Lumina din peşteră

- adevărata bucurie a Crăciunului -

V-aţi întrebat vreodată cât de discret este Dumnezeu cu noi? Câtă libertate ne oferă încercând să nu ne deranjeze, să nu intre cu bocancul în viaţa noastră? Da. Dumnezeu este un gentleman. Este un „finuţ”. Nu vrea să ne bruscheze forţându-ne să alegem ceea ce noi nu vrem.
Uitaţi-vă în jurul vostru şi o să vedeţi că oferta de piaţă pe care viaţa v-o pune înainte este una foarte variată. Mai ales acum de sărbători, când toţi încearcă să-şi vândă produsul, asaltându-ne într-un mod insistent, uneori chiar brutal.
În această economie de piaţă a sărbătorilor tarabele sunt pline de oferte generoase. Toţi comercianţii încearcă să ne facă să credem că ei, doar ei pot să ne ofere acum „licoarea” bucuriei şi a fericirii. În această mare piaţă a sărbătorilor, la o tarabă modestă, Dumnezeu îşi aşteaptă clienţii pentru a le oferi gratuit singurul dar pe care l-a pregătit acum pentru noi toţi cei care vrem să-L primim. Adevărata bucurie a Crăciunului.
Dar El este discret. Nu strigă şi nu face zgomot ca şi ceilalţi comercianţi. El, Care este Liniştea şi Pacea desăvârşită nu poate împrăştia în jurul lui decât linişte şi pace. Dacă ar striga în gura mare „veniţi să luaţi pace!” atunci ar alunga liniştea din jurul Său. Iar El nu vrea asta. Nu vrea să ne deranjeze. Nu vrea să fie ca şi ceilalţi comercianţi. Produsul Lui este gratis, de aceea nu are nevoie să-l vândă. El se dă în dar. Iar darul îl primesc doar cei care vor.
Cu mulţi ani în urmă venise în lume tot discret, încercând să nu atragă atenţia nimănui. Îşi alesese o familie modestă în locul uneia împărăteşti, o peşteră în locul unui palat, o iesle în locul unui pătuţ pufos. Venirea Sa în lume nu a violentat viaţa nimănui. El, Stăpânul şi Domnul universului, se făcuse mic pentru noi şi coborâse în mijlocul nostru fără ca noi să ştim cine este. L-a cunoscut natura cea creată de El, care acum L-a primit în sânul ei. Peştera cea întunecoasă, animalele, stelele, cerul şi îngerii. Şi toate au început să cânte împreună cu îngerii: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Iar în clipa aceea peştera din Betleem s-a umplut de lumină. Întunericul s-a destrămat şi a lăsat locul luminii cunoştinţei. Da. Dumnezeu Şi-a trimis Fiul în lume ca El să lumineze lumea. Şi de atunci, în fiecare an, de Crăciun, această lumină din peştera Betleemului aduce bucurie ochilor celor care în decursul unui an întreg se zbat în întunericul ispitelor lumeşti.
Aceasta împarte Dumnezeu astăzi în dar de la taraba Sa. Lumina bucuriei de la Betleem. Rămâne doar să te hotărăşti dacă în ziua Naşterii Sale vrei să primeşti şi tu acest dar de la Dumnezeu. Unde se împarte? În orice sfântă biserică, devenită în ziua de Crăciun o mică peşteră din Betleem.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Mesaje de sărbători

„Sărbătorim cu toţii Naşterea după trup a Fiului Unul Născut al lui Dumnezeu, care vine din nou, ca în fiecare an, în casele, în bisericile şi sufletele noastre, revărsând pretutindeni lumina, pacea şi binecuvântarea ei dumnezeiască. Minune mare s-a săvârşit în noaptea de taină în peştera de lângă Betleemul Iudeii: Fecioara Preacurată ţine în braţe şi culcă în ieslea umilă un Prunc dumnezeiesc – pe Fiul Cel veşnic al Tatălui, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut mai înainte de veci, lumină din lumină, aşteptarea patriarhilor şi a proorocilor şi nădejdea de izbăvire din suspinul păcatelor a întregului neam omenesc. Magii de la Răsărit cu steaua călătoresc şi se închină Pruncului dumnezeiesc împreună cu smeriţii păstori. Lor li se alătură îngerii din ceruri care aduc de sus solia cerească: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”
Urăm din toată inima tuturor credincioşilor noştri, realizatorilor şi cititorilor acestei frumoase publicaţii a protopopiatului Făgăraş, ca Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, împreună cu cele următoare ale Anului Nou şi Bobotezei, să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurie, învredniciţi de Dumnezeu să le ajungeţi încă întru mulţi şi fericiţi ani!“

† Dr. Laurenţiu Streza Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

„Naşterea Pruncului divin în peştera Betleemului împlineşte în lume Taina Întrupării, a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, din iubire, pentru a mântui lumea. Ca pregătire a lucrării izbăvitoare a neamului omenesc, Crăciunul ne aduce darul cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru că a răsărit oamenilor „lumina cunoştinţei”, prin care putem redescoperi sensul şi rostul vieţii ca dar dumnezeiesc. De aceea, împreună cu glasul întregii Creaţii, toţi creştinii iubitori şi doritori de Dumnezeu sunt datori să poarte în sufletele şi pe buzele lor chemarea sfântă a acestei zile: Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!
Bunul Dumnezeu să Vă rânduiască tuturor Sărbători Fericite şi un An Nou cu pace şi binecuvântare!“

† Andrei Făgărăşeanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

„Dincolo de vacarmul lumii din ce în ce mai asaltate de lipsa timpului, veşnicia se coboară la noi. Deşi e vorba de veşnicie, veşnicia dumnezeiască nu este una plictisitoare, monotonă, ci una mereu înnoitoare aşa după cum colindele, deşi le cântăm în fiecare an, ne emoţionează de fiecare dată altfel.
Peştera străină şi rece a inimilor noastre este luminată de căldura credinţei că Mesia cel vestit de prooroci se naşte din Fecioara Maria, în Betleem. La Naşterea Domnului participă întreg cosmosul văzut şi nevăzut. Cerul ne dăruieşte steaua, îngerii cântarea, magii aduc darurile, pământul oferă peştera, iar dintre noi, oamenii, s-a ridicat prin vieţuire aleasă Fecioara Maria.
Omul zilelor noastre doreşte satisfacţie imediată, uitând că orice bucurie, pentru a fi durabilă, trebuie să împletească în ea „cerul şi pământul”. Atunci ne vom întâlni cu acea bucurie în veşnicie. Se cuvine aşadar ca Sărbătoarea Crăciunului să fie una autentic creştină. În acest sens să urmăm îndemnul de a ne ruga unii pentru alţii, de a-i ajuta pe cei care au nevoie de noi. Să aşezăm la masa bunătăţilor, la loc de frunte, virtuţi precum blândeţea, răbdarea, iertarea, postul şi milostenia. Să curăţim peştera cea rece a inimii prin Spovedanie şi s-o încălzim prin Împărtăşirea cu Hristos.
Cu ocazia Naşterii Domnului şi a Anului Nou urăm tuturor credincioşilor şi preoţilor din Ţara Făgăraşului, cititorilor revistei noastre din toată ţara şi chiar şi de peste hotare mulţi ani cu sănătate, spre împlinirea celor de folos.“

Pr. Protopop Ioan Ciocan

„Celor ce trudesc la paginile acestei reviste, unice în felul său pentru Ţara Făgăraşului, le doresc multă putere de muncă în misiunea nobilă pe care o îndeplinesc de aproape doi ani. Noi românii avem nevoie de repere morale în viaţă, iar revista “Apostolat în Ţara Făgăraşului” este ea însăşi un model. Cei ce se bucură de esenţa acestor rânduri sunt bunii creştini ai acestui petic de pământ, dar nu numai, pentru că prin intermediul internetului ele ajung şi la românii de peste hotare. Tuturor le doresc mulţi ani, iar celor ce scriu răbdare şi perseverenţă.
Aş vrea să am puterea să dau făgărăşenilor bucurie şi linişte. Dar pentru că puterile omului sunt limitate, mă rog lui Dumnezeu să mângâie ţinutul Făgăraşului cu privirea Sa şi să îi ţină pe oameni sănătoşi. Aş dori ca bucuria naşterii lui Iisus să se reverse asupra Ţării Făgăraşului iar anul 2009 să ne găsească pe toţi sănătoşi, optimişti şi încrezători în zile liniştite. Am speranţa că 2008 se va duce cu tot cu cele rele şi că în noul an vom fi mai aproape unii de alţii. Va trebui să găsim înţelepciunea necesară pentru a ne bucura de ceea ce ne dă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne dă sănătate, consider că ne-a dat totul.

Mulţi ani tuturor făgărăşenilor!

Primarul Făgăraşului, Constantin Sorin Mănduc

Tuturor preoţilor din Ţara Făgăraşului le dorim păstorire rodnică, cu har şi înţelepciune de la Dumnezeu, iar dumneavoastră, cititorilor noştri, vă dorim ca Naşterea Domnului să vă fie de folos şi să vă umple sufletele de Bucuria Domnului, iar Noul An să vă aducă gânduri luminate, o inimă curată, cu spor în viaţă şi credinţă!
Sperăm ca acest al treilea an de când publicaţia „Apostolat în Ţara Făgăraşului” ne-a adus mai aproape unii de alţii să ne apropie şi mai mult, unii de alţii şi împreună de Dumnezeu. Aşteptăm gândurile şi sugestiile dumneavoastră pe adresa redacţiei, pentru a ne spune ce vă place, ce lipseşte, ce aţi dori să găsiţi în paginile revistei, dar şi să ne împărtăşiţi tuturor din bucuriile sau încercările vieţii dumneavoastră de creştini.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Colectivul de redacţie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Cuvinte veşnice: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice“

Pentru orice creştin ortodox cel mai important loc din lumea aceasta este biserica. Biserica este locul în care a devenit creştin prin Taina Sfântului Botez, biserica este locul în care aleargă atunci când are o bucurie, pentru a mulţumi lui Dumnezeu, sau la necaz – pentru a-I cere ajutorul. Întotdeauna credinciosul intră în locaşul sfânt cu sfială şi cu dragoste, pentru că ştie că aici sunt prezenţi sfinţii, oameni care au bineplăcut lui Dumnezeu în viaţa pământească, aici e prezentă Maica Domnului, pururea rugătoarea pentru noi, aici este tronul Sfintei Treimi, aici este locul unde Dumnezeu ni Se dăruieşte în chipul cel mai concret cu putinţă, prin Trupul şi Sângele Său, pe care luându-le în noi devenim noi înşine casă a Domnului.
Din sfânta biserică locul cel mai sfânt este Sfântul Altar, iar în interiorul Sfântului Altar, locul către care ne îndreptăm privirea şi rugăciunea este Sfânta Masă. Aici, la mijlocul Sfintei Mese, în locul cel mai de cinste tronează Sfânta Evanghelie, cartea care reprezintă şi mărturiseşte prezenţa reală a lui Dumnezeu. Sfânta Evaghelie este sărutată de preoţi de fiecare dată când aceştia intră în Altar, iar credincioşii o sărută şi i se închină la fiecare Utrenie. Evanghelia este cea care este deschisă deasupra capetelor credincioşilor la sfârşitul Sfântului Maslu în timp ce rugăciunea pe care o citeşte preotul în acest moment al slujbei mărturiseşte prezenţa reală, nevăzută şi protectoare a mâinii lui Dumenezu, care se află în Sfânta Evanghelie. Cuvintele citite în cadrul sfintelor slujbe din Evanghelie sunt cuvintele Mântuitorului adresate nouă cei de aici şi de acum, sunt cuvintele vieţii veşnice.
Atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit oamenilor despre cea mai mare taină şi cel mai mare dar pe care l-a făcut Dumnezeu oamenilor, Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, (episod descris de Sf. Evanghelist Ioan în capitolul 6) mulţi dintre ucenicii Săi au spus că este greu cuvântul şi nu pot să-l asculte. Atunci a spus Mântuitorul: Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă (Ioan 6,63). Cu toate acestea, mulţi dintre cei de atunci nu au mai urmat Domnului Hristos. Atunci a spus Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? (Ioan 6,67). Iar Sfântul Apostol Petru, luând cuvântul, a răspuns în numele tuturor: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. (Ioan 6, 68-69)
Iată, acesta este unul dintre motivele pentru care în Biserica Ortodoxă Sfânta Evanghelie este cinstită în mod deosebit, este ascultată cu evlavie şi aşezată la loc de cinste: pentru că ea conţine cuvintele vieţii veşnice. Noi ştim şi mărturisim că toate cuvintele spuse de Mântuitorul au valoare veşnică, căci El însuşi a spus: Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24,35). Ele au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul veacului cuvinte cu putere, cuvinte dătătoare de viaţă, cuvinte călăuzitoare spre mântuirea sufletului şi spre dobândirea Împărăţiei cerurilor pentru oamenii de pretutindeni.
Din păcate noi adesea ignorăm acest izvor de cuvinte veşnice, Sf. Scriptură fiind mai degrabă doar cinstită decât citită. De aceea, începând cu acest număr vă oferim o nouă rubrică, numită Cuvinte veşnice, rubrică în care vom pune înaintea dumneavoastră spre meditaţie câte unul sau mai multe versete din Sfânta Scriptură. Versetul de luna aceasta, la care suntem chemaţi să medităm şi eventual să-l şi memorăm, să ni-l facem al nostru, este tocmai acesta: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice (Ioan 6,68).

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Crăciunul începe cu adevărat în inimile noastre!

Părinte, în ultimii ani perioada de dinaintea Crăciunului a devenit, parcă mai mult ca niciodată, o goană după cumpărături. Ce mai sărbătoreşte de fapt lumea de Crăciun?
Crăciunul reprezintă o provocare pentru creştinul zilelor noastre, care are de ales între dobândirea darurilor trecătoare sau a celor veşnice, între aparenţă şi realitate. Ne este tot mai greu să deosebim falsul de real într-o societate ce promovează atâtea forme fără fond şi „valori“ fără conţinut, care nu ne pot aduce împlinirea deplină, întrucât le lipseşte Dumnezeu. Societatea de consum şi mijloacele mass media ne „sufocă” în această perioadă cu o multitudine de „substitute”, în detrimentul spiritului autentic al Crăciunului: abundenţa de Moşi Crăciuni comerciali, berea cu “gust de Crăciun”, „spiriduşii“, săniile trase de reni, târgurile de Crăciun, marile reduceri din magazine, mega-show-urile din pieţele publice. Supermarket-urile devin locul manifestării unei febrilităţi a cumpărăturilor, care nu mai lasă loc păcii meditative a inimii. Toate aceste pseudo-valori au scopul de a ne distrage atenţia de la adevărata semnificaţie a marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului, care este o sărbătoare a sufletului şi la care s-a adăugat, de-a lungul timpului, mult „ambalaj”. Nu spun că toate acestea sunt neapărat rele; tuturor ne place sa vedem oraşul împodobit, bradul de Crăciun, dar sărbătorirea în acest stil post-modernist nu trebuie să se facă în detrimentul relaţiei vii cu Hristos şi cu Biserica.

Americanii au început să înlocuiască denumirea de Christmas, care face referire clară la numele lui Hristos, cu aceea de X-mas, lepădându-se astfel de originea creştină a sărbătorii. Ce înseamnă pentru noi, creştinii, Crăciunul?
Pentru noi, creştinii, Naşterea Domnului, amintirea ei în fiecare an, are rolul de a ne adresa chemarea dumnezeiască la propria renaştere, căci scris este: „De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu”. Este un prilej pentru fiecare de a ne lepăda de omul cel vechi şi păcătos şi a ne îmbrăca în omul cel nou. Importanţa unică a Naşterii Domnului pentru umanitate constă în faptul că, făcându-Se Om, Fiul lui Dumnezeu afirmă în modul cel mai desăvârşit cu putinţă valoarea omului. Dumnezeu nu se mai adresează omului în mod indirect, întrucât se face El Însuşi şi Om, fără a înceta să fie Dumnezeu. Prăpastia dintre Dumnezeu şi om dispare, iar Dumnezeu afirmă astfel cinstea nebănuită la care a fost chemat omul.

Există o conexiune între sărbătorirea Crăciunului ca adult şi nostalgia după copilărie?
Da, există! Mie, personal, mi-ar plăcea să mă pot pregăti sufleteşte de Crăciun redevenind copil. Toate sărbătorile noastre creştine revarsă în inimi duh de mângâiere şi de împăcare, dar Crăciunul copilăriei noastre ni se pare a fi mai presus de toate. De Crăciun ni se face dor de copilărie, de inocenţa şi bucuria senină a acelor zile de basm, cu vers duios de colinde, când Pruncul Iisus, Sfânta Fecioară şi oştile îngereşti făceau parte din familia noastră. Sunt amintiri dragi sufletului nostru, în special pentru cei care au copilărit în satele din Ţara Făgăraşului, unde se intra la biserică dis-de-dimineaţă. Înfriguraţi, dar fericiţi, cu hăinuţele noastre simple, care nu erau de firmă, cu bunica de mânuţă, ne adunam la slujbă cu toţii, de la mic la mare şi ştiam să ne preţuim, bucurându-ne unii pe alţii. Trăiam intens înţelesul sărbătorii, într-o comuniune deplină şi în sufletele noastre era mereu un strop de dumnezeire.
A venit şi anul acesta vremea colindelor; o nouă generaţie de copii cu glasuri cristaline ne vor vesti: ”Praznic luminos, strălucind frumos”. Ţara Făgăraşului este bogată în tradiţii şi obiceiuri străvechi legate de acest mare Praznic. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum, începând de la Sfântul Nicolae, se adunau în câte o casă şi repetau colindele din moşi-strămoşi. Era perioada anului cea mai frumoasă, căci se pregăteau intens, ca apoi fiecare familie să fie cercetată, colindată.

Peste tot în jur vedem în această perioadă tot felul de oferte de genul: unde să îţi petreci vacanţa de Crăciun, cu ce să te îmbraci la petrecerile de sărbători, cu ce să te mai răsfeţi în această perioadă sau cu ce cadou să îi uimeşti pe cei din jur. Cum ar trebui să privească creştinul aceste provocări?
Să nu uităm că în inimile noastre se află poarta spre o lume mai mare, de unde începe însăşi Veşnicia! Un creştin adevărat învaţă să privească dincolo de strălucirea artificiilor şi de fastul vitrinelor împodobite, care sunt atât de efemere! Însăşi scena Naşterii contrastează cu orice lux şi bogăţie: „Ieslea cea sărăcăcioasă a fost a Domnului casă”. Acea iesle „a adăpostit în interiorul ei ceva mai mare decât întreaga noastră lume”. La Crăciun, o lume nouă s-a coborât odată cu Iisus într-un umil adăpost, pentru ca „oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!”

Părinte, cum să ne petrecem zilele de sărbătoare care ne aşteaptă? E la modă să pleci la munte sau, dacă nu îţi permiţi, măcar să mergi la o petrecere. Ce îndemn aveţi pentru cititorii noştri?
Să ne reamintim că nu valoarea materială, laicizată, a Crăciunului, este cea care contează, ci cea spirituală. An de an, trebuie să ne pregătim să păşim în clipa veşnică a fiecărui Crăciun! Îi îndemn în primul rând pe cititorii noştri ca, în timpul care a rămas până la Marele Praznic, să intensifice activitatea spirituală: să înmulţească rugăciunea, postul, milostenia şi faptele bune, să se spovedească şi împărtăşească. Domnul ne cere puţină nevoinţă, ca prin nevoinţă să ajungem la bucurie.
Pe toţi cei care mai au încă „părinţi pe pământ, nu în gând”, îi îndemn să îi cerceteze şi să îi bucure în aceste zile, în care nimeni nu doreşte să fie singur. Este momentul să le fim recunoscători celor care, cu trudă şi nesomn, au muncit „să le fie copilul cu o treaptă mai domn”.
Fie că vă împodobiţi casele sau nu, vă doresc să vă înnoiţi sufletele, dobândind simţăminte mai reale decât lumea în care suntem călători pentru o vreme. Crăciunul începe cu adevărat în inimile noastre! Hristos S-a născut cu trupul numai o dată, la Betleem, dar duhovniceşte Se naşte permanent în inimile noastre, prin Biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie şi prin Sfintele Taine. Căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspândite astăzi în toată lumea. Ieslea în care a şezut Hristos este înlocuită astăzi cu Sfintele Altare, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Să-I facem Pruncului Iisus loc să se nască în inimile noastre, cu harul şi puterea Lui! La ce ne-ar folosi oare dacă S-ar naşte de o mie de ori în Betleem, dar n-ar avea unde să-Şi plece capul în inimile pe care Le-a zidit pentru El?

Interviu realizat de Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Simbolul de credinţă (I)

În numărul trecut am aflat ce înseamnă să crezi şi am afirmat că cel mai convingător mod prin care ne putem mărturisi credinţa sunt faptele noastre. Pentru a fi conştienţi de ceea ce trebuie să mărturisim, Sfinţii Părinţi au fixat în scris „simbolul de credinţă”, pe care îl numim „crez”.

Rezultat a două Sinoade Ecumenice
Prin sinod ecumenic înţelegem o adunare a ierarhilor din întreaga biserică creştină, în perioada istorică de până la Marea Schismă din 1054, în total fiind 7 Sinoade Ecumenice. În primele două Sinoade Ecumenice (Niceea, anul 325 şi Constantinopol, 381), pe lângă alte hotărâri bisericeşti, s-a formulat în scris mărturisirea de credinţă sub forma a 12 articole pe care le cunoaştem cu denumirea de „Crez” sau „Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan”.

Articolul I
„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Cuprinde învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl. Ştim despre Dumnezeu că este unul singur, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (care formează împreună Sfânta Treime), adică fiinţa dumnezeiască este una singură, dar în ea trebuie să deosebim trei Persoane. Persoanele Sfintei Treimi sunt egale şi nici una dintre ele nu este mai veche decât cealaltă, nici mai mare, ori mai desăvârşită.

Atotţiitorul
Il numim pe Dumnezeu-Tatăl Atotţiitorul pentru că prin puterea Lui sunt ţinute (păstrate) toate câte există, iar lucrarea prin care Dumnezeu poartă de grijă lumii o numim providenţă dumnezeiască.
Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute
Atât lumea văzută cât şi cea nevăzută sunt creaţia lui Dumnezeu. Lumea văzută este ceea ce se poate percepe prin simţurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, iar lumea nevăzută este lumea îngerilor, a făpturilor spirituale nevăzute.

Dumnezeu a creat totul din nimic
Atunci când a creat lumea, Dumnezeu nu s-a folosit de materie, ci numai de Cuvântul şi de voinţa Sa Atotputernică, aceasta fiind chiar dovada de incontestat a dumnezeirii sale şi a puterii Lui nelimitate, la El nefiind nimic cu neputinţă.

Lumea nevăzută (a îngerilor)
Este alcătuită din îngeri, care sunt făpturi personale, spirituale, puteri netrupeşti sau duhuri slujitoare. Au fost creaţi de Dumnezeu buni, ca de altfel întreaga creaţie, dar fiind dăruiţi de Dumnezeu cu puterea de a trăi liber, o parte din ei au ieşit de sub ascultarea de Dumnezeu crezând că prin puterea lor proprie vor reuşi să se fie asemeni lui Dumnezeu sau chiar să-l depăşească. Acest păcat îl numim mândrie şi îl săvârşim ori de câte ori ne punem încrederea în noi înşine sau când ne atribuim succesele nouă personal şi nu Lui Dumnezeu Cel care ne poartă de grijă în permanenţă şi ne binecuvântează cu reuşite şi realizări. Prin cădere, îngerii s-au împărţit în buni şi răi. Pe cei răi îi numim diavoli sau draci. Îngerii răi s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar cei buni care I-au rămas credincioşi, Îl slujesc, fiind atât de mult întăriţi în bine prin har, încât acum săvârşesc numai cele bune.

Lumea văzută
A fost creată de Dumnezeu din nimic, treptat, în şase zile: în ziua întâi a făcut materia (cerul şi pământul într-o formă nedefinită, neorganizată) şi lumina, în a doua zi a început organizarea materiei, creând bolta cerească, cerul văzut, prin despărţirea apelor de sus de cele de jos, în a treia zi a despărţit apele de uscat, făcând să apară oceanele, mările, fluviile şi râurile, iar pământul a devenit uscat pentru a putea creşte pe el plantele, în a patra zi a făcut luminătorii cei mari (soarele şi luna) şi luminătorii cei mici (stelele), în ziua a cincea a creat vieţuitoarele din apă şi păsările din aer şi le-a binecuvântat ca să se înmulţească, în ziua a şasea a creat animalele sălbatice şi domestice şi pe om, pe care l-a aşezat stăpân peste pământ.
În ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit de toate câte le-a făcut, a binecuvântat această zi şi a sfinţit-o.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Boboteaza: sfinţire, curăţire, tămăduire

În fiecare an pe 6 ianuarie creştinii ortodocşi sărbătoresc Boboteaza, Botezul Domnului sau Arătarea Domnului. Cu acest prilej întreaga creştinătate trăieşte bucuria arătării Domnului la râul Iordan şi a Botezului Său săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta, văzându-l de departe pe Mântuitorul Hristos, a spus ucenicilor săi: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii"(Ioan 1,29). În aceste cuvinte trebuie noi să căutăm motivul pentru care Domnul vine să se boteze. Fiul lui Dumnezeu se face om, ca pe om să-l mântuiască, să ridice păcatele oamenilor asupra Sa şi să le pironească pe cruce. La intrarea Sa în apa Iordanului, firea apelor se sfinţeşte, pentru că Stăpânul, atingându-se de făptură, îi dă acesteia harul Său sfinţitor curăţind apa de întinăciunea păcatelor oamenilor, devenind curată ca în ziua creaţiei, când toate erau „bune foarte." În felul acesta Domnul Hristos oferă apei putere curăţitoare deplină: prin Duhul Sfânt apa va curăţa de acum înainte nu numai partea exterioară, trupul , ci şi ceea ce nu se vede, sufletul omului.
De aceea, la această sărbătoare este obiceiul ca preoţii să facă rugăciuni pentru sfinţirea apei. Slujba pentru sfinţirea apei, dar şi apa sfinţită, se numeşte în popor aghiasmă. Apa sfinţită la Bobotează este cunoscută cu numele de aghiasmă mare, deosebindu-se astfel de apa sfinţită în cursul anului la Sfeştanie (aghiasma mică). Aghiasma mare nu se alterează vreme îndelungată, cu condiţia să fie păstrată corespunzător, în sticle curate, rămânând proaspătă, curată şi bună la gust ca în ziua în care am pus-o înaintea Domnului pentru sfinţire. Oricine poate să experimenteze aceasta, păstrând aghiasma mare în cursul anului şi folosind-o la nevoie: fie gustând din ea după o zi de ajunare, în duminici şi sărbători după ce venim de la biserică sau când suntem bolnavi , fie stropind casele, curţile şi grădinile de câte ori simţim nevoia.
Puterea sfinţitoare şi tămăduitoare a aghiasmei mari se vede din rugăciunea pe care preotul o înalţă către Dumnezeu: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească , ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţire a caselor şi spre tot folosul de trebuinţă"
Având în vedere că aghiasma mare are ca efect şi sfinţirea caselor, se obişnuieşte ca în ajunul Bobotezei sau cu câteva zile înaintea Bobotezei, preoţii să viziteze parohia întreagă pentru a sfinţi casele credincioşilor. Pentru sfinţirea caselor de Bobotează, credincioşii aşteaptă pe preot cu casa curată, cu lumânare aprinsă, cu miros de tămâie şi cu uşile larg deschise la toate camerele pentru a stropi preotul peste tot cu apă sfinţită. Este bine să ajunăm până la venirea preotului, ca să putem gusta din apa sfinţită şi să luăm anafură.
După ce preotul stropeşte cu apă sfinţită în toată casa, sărutăm Sfânta Cruce, apoi suntem şi noi stropiţi pe cap cu apă sfinţită. Acest gest al preotului trebuie să-l punem în legătură cu vremea prunciei noastre când am primit Taina Sfântului Botez şi „pecetea darului Duhului Sfânt". Stropirea noastră cu apă sfinţită are menirea de a ne înnoi Botezul, de a ne aminti că suntem botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, că prin Botez nu ne mai aparţinem nouă , ci lui Dumnezeu, fiind înfiaţi prin credinţă şi prin har.

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Mănăstirea Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul din Essex, Anglia

Părintele Sofronie Saharov, despre care am vorbit numărul trecut, este primul stareţ şi întemeietorul Mănăstirii Ortodoxe a Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul din comitatul Essex, Anglia. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice Ortodoxe din Constantinopol. Ea este alcătuită dintr-o obşte monahală mixtă, adică din monahi şi monahii, ce vieţuiesc după tradiţia monastică ortodoxă şi îşi centrează existenţa pe persoana Mântuitorului Hristos, ducând o viaţă plină de adâncime duhovnicească, de dragoste frăţească şi de smerenie pilduitoare. În prezent, cea mai mare parte a obştii este alcătuită din maici (aproximativ 20 de monahii), numărul călugărilor fiind ceva mai redus (16 vieţuitori).

Istoria mănăstirii. A fost fondată în anul 1959 de către părintele Sofronie. Localitatea în care este situată Mănăstirea Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul se numeşte Tolleshunt Knights şi aparţine districtului Maldon. În lumea ortodoxă apuseană, dar şi la noi în România, este cunoscută cu numele de Mănăstirea din Essex, o denumire oarecum improprie, deoarece Essex desemnează comitatul sau judeţul din care aceasta face parte.
În momentul în care a fost întemeiată obştea de vieţuitori, alături de părintele Sofronie s-au aflat încă şase persoane, bărbaţi şi femei. Din pricină că stareţul Sofronie nu putea călăuzi în acelaşi timp două obşti separate, mănăstirea a primit încă de la început această caracteristică distinctivă şi anume aceea de împreună vieţuire între monahi şi monahii, lucru destul de rar în monahismul ortodox.
Din punct de vedere jurisdicţional, a fost întemeiată cu blagoslovenia vrednicului de amintire părintele mitropolit Antonie Bloom. Însă, în cursul anului 1959 ea trece sub jurisdicţia directă a Patriarhiei Ecumenice, cu titlul de mănăstire patriarhală. Mai târziu primeşte titlul de stavropighie.

Viaţa de obşte. Când a întemeiat mănăstirea, stareţul Sofronie a vrut să se asigure că obştea va urma atât canoanele exterioare, cât şi nevoinţa lăuntrică. Tipicul mănăstirii este unul deosebit şi constă în repetarea Rugăciunii lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) timp de aproximativ 4 ore pe zi (2 ore dimineaţa şi 2 ore seara). Practicarea acestei rugăciuni în obşte reprezintă o întruchipare reală a comuniunii frăţeşti între membrii comunităţii ortodoxe. Explicaţia acestui obicei este dată de faptul că monahii şi monahiile proveneau din naţiuni distincte şi, la început, nu existau cărţi liturgice traduse în engleză sau în alte limbi occidentale. Şi astăzi, de pildă, vieţuitorii de aici reprezintă 16 naţionalităţi diferite.
De asemenea, tipicul mănăstirii este alcătuit şi din slujirea Dumnezeieştii Liturghii de trei sau patru ori pe săptămână. Acest tipic este inspirat din experienţa Stareţului Sofronie în pustia athonită şi îşi găseşte similitudini în practica schiturilor athonite, la Sfântul Nicodim Aghioritul şi la Sfântul Paisie Velicikovski. Limbile liturgice în care se slujeşte sunt engleza, greaca şi franceza, iar muzica folosită este psaltica rusească.

Ansamblul Mănăstirii. Mănăstirea Sfinţilor Ioan Bătezătorul şi Siluan Atonitul este constituită din

• trei biserici (cea închinată Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul este şi cea în care se desfăşoară programul liturgic de zi cu zi, Biserica Tuturor Sfinţilor – adăposteşte la subsol mormântul stareţului Sofronie, Biserica veche – este un paraclis închinat sfântului Ioan Botezătorul şi are icoane pictate de Leonid Uspenski);
• trei trapeze (trapeza veche, trapeza nouă - mai spaţioasă şi trapeza sfântului Siluan Atonitul);
• Old Rectory (este clădirea cea mai veche a ansamblului Mănăstirii. Aici se găseşte biroul părintelui Sofronie, cu scaunul pe care acesta stătea atunci când spovedea, Biserica veche – paraclis şi o parte din chiliile monahilor);
• chiliile monahilor, chiliile maicilor, chiliile în care sunt adăpostiţi pelerinii şi alte anexe.

Toate aceste clădiri sunt înconjurate de bogate spaţii verzi şi de grădini specifice stilului englezesc.

Editare de carte. Mănăstirea constituie, în acelaşi timp, un centru religios, dar şi un centru de editare de carte de teologie ortodoxă. Atunci când stareţul Sofronie s-a mutat în Anglia, mănăstirea a devenit editorul cărţilor ce cuprindeau gândirea teologică a sfântului Siluan Atonitul. În 1973 a fost publicată o traducere mai completă a vieţii sfântului Siluan; ea a fost urmată în 1975 de Wisdom of Mt Athos, o compilaţie a scrierilor Sfântului Siluan. După aceste cărţi, stareţul Sofronie a început să publice cărţile sale. Şi în prezent Mănăstirea editează cărţi folositoare, ce tratează o tematică variată şi reprezintă răspunsuri duhovniceşti la întrebările şi dilemele vremurilor noastre.

Vieţuitori cunoscuţi în lumea ortodoxă. Mănăstirea este împodobită atât cu ziduri şi biserici ce adăpostesc adâncimea Ortodoxiei într-o lume protestantă, cât şi cu monahi şi monahii dăruiţi de Dumnezeu cu talanţi ce nu sunt îngropaţi, ci rodesc roade bogate şi demne de urmat. Voi aminti într-o mică listă pe vieţuitorii renumiţi ai mănăstirii, dar întreaga obşte merită să fie pomenită pentru pilda de iubire creştinească, de răbdare şi de smerenie, de bucurie şi de simplitate. Aceştia sunt vieţuitorii cunoscuţi: Stareţul Sofronie, întâiul stareţ (1959-1993); Arhimandritul Chiril, al doilea egumen (1993-prezent), ucenic al Stareţului Sofronie timp de 27 de ani în Mănăstirea Sfântului Panteleimon, Sfântul Munte Atos; Arhimandritul Zaharia, autorul mai multor cărţi; Arhimandritul Nicolae V. Saharov, nepotul stareţului Sofronie, autorul cărţii I Love Therefore I Am (Iubesc, deci exist); Ieromonahul Rafail Noica (din 1993 retras în Munţii Apuseni în România), unul dintre marii duhovnici români contemporani, traducător al scrierilor părintelui Sofronie în limba română; Maica Magdalena, conferenţiar renumit, autoarea cărţilor traduse şi în română Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi şi Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă şi Maica Maria, iconograf în mozaic, autoarea tuturor frescelor în mozaic de pe faţadele anexelor din cadrul ansamblului mănăstirii.

Eufemia Toma

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Invitaţie de Revelion

Anul acesta am văzut oferte foarte atractive pentru a petrece noaptea de Revelion, oferind o gamă variată de servicii, preţuri avantajoase, confort maxim. Sunt de admirat toate eforturile pe care le face omul pentru a se simţi bine. De ce? Pentru că în acest fel ne putem da seama ce puteri putem debloca din noi pentru a realiza anumite scopuri.
Ofertelor de pe piaţă li se mai adaugă una, aproape deloc mediatizată: să te întâlneşti cu toţi prietenii tăi în locul căruia îi datorezi succesele tale, mângâierile pe care le-ai primit când erai deznădăjduit, umărul pe care ai plâns când lângă tine nu era nimeni să te asculte. Acest loc este biserica, iar oferta se numeşte Hristos.
Istoria a demonstrat că nu putem oferi nimic în schimb lui Dumnezeu ca răsplată pentru binecuvântările cu care ne răsfaţă, pentru că toate câte le avem le-am primit de la El. Ceea ce putem face, însă, este să ne sfinţim pe noi înşine şi darurile pe care le-am primit, printr-un minunat gest de iubire: „Doamne toate câte le am şi ţi le pot oferi sunt „ale Tale dintru ale Tale”, iar eu am cunoscut cât de mare este dragostea Ta pentru mine şi vreau să mă ajuţi să Te iubesc cu toată inima şi pentru todeauna”.
În general iubirea înseamnă renunţare. Renunţare la binele meu, de dragul celui(ei) pe care îl (o) iubesc. În felul acesta iubirea devine jertfă de sine, de binele egoist. Revelionul ne oferă oprtunitatea de a-i arăta lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim. Şi pentru că Dumnezeu ştie care sunt neputinţele noastre, nu ne cere să renunţăm la masa de revelion sau la paharul de şampanie, dar vrea ca atunci când mâncăm sau bem să ne aducem aminte şi de El şi să-i mulţumim pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor, pentru că ne-a lăsat un loc atât de minunat în care să ne întâlnim, care este Biserica.
Oportunitatea pe care ne-o oferă revelionul este de a ne îmbrăţişa unul pe altul în biserică, de a ne ruga unul pentru altul, de a ciocni un pahar de şampanie în curtea bisericii.
Nu este prima dată când vreau să petrec Anul Nou în biserică, împreună cu credincioşii, iar printre împlinirile mele pastorale, clipele petrecute de Revelion în biserică mi-au adus cele mai mari bucurii. În fiecare an rugăciunile de mulţumire pentru binefacerile pe care le-am primit în anul încheiat şi de cerere pentru anul ce vine mi-au dat o mare încredere că Dumnezeu ştie să fie răsplătitor şi am simţit pe parcursul celor 365 de zile care au urmat că este cu mine, că mă binecuvintează şi mă înconjoară cu sfinţii Săi îngeri.
De aceea, îndrăznesc să vă invit pe toţi, tineri şi mai puţin tineri trupeşte, dar mereu tineri sufleteşte, care v-aţi simţit iubiţi de Dumnezeu, să începem Revelionul şi Anul Nou în biserică, pentru a ne putea împărtăşi din aceste bucurii; nu să renunţaţi la masă şi la paharul de şampanie, ci să ne întâlnim cu Hristos în biserică, pentru a-L putea duce înapoi, la masa lor.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Ţi-e frică de moarte?

Ai fost vreodată foarte aproape de moarte? Ţi s-a întâmplat vreodată să moară cineva chiar lângă tine? Ţi s-a întâmplat vreodată să ai senzaţia că cineva a murit în locul tău? Cred că la aceste întrebări majoritatea dintre voi veţi răspunde că nu, dar vor fi şi unii dintre voi care vor spune că da. Să recunoaştem: vorbim despre moarte doar atunci când o simţim foarte aproape de noi, atunci când trece pe lângă noi, atunci când nesuferita moarte a mai luat pe cineva cunoscut dintre noi, dar în rest ocolim acest subiect, ne eschivăm sau îl ironizăm. Şi facem lucrul acesta deoarece pentru noi moartea este urâtă şi nedorită. Noi, cei tineri, preferăm să nu ne gândim la moarte. Îi lăsăm pe cei mai în vârstă să se gândească, noi mai avem de trăit (cu toate că s-a dovedit că nu vârsta este criteriul morţii).
Dacă totuşi facem un efort, un exerciţiu, şi ne gândim că vom muri foarte, foarte curând ni se întâmplă să se năpustească asupra noastră o seri de trăiri şi sentimente puternice pe care nu le putem stăpâni. Gândul la moartea MEA, la moartea TA, este un gând teribil, un gând care poate instaura în fiinţa noastră, cel puţin pentru început, o panică şi o frică de nedescris. Şi se întâmplă aşa pentru că nu vrem să ne întâlnim cu sfârşitul nostru, nu vrem să se termine cu noi. Şi totuşi ştim că va veni. Dar nu ştim când.
Eu nu spun că de acum înainte ar trebui să ne gândim din ce în ce mai mult la moartea noastră (cu toate că unii mai bătrâni şi mai înţelepţi decât noi recomandă acest lucru), ci doar să încercăm să privim moartea din altă perspectivă, din perspectiva credinţei. Faptul că nu ne dorim moartea este semnul clar că nu suntem făcuţi pentru ea. Gândul că viaţa ni se termină în momentul morţii noastre este unul cât se poate de fals. Abia atunci începe viaţa cea adevărată. Ne aşteaptă veşnicia. Moartea nu este sfârşitul, ci un nou început. Moartea nu este decât o trecere, o uşă spre o altă realitate (de data aceasta veşnică), pentru că dincolo de această uşă ne aşteaptă Mântuitorul, Creatorul, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru. Tocmai de aceea Sfinţii aşteptau cu ardoare acest moment. Iată ce spunea Sf. Ap. Pavel creştinilor din cetatea Filipi: Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei (Filipeni 1, 21-25).
Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta nu trebuie să fie decât o pregătire pentru viaţa veşnică. De fapt lucrul acesta ne învaţă Biserica. Principala funcţie a Bisericii este aceea de a ne pregăti pentru viaţa veşnică. Tot ceea ce se întâmplă la slujbele Bisericii Ortodoxe ne ajută să înţelegem acest lucru şi ne ajută să ne pregătim. De aceea este foarte important să ne asumăm statutul noastru de membri ai Bisericii, să ne folosim de tot ceea ce ne pune Biserica la îndemână (rugăciune, post, spovedanie, Împărtăşanie, milostenie, iubirea aproapelui etc.) pentru a pregusta încă din viaţa aceasta veşnicia, pentru a spune din inimă: Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Cum să ne manifestăm iubirea faţă de ea / respectul faţă de el?

Respectul pentru bărbat este la fel de important ca dragostea pentru femeie – vă spuneam în numărul trecut, prezentându-vă un rezumat al analizei doctorului şi consilierului Emerson Eggerichs. Bărbatul şi femeia au fost creaţi de către Dumnezeu diferiţi, tocmai pentru ca împreună să formeze un întreg. Fiecare persoană este unică şi nu poate fi încastrată în nişte tipare, însă există un tipic masculin şi unul feminin, care se aplică majorităţii persoanelor. Înţelegându-le putem evita multe conflicte inexplicabile altfel. Iată de ce continuăm să vă prezentăm sfaturile concrete ale aceluiaşi autor, doctor în asistenţa copilului şi familiei, care ne ajută să depăşim barierele „codurilor” diferite în care se exprimă, gândesc şi trăiesc cei doi parteneri şi ne ajută să ieşim în întimpinarea nevoilor celuilalt, de cele mai multe ori diferite de ale noastre. Dacă punem în aplicare aceste sfaturi, vom ieşi din Ciclul nebuniei de care vorbeam data trecută şi vom intra într-un Ciclu al revigorării.

Cum să-i arătaţi soţiei că o iubiţi?

APROPIERE – ea îşi doreşte să vă simtă aproape, pentru că femeia are nevoie de o relaţie în care să staţi faţă în faţă, privindu-vă în ochi, aceasta reprezentând pentru ea o comunicare autentică, „de la inimă la inimă”, de care are nevoie ca de aer. Ce puteţi face pentru ca ea să vă simtă aproape? Să o ţineţi de mână, să o îmbrăţişaţi, să o priviţi în ochi, să vă faceţi timp doar pentru ea, să îi daţi de înţeles că vă face plăcere să discutaţi cu ea şi să aflaţi ce gândeşte, să îi propuneţi lucruri neaşteptate, „surprize” (o plimbare într-un loc care vă este drag, puneţi mâncarea la pachet şi mâncaţi la iarbă verde, opriţi maşina într-un loc înalt şi admiraţi împreună peisajul etc.)

DESCHIDERE – ea îşi doreşte să vă deschideţi inima în faţa ei. Femeia este o fire expresiv-receptivă şi îşi doreşte să discute despre ceea ce se întâmplă. Bărbatul însă se situează la polul opus şi de aceea se închide de multe ori în el. Intuiţia feminină îi spune soţiei că ceva nu este în regulă, iar faptul că soţul neagă acest lucru îi calcă în picioare nevoia ei de dragoste, care se traduce prin apropierea deschisă şi sinceră faţă de omul iubit. Când va simţi că sunteţi deschis faţă de ea? Atunci când îi împărtăşiţi sentimentele, îi povestiţi cum a decurs ziua şi cu ce probleme v-aţi confruntat, când îi daţi toată atenţia (nu mormăiţi nişte răspunsuri în timp ce vă uitaţi la televizor, citiţi ziarul sau lucraţi la calculator), când vă rugaţi împreună.
ÎNŢELEGERE – nu încercaţi să îi „rezolvaţi” problema, ci doar ascultaţi-o. Mintea bărbatului este raţională, de aceea are impresia că îşi ajută semenii dacă le rezolvă problemele. O femeie însă de cele mai multe ori nu caută o rezolvare a problemelor, ci înţelegere şi ascultare. Ascultaţi-o deci cu atenţie, încercând să înţelegeţi ce simte, nu căutaţi să îi „rezolvaţi problema” decât dacă ea vă cere acest lucru.

ATITUDINE ÎMPĂCIUITOARE – structura unui bărbat îl face pe acesta să îi fie foarte greu să spună: „Îmi pare rău, am greşit.”, pentru că, pe lângă un sâmbure de mândrie pe care îl are, se teme că şi-ar putea pierde respectul. Pentru femeie însă acest lucru este o dovadă de dragoste. Dacă reuşiţi să vă exprimaţi sincer şi smerit regretul, soţia se va înmuia, oricât de supărată ar fi.
FIDELITATEA – ea are nevoie să ştie că îi sunteţi devotat. Femeia este fidelă şi devotată prin natura ei, însă uneori se întreabă dacă are parte de acelaşi lucru şi din partea dumneavoastră, mai ales când vă uitaţi la o femeie frumoasă. Ea are nevoie de asigurări în această privinţă, nu de glume şi de tachinări.

APRECIEREA – ea îşi doreşte să o respectaţi şi să o preţuiţi. Cum o puteţi face să se simtă preţuită? Apreciaţi-o adesea şi încurajaţi-o, vorbiţi apreciativ la adresa ei şi de faţă cu alţii, fiţi mereu politicos (deschideţi-i uşa când vrea să intre sau să iasă, ţineţi-i haina când se îmbracă etc.)

Cum să îi arătaţi soţului că îl respectaţi?

CUCERIREA – apreciaţi dorinţa lui de a munci şi de a reuşi. Bărbatul are o dorinţă înnăscută de a da piept cu lumea înconjurătoare şi a o „cuceri”, adică de a se afirma prin munca sa şi de a reuşi. Dacă înţelegeţi cât de important este acest lucru pentru el, faceţi un pas mare spre împlinirea nevoii sale de respect şi apreciere.

IERARHIA – o altă dorinţă caracteristică bărbatului este aceea de a proteja şi de a purta de grijă familiei sale. Apreciaţi în faţa lui acest lucru şi înţelegeţi că este şi un fel de a-şi manifesta dragostea.

AUTORITATEA – apreciaţi dorinţa lui de a conduce, lăudaţi-l pentru deciziile care se dovedesc corecte şi arătaţi-vă blândă şi iertătoare atunci când ia o decizie greşită. Atunci când nu sunteţi de acord cu el expuneţi-i în mod raţional şi calm motivele, fără a-l ataca. Contraziceţi-l numai între patru ochi şi respectaţi-i întotdeauna autoritatea în prezenţa copiilor.

GÂNDIREA RAŢIONALĂ – apreciaţi dorinţa lui de a analiza şi sfătui. Aşa cum femeia are o intuiţie aparte, firea bărbatului este mai mult raţională. Atunci când aveţi nevoie doar să vă asculte, nu să vă rezolve o problemă, spuneţi-i soţului acest lucru, nu aşteptaţi ca el să „îl intuiască”. Realizaţi faptul că tendinţa lui de a rezolva orice problemă decurge din felul lui masculin de a-şi manifesta empatia.

