Anul acesta s-au
împlinit 23 de ani de la plecarea Părintelui Arsenie Boca la cele veşnice. Ziua
de pomenire, miercuri, 28 noiembrie, a adus la Mănăstirea Prislop mii de
pelerini din toată ţara. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de
preoţi şi diaconi condus de patru ierarhi: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu –
Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Gurie – Episcopul Devei şi Hunedoarei,
Preasfinţitul Daniil – Episcopul Daciei Felix şi Preasfinţitul Paisie –
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Cuvântul de
învăţătură a fost ţinut de Preasfinţitul Paisie care, plecând de la sfaturile
date de Părintele Arsenie, a trecut în revistă problemele grave ale familiei
contemporane, cauzate de lipsa trăirii credinţei în viaţa de zi cu zi. „Dacă
venim să îl cinstim pe Părintele Arsenie, trebuie nu doar să venim până aici,
ci trebuie să-i citim cuvântul de învăţătură şi să-l ascultăm.”
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a vorbit despre canonizarea personalităţilor cu
viaţă sfântă, amintind recenta canonizare a Mitropolitului Ardealului, Andrei
Şaguna: „Acelaşi lucru va rândui Dumnezeu, tocmai prin frăţiile voastre, şi cu
Părintele Arsenie. Mormântul său e un sanctuar, un loc de pelerinaj sfânt. Şi
cei care se folosesc de darul lui Dumnezeu prin aleşii Săi vin mereu aici.”
Preasfinţitul Gurie
a mulţumit tuturor pentru dragostea cu care îl prăznuiesc pe Părintele Arsenie
şi a menţionat că propunerea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu de a zidi o
biserică încăpătoare în cadrul Mănăstirii Prislop este şi o dorinţă a
Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Pentru cei care nu
au ajuns cu această ocazie la Prislop, o fărâmă din atmosferă este evocată de
gândurile unui pelerin din Oraşul Victoria:
În puterea nopţii, un
grup de pelerini din Oraşul
Victoria şi din
satele din împrejurimi s-a aşezat la drum, cu
binecuvântare. Destinaţia: Sfânta
Mănăstire Prislop, loc de mare înălţare sufletească şi loc unde, odinioară, au
călcat paşii unui
Sfânt. S-au comemorat 23 de ani de la trecerea de pe acest pământ la cele veşnice a
Părintelui Arsenie Boca, cel numit „Sfântul Ardealului”. Poate
ar fi mai potrivit însă „Sfântul României”, deoarece
cuvintele sale pilduitoare au fost de mare ajutor pentru oameni de pe întreg
cuprinsul ţării.
E 3 dimineaţa. Afară e frig,
dar
sufletele ni se încălzesc gândindu-ne la locul în care urmează
să ajungem. Unii dintre noi merg pentru prima
dată la Părintele, alţii revin a nu ştiu câta oară
pentru pacea pe care o regăsesc acolo, pentru mulţumiri, pentru rugăminţi
fierbinţi. Tot drumul e frig, ceaţă,
vreme urâtă. Ajungem puţin după ora 7, lăsăm
autocarul undeva în apropiere, iar apoi o luăm pe jos.
Nu după
mult timp ajungem la mănăstire – loc încărcat
de
istorie, dar mai ales de sfinţenie. Însă s-a
întâmplat ceva: vremea urâtă de la plecare, frigul pătrunzător şi ceaţa care
ne-au însoţit pe tot parcursul drumului au
dispărut. Părintele a vrut să ne primească frumos, să ne fie nouă mai uşor în
acele câteva ore, deşi viaţa sa nu
a fost dintre cele mai uşoare,
însă întotdeauna senină sufleteşte.
Începe slujba oficiată de un
impresionant sobor de preoţi condus
de ierarhii locului, avându-l în frunte pe Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu
Streza. Pe măsură ce slujba înaintează, vremea e din ce în
ce mai frumoasă. Iar când reuşim să
ajungem la mormântul Părintelui, deja ne mângâie soarele,
cerul e de primăvară, iar în
brazii dimprejur păsărele cântă atât de frumos! Şi toate
acestea la sfârşitul lui noiembrie, în prag de iarnă.
Marea aceea de oameni pe care am găsit-o acolo,
miile acelea de oamenii aşteptau în ordine, liniştiţi, să
ajungă la mormântul Părintelui. Totul era într-o antiteză perfectă cu ceea
ce vedem la televizor, atât de departe de acele îmbulzeli, vorbe urâte sau
îmbrânceli pentru a ajunge mai repede. Toţi aveam răbdarea şi liniştea
necesară şi asta şi cu
ajutorul Părintelui, care se afla în chip tainic cu noi. Orele
au trecut cu repeziciune, iar cuvintele atent rostite la final ne-au fost la
suflet şi de mare învăţătură.
La plecare, vremea iar s-a schimbat, deşi nu erau
decât 3 ore după amiază. Uimitor. Era deja întuneric
bine când am ajuns acasă toţi sănătoşi, cu gând de mulţumire
celor care au făcut posibil acest deosebit pelerinaj, dar mai
ales Părintelui Arsenie, pentru că ne-a îngăduit să
mergem la el. Având în suflet cuvintele
Părintelui: „Dacă plec, vă ajut mai
mult…”, îl rugăm să fie mijlocitor pentru noi
în faţa Bunului Dumnezeu.
Mihai Deleanu, Oraşul
Victoria
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 70 - decembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu