ci de la început. Postul a fost rânduit tocmai pentru că lăcomia pântecelui este începutul acestui lanţ, temeiul dintâi al tuturor celorlalte patimi ale noastre. (…)
Înaintea voastră stă postul – vreme de pocăinţă şi mântuire. Mulţi nu pricep însemnătatea posturilor şi nu le ţin. Totuşi, tocmai postul trupesc ne ajută să ne pocăim şi să ne mântuim, fiindcă lăcomia pântecelui este născătoarea tuturor celorlalte patimi şi în acelaşi timp cea mai uşor de biruit. Dacă vom împlini această poruncă uşoară, dacă ne vom înfrâna pântecele, vom căpăta stăpânire şi asupra celorlalte patimi.
Sf. Luca al Crimeii, Cuvânt în vinerea primei săptămâni din Postul Mare
(în volumul „La porţile Postului Mare”)

Sfântul Ierah Luca al Crimeii (1877-1961) a fost chirurg şi, mai târziu, arhiepiscop. Om de ştiinţă cunoscut, profesor universitar, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, iar din 2013 apare şi în calendarul românesc, în 11 iunie.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Împărtăşania de seara, comoară a Postului Mare



Cea dintâi şi cea mai importantă caracteristică a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite o reprezintă faptul că este o slujbă de seară. Dintr-un punct de vedere formal, aceasta este o slujbă a Sfintei Împărtăşanii ce urmează Vecerniei. (…) 



Aşteptarea care ne întăreşte în efortul zilei.
Miercurea şi Vinerea în timpul Postului, Biserica rânduieşte o abstinenţă totală de la mâncare până la apusul soarelui. Aceste zile sunt alese, deci, fiind potrivite pentru Împărtăşirea din timpul Postului care reprezintă unul din cele mai importante mijloace sau „arme” în lupta duhovnicească de-a lungul postului. Zile pline de osteneli duhovniceşti şi fizice, ele sunt luminate de aşteptarea primirii viitoarei împărtăşiri cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar această aşteptare ne întăreşte în efortul nostru atât duhovnicesc, cât şi fizic; îl transformă în osteneli ce caută spre bucuria Împărtăşaniei de seară.

O zi cu gândul la întâlnirea de seară cu Hristos.
Iar apoi, în lumina apropiatei întâlniri cu Hristos, cât de serioasă şi cât de importantă devine ziua pe care trebuie să o petrec în ocupaţii obişnuite; cât de multe lucruri triviale şi insignifiante, care umplu existenţa mea zilnică şi cu care sunt atât de obişnuit încât nu le mai acord atenţie, capătă o nouă semnificaţie. Fiecare cuvânt pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l săvârşesc, fiecare gând care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în „acord” cu nădejdea mea în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl „risipim” atât de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei. Întreaga noastră viaţă devine ceva ce a fost clădit prin venirea lui Hristos în această lume – înălţarea la El sau depărtarea de El, în întuneric şi nimicire.

O pregustare a Împărăţiei.
Nicăieri nu găsim mai bine şi mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii şi al Postului Mare decât în zilele Împărtăşaniei de seară – nu numai sensul Postului, ci şi al Bisericii şi al vieţii creştine în totalitatea ei. În Hristos, toată viaţa, tot timpul, toată istoria, Cosmosul însuşi s-au transformat în aşteptare, pregătire, nădejde, înălţare. Hristos a venit; Împărăţia va veni! În „lumea aceasta” putem numai să anticipăm slava şi bucuria Împărăţiei. Ca şi Biserică, noi părăsim lumea aceasta în duh şi ne întâlnim la masa Domnului, unde în taina inimii noastre contemplăm lumina şi strălucirea Sa necreată. Această pregustare ne este dăruită totuşi pentru ca să dorim şi să iubim Împărăţia şi, mai mult, pentru o comuniune harică desăvârşită cu Dumnezeu în „ziua cea fără de seară” ce va să vină. Iar de fiecare dată când, anticipat, am gustat „pacea şi bucuria Împărăţiei”, ne întoarcem în această lume şi ne regăsim din nou pe un drum lung, îngust şi dificil. De la praznic ne întoarcem la viaţa postului – la pregătire şi aşteptare. Aşteptăm seara acestei lumi care ne va face părtaşi la „bucuria strălucirii sfintei slave a lui Dumnezeu”, la începutul care nu va avea sfârşit.
Părintele Alexander Schmemann, Postul Mare

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013