Editorial: Pe pământ pace…

Iosif, bătrânul, vede în depărtare dealurile Betleemului. Câinii de la stână adulmecă mireasmă de cor îngeresc. Tropot de cai şi priviri de magi umplu văzduhul dinspre răsărit, în căutarea stelei… Fecioara îşi aşteaptă sorocul. Încă puţin şi Cuvântul făcut trup va gânguri la sânul ei… Încă puţin şi îngerii vor cânta în spărtura de cer: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Încă puţin şi colindele cu care ne-am îndulcit Postul se vor împlini lângă ieslea Pruncului Iisus – Dumnezeu Omul.

Ne-a fost şi încă ne mai este acest Post prilej de împreună mergere pe cale de la Nazaret la Betleem cu Iosif şi Fecioara Maria în al cărei pântec s-a pârguit Rodul Vieţii. Acest alai tăcut trece pe la fiecare: de la om la om, de la casă la casă, de la sat la sat, şi îi cheamă pe toţi la peştera Naşterii. Auzit-aţi chemarea? Aţi pornit pe cale? Sau poate aţi zăbovit la vreun spectacol electoral descins taman în mijloc de sat şi de Post cu promisiuni şi cântece deopotrivă nepotrivite. Sau poate v-aţi oprit la vreo pomană… de porc, bineînţeles. Ori la vreun ospăţ cu carne de frate pârpălită la focul invidiei, condimentată cu puţină răutate gratuită şi asortată cu salată de bârfe. Sau prea ocupaţi cu certurile din familie, poate n-aţi auzit chemarea.

Indiferent de motivul pentru care nu mai suntem pe calea Betleemului, să ne ridicăm! Să venim lângă Maica Fecioară prin pocăinţă şi mărturisire! Păstorii, magii, îngerii şi mai cu seamă Dumnezeu ne aşteaptă la bucuria Naşterii Fiului Său. Şi cum să nu te bucuri ca om, atunci când Creatorul tău se face asemenea ţie, ca pe tine să te facă asemenea Lui? Cum să nu-L slăveşti pe Dumnezeu care ţine toate cu puterea Sa când Îl vezi prunc mic purtat în braţe omeneşti? Cum să nu-ţi fie drag Fiul lui Dumnezeu când ţi se arată, nu cu putere şi pedeapsă pentru păcate, ci plăpând, crescând la sânul Mariei ca un miel nevinovat ce va fi dus la junghiere. De aceea îngerii au desfăcut cerul şi au cântat ”Slavă întru cei de sus”: pentru bucuria de a avea un Dumnezeu ca Acesta, a cărui mărire se descoperă prin smerenie, a cărui putere este ascunsă în gingăşie, a cărui iubire nu sufocă, ci cucereşte pe cei ce se lasă cuceriţi…

Ajunşi la gura peşterii Betleemului, să înţelegem că mai departe, în taina Noului Născut se intră doar cu plocon de pace şi bunăvoire.

”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

Pr. Sergiu Dudan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 70 - decembrie 2012

Să nu confundăm lumina beculeţelor cu Lumina Crăciunului : În căutarea sărbătorilor

Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Am auzit dorinţe pentru daruri de linişte, de pace, de mai multă bucurie şi am ştiut că nu sunt doar cuvinte frumoase sau urări pentru felicitări. Cei care le-au rostit erau dintre cei care căutaseră Crăciunul în inima familiei şi a prietenilor, dar şi în magazine bogat ornate, în locuri cu peisaje mirifice, în filme de sezon, în colinde şi în cadouri frumoase. Şi totuşi nu l-au găsit. Pentru că sărbătoarea aceea nu e numai o dată roşie în calendar. E o stare. E un loc. Şi dacă doriţi, vă invit să mergem împreună să o găsim.

Un prim indiciu pentru această căutare este că exteriorul ajută, dar nu atât de mult pe cât am putea crede. Ornamentele strălucitoare, luminile din vitrine sau din casele noastre, mirosul de cozonac sau cântecul de colinde ne încălzesc sufletele şi ne aduc ceva din mireasma bucuriei. Această mireasmă are rolul de a ne pregăti, de a ne face poftă de bucuria cea adevărată. De asemenea poate uşura deschiderea şi poate netezi drumul. Dar, din păcate, oricât am încerca să batem cărări exterioare, simţim că ele nu ne pot duce la destinaţie. Doar ne ajută. Chiar şi prin aceea că oricât le-am umblat, nu au reuşit să ne introducă în ieslea sfântă a Naşterii Domnului.

Explorând geografia interioară

O hartă bună a căutării ar fi dată de cele trei mari zone ale geografiei noastre interioare. Asemenea unei celule, o primă zonă este nucleul, cel după chipul lui Dumnezeu, în care se află Tronul sau Împărăţia Lui Dumnezeu. Numai omul care ştie să primească din acest loc "poartă multă roadă". Iar acest "nucleu" este în inima omului. "Să aveţi deci rădăcina şi temelia pusă în dragoste" (Ef. 3, 17). Inima este mai mult decât o pompă care ne împinge seva sângelui în vase, ci are şi o minte a ei, numită nous. Aceasta are o adâncime capabilă să cuprindă Necuprinsul şi astfel ea este legătura noastră directă cu Dumnezeu, Cel care a zidit-o tocmai ca ea să primească Harul necreat, dăruit omului. Şi apoi să-l transmită ca lumină, inspiraţie, înţelepciune către mintea raţională, cugetătoare şi implicit celorlalte puteri ale sufletului. Prin Botez şi Sfintele Taine mintea-inimă este iarăşi conectată la Sursa vieţii.

Acest nucleu al fiinţei noastre este învăluit de o zonă de umbră, de spini, de osteneli şi suferinţe, de vid şi singurătate. De la căderea lui, de când omul s-a rupt de Dumnezeu, sufletul lui trăieşte nostalgia a ceea ce a pierdut, se scaldă în absurditate şi nelinişte în faţa morţii, în frământări continue şi în suferinţă. Aceasta este a doua zonă.

Iar la exterior, ca o protecţie pentru a supravieţui, s-a clădit cea de a treia zonă, în care ego-ul se manifestă pentru a opri aceste suferinţe, ca un scut zidit temeinic şi în prea mult timp, timpul nostru, din toate posesiunile, din poziţia socială, renume, imagine, bani şi multe alte dorinţe, bifate în căutarea unei fericiri ceva mai lungi. În acest caz, uneori chiar şi religia este un refugiu sau o asigurare de viaţă veşnică. Din păcate, acest scut nu e împotriva durerii, ci e chiar împotriva Vieţii adevărate.

În acest al treilea strat, putem cel mai uşor să ne oprim în căutarea Crăciunului, fermecaţi până la hipnoză de strălucirea podoabelor cumpărate cu bani, a instalaţiilor multicolore care clipesc ca de sărbătoare şi de abundenţa unei mese prea pline cu bucate scumpe. În faţa unui brad susţinut de multe cutii de cadouri ne putem opri înainte să ajungem cu adevărat la locul Naşterii Domnului, anesteziindu-ne simţurile cu aromele "identic naturale" ale Bucuriei la care am fost şi suntem chemaţi.

Ce putem face?! Fiecare articol al acestei pagini a fost, rând pe rând, o soluţie la această problemă, sperând să răspundă pe limba fiecăruia şi să ne ducă poate mai aproape de sursa dorului din noi, care strigă parcă şi mai puternic în aceste zile din an.

Harul Lui în cotidianul nostru

Noi vrem o minune. Vrem să trăim Naşterea cea adevărată. Şi vrem asta acum. Surprinzător poate, e nevoie să renunţăm la dorinţa asta şi la toate dorinţele şi, de asemenea, la nerăbdare. Ca să-I facem Lui loc şi… noi doar să rămânem acolo, cu El, goliţi de orice altă dorinţă. Frenezia pregătirilor de sărbătoare nu are nimic în comun cu calea propusă aici. Are în comun doar faptul că aşa ne-am obişnuit, că aşa am învăţat să trăim. Iar calea cred că e legată mai mult de a fi, decât de a face. Din păcate, nu vă pot spune cum este în acea iesle a Naşterii Darului, pentru că nu am intrat acolo. Ştiu doar că locul ei este în inimă… deci purtăm Crăciunul în noi. Mai cred că această cale este pavată cu binecuvântările noastre, pentru că ele sunt puterea lui Dumnezeu care ne ridică din josul fiinţei noastre spre înălţimea fiinţei noastre care, paradoxal, e în chiar adâncul fiinţei. Rugăciunea şi gândul permanent la Dumnezeu fac ca harul Lui să coboare în cotidianul nostru şi să transforme toate cu prezenţa Lui.

Deci, să facem curat în inima noastră coborând acolo rugăciunea şi nu trimiţând-o la cer, să facem daruri scumpe lumii întregi prin râuri de binecuvântări şi să ne hrănim împărăteşte cu hrana Cinei Liturgice care ne este dată nouă, cu o generozitate copleşitoare, tocmai pentru a ne duce spre bucuria Darului născut în noaptea de Crăciun.

"Steaua prinde să lucească

peste ieslea împărătească

Şi din nou trei magi

varsă din desagi

aur şi tămâie…."

Dr. Andreea Hefco, medic psihiatru

Doxologia.ro

Sărbătoarea bucuriei împărtăşite

Sfintele sărbători ale Crăciunului reprezintă o perioadă încărcată de trăiri afective foarte intense. De la bucuria Naşterii Mântuitorului la bucuria aproape copilărească de a face/de a primi daruri, de a împodobi bradul, de a cânta şi a asculta colinde, de a fi împreună cu cei dragi, aceste stări ne umplu şi uneori ne copleşesc sufletul.

Crăciunul reprezintă însă şi sărbătoarea bucuriei împărtăşite. Fericirea noastră se amplifică şi uneori se hrăneşte din bucuria celor apropiaţi. În acelaşi mod ea poate fi ştirbită în momentul în care cei dragi nu reuşesc să se bucure sau nu reuşesc să se bucure în acelaşi mod ca noi. Nutrim, uneori în mod secret, dorinţa ca ceilalţi, în special cei apropiaţi, să ne împărtăşească bucuriile, să rezoneze sufleteşte la fel ca noi şi să aibă acelaşi mod de a se manifesta cu al nostru. Într-un fel, Crăciunul ne conectează în mod direct cu copilul din noi, cu acea parte a personalităţii noastre pe care de cele mai multe ori o reprimăm, o ignorăm, prinşi fiind de responsabilităţile cotidiene. Astfel, copilul din noi, sintagmă prin care înţelegem partea ce ne oferă un mare potenţial de energie, bucurie şi creativitate, este scos la lumină şi se manifestă în situaţii în care nici nu ne-am aştepta. Devenim de sărbători mai buni, dar şi mai sensibili, mai uşor de impresionat şi mai receptivi la stările celor din jurul nostru. Suntem mai exuberanţi, mai expansivi, dar şi mai uşor de rănit printr-un gest, cuvânt sau o părere neîmpărtăşită.

Planificare sau spontaneitate?

Deşi am putea crede că bucuria este un sentiment plăcut, care îi uneşte pe cei ce îl resimt, ne dăm seama că ceea ce uneşte este modul în care trăim această stare, cum o manifestăm faţă de cei din jurul nostru, precum şi aspectele care ne-o activează. Putem să ne bucurăm şi cu toate acestea să trăim fiecare un Crăciun diferit, în funcţie de modul în care ne raportăm la această sărbătoare.

În familie, între cei doi soţi pot să apară astfel de diferenţe, care privite în mod rigid pot duce la tensiuni, conflicte şi pot întuneca bucuria sărbătorilor. De multe ori unul dintre soţi se bucură de Crăciun ca de o ocazie în plus de a face cadouri frumoase celor dragi, în timp ce celălalt priveşte această sărbătoare ca un prilej de renaştere spirituală, duhovnicească. Chiar şi cadourile, modul de a le oferi şi semnificaţia ce li se acordă pot deveni motiv de divergenţe. Unul dintre parteneri poate dori să ofere cadouri simbolice, creative, uneori confecţionate de el însuşi şi acordă o importanţă deosebită mesajului pe care îl transmite astfel. Celălalt partener poate dori să ofere cadouri scumpe, care să îi surprindă cât mai mult pe cei apropiaţi. Aproape de fiecare dată unul dintre soţi va fi mai econom, planificând riguros resursele familiei, în timp ce celălalt va dori să se bucure de momentul sărbătorilor şi să cheltuie bani fără a se mai gândi la cele ce urmează. Planificarea în cazul său ar putea să ştirbească din spontaneitatea bucuriei. Alte diferenţe pot apărea în ceea ce priveşte modul de petrecere a Crăciunului. Unul dintre soţi se poate simţi cel mai bine atunci când de sărbători pleacă în excursii sau organizează petreceri cu mulţi invitaţi, în timp ce celălalt îşi doreşte o atmosferă intimă, în cadrul familiei.

Exemplele ar putea continua la nesfârşit întrucât, oricât de multe puncte de vedere comune ar avea, oricât de mult s-ar armoniza, oamenii sunt totuşi diferiţi. Şi dacă se întâmplă ca de sărbători să vă confruntaţi cu astfel de diferenţe, nu le lăsaţi să vă strice bucuria. Priviţi-le în mod flexibil, creativ, cu multă îngăduinţă şi acceptare. În fond Crăciunul este şi o sărbătoare a iertării şi a îngăduinţei! Amintiţi-vă că scopul principal este de fapt acela de a vă bucura împreună cu soţul/soţia, şi nu de a-i schimba acestuia/acesteia manifestările, preferinţele şi opiniile!

Sugestii pentru un Crăciun liniştit…

Iată şi câteva sugestii pe care le puteţi pune în practică şi care, fără a avea pretenţia de a fi "soluţia perfectă", pot destinde mult atmosfera în familie:

- nu considera şi nu afirma faţă de partener că modul vostru de a privi sărbătorile este cel bun, "normal", "cum se cuvine"… sau alte calificative de acest fel, care împart în mod artificial lucrurile în bune şi rele şi vă situează de fiecare dată de cealaltă parte a baricadei;

- nu încerca să impui, în noua ta familie, tradiţii şi obiceiuri ce erau nelipsite din casa părinţilor tăi. Deşi unele din aceste obiceiuri ar putea să-ţi fie de folos, nu uita că ceea ce aveţi acum este o nouă familie, care îşi formează propriile tradiţii;

- învaţă să pui pe primul plan şi nevoile partenerului. Mai ales de Crăciun s-ar putea să simţi o bucurie mai mare atunci când soţul/soţia este mulţumit/-ă, împăcat/-ă, decât atunci când obţii tot ceea ce îţi doreşti, exact în modul în care îţi doreşti;

- fii receptiv/-ă la modul în care celălalt priveşte cadourile. În special dacă obişnuieşti să fii mai econom, calculat, asigură-te că soţul/soţia poate să ofere cadouri aşa cum îşi doreşte. Planifică o sumă de bani suficientă care să permită acest lucru;

- încearcă să fii împăcat/împăcată cu deciziile pe care le iei în ceea ce priveşte petrecerea Crăciunului. Chiar dacă sunt anumite lucruri care nu se întâmplă exact aşa cum ai visat, încearcă să nu laşi acest fapt să îţi strice sărbătorile. Nu te irosi în reproşuri şi regrete inutile;

- nu în ultimul rând, învăţaţi să vă iertaţi unul pe celălalt, să vă amintiţi de lucrurile care v-au adus împreună şi v-au făcut să simţiţi şi să gândiţi că "el/ea este alesul/aleasa".

Nu uitaţi, de asemenea, că sărbătorile de Crăciun sunt o ocazie de a vă apropia mai mult de Mântuitorul Hristos, singurul care vă poate aduce "bucuria pe care nimeni nu o va lua de la voi".

Dana Alecu, psiholog

Doxologia.ro

Gânduri de dascăl. Bucuria copilariei

A venit iarna cu zăpada şi crivăţul ei, cu săniuţe, dar şi cu guturaiul, cu obrajii roşii şi îngheţaţi. Cu toate aromele ei îmbietoare. E drept, gutuile puse în geam nu mai fac parte din viaţa noastră, dar sărbătorile iernii rămân prezente în casa fiecăruia. Cum? Prin bucuria imensă a Naşterii Domnului, prin colinde şi cântece de stea, prin cadourile mici, prin pilda bunătăţii Sfântului Nicolae care vine să-ţi pitească daruri în ghete.

Duhul veseliei care se răspândeşte în jur are o singură sursă: credinţa noastră creştină.

Ah, copilăria! Dar oare nu asta ne învaţă pe noi, cei mari, credinţa? Nu ne îndeamnă să ne trăim copilăria de fiecare dată în tinda bisericii şi în afara ei? Nu ne oferă Hristos şi nouă, celor mari, „bradul” zilnic doldora de darurile vieţii? Aşadar, ce ne împiedică să ne bucurăm ca nişte copii? Zilnic…! Şi nu uita… Puterile cereşti află uşor dacă meriţi răsplată, de eşti copil ori om mare!

Deci, de sărbători, fii creştin adevărat!

Sfintele sărbători ale Crăciunului să vă aducă pace şi dragoste faţă de aproapele!

Prof.înv. primar Elena Ferendino

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 70 - decembrie 2012

De la Dăruitor la dar : Crăciunul înseamnă mai mult „a dărui“ decât „a primi“

Colindele şi cântecele de Crăciun se aud peste tot prin oraş, la radio, la TV. E sezonul darurilor, sezonul în care ne amintim să fim mai buni, mai darnici. Dar şi sezonul în care, mai ales cei care avem copii, suntem asaltaţi de listele către Moş Crăciun. "Vreau jucăria aceea!... Nu, cealaltă!" Vreau… Vreau… Vreau. Este un moment delicat în viaţa copiilor noştri şi un moment dificil pentru părinţi, în care au nevoie să înveţe că sărbătoarea Crăciunului înseamnă mai mult "a da" decât "a primi".

Poate aţi prins şi voi ideea aceasta, că uneori perioada sărbătorilor se transformă uneori într-o aniversare în care uităm chiar de "aniversat". Dacă nu v-aţi pus până acum această întrebare, vă invit să vă gândiţi: ce-ar fi să faceţi petrecere de ziua voastră, să vă invitaţi prietenii, cunoscuţii, toţi să se bucure şi să se distreze în lumina beculeţelor, a artificiilor, să mănânce toate bunătăţile pregătite, dar să uite chiar de voi? Cam către asta ne îndeamnă toată cultura de consum a zilelor noastre, chiar dacă, încă, se mai aud colindele ce cântă Naşterea Domnului în difuzoare.

Dacă intraţi în mall-uri şi în mari lanţuri de magazine în această perioadă vedeţi forfota uriaşă de oameni hipnotizaţi, stăpâniţi de duhul cumpărăturilor. Agitaţi, aleargă dintr-o parte în alta, de la un raft la altul, să-şi umple coşurile cu cumpărături pentru mâncăruri tradiţionale şi cu lucruri care se vor constitui în cadouri mai mult sau mai puţin costisitoare. Şi, printre cele mai costisitoare, cadourile pentru copii, cei mai teribili consumatori, pe spatele cărora se dezvoltă industrii întregi de jucării şi obiecte de ultimă modă, pe care aceştia şi le doresc sub brad în dimineaţa de Crăciun.

Toţi suntem speciali

Un copil a pus un laptop pe lista către Moş Crăciun. Părinţii au încercat să-i explice că este un dar prea costisitor pentru bugetul lor, iar răspunsul copilului a fost că acesta e motivul pentru care nu l-a cerut de la ei, tocmai că ştia că e prea scump ca să-şi permită să-l cumpere. O perspectivă cam amară, nu credeţi? Se pare că e nevoie de o schimbare de perspectivă în viziunea copiilor, pe care părinţii au nevoie s-o implementeze, încet, încet. De ce? Nu vrem oare ca şi copiii noştri să înveţe să fie bucuroşi? Pregătim o generaţie de egoişti care vor intra în lume aşteptând să li se împlinească toate dorinţele şi plâng că nu e Moş Crăciun care să le împlinească? Ori centrându-se atât de mult pe darurile pe care le au, uitând de Dăruitor? Cam aşa ceva. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e rău a le face câteva daruri copiilor. Dar nu e bine a ne da de ceasul morţii pentru asta şi a schimba sensul Crăciunului.

Cum facem trecerea de la consumator la dăruitor? Cum îi explicăm copilului că sărbătoarea Crăciunului nu înseamnă doar "a primi"? Cum îi explicăm copilului sensul sărbătorilor? Iată două sugestii pe care le puteţi lua în considerare:

Mai întâi, fiţi atenţi la prinţesele de Crăciun. Dacă ai fete, eşti mai mult sau mai puţin prins în mişcarea aceasta a prinţeselor. Majoritatea păpuşilor de pe rafturi sunt prinţese din filme ce rulează pe canalele pentru copii. Dar nu ştiu cât de sănătoasă este această mentalitate pentru fetiţele noastre. A nu se înţelege că e ceva greşit să-i spui fetiţei că e o prinţesă şi să o tratezi astfel în diferite ocazii. Dar în această perioadă avem oportunitatea de a-i arăta şi ei ce înseamnă a-i trata şi pe alţii - nu doar pe ea - ca şi cum ar fi prinţi şi prinţese. Cum puteţi tu şi fetiţa ta să faceţi să se simtă special pe cineva sărac, bolnav ori singur?

Or, schimbând un pic perspectiva, să vorbim despre un dar foarte la modă pe care băieţii abia aşteaptă să-l despacheteze: ultimul şi cel mai tare joc video sau computer. Deşi jocul video poate părea ceva foarte interesant şi captivant, un părinte cu prezenţă de spirit va şti să-i pună limite copilului şi va reuşi să întoarcă febrilitatea jocului în favoarea cultivării răbdării: va stabili doar un anumit timp pe zi alocat jocului, în vreme ce restul timpului va fi ocupat cu activităţi mai folositoare, în care timpul său, pe care l-ar fi folosit pentru joc, să fie un dar pentru aproapele.

Avem nevoie să-i învăţăm pe copii mai degrabă să dăruiască decât să primească, să limităm ceea ce alegem să le dăruim pentru a-i învăţa să aprecieze ceea ce au. Să simtă binecuvântarea faptului că au o casă călduroasă, haine şi paturi confortabile.

Anotimpul darurilor… şi pentru alţii

Cea mai bună metodă pentru a-i vindeca pe copii de consumatorism în această perioadă este de a-i aduce în contact cu alţi copii, aflaţi în situaţii foarte grele, şi de a găsi modalităţi de a-i ajuta. A-i duce în instituţii pentru persoane defavorizate pentru a oferi acolo câte ceva, a sponsoriza o familie săracă. Copiii noştri îşi imaginează că fiecare familie îşi permite luxul de a se trezi în dimineaţa de Crăciun cu daruri sub pom, dar în realitate multe familii nu-şi pot permite să cumpere un brad şi îşi fac griji dacă vor avea ce să pună pe masă.

Aşa încât nu consideraţi că are cine să le dea, că sunt alţii mai bogaţi ca voi, ori sunt alţii care se ocupă de asta. Învăţându-i pe copii să facă ei înşişi daruri celor aflaţi în nevoi, îi învăţaţi să fie chiar asemenea lui Dumnezeu, Cel care ne-a făcut cel mai mare Dar: pe Însuşi Fiul Său, născut într-un staul.

Ca părinţi, ne revine sarcina de a-i învăţa pe cei mici că "sărbătoarea de Crăciun" nu se referă doar la a primi lucruri noi, jucării sofisticate, ci şi la a împărtăşi dragostea cu alţii. Este important ca ei să vadă la noi înşine acest comportament. Iar a dărui timp şi lucruri materiale nu trebuie să se limiteze doar la aceste momente de sărbătoare, ci există posibilităţi nelimitate tot anul în care întreaga familie să se dăruiască, dăruind din ce au primit de la Dumnezeu.

Ajutându-ne copiii să înţeleagă diferenţa dintre fericirea de moment, care dispare într-o clipă, imediat ce la tv apare o reclamă cu o jucărie nouă, şi bucuria care durează, "procurată" prin actul dăruirii altruiste şi al ajutorării aproapelui, nu doar că le facem "sărbători fericite", ci le oferim chiar secretul prin care întotdeauna vor şti unde să caute bucuria.

Cristina Sturzu

Doxologia.ro