CAMARADERIA – apreciaţi dorinţa această dorinţă a lui. Dacă femeile îşi împărtăşesc experienţele stând de vorbă despre ele, bărbaţii îşi comunică starea de spirit prin desfăşurarea împreună a unor activităţi. De aceea nu vă miraţi dacă soţul vă cere să staţi cu el, fără a vorbi despre ceva anume. Răspundeţi invitaţiei lui de a participa împreună la diverse activităţi recreative sau de a-l însoţi, ca spectatoare (nu trebuie să faceţi acest lucru de fiecare dată, este suficient din când în când pentru a-l asigura că sunteţi şi o bună camaradă).

APROPIEREA INTIMĂ – respectaţi această nevoie, care la bărbat se manifestă altfel, el fiind stimulat în principal pe cale vizuală, iar privarea de apropierea intimă îi induce o stare de tensiune şi frustrare. Însuşi Dumnezeu le spune celor căsătoriţi, prin glasul Sfântului Ap. Pavel: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea“ (I Cor. 7,5)

A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Organizarea familiei (3): Învăţatul: cât, când şi unde trebuie să înveţe copii

Regimul de viaţă din familie influenţează foarte mult şi situaţia la învăţătură a copilului. Succesul la învăţătură este pregătit din familie, de aceea părinţii trebuie să soluţioneze corect nişte probleme aparent mărunte, dar care au urmări importante: cât, când şi unde trebuie să înveţe copiii, cum e mai bine să înveţe ei, în ce măsură pot interveni părinţii că să-i ajute pe copii şi în ce mod fraţii se pot ajuta între ei.

Locul unde învaţă copilul. Este extrem de important ca acesta să fie adecvat pentru învăţătură şi stabil. Dacă familia nu are posibilitatea de a amenaja o cameră specială, sunt suficiente o masă, un scaun şi o etajeră de cărţi. Este bine ca acestea să se găsească în camera copiilor. În cazul familiilor mari, unde sunt 3-4 sau mai mulţi copii de vârste diferite, este preferabil să fie două mese, de dimensiuni potrivite, una pentru cei mari şi una pentru cei mici, astfel încât copiii să aibă o poziţie corectă.
Pentru sănătatea copiilor şi pentru randamentul lor la învăţătură lumina - artificială sau naturală - trebuie să fie suficientă, aerul - curat, iar temperatura potrivită.

Liniştea. Când un copil învaţă ceilalţi trebuie să păstreze liniştea, de aceea cu toţii, mici şi mari, trebuie să fie educaţi în acest sens.

Continuitatea. Cu excepţia unor pauze de relaxare, copilul nu trebuie întrerupt de la învăţat sub nici un motiv. Întreruperile (să meargă după o pâine, să îl ajute pe fratele mai mic cu ceva etc.) îl obligă pe copil, de fiecare data, la reluări şi la reacomodare cu materialul de învăţat, toate acestea obosind copilul şi scăzând randamentul.

Durata învăţării. Aceasta depinde de nevoile fiecărui copil, dar ţinându-se cont de limitele maxime stabilite de igienă, psihologie şi pedagogie, după cum urmează:

• - la clasele I-IV durata medie de pregătire a lecţiilor acasă trebuie să fie de o oră - o oră şi jumătate
• - la clasele V-VIII de două ore - două ore şi jumătate
• - la clasele IX -XII creşte cu aproximativ o oră în plus.

Este foarte importantă existenţa unui program stabil de pregătire a lecţiilor, în funcţie de schimbul în care învaţă elevii. Pentru schimbul de dimineaţă intervalul potrivit este 16-20/21. Pentru schimbul de după-amiază lecţiile se pregătesc a două zi între 8-12.

Principii de bază. Începerea pregătirii lecţiilor nu trebuie grăbită, dar nici amânată prea mult. După venirea de la şcoală copilul trebuie să se odihnească cel puţin o oră şi jumătate înainte să se apuce de lucru. Nu se vor face lecţii seara târziu, scurtând timpul de somn.
Nu va fi permis abuzul de pauze şi întreruperi. O pauză de 10 minute la o oră este suficientă.
Pentru a preveni golurile în învăţare se va da mare atenţie tehnicii pregătirii lecţiilor. Cel mai indicat este să se înveţe întâi lecţia din notiţe şi din manual şi apoi să se rezolve temele. Astfel temele se execută în mod conştient şi se fixează cunoştinţele.
Se va începe cu rezolvarea temelor de dificultate medie, se va continua cu cele dificile, iar la final - cele uşoare.
Cel mai indicat este să se înveţe şi să se rezolve temele din ziua respectivă, nu se va amâna pregătirea lor.

Adaptare de Irina Constantinescu, după "Ritmuri zilnice" - M. Ghivrigă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Crăciunul copiilor

Perioada postului şi a sărbătorilor de iarnă este un prilej foarte bun de a sădi în sufletele copiilor baza spirituală pe care ei îşi vor putea construi credinţa şi o viaţă frumoasă şi curată, trăită în Dumnezeu.
Iată câteva activităţi concrete pe care le puteţi face cu copiii:

- vorbiţi cu ei despre Sf. Împărtăşanie, modul cel mai concret prin care noi Îl primim pe Dumnezeu în sufletul şi trupul nostru. Vă puteţi baza aceste discuţii pe pregătirea unei reţete de turtă dulce, pe care o faceţi în formă de căsuţă, explicându-le copiilor că fiecare dintre noi este o „căsuţă” în care Îl primim pe Dumnezeu. Iar El se bucură tare mult când Îl primim într-o căsuţă curată (curăţită prin Spovedanie – copiii peste 7 ani), împodobită cu fapte bune.

- De îndată ce copiii cresc puţin, este bine să îi luaţi împreună cu voi când mergeţi să vă spovediţi, pentru a face din aceasta un obicei bine închegat în familie, pe care copiii îl vor prelua în mod firesc, natural. Împărtăşirea întregii familii este iarăşi un mare prilej de bucurie, iar dragostea pe care o va răspândi Dumnezeu, pe care fiecare membru al familiei L-a primit în „căsuţa” lui, nu se poate exprima în cuvinte.

- Puneţi într-un loc special în această perioadă o icoană cu Naşterea Domnului, pe care să o împodobiţi împreună, cu o candelă aprinsă. Având acest suport puteţi discuta cu copiii despre evenimentul Naşterii, despre personajele care se văd în icoană, puteţi citi împreună din Biblia pentru copii sau seara, la culcare puteţi folosi ca poveste diverse cărticele ilustrate care se găsesc în librării, despre Naşterea lui Hristos.

- Învăţaţi împreună colinde, mai simple cu cei mici şi mai variate pe măsură ce cresc, şi mergeţi împreună la colindat. Nu pierdeţi acest obicei minunat, prilej de a ne aminti ce mult ne iubeşte Dumnezeu şi de a împărtăşi această dragoste şi celor dragi prin colinde.

- Cadourile sunt un prilej de a le explica copiilor că, aşa cum magii au mers să Îl întâlnească pe Pruncul Iisus cu daruri preţioase, şi noi trebuie să îi oferim ce avem mai bun, adică un suflet curat şi bun, iar pentru cei dragi facem câte un mic cadou (nu daţi curs tendinţei generale de a face abuz de cadouri doar pentru a consuma). Şi mai important este ca, aşa cum noi am primit aşa multe daruri de la Dumnezeu, să oferim şi celor care au mai puţin. Dacă situaţia materială nu ne permite ceva prea consistent, putem dărui dragostea noastră, vorbele noastre bune, sau ne putem oferi ca voluntari în sprijinul diverselor activităţi organizate în această perioadă.
Dacă vrem să ajutăm şi nu cunoaştem persoane care au nevoie de noi, îl putem întreba pe părintele paroh.

- Nu vă lăsaţi păcăliţi de Moş Crăciun, care doreşte atenţia tuturor cu acest prilej. Puneţi în centru Crăciunului Naşterea Domnului. Povestiţi-le copiilor despre Dumnezeu Care L-a trimis pe Fiul Său în lume din dragoste pentru noi, pentru ca El să ne înveţe ce trebuie să facem să fim mai buni, să iertăm, să iubim.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute

Pentru că astăzi se cunosc mult mai bine atât efectele, cât şi riscurile aşa-numitei planificări familiale, Biserica (poate singura instituţie care proclamă apărarea vieţii umane sub toate aspectele ei) trebuie să-şi spună cuvântul cu privire la planificarea familială şi la contracepţie - una dintre metodele prin care se realizează planificarea familială. Metodele contraceptive ridică probleme foarte serioase atunci când sunt evaluate din perspectiva Revelaţiei şi a sensului vieţii umane, sau chiar din perspectiva consecinţelor reale (pe termen mai scurt sau mai lung) în viaţa de cuplu familial şi în viaţa femeii. Sunt ele, oare, nevinovate atunci când evaluăm viaţa umană mult mai profund decât din punct de vedere demografic şi social? La această întrebare încercăm să răspundem în cele ce urmează.

Ce este planningul familial?
Planningul înseamnă planificarea familiei, prin intervenţia umană, fizică, tehnică sau spirituală („naturală”) asupra procreării. El constă în aplicarea principiului sterilităţii voluntare sau contracepţiei.
Contracepţia a fost definită ca fiind orice comportament care face ca în raportul sexual să se împiedice unirea elementelor germinale şi apariţia concepţiei, întrucât contracepţia se poate obţine şi se săvârşeşte efectiv pe două căi, prin două metode - una tehnică şi cealaltă „naturală” - şi planningul este considerat de două feluri:
1. planningul tehnic, mecanic;
2. planningul „natural”
Planningul tehnic constă din orice intervenţie mecanică sau medicamentoasă prin care se împiedică concepţia, iar planningul „natural” (de care ne vom ocupa în numărul viitor) înseamnă evitarea concepţiei prin evitarea perioadei lunare de fecundaţie a femeii, respectiv prin metoda Ogino-Knaus, cunoscută sub denumirea „metoda calendarului”.

Planningul tehnic
Mijloacele concrete prin care se obţine planningul tehnic sunt:
- avortul, care este desigur cea mai barbară şi criminală metodă de contracepţie, despre care am mai vorbit;
- măsuri contraceptive propriu-zise. Acestea sunt fie practici care produc bariere mecanice sau chimice în calea fertilizării ovulului, fie metode chimic-medicamentoase care acţionează la nivel hormonal, fie metode care realizează sterilizarea prin intervenţii chirurgicale: sterilizarea feminină prin legarea trompelor uterine, sterilizarea masculină (vasectomia);
- măsuri contraceptive-contragestive (dispozitive intrauterine -steriletul, pilula de-a doua zi, implantările subdermice, contraceptive - de fapt contragestive - injectabile, pilule anticoncepţionale orale, pe bază de hormoni. Ceea ce nu ştiu cele mai multe dintre utilizatoarele acestor metode este faptul că aceste metode de planificare a naşterilor nu sunt anticoncepţionale, ci avortive: ele împiedică mişcarea şi fixarea în peretele uterului a ovulului fertilizat, provocând avorturi precoce. Cum avortul este un păcat greu, Biserica nu este de acord cu el, în orice moment s-ar produce.

Efectele contraceptivelor
Contraceptivele care acţionează la nivelul sistemului hormonal au consecinţe încă necunoscute în mod deplin, dincolo de obiectivul lor principal şi imediat. Ele nu sunt numai anticoncepţionale sau abortive, dar, după o anumită perioadă, pot face să se instaleze sterilitatea feminină prematură definitivă.
În ultimii 20 de ani s-au făcut studii serioase privind legătura dintre folosirea anticoncepţionalelor pe bază de hormoni şi cancerul de toate tipurile (nu numai mamar, uterin, ovarian, endometrial sau cervical).
În acord cu un studiu făcut de Agenţia Reuters, profesorul Dr. Aug. Berrington de la Cancer Research Institute din Oxford spunea că hormonii din pilula contraceptivă determină cancerul de col uterin.
Cercetări făcute pe mai multe femei bolnave au arătat că „femeile care utilizează pilula contraceptivă au un risc crescut de 10% de a se îmbolnăvi de cancer, la un an de la utilizare. Cu cât perioada de utilizare creşte, creşte şi pericolul îmbolnăvirii. Astfel, unei perioade de utilizare de 9 ani, îi corespunde un risc de 60%. Folosirea pilulelor măreşte şi riscul îmbolnăvirii cu diverşi viruşi (papilomavirus, virusul herpetic, virusul hepatitei C). Se ştie că papilomavirusul conduce, în cele mai multe cazuri, la apariţia cancerului de col uterin”.
Cercetările prezentate la a treia conferinţă europeană a cancerului de sân au arătat că riscul acestei maladii era cu 26% mai mare la utilizatoarele de contraceptive, în comparaţie cu femeile care nu utilizau pilulele. În acelaşi timp, femeile care luau pilulele de mai mult timp aveau un risc de până la 56% de a dezvolta această boală. Riscul cel mai mare la cancer de sân îl aveau femeile care utilizau pilulele din adolescenţă.
În Marea Britanie sarcina ectopică (extrauterină) constituie cauza cea mai des întâlnită a mortalităţii materne. Sir Liam Donaldson, consilier pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici că un anumit tip de „pilulă de-a doua zi” (Levonelle şi Levonelle-2) determină o rată crescută a sarcinilor ectopice.
Acestea sunt câteva exemple care ne fac să gândim altfel la metodele folosite în mod curent şi la noi în ţară în vederea planificării naşterilor şi a contracepţiei. Prof. Petrache Vârtej spune că sub 20 de ani epiteliul cervical este incomplet maturat şi nepregătit filogenetic pentru o viaţă sexuală permanentă. Acelaşi profesor spune că actul sexual constituie un factor important în etiologia cancerului de col uterin. Debutul vieţii sexuale înainte de 20 de ani prezintă un risc de două ori mai mare de îmbolnăvire de cancer de col uterin.
„Sensul vieţii”, „relaţia cu Dumnezeu” şi „împărăţia lui Dumnezeu” sunt noţiuni prea îndepărtate chiar lipsite de semnificaţie pentru omul modern, victimă a capitalismului mai mult sau mai puţin sălbatic, a goanei după supravieţuire sau după confort, distracţie şi comoditate, a tehnologiei avansate şi, în general, a secularizării; dar în egală măsură, şi victimă a needucaţiei, a ignoranţei privind consecinţele mai apropiate sau mai îndepărtate ale folosirii mijloacelor contraceptive artificiale şi, mai ales, a refuzului de a înţelege semnificaţia profundă a afectivităţii umane şi a funcţiilor biologice ale persoanei umane.
Continuarea în nr. următor.

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Vezi şi:
Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute (II)

Ajutorul dat la timpul potrivit

Ai grijă, nepoate, să ajuţi pe cel care este în încurcătură, atunci când ţi-o cere, pentru a-l putea salva şi nu întârzia cu ajutorul tău, încât acesta să nu-i mai fie de nici un folos…

Un bătrân sărac lipit pământului, lihnit de foame, s-a dus la vecinul bogat şi l-a rugat să-i împrumute un galben. Bogatul, zgârcit din fire, tremurând să nu-şi risipească averea, cum află pricina vizitei îi spuse:
- Cât timp o să-ţi ajungă un galben? Vino la mine peste o lună şi-ţi voi da treizeci de galbeni, nu unul. Cu banii aceştia vei trăi mult şi bine, fără nici o grijă. Vezi cât sunt de bun? Tu îmi ceri un ban iar eu îţi propun 30!
Bătrânul răspunse:
- Când am venit încoace, am văzut într-un pârâiaş secat un peşte. El răsufla din greu şi mă ruga să-l stropesc cu 2-3 găleţi de apă din fântâna care se afla la câţiva paşi. Eu l-am întrebat: „Pe cât timp o să-ţi ajungă 2-3 găleţi de apă? Mai aşteaptă o săptămână. Atunci o să am mai multă vreme şi o să-ţi umplu pârâiaşul cu apă rece şi limpede”. Atunci peştele îmi zise: „Acum mă vei scăpