Ca o
fisură în piatra perfect şlefuită,
Ca pana
care despică şi piatra cea mai tare,
Ca o
privire rece, teribilă, grea,
Ca o
tăcere goală, pustiită de orice conţinut,
Ca
seceta cea mai lungă şi fără proroci,
Ca
noaptea cea adâncă şi necuprinsă,
Ca
părăsirea nebunească, indiferentă, definitivă,
Ca un
satâr pregătit să reteze viaţa mucenicului,
Ca un
cleşte gata să se strângă tăios în jurul inimii,
Stă necredinţa părinţilor asupra copiilor lor.
Ca roua dimineţii peste iarba încinsă,
Ca îmbrăţişarea aurorei în aerul proaspăt al zorilor,
Ca laptele maicii pruncul abia născut,
Adapă pocăinţa părinţilor firul vieţii copiilor lor.
Ioana Carp
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 65 – iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu