Cum pot scăpa de păcatul înjurării?

Doamne ajută, maică Siluana. Cum pot scăpa de păcatul înjurării???

Cu drag, Claudia

Bucurie sfântă, Claudia mea!

Este de mare folos să întrebi și să capeți răspunsuri care să te ajute să treci cu bine prin dificila vârstă a adolescenței în care ai intrat. În primul rând aș vrea să subliniez cât de important e pentru tine faptul că numești înjurătura „păcat”. E o dovadă că ai o conștiință vie și o finețe sufletească demne de apreciat. Apoi, este de admirat capacitatea ta de a numi răul rău și de a-l mărturisi, pentru că presupune o responsabilitate mai greu de dobândit la această vârstă. Mai mult, întrebarea ta e o adevărată lecție pentru morala lumii în care trăiești, o lume care nu mai știe ce este păcatul.

Nu e ușor pentru mine să-ți răspund în cuvinte potrivite ție dar și conforme cu învățătura Bisericii noastre despre păcat dar, cu rugăciunile tale, voi încerca.

De ce înjură omul?

Pentru că este mânios, nu? Și caută o formă de a-și ușura sufletul de presiunea furiei și a urii care o pot însoți. Deci cauza înjurăturii e mânia. Este mânia un păcat? Nu! Mânia este o emoție, o putere a sufletului care ne e necesară ca să ne apărăm de rău (sugestiile celui rău, diavolul) și să ne păzim integritatea fără a răspunde răului cu rău. Când răspundem cu rău devenim și noi răi! Doar că aproape nimeni nu mai folosește această putere spre binele său și al aproapelui, ci doar spre a se răzbuna sau a pedepsi pe cei ce-l împiedică să-și împlinească voia sau nevoia. Așadar, mânia nu este păcat, ci ceea ce facem cu această energie care țâșnește în noi când suntem împiedicați să facem ce voim sau ce este bun pentru noi. Ca urmare, înjurătura fiind o faptă pe care omul o face la mânie, fie cu cuvântul, fie cu gândul, este păcat. Dacă nu înțelegem acest aspect vom trăi în confuzie și vom numi păcat și ceea ce simțim, adică furia, durerea, mânia despre care vorbeam și cât vom trăi nu vom putea scăpa de păcat pentru că a fi viu înseamnă a simți. Așa cum trupul nostru simte realitatea din afară prin organele de simț, și sufletul simte realitatea lăuntrică prin aceste mișcări ale sale numite emoții și sentimente. Avem emoții numite pozitive când ne împlinim nevoile și dorințele și voia legată de ele și emoții negative când n-am putut, nu putem sau ne temem că nu vom putea să ni le împlinim. Și emoțiile negative sunt bune pentru că ne informează ce se petrece în noi și ne dau energie ca să gândim și să căutăm posibiltăți de realizare. Ai văzut cât de inventivi suntem când ne e frică de ceva, nu? Câți copii mai învață când nu se tem că vor fi ascultați?! Și așa mai departe.

Așadar, nu mânia pe care o simțim este păcat, ci ce alegem să facem cu acea energie a ei. Domnul spune „mâniați-vă și nu greșiți!”. Ce minune! Putem să ne mâniem fără să greșim! Felul greșit de a ne folosi mânia este cauza faptelor dăunătoare iubirii și binelui, adică a păcatului. Ca urmare, ca să poți scăpa de păcatul înjurării ai nevoie să conștientizezi cauza lui, adică mânia pe care o simți și nevoia din spatele ei. Vei constata că exprimarea mâniei prin înjurături nu numai că nu te ajută să-ți împlinești acea nevoie sau dorință, dar îți strică și multe alte realizări. Și vei căuta alte modalități de trăire a mâniei și vei găsi soluții înțelepte pentru a-ți împlini nevoile și dorințele.

Spune-i Lui

Primul pas pe care îl ai de făcut pentru a scăpa de orice păcat legat de mânie este să-I spui lui Dumnezeu tot ce te înfurie și tot ce urăști. Să nu crezi că ești „rea” pentru că ai uneori astfel de sentimente. Până nu va ajunge sfânt, omul va avea și astfel de sentimente în orice relație. Mai ales în familie unde trăim mult împreună și avem mai multe dorințe diferite. Iubirea noastră cea mai mare este presărată adesea cu ură și furie... Să acceptăm asta și așa vom înțelege câtă nevoie avem de prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Dacă vei accepta sentimentele și nu vei asculta impulsul de a răni, ci Îi vei cere ajutor Domnului, vei scăpa imediat!

Iată cum ai putea să te rogi: „Doamne, vezi ce furioasă sunt pentru că nu sunt lăsată să fac asta sau asta... sau ce ură vine în mine când X spune sau face asta... Te rog, scapă-mă și vindecă sufletul meu de impulsul de a pedepsi sau de a mă răzbuna și învață-mă ce să fac și cum să fac! ”.

De mare ajutor îți va fi și să ai un jurnal în care să scrii tot ce te doare și tot ce simți și, la sfârșit să te rogi cum vei crede tu de cuviință.

Nevoi și dorințe

Pasul următor este să privești în față nevoile și dorințele tale. Și să le așezi într-o ordine de prioritate. Vei descoperi că ai nevoi și dorințe care uneori se bat cap în cap. Asta naște furie și dezorientare în suflet și e nevoie de spirit de sacrificiu de multe ori. Adică tu să alegi care nevoie e mai importantă pentru tine și pe care o jertfești dacă se contrazice cu aceasta. Atunci, furia pe care o vei simți se va transforma în energie de creștere și creativitate. Să presupunem că dorești să te joci pe calculator pentru că ai nevoie de recreere, dar nu-ți poți permite asta pentru că nu-ți dau voie părinții pentru că ai stat deja în fața calculatorului destul timp în ziua aceea. Vei simți furie! E firesc! O să-ți vină să înjuri! Nu e firesc și nu-ți e de folos. Așa că alegi să spui: „Doamne, ce furioasă sunt, ajută-mă!” și să te întrebi dacă sănătatea e o nevoie prioritară pentru tine. Dacă nu - și e posibil, pentru că un adolescent nu are încă posibilitatea psihică să prevadă pericolele, ci, dimpotrivă, se simte atras de ele - să iei în calcul nevoia de a fi în relații bune cu părinții. Dacă descoperi această nevoie în tine, vei putea să-ți sacrifici dorința de dragul acestei nevoi.

Din acest sacrificiu va izvorî o mare bucurie și mulțumire care îți va schimba ziua. Dar numai dacă va fi un sacrificiu liber, pentru că așa ai ales tu, altfel nu e valabil, pentru că nu vei fi liberă.

Un ultim pas ar fi să notezi în jurnalul tău toate victoriile și toate căderile. Pentru reușite să mulțumești lui Dumnezeu, iar căderile să le transformi în lecții. Să te întrebi ce ai învățat din asta pentru viitor.

Maica Siluana Vlad

sfintiiarhangheli.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013