miercuri, 10 decembrie 2008

Crăciunul copiilor


Perioada postului şi a sărbătorilor de iarnă este un prilej foarte bun de a sădi în sufletele copiilor baza spirituală pe care ei îşi vor putea construi credinţa şi o viaţă frumoasă şi curată, trăită în Dumnezeu.
Iată câteva activităţi concrete pe care le puteţi face cu copiii:

- vorbiţi cu ei despre Sf. Împărtăşanie, modul cel mai concret prin care noi Îl primim pe Dumnezeu în sufletul şi trupul nostru. Vă puteţi baza aceste discuţii pe pregătirea unei reţete de turtă dulce, pe care o faceţi în formă de căsuţă, explicându-le copiilor că fiecare dintre noi este o „căsuţă” în care Îl primim pe Dumnezeu. Iar El se bucură tare mult când Îl primim într-o căsuţă curată (curăţită prin Spovedanie – copiii peste 7 ani), împodobită cu fapte bune.

- De îndată ce copiii cresc puţin, este bine să îi luaţi împreună cu voi când mergeţi să vă spovediţi, pentru a face din aceasta un obicei bine închegat în familie, pe care copiii îl vor prelua în mod firesc, natural. Împărtăşirea întregii familii este iarăşi un mare prilej de bucurie, iar dragostea pe care o va răspândi Dumnezeu, pe care fiecare membru al familiei L-a primit în „căsuţa” lui, nu se poate exprima în cuvinte.

- Puneţi într-un loc special în această perioadă o icoană cu Naşterea Domnului, pe care să o împodobiţi împreună, cu o candelă aprinsă. Având acest suport puteţi discuta cu copiii despre evenimentul Naşterii, despre personajele care se văd în icoană, puteţi citi împreună din Biblia pentru copii sau seara, la culcare puteţi folosi ca poveste diverse cărticele ilustrate care se găsesc în librării, despre Naşterea lui Hristos.

- Învăţaţi împreună colinde, mai simple cu cei mici şi mai variate pe măsură ce cresc, şi mergeţi împreună la colindat. Nu pierdeţi acest obicei minunat, prilej de a ne aminti ce mult ne iubeşte Dumnezeu şi de a împărtăşi această dragoste şi celor dragi prin colinde.

- Cadourile sunt un prilej de a le explica copiilor că, aşa cum magii au mers să Îl întâlnească pe Pruncul Iisus cu daruri preţioase, şi noi trebuie să îi oferim ce avem mai bun, adică un suflet curat şi bun, iar pentru cei dragi facem câte un mic cadou (nu daţi curs tendinţei generale de a face abuz de cadouri doar pentru a consuma). Şi mai important este ca, aşa cum noi am primit aşa multe daruri de la Dumnezeu, să oferim şi celor care au mai puţin. Dacă situaţia materială nu ne permite ceva prea consistent, putem dărui dragostea noastră, vorbele noastre bune, sau ne putem oferi ca voluntari în sprijinul diverselor activităţi organizate în această perioadă.
Dacă vrem să ajutăm şi nu cunoaştem persoane care au nevoie de noi, îl putem întreba pe părintele paroh.

- Nu vă lăsaţi păcăliţi de Moş Crăciun, care doreşte atenţia tuturor cu acest prilej. Puneţi în centru Crăciunului Naşterea Domnului. Povestiţi-le copiilor despre Dumnezeu Care L-a trimis pe Fiul Său în lume din dragoste pentru noi, pentru ca El să ne înveţe ce trebuie să facem să fim mai buni, să iertăm, să iubim.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

4 comentarii:

Anonim spunea...

excelent articol...
Felicitari.

Natalia spunea...

Sa dea Dumnezeu sa fie de folos!

@irina_sweet_home spunea...

mi-a placut ideea cu casuta. Noi vrem sa facem casuta de turta dulce anul asta, o sa ma folosesc de acest prilej pentru a-i vorbi despre Sfanta Impartasanie.

Natalia spunea...

Ma bucur, Irina, asteptam sa ne spui cum a iesit!