Bărbaţii şi femeile se comportă diferit în condiţii de stres

Metodele de relaxare după stres ale celor două sexe sunt nu doar diferite, ci diametral opuse. Din păcate, majoritatea cuplurilor conjugale nu au habar de acest lucru şi, din această cauză, au loc multe conflicte ‒ căci conflictul presupune tocmai neînţelegere. Iar bărbaţii şi femeile, neconştientizând aceste particularităţi, le iau uneori ca pe o jignire la adresa propriei persoane.

Psihologii ştiu că bărbaţii au cu totul altă reacţie la stres decât femeile şi fac faţă altfel urmărilor acestuia. Adică, mai simplu spus, venind acasă după o zi de muncă, sau obosind în urma a diverse alte griji şi probleme, sau pur şi simplu trecând printr-o mare tensiune emoţională, bărbaţii şi femeile se luptă în mod total diferit cu starea respectivă, refacându-şi forţele după stresul trăit. (...)

Psihologul american John Gray, care a scris numeroase cărţi despre diferenţele dintre bărbaţi şi femei, vorbeşte despre faptul că bărbaţii reacţionează altfel decât femeile la stres, fiindcă pentru înlăturarea acestuia în organismul lor răspunde alt hormon decât în organismul feminin.

La bărbaţi, aici este implicat testosteronul, pe când la femeie - oxitocina. „La orice bărbat, nivelul de testosteron scade de-a lungul zilei. Acesta este un ciclu natural, al cărui apogeu este dimineaţa. De-a lungul zilei de lucru, bărbatul îşi pierde testosteronul. Atunci când solicitarea de peste zi încetează, organismul lui are nevoie de odihnă şi de refacerea forţelor. Bărbatul îşi poate restabili nivelul testosteronului dormitând sau ocupându-se cu un lucru simplu şi uşor stimulant – uitându-se la televizor sau citind ziarul.

Dacă bărbatul nu are timp să se refacă, stresul îi scade nivelul de testosteron. Aceasta îşi pune amprenta nu doar asupra slăbirii funcţiei sexuale: el devine în general deprimat, irascibil şi pasiv.

Femeile nu prea înţeleg nevoia de odihnă a bărbatului, fiindcă sănătatea lor nu depinde de refacerea nivelului de testosteron. În organismul bărbatului, cu stresul se luptă testosteronul, pe când în organismul feminin, de înlăturarea stresului răspunde oxitocina”, scrie Gray.

Oxitocina o linişteşte pe femeie, scade tensiunea arterială, reduce sentimentul de frică. Gray numeşte oxitocina „hormonul îmbrăţişărilor”. Ea este secretată atunci când bărbatul dă dovadă de tandreţe şi de atenţie faţă de femeie când, de exemplu, o îmbrăţişează sau îi atinge mâna. Organismul femeii secretă oxitocina şi atunci când ea poartă o discuţie plăcută, caldă, cu soţul său.

Eu nu sunt biolog, nici medic, şi nu pot spune în ce măsură comportamentul omului stresat depinde de producţia de hormoni, însă ca om căsătorit am constatat de multe ori, în practică, adevărul celor spuse mai sus. Într-adevar, bărbaţii se odihnesc altfel decât femeile. Aşa ne-a făcut Dumnezeu şi nu este atât de important ce anume condiţionează acest comportament: nivelul hormonal sau alte particularităţi ale naturii masculine, respectiv feminine. Bărbatul a fost dintotdeauna susţinătorul, întreţinătorul şi ocrotitorul familiei, s-a ostenit dintotdeauna întru sudoarea feţei ca să-i hrănească pe ai săi, iar venind acasă după o zi de muncă grea, avea nevoie de odihnă. Pentru el, alternanţa dintre perioadele de încordare, de activitate şi cele de odihnă, de relaxare, sunt pe deplin fireşti.

Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire şi rezolvare 

Cum să se poarte soţul cu soţia sa? Află răspunsul cel adevărat!

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire. Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit.

Aşadar, pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii

Fericirea adevărată vine ca răsplată pentru efortul de a iubi

La prima tinereţe, în momentul primei îndrăgostiri, pe oameni îi stăpânesc sentimentele şi li se pare că fericirea constă tocmai în această furtună emoţională. Nu este adevărat. Fericirea adevărată vine ca un rezultat al acestor trăiri, al fidelităţii, al depăşirii în comun a piedicilor, al efortului de a iubi. O asemenea dragoste este semnificativ mai profundă, mai temeinică, ea înseamnă cu mult mai mult decât această furtună emoţională. Dragostea înseamnă şi efort, şi responsabilitate a unuia pentru celălalt; este încercare de a te schimba în bine împreună cu omul tău iubit, este permanenta descoperire reciprocă, este cunoaştere reciprocă.

Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte şi după căsătorie

O familie puternică, pregătită pentru orice

În societatea zilelor noastre, stabilitatea familiei este pusă la încercare în fiecare zi. Cum păstrăm echilibrul vieţii de familie şi ce avem de făcut pentru ca împreună să putem trece cu bine prin toate?

Primul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia post-modernă este dulceaţa rugăciunii făcute împreună şi a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune dimineaţa şi seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creştină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieţi duhovniceşti în cadrul familiei. Roadele acestei vieţi sunt: sentimentul de linişte şi siguranţă, statornicia, dreapta judecată, armonia şi maturizarea spirituală.

Al doilea lucru, tot important, este regăsirea bucuriei de a mânca împreună. Programul supraîncărcat, graba permanentă, au ajuns să desfiinţeze aproape total această comuniune. Soţii vin de la serviciu pe rând şi mănâncă separat. Copiii vin de la şcoală şi mănâncă când apucă. Este adevărat că sunt unele situaţii obiective când oamenii mănâncă pe rând, dar dacă această practică devine lege, paguba spirituală este imensă.

Al treilea lucru pe care familia creştină trebuie să-l redescopere este petrecerea timpului liber împreună. Cu toate că în societatea noastră distracţia este practicată abuziv, ea îşi are locul ei în viaţa de familie. Este bine ca membrii familiei să râdă împreună, să se joace împreună, să-şi facă ieşirile, concediile şi drumeţiile împreună. Sunt situaţii în care joaca, drumeţia şi alte moduri de destindere consolidează legătura dintre soţi şi-i învaţă pe copii cinstea, onestitatea, spiritul de echipă şi politeţea.

IPS Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?

Reţetă pentru linişte în familie

Când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte.

Undeva prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului că face nu ştiu ce vrăji femeilor, ca să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi, şi cam agresivi, şi… Aşa că le dau câte o sticluţă cu apă sfinţită şi le spun: Când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie, că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate… Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai iei o gură, că altfel nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate... Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuite pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire…

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu.

Monahia Siluana Vlad, 
 Deschide Cerul cu lucrul mărunt

Socrii sunt tot oameni

Socrii sunt tot oameni, doar că sunt oameni care au avantajul de a fi fost lângă persoana pe care o iubeşti, mult înainte să fi apărut tu în peisaj. Asta poate de la bun început să-ţi dăuneze la capitolul imagine şi vice-versa.

Uitându-mă înapoi la experienţa mea, aş spune că, de vreme ce am plecat de la ideea că socrii sunt oameni ca oricare alţii, ar trebui să te şi porţi cu ei ca atare. În cazul în care chiar nu poţi să-i suferi, nu te împiedică nimic să îi tratezi cu curtoazie, cel puţin, atunci când situaţia vă aduce unii lângă alţii. Oricine are la locul de muncă, de exemplu, personaje greu de suportat şi cu toate acestea ne descurcăm. Poate că ar ajută să îi priveşti în acest fel, în timp ce te rogi ca timpul să treacă mai repede.

Alt lucru pe care l-aş încerca este să nu iniţiez niciodată eu o discuţie negativă despre ei. Dacă chiar sunt nişte oameni imposibili, cu siguranţă soţia ta va aduce vorba despre asta de destule ori, încât să te asigure că nu te-ai înşelat în privinţa lor. Mai ales la începutul căsniciei, câţiva de „Da, dragă...” vor fi suficienţi din partea ta, atunci când vine vorba despre ei.

O necesitate este şi conştientizarea faptului că soţia ta are nevoie de mai mult sprijin, întrucât a trăit în prezenţa lor mai mult timp decât tine. De asemenea, ar trebui să ai întotdeauna în vedere că, de cele mai multe ori, oamenii ajung atât de nesuferiţi din cauza unor probleme cât se poate de reale. Poate această perspectivă te poate ajuta să-i înţelegi mai bine.

O altă necesitate este şi menţinerea unui nivel de onestitate interioară, care să te ajute să accepţi că este imposibil ca toată lumea să placă pe toată lumea. Poate că nici tu nu ai fi pe placul tău, dacă ai fi în locul lor. Se va crea mult mai puţină tensiune, dacă analizezi problema un pic mai filozofic şi te hotărăşti că nu vei fi un ipocrit. Ipocrizia pe termen lung poate deveni o povară grea. Şi la un moment dat te va ajunge, pentru că are un milion de tentacule, care ajung în orice colţ al inimii tale. Dacă permiţi acestor sentimente să se dezvolte în interiorul tău, fără să le laşi să iasă la lumină, măcar din când în când, îţi vor distruge liniştea.

Dacă soţul şi soţia reuşesc să-şi împărtăşească aceste lucruri la momentul şi în felul potrivit, de cele mai multe ori vor găsi şi o modalitate de a se ajuta reciproc. Iar atunci, toate lucrurile, care pe alţii îi îndepărtează, pe ei îi vor apropia şi mai mult.

Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip - sfaturi unui tânăr căsătorit

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 85, mai-iunie 2015