Licăriri de cuget. Roşia şi Punga ecologică

Sărbătorile de iarnă se apropie încet, dar sigur şi, ca în fiecare an, eu unul mă întreb ce anume o să prevaleze în trăire pentru poporul nostru românesc: lumescul sau duhovnicescul, dreptatea sau iertarea, albul sau negrul, compromisul sau radicalismul?

O să reuşim, oare, măcar în timpul marilor sărbători şi praznice creştineşti din acest an, să uităm de „ războiul cel dintre noi”? Sau va trebui să ieşim în stradă şi atunci când ar trebui să fim înaintea sfintelor altare, aşa cum am stat uneori înaintea sfintelor altare atunci când trebuia să fim în stradă?

Zvonistica face presa

Nu e deloc uşor pentru noi, creştinii, să fim permanent „pălmuiţi” de vorbele grele şi acuzele ridicole pe care le aruncă, uneori interesat iar alteori fără prea mult discernământ, diverse „personaje” din lumea virtuală a reţelelor de socializare, sau diverse „personalităţi” din mass-media. Aproape orice comunicat din partea Biroului de Presă al Patriarhiei şi orice hotărâre a Sfântului Sinod al B.O.R. sunt comentat, atacate, denigrate. Diverse persoane, care scriu la diverse ziare, vin cu „informaţii” primite de la „surse de încredere” sau „surse din anturajul...”. Or greşeala este cât se poate de evidentă, (chiar) şi de ordin gramatical – domniile lor mănâncă litere – câtă vreme vor să spună „scurse de încredere” sau „scurse din anturajul...”. Şi pentru că vechile proverbe ne spun că: „Cine se aseamănă, se-adună!” şi „Spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti!”, e inutil să mai caut alte argumente (şi informaţii) referitoare la persoanele care se-nsoţesc cu „scursele de încredere”. Dacă aşa înţeleg dumnealor libertatea de exprimare, eu sunt nevoit să fac apel tot la un proverb: „Tăcerea e de aur!”, sau o să vă amintesc frumoasa vorbă de duh „Dacă tăceaţi, domni rămâneaţi!”.

Informare completă şi corectă

Scriu toate aceste lucruri cu gândul la reacţiile societăţii civile referitoare la poziţia Patriarhiei Române şi a Sfântului Sinod al B.O.R. cu privire la exploatările de la Roşia Montană (cu cianuri) şi la explorările gazelor de şist de la Pungeşti (şi nu numai). Recomand tuturor să citească cu mare atenţie comunicatele venite de la Biroul de presă al Patriarhiei, dar şi hotărârile luate de Sinod şi să constate că „Biserica” nu este împotriva exploatării metalelor de la Roşia Montană, ci împotriva metodei de exploatare cu cianuri, care aduce un prejudiciu imens patrimoniului religios-cultural, dar şi ecologic. Trebuie spus că poziţia oficială a Sfântului Sinod, exprimată încă din noiembrie 2003, a ţinut cont de poziţia oficială a Academiei Române, care dispune de specialişti în domeniu.

În privinţa explorărilor de la Pungeşti, poziţia Patriarhiei este deocamdată una neutră. Nu a fost încă formulată o poziţie oficială, „nefiind cunoscute temeinic toate implicaţiile de natură politică, economică, socială şi ecologică ale acestui demers.”. În acelaşi Comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române se precizează şi că: „Pentru clarificarea problemei exploatării gazelor de şist în România, Patriarhia Română consideră că autorităţile competente ale Statului român trebuie să exprime o poziţie clară referitoare la acest proiect considerat strategic şi să asigure o informare completă şi corectă la nivelul comunităţilor locale despre avantajele şi consecinţele pozitive şi negative ale unei asemenea exploatări. În acest sens, precizăm că Parlamentul European a adoptat recent o propunere legislativă prin care impune studii de impact pentru toate proiectele care presupun fracturare hidraulică şi consultarea populaţiei în cazul acestor proiecte.”

Anticipez că, indiferent care va fi poziţia oficială a Sfântului Sinod al B.O.R., o să fie şi persoane nemulţumite, şi noi atacuri, din cele mai dure. Ca de obicei, cu acuzaţii bazate pe speculaţii partizane, interesate, şi pe aceleaşi „scurse de încredere”. Ţin totuşi să le spun celor care sunt împotriva oricărei luări de poziţie din partea Patriarhiei în astfel de probleme, un cuvânt al Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului: „Biserica este o instituţie divino-umană, dar nu aeriană!”.

Şi Sărbători Fericite vă doresc tuturor!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013  

Cum aşteptăm noi Crăciunul?

Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos, cu Sfânta lui Maică, un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. Va merge la alţii, la aceia care Îl aşteaptă şi Îl doresc cu adevărat.

Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.

Acesta este rostul Postului de 40 de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta Împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.

Părintele Sofian Boghiu, „Buchet de cuvântări”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013  

Postul adevărat nu înseamnă lipsă, ci bogăţie

În lumea noastră înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu prea are trecere. Chiar unii oameni care se consideră credincioşi nesocotesc cu totul posturile sau le reduc la cât mai puţin cu putinţă. Ba unii chiar încearcă să-şi justifice „biblic“ indolenţa, citând un cuvânt al Mântuitorului: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om“ (Mt. 15, 11; Mc. 7, 15). Dar, citite în context, aşa cum se şi cade, aceste cuvinte nu se referă nicidecum la post. Mântuitorul nu neagă valoarea postului, ci pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli igienice (spălarea mâinilor înainte de masă, după datina fariseică).

Domnul Hristos rânduieşte postul printre „faptele dreptăţii“ (Mt. 6, 1), alături de milostenie şi de rugăciune. El Însuşi Şi-a inaugurat misiunea printr-un post de 40 de zile (Mt. 4, 2; Lc. 4, 2), ca un nou Moise. Într-o discuţie cu ucenicii, după vindecarea lunaticului, a şi afirmat puterea pe care o mijloceşte postul în lupta împotriva diavolului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Mc. 9, 29).

Diavolului, care-L ispitea cu pâine atunci când flămânzise, Mântuitorul îi răspunde cu acest cuvânt al Scripturii: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Mt. 4, 4; Lc. 4, 4). Acest citat din Deuteronom (8, 3) este, de fapt, un cuvânt al lui Dumnezeu în legătură cu mana, ea însăşi un semn ceresc şi o dovadă a faptului că omul poate fi hrănit de Dumnezeu şi altfel decât pe calea obişnuită. Aceeaşi lucrare o săvârşeşte Dumnezeu cu oricare adevărat postitor. Lipsindu-se de hrana materială, postitorul este îmbelşugat cu o hrană dumnezeiască. De aceea, cel care posteşte post adevărat, adică cel ce posteşte din prea plinul dragostei de Dumnezeu şi din dorul după întâlnirea cea „mai cu adevărat“ cu Mirele Hristos, nu simte foamea şi nu i se pare deloc grea perioada postului.  (…)

Falşii postitori duc cu greu „zăduful zilei“ şi numără nerăbdători zilele de post ce le stau înainte. E un semn bun atunci când postul, chiar cel mai aspru, începe să ţi se pară uşor, când trupul se mulţumeşte cu hrană puţină şi săracă şi când întreaga ta fiinţă este copleşită de bucuria întâlnirii Mirelui ceresc. Atunci postul nu mai înseamnă nici foame, nici sete, nici osteneală. Cum să simţi şi să te plângi de foame, de sete sau de osteneală când Hristos Însuşi ţi Se face hrană, şi băutură, şi odihnă?

Părintele Vasile Mihoc

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013 

Iarna’n Făgăraş

Iarna’n Făgăraş e albă

Ca o rochie de nuntă

E mireasa cu o salbă

Ce e an de an căruntă

Iarna’n Făgăraş e pace

Ca-n biserici ruga sfântă

Chiar natura parcă tace

Când colindele se cântă

Iarna’n Făgăraş e bună

Bună-i pita, cozonacul

Moarea cu cârnaţi adună

Şi bogatul şi săracul

Iarna’n Făgăraş aduce

Şi un Moş străin de ţară

Becuri multe’n geam străluce

Clopoţei se-aud pe-afară

Iarna’n Făgăraş te schimbă

Oamenii  ieşiţi în tinde

De Crăciun vorbesc o limbă

Cea a sfintelor colinde

Iarna’n Făgăraş e faină

Cete de feciori şi fete

Se îmbracă-n sfânta haină

Ne mai stâmpără o sete

Setea de-ai vedea pe tineri

Cum eram şi noi odată

Până să ajungem gineri

Sau vreo noră-n casă dată.

 

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013

Apostolat nr. 75

 Eveniment:
Copii fericiţi în „Ţara minunată”

Sfântul Teofan Zăvorâtul: 
Etapele păcatului

Despre rostul necazurilor în viaţă

Despre pravilă
Sfântul Teofan Zăvorâtul - scurtă biografie


 Fii tânăr cu Hristos:
Cum pot scăpa de păcatul înjurării?

Pas în doi:
Nu o critica niciodată în public!

Războiul gândurilor între soacră şi noră

Educaţie creştină:
Momente delicate în creşterea copiilor - plecarea fiului risipitor

Cu Dumnezeu în casă:
Fugi de urâta mânie
Apa şi beneficiile hidratării
Avantajele pâinii integrale