„Şi dacă nu sunt frumoasă, ce fac?”

— „Doamne, Tu m-ai făcut. Şi dacă nu sunt frumoasă, ce fac?”. (întrebare pusă din public, în cadrul unei conferinţe)

— Da’ de unde ştii tu că nu eşti frumoasă? Cine ţi-a spus sau unde te-ai uitat de-ai văzut că nu eşti frumoasă? Cred că te-ai uitat în oglindă! De ce cred? Pentru că şi eu mă uit câteodată în oglindă şi zic: „Doamne, ce urâtă sunt! Uite cum arăt şi totuşi copiii ăia îmi zâmbeau din toată inima! Cum e posibil?”

Aşa că, fetiţa mea dragă, să zici aşa: „Doamne, dacă Maica Siluana e atât de bucuroasă deşi spune că se vede urâtă, şi cu adevărat şi eu i-am zâmbit şi nu mi s-a părut atât de urâtă, nu cumva aş putea să dobândesc şi eu acea bucurie şi să par şi eu frumoasă?”

Nu te mai uita în oglindă ca să vezi dacă eşti sau nu frumoasă, pentru că vei iscodi să afli acolo cine ştie ce imagine din clipurile publicitare! Uită-te în oglindă ca să vezi dacă nu eşti ciufulită, dacă nu eşti murdară pe faţă, dacă nu ţi-ai pus puloverul pe dos! Iar ca să vezi cât eşti de frumoasă, uită-te în icoana Maicii Domnului şi zi: „Maica Domnului, nu-i aşa că şi eu sunt frumoasă?” Pentru că frumuseţea ta e înăuntru.

Frumuseţea omului nu este în lut, ci în lumina dinlăuntrul lutului! Dacă cineva se uită la bec şi zice: „Ce frumos e becul ăsta!”, rămâne cu sticla. Dar cine zice: „Ce frumos luminează becul ăsta!”, îşi luminează casa cu el.

Aprinde-te cu lumina bucuriei sfinte, copila mea, şi o să fii mult mai frumoasă decât Miss Bucureşti. Aprinde-te de Duhul Sfânt, dă-ţi cu parfumul rugăciunii, spală-te cu Spovedania, hrăneşte-te cu Mântuitorul şi cere bucurie de la Dumnezeu şi atunci vei fi frumoasă pentru privirea duhovnicească, iar ochiul lumesc o să zică: „Ce urâtă pare asta şi ce bucuroasă e! Eu sunt frumoasă şi atât de nefericită! Cum e posibil?”

Hai, curaj!

Maica Siluana Vlad (Meşteşugul bucuriei, vol. 2)

The Girl and The Mirror

I see you check the mirror,

And you don’t like what you see.

It’s clear you think you’re ugly.

You don’t see things clearly.

You touch a finger to your face,

Smooth creases that aren’t there.

Put concealer on imagined spots,

A hand runs through your hair;

It’s perfect but you comb it hard,

Smoothing bumps that aren’t.

You try to move away then,

From your face but find you can’t.

Your attention’s been distracted,

By your hatred of your nose,

You poke it, tears in your eyes,

Your anguish clearly shows;

Painted right across your face,

Which just moments before,

I’d found myself admiring,

I can’t admire it any more.

Your face no less than perfect,

How I’d love to look that way,

But the hatred that you feel for it

Makes your beauty go away.

Before my eyes, as I watched on

You looked upon your face,

And destroyed your perfect beauty,

Leaving hatred in its place.

A poem by Pooky

https://pookypoetry.wordpress.com/2013/11/29/the-girl-and-the-mirror/

Scrisoare către o fetiţă din zilele noastre

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.

Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva

Ai grijă, dragă S.. Mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…

Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.

O cale plină de comori

Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.

O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.

Departe de Dumnezeu

Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.

Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

Bucură-te, dragă S. Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat.

Maica Gavrilia (din volumul „Asceza Iubirii”)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

Cum pot scăpa de păcatul înjurării?

Doamne ajută, maică Siluana. Cum pot scăpa de păcatul înjurării???

Cu drag, Claudia

Bucurie sfântă, Claudia mea!

Este de mare folos să întrebi și să capeți răspunsuri care să te ajute să treci cu bine prin dificila vârstă a adolescenței în care ai intrat. În primul rând aș vrea să subliniez cât de important e pentru tine faptul că numești înjurătura „păcat”. E o dovadă că ai o conștiință vie și o finețe sufletească demne de apreciat. Apoi, este de admirat capacitatea ta de a numi răul rău și de a-l mărturisi, pentru că presupune o responsabilitate mai greu de dobândit la această vârstă. Mai mult, întrebarea ta e o adevărată lecție pentru morala lumii în care trăiești, o lume care nu mai știe ce este păcatul.

Nu e ușor pentru mine să-ți răspund în cuvinte potrivite ție dar și conforme cu învățătura Bisericii noastre despre păcat dar, cu rugăciunile tale, voi încerca.

De ce înjură omul?

Pentru că este mânios, nu? Și caută o formă de a-și ușura sufletul de presiunea furiei și a urii care o pot însoți. Deci cauza înjurăturii e mânia. Este mânia un păcat? Nu! Mânia este o emoție, o putere a sufletului care ne e necesară ca să ne apărăm de rău (sugestiile celui rău, diavolul) și să ne păzim integritatea fără a răspunde răului cu rău. Când răspundem cu rău devenim și noi răi! Doar că aproape nimeni nu mai folosește această putere spre binele său și al aproapelui, ci doar spre a se răzbuna sau a pedepsi pe cei ce-l împiedică să-și împlinească voia sau nevoia. Așadar, mânia nu este păcat, ci ceea ce facem cu această energie care țâșnește în noi când suntem împiedicați să facem ce voim sau ce este bun pentru noi. Ca urmare, înjurătura fiind o faptă pe care omul o face la mânie, fie cu cuvântul, fie cu gândul, este păcat. Dacă nu înțelegem acest aspect vom trăi în confuzie și vom numi păcat și ceea ce simțim, adică furia, durerea, mânia despre care vorbeam și cât vom trăi nu vom putea scăpa de păcat pentru că a fi viu înseamnă a simți. Așa cum trupul nostru simte realitatea din afară prin organele de simț, și sufletul simte realitatea lăuntrică prin aceste mișcări ale sale numite emoții și sentimente. Avem emoții numite pozitive când ne împlinim nevoile și dorințele și voia legată de ele și emoții negative când n-am putut, nu putem sau ne temem că nu vom putea să ni le împlinim. Și emoțiile negative sunt bune pentru că ne informează ce se petrece în noi și ne dau energie ca să gândim și să căutăm posibiltăți de realizare. Ai văzut cât de inventivi suntem când ne e frică de ceva, nu? Câți copii mai învață când nu se tem că vor fi ascultați?! Și așa mai departe.

Așadar, nu mânia pe care o simțim este păcat, ci ce alegem să facem cu acea energie a ei. Domnul spune „mâniați-vă și nu greșiți!”. Ce minune! Putem să ne mâniem fără să greșim! Felul greșit de a ne folosi mânia este cauza faptelor dăunătoare iubirii și binelui, adică a păcatului. Ca urmare, ca să poți scăpa de păcatul înjurării ai nevoie să conștientizezi cauza lui, adică mânia pe care o simți și nevoia din spatele ei. Vei constata că exprimarea mâniei prin înjurături nu numai că nu te ajută să-ți împlinești acea nevoie sau dorință, dar îți strică și multe alte realizări. Și vei căuta alte modalități de trăire a mâniei și vei găsi soluții înțelepte pentru a-ți împlini nevoile și dorințele.

Spune-i Lui

Primul pas pe care îl ai de făcut pentru a scăpa de orice păcat legat de mânie este să-I spui lui Dumnezeu tot ce te înfurie și tot ce urăști. Să nu crezi că ești „rea” pentru că ai uneori astfel de sentimente. Până nu va ajunge sfânt, omul va avea și astfel de sentimente în orice relație. Mai ales în familie unde trăim mult împreună și avem mai multe dorințe diferite. Iubirea noastră cea mai mare este presărată adesea cu ură și furie... Să acceptăm asta și așa vom înțelege câtă nevoie avem de prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Dacă vei accepta sentimentele și nu vei asculta impulsul de a răni, ci Îi vei cere ajutor Domnului, vei scăpa imediat!

Iată cum ai putea să te rogi: „Doamne, vezi ce furioasă sunt pentru că nu sunt lăsată să fac asta sau asta... sau ce ură vine în mine când X spune sau face asta... Te rog, scapă-mă și vindecă sufletul meu de impulsul de a pedepsi sau de a mă răzbuna și învață-mă ce să fac și cum să fac! ”.

De mare ajutor îți va fi și să ai un jurnal în care să scrii tot ce te doare și tot ce simți și, la sfârșit să te rogi cum vei crede tu de cuviință.

Nevoi și dorințe

Pasul următor este să privești în față nevoile și dorințele tale. Și să le așezi într-o ordine de prioritate. Vei descoperi că ai nevoi și dorințe care uneori se bat cap în cap. Asta naște furie și dezorientare în suflet și e nevoie de spirit de sacrificiu de multe ori. Adică tu să alegi care nevoie e mai importantă pentru tine și pe care o jertfești dacă se contrazice cu aceasta. Atunci, furia pe care o vei simți se va transforma în energie de creștere și creativitate. Să presupunem că dorești să te joci pe calculator pentru că ai nevoie de recreere, dar nu-ți poți permite asta pentru că nu-ți dau voie părinții pentru că ai stat deja în fața calculatorului destul timp în ziua aceea. Vei simți furie! E firesc! O să-ți vină să înjuri! Nu e firesc și nu-ți e de folos. Așa că alegi să spui: „Doamne, ce furioasă sunt, ajută-mă!” și să te întrebi dacă sănătatea e o nevoie prioritară pentru tine. Dacă nu - și e posibil, pentru că un adolescent nu are încă posibilitatea psihică să prevadă pericolele, ci, dimpotrivă, se simte atras de ele - să iei în calcul nevoia de a fi în relații bune cu părinții. Dacă descoperi această nevoie în tine, vei putea să-ți sacrifici dorința de dragul acestei nevoi.

Din acest sacrificiu va izvorî o mare bucurie și mulțumire care îți va schimba ziua. Dar numai dacă va fi un sacrificiu liber, pentru că așa ai ales tu, altfel nu e valabil, pentru că nu vei fi liberă.

Un ultim pas ar fi să notezi în jurnalul tău toate victoriile și toate căderile. Pentru reușite să mulțumești lui Dumnezeu, iar căderile să le transformi în lecții. Să te întrebi ce ai învățat din asta pentru viitor.

Maica Siluana Vlad

sfintiiarhangheli.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013

Un manual pentru tinerii care caută repere

„Am iubit pătimirea” - jurnalul Sfântului Arhiepiscop şi Doctor Luca

Astăzi am terminat de citit o carte care a lăsat urme adânci în mine. Viaţa Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877 - 1961) este un manual pentru tinerii care nu s-au decis încă încotro s-o ia, ce să facă, ce meserie să aleagă, ce repere să aibă în viaţă... Arhiepiscopul Luca a fost unul dintre cei mai străluciţi chirurgi şi profesori de medicină ai secolului XX, renumit în întreaga Rusie.

Un chirurg faimos

Iniţial iubitor al picturii, s-a înscris la Academia de Arte din Petersburg, dar în timpul examenelor de admitere a apărut în inima sa îndoiala ca alege drumul potrivit:

„Este oare bun drumul pe care vreau să mi-l aleg în viaţă? Şovăielile, care n-au ţinut multă vreme, s-au încheiat cu hotărârea că nu am dreptul să mă ocup cu ceea ce îmi place mie, ci cu ceea ce este de folos pentru oamenii care suferă. Din Academie i-am trimis mamei o telegramă în care îmi arătam dorinţa de a intra la facultatea de medicină.” (Sfântul Luca al Crimeei).

Sfântul Luca se căsătoreşte şi va avea patru copii. Odată terminată facultatea de medicină începe să studieze din ce în ce mai mult, având râvna de a cerceta şi emite noi teorii şi metode în chirurgie. Ajunge rapid medic, operând zilnic foarte mulţi pacienţi. Faima lui se întinde rapid în întreaga Rusie. Îşi dă doctoratul în medicină cu o teză care uimeşte comisia.

Avea sute de pacienţi pe lună, listele de aşteptare erau foarte lungi, toţi vrând să ajungă a fi operaţi de medicul Voino-Iaseneţki (viitorul Arhiepiscop Luca), un chirurg care opera cu o precizie extraordinară. Sfântul Luca opera numai cu icoana Maicii Domnului pe perete, refuzând să intre în sala de operaţii atunci când icoana a fost confiscată de sistemul politic ateu.

Hăituit de sistemul comunist

Medicul Voino-Iaseneţki stătea de dimineaţa până seara în spital, iar în restul timpului lucra noaptea la tratatul de chirurgie septică. Remarcat de ceilalţi ca fiind sclipitor în discuţiile teologice, este hirotonit preot şi la doar doi ani este hirotonit întru arhiereu. Soţia lui murise şi o infirmieră îi îngrijea pe cei 4 copii ai doctorului.

De aici începe o viaţă atât de grea şi chinuitoare încât ai impresia că peripeţiile lui nu se mai termină. Arestat şi exilat de trei ori în Siberia, Sfântul Luca este mutat ca o marionetă dintr-un oraş în altul al Rusiei, din sătuc în sătuc. Oriunde ajungea era respectat şi începea să-i ajute pe bolnavi. A operat la viaţa lui mii de persoane, primind spre sfârşitul vieţii premiul Stalin pentru merite deosebite aduse ţării. Deşi a revoluţionat chirurgia legată de rinichi, stomac, splină, fiere, inimă şi cap, cele mai reuşite operaţii erau cele de ochi; foarte mulţi orbi şi-au recăpătat vederea.

A fost prigonit... mult prea prigonit şi hăituit de sistemul comunist, dar întotdeauna îşi păstra calmul şi încrederea în Dumnezeu, deşi pe cei dragi nu i-a văzut zeci de ani la rând...

Sfântul Luca – marele chirurg şi arhiepiscop al Rusiei ajunge subiect în presa internaţională, i se fac portrete şi chiar bust sculptat încă din timpul vieţii... aşa de mare era numele lui.

Opera fără bani şi trata fiecare pacient nu ca pe un caz, ci ca persoană unică având chipul lui Dumnezeu. Se tânguia mult când murea cineva pe masa de operaţii, iar celor bolnavi grav le explica sincer starea lor pentru a şti că trebuie să se pregătească să intre în Viaţa de apoi.

Ce om a fost Sfântul Luca? Citiţi-i viaţă şi vă veţi minuna!

Ce m-a învăţat Sfântul Luca?

Să muncesc mult... să muncesc foarte mult. Să slujesc aproapelui continuu, zi şi noapte. Să nu fug niciodată după bani, ci mereu să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu. Să-mi folosesc talanţii pe care i-am primit de la Dumnezeu doar în scopuri bune. Să nu fac niciodată vreun compromis de la Adevăr, ci mereu să mărturisesc realitatea aşa cum e, fără minciuni, fără interese meschine, fără egoism. Să fiu sincer şi curat. Să nu judec aproapele. Să nu cârtesc în necazuri. Să-mi las viaţa în mâinile lui Dumnezeu indiferent de circumstanţe. Să consider laudele celorlalţi ca un nimic şi să caut doar slava lui Dumnezeu.

Sfântul Luca m-a învăţat prin viaţa lui că omul niciodată nu este singur, ci mereu e cu Dumnezeu, chiar dacă toţi cei dragi nu-ţi sunt aproape.

Sfântul Luca m-a învăţat să mă aştept la necazuri, şi să încerc să le duc cu demnitate.

Ce sfânt, Doamne! Ce sfânt!

Crucea lui Hristos este ușoară

Ne plângem prea mult de lipsurile materiale, pe când el n-a avut niciodată mai nimic al lui, decât talantul chirurgiei şi harul arhieriei. A flămânzit adesea, a dormit pe străzi, pe holuri, prin cămăruţe înguste, în beciuri mizerabile, a suferit multe boli şi neputinţe, dar a mers înainte curajos. Vă recomand să citiţi viaţa unui sfânt contemporan, un sfânt care a trăit în aceleaşi vremuri ca bunicii noştri.

„Mă veţi întreba: Părinte, e uşor să fii prigonit? E uşor să treci prin uşa strâmtă şi pe calea spinoasă? Mă veţi întreba cu nedumerire. În inima voastră poate sălăşluieşte îndoiala, dacă crucea lui Hristos este uşoară. Dar eu vă voi răspunde: Da, da, este uşoară. De ce e uşor să-L urmezi pe acest drum spinos? Pentru că nu vei înainta singur. Te va însoţi Însuşi Hristos. Întrucât mila Lui infinită te va întări când te vei îndoi sub greutatea crucii. Pentru că El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să-ţi ridici crucea.” (Sfântul Luca al Crimeii)

Claudiu Bălan

ortodoxiatinerilor.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 74, iulie-august 2013