Iaurtul pregătit în casă, simplu şi bun

Ştiaţi că iaurtul nu este doar un produs necesar pentru o alimentaţie echilibrată ci şi o sursă foarte benefică pentru sănătate? Originar din Orientul Mijlociu, iaurtul a ajuns în Europa prin Balcani, Turcia şi Bulgaria fiind ţările în care iaurtul («yogurmark» în turceşte) a devenit un aliment de referinţă. Beneficiile iaurtului sunt multiple: el conţine proteine (necesare pentru întreţinerea sistemului muscular), calciu (indispensabil pentru formarea şi consolidarea sistemului osos), vitaminele D (ce fixează calciul), A (necesară pentru creştere şi pentru îmbunătăţirea vederii) şi B (indispensabilă pentru sistemul nervos şi muscular). Bacteriile Lactobacillus bulgaricus şi Streptococcus thermophilus din iaurt participă la reînnoirea florei intestinale şi acţionează asupra tranzitului intestinal.

Întotdeauna mi-a plăcut să mănânc iaurt. La început natural, apoi cu fructe şi arome naturale diverse, în funcţie de anotimp sau de produsele din cămară.
Iaurtul se face din lapte şi din ferment lactic. Doar atât. Nu amidon, nu gelatină. Iaurtul obţinut este mai ieftin şi mai curat, iar plăcerea de a oferi celor dragi un iaurt făcut în casă este, bineînţeles, extraordinară.

Ingrediente:
Ce fel de lapte? Orice fel de lapte, foarte proaspăt, care trebuie neapărat să fie fiert înainte de utilizare.

Ce fel de fermenţi? Un iaurt natural.
Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.

Ce puteţi să mai adăugaţi?
- Lapte praf. Câteva linguri amestecate în lapte vor face ca iaurtul să devină mai cremos, mai dens.
- Fructe. Folosiţi dulceţuri, compoturi sau fructe fierte în puţin zahăr. Aciditatea fructelor proaspete distruge fermenţii.
- Arome. Vanilie, lămâie, portocale.

Metode :
a) Cu ajutorul unei maşini de făcut iaurt (iaurtiera). Este metoda cea mai simplă. Aproape toate mărcile produc astfel de maşini: Seb, Severin, Moulinex etc. Găsiţi astfel de maşini pe Internet sau în magazine şi supermarketuri din străinătate. Preţul lor variază între 30 şi 70 de euro.
b) Pe foc. Vărsaţi jumătate din lapte într-o cratiţă şi puneţi laptele pe foc. Stingeţi focul imediat ce laptele a început să fiarbă. Amestecaţi-l cu cealaltă jumătate de lapte. Temperatura laptelui trebuie să se situeze între 37°C şi 40°C. Sub 37°C iaurtul nu se prinde. Peste 45°C iaurtul se separă de lapte şi se transformă în brânză. Aşteptaţi 5-10 minute şi adăugaţi iaurtul. Amestecaţi bine cu o lingură de lemn. Vărsaţi amestecul în borcane sau într-un recipient din plastic şi astupaţi-le. Puneţi borcanele pe calorifer, sub pături sau la soare, într-o oală cu apă fierbinte acoperită cu o pătură etc. Lăsaţi iaurtul să se facă timp de 8-10 ore. Nu mişcaţi deloc recipientul. Iaurtul se păstrează în frigider.

Iaurt cu ciocolată şi compot de pere

• 850 ml lapte integral
• 1 iaurt natural
• 3 linguri lapte praf
• 2 pere
• 2 linguri apă
• 1 lingură miere
• 100 g ciocolată rasă

Decojiţi perele şi tăiaţi-le bucăţi mici. Puneţi-le pe foc cu cele două linguri de apă şi
lăsaţi-le să fiarbă până se înmoaie. Adăugaţi mierea şi amestecaţi uşor. Striviţi bucăţile cu o furculiţă. Lăsaţi compotul să se răcească. Puneţi câte o lingură de compot în fiecare borcan. Amestecaţi laptele cu iaurtul, conform reţetei de iaurt, şi cu laptele praf. Vărsaţi acest amestec peste compot. Puneţi borcanele la cald 8 ore. Presăraţi ciocolată peste iaurt când serviţi.

Iaurt cu nuci şi miere

• 850 ml lapte integral
• 1 iaurt natural
• 3 linguri lapte praf
• 5 linguri miere
• 1 pumn de nuci decojite, tăiate bucăţi mici

Amestecaţi foarte bine laptele cu iaurtul, conform reţetei de iaurt, apoi cu restul ingredientelor. Vărsaţi amestecul în borcane de iaurt şi daţi la cald.

Iaurt cu sirop de trandafiri

• 850 ml lapte integral
• 1 iaurt natural
• 3 linguri lapte praf
• 5 linguri sirop
• opţional 2 picături colorant roşu
  

Pregătiţi iaurtul, conform reţetei de iaurt simplu, apoi adăugaţi siropul şi laptele praf. Puneţi în borcane şi daţi la cald.

Reţetele de mai sus vă dau numai câteva idei. Majoritatea ingredientelor se pot înlocui fără nicio problemă. Folosiţi-vă imaginaţia!

Irina Dufraise
www.invatsagatesc.blogspot.com

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

Principiile unei alimentaţii sănătoase (4)

Numărul obezilor a crescut enorm în ultimele decenii. Una dintre cauze este abuzul alimentar, omul contemporan consumând o cantitate de alimente mult mai mare decât necesarul organismului. Continuăm să vă prezentăm principiile alimentaţiei sănătoase bazându-ne pe sfaturile domnului Prof. Dr. Pavel Chirilă.

ABUZUL ALIMENTAR. Un proverb francez spune că „omul mănâncă o treime din porţie ca să trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii”.
Cetăţenii ţărilor aşa-zis dezvoltate sunt în procent mare supraponderali. Acestea sunt şi ţările unde obiceiurile alimentare s-au depărtat cel mai mult de la hrana naturală.
Mâncatul în grabă (sărind peste masticaţie şi digestia bucală), E-urile din alimente, rafinarea, alimentele de seră, tratările termice, fizice şi chimice agresive, semipreparatele care nu mai au nevoie de masticaţie etc. sunt practici din cauza cărora întârzie senzaţia de saţietate şi care au contribuit mult la aportul exagerat (nesăbuit) de alimente.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

BINE DE STIUT

• Fasolea uscată nu mai face gărgăriţe, dacă punem în vasul unde o ţinem sare grunjoasă.
• Orezul, făina şi grişul nu vor mai face acarieni dacă punem în ele două-trei castane sălbatice şterse bine, dar nespălate.
• Roşiile se pot congela crude, necurăţate. La utilizare se introduc în jet de apă caldă şi se decojesc.

Mihaela Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

Biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Gura Văii

Aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, între Recea şi Breaza, satul Gura Văii se înalţă pe „o uşoară culme de lut”, „de-a lungul unui pârâu de munte, umbrit de arini”, după cum consemna Nicolae Iorga. Localitatea este locul naşterii lui Ion Gavrilă-Ogoranu, lider al mişcării de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraşului, dar şi al altor luptători anticomunişti, şi a avut de-a lungul timpului oameni dârzi şi credincioşi.


Istoria vieţii religioase
Satul este pentru prima dată atestat documentar în sec. XVI, numele lui fiind vreme de secole Netotu; abia în timpul regimului comunist denumirea a fost schimbată în Gura Văii. Locuitorii au fost la început ortodocşi, ca toţi românii din Ardeal. Trecând mai întâi prin acţiunea de calvinizare la care au fost supuşi de către autorităţi, iar apoi prin presiunile de catolicizare, satul a devenit greco-catolic în jurul anului 1700. Localnicii au avut o perioadă în care s-au întors la Ortodoxie, apoi iarăşi au îmbrăţişat uniatismul, rămânând astfel până în 1948 când, asemenea roţii care se întoarce, s-au reîntors în Biserica Ortodoxă forţaţi de regimul comunist. După 1990, când au dobândit libertate religioasă, au rămas însă fideli Bisericii strămoşeşti.

Biserica
În sat a existat mai întâi o biserică din lemn, pe locul numit până astăzi Dealul bisericii. În anul 1866 a fost zidită biserica actuală, de mari dimensiuni, care poartă hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie. Lăcaşul de cult, cu fundament de piatră şi ziduri de cărămidă, a fost ridicat cu contribuţia sătenilor.
Din istoria bisericii a fost consemnat faptul că, în 1917, autorităţile maghiare au dispus confiscarea clopotului mare şi topirea lui pentru a fi folosit la fabricarea tunurilor. Sătenii emigraţi în Statele Unite în acele timpuri au aflat însă despre această mare durere a satului şi, după încheierea Primului Război Mondial, au trimis banii necesari pentru a cumpăra un alt clopot.
Lăcaşul de cult nu este pictat. El a fost zugrăvit în 1943, păstrând şi astăzi modelul de cer înstelat, iar icoanele de pe catapeteasmă au fost realizate de pictorul Ioan Căzilă.
În ultimii ani exteriorul bisericii a fost renovat, ferestrele au fost schimbate cu geamuri de tip termopan, iar acoperişul a fost înlocuit cu ţiglă metalică.

Mănăstirea
Şi la Gura Văii, ca în mai toate satele „de sub munte”, a existat o mănăstire. Ca şi celelalte aproape 200 de mănăstiri din Ardeal, ea a fost distrusă la ordinul generalului Buccow, constituind o piedică în impunerea greco-catolicismului în rândul românilor. Înainte de a fi arsă din temelii, comandatul însărcinat cu acest ordin a permis călugărilor să păstreze cărţile, icoanele şi mobilierul. O parte dintre ele se află şi astăzi la biserica din sat.

Rezistenţa anticomunistă
Aşezarea, astăzi liniştită şi adesea parcă pustie, nu lasă să se ghicească luptele şi suferinţele care au animat-o în secolul trecut. Părintele paroh Bogdan Dîngă ne-a vorbit însă despre mândria pe care o au sătenii pentru istoria lor. În lucrarea sa „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Ion Gavrilă Ogoranu prezintă o listă cu persoanele implicate în rezistenţa anticomunistă, dintre care cele mai multe (29), sunt din satul său natal, Gura Văii. Pe lângă aceştia au mai fost mulţi alţii care i-au sprijinit moral şi material pe luptători, dar şi care i-au trădat şi au colaborat cu Securitatea fie pentru avantaje materiale, fie pentru că au fost constrânşi.
Satul Gura Văii a dat şi un număr mare de intelectuali, în frunte cu Ion Gavrilă Ogoranu, care prin activitatea lor au făcut cunoscut chiar şi peste hotare numele localităţii lor natale.
Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

Editorial: Liturghia aproapelui

Viaţa creştină se desfăşoară într-o întreită liturghisire: liturghia inimii, liturghia euharistică şi liturghia aproapelui. Cele trei sunt complementare. Nici una nu este întreagă fără celelalte două. Prin liturghia inimii, sufletul aduce jertfă de rugăciune şi de fapte de iubire. În liturghia euharistică sufletul se împărtăşeşte cu Hristos Domnul prin cuvânt, cântare şi rugăciune comună, dar mai ales prin Sfânta Împărtăşanie, şi realizează comuniunea sublimă cu Dumnezeu: “cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică” zice Mântuitorul Hristos. Prin liturghia aproapelui, creştinul dezvoltă comuniunea de iubire cu Dumnezeu prin inima celui aflat în suferinţă. Calea spre împărăţia lui Dumnezeu trece obligatoriu prin casa şi inima celui suferind. Sf. Ioan Teologul ne spune: “Dacă zice cineva: Iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel care nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut, nu poate să îl iubească” (1 Ioan 4, 20).
În liturghia euharistică există un moment final în care preotul se adresează credincioşilor cu îndemnul: “Cu pace să ieşim!”, la care aceştia răspund: “Întru numele Domnului!”. Îndemnul ne invită să ieşim din biserică cu pace, spre împlinirea poruncii iubirii aproapelui, deoarece toată legea morală “se cuprinde într-un singur cuvânt: iubeşte pe aproapele tău” (Galateni 5, 14).
Creştinul vede în persoana săracului pe însuşi Hristos, Domnul. De aici proverbul: “Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”. Chiar Domnul ne descoperă acest lucru: ”Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă… căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi mi-aţi dat să beau”.
Milostenia primează în faţa tuturor celorlalte fapte bune. ”Dacă la poarta ta bate un sărac şi tu atunci te rogi, rugăciunea ta devine păcat dacă nu te scoli să-l miluieşti pe cel ce strigă de durere”, zicea Petre Ţuţea. Iată de ce Biserica noastră îndeamnă mereu pe toţi creştinii “să nu iubim numai cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (I Ioan 3,18). Să nu uităm însă că milostenia nu înseamnă banul aruncat cerşetorului pe stradă, acţiune mai degrabă păcătoasă, pentru că întreţine fie diverse patimi, fie pe cei care se ascund în spatele cerşetorilor. Milostenia se îndreaptă către aproapele lovit de suferinţă şi constă fie în ajutor material, dar mai ales în iubire şi rugăciune, pentru că lipsa iubirii este mult mai cruntă decât lipsa confortului. Cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se va măsura.

Pr. Răzvan Timofte

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 30 - iulie 2009