miercuri, 10 decembrie 2008

Remediu naturist pentru creşterea imunităţii şi lupta împotriva bolilor sezonului rece

  • - 500 g miere de salcâm;
  • - 6 lămâi
  • - o cană de măceşe (sau cătină) proaspete bine spălate (pentru un efect maxim) sau măceşe uscate mărunţite, sau pudră de măceşe.
Se zdrobesc măceşele la robot, cu maşina de tocat sau cu ciocanul de bătut carne (puse în tifon), cât de bine se poate. Lămâile se spăla foarte bine (dacă sunt din recolta proprie); cele cumpărate se curăţă de coaja care este tratată cu chimicale. Se mărunţesc lămâile la robot sau cu maşina de tocat şi se pun împreună cu măceşele într-un borcan de sticlă încăpător. Se adaugă mierea şi se amestecă bine cu o lingură din lemn. Nu se foloseşte nimic metalic la prepararea acestui remediu, pentru a împiedica oxidarea. Se aşează borcanul în bucătărie pe dulap şi se agită de câteva ori pe zi. După 10 zile se poate consuma din preparat câte o lingură dimineaţă, pe stomacul gol, sau înaintea meselor, în caz de răceli sau gripă. Este foarte eficient iarna, în tratarea răcelilor, în cazul copiilor slăbuţi care nu au poftă de mâncare, în convalescenţă, avitaminoză şi infecţii.
În paralel este indicat să se consume fructe şi legume proaspete sau sub formă de suc, precum şi infuzii călduţe din plante (mentă, pătlagină, sunătoare, cimbrişor de munte, muşeţel, tei, coada şoricelului, lavandă etc.).
Reţetă oferită de doamna Marilena Vlădoianu, Craiova
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Niciun comentariu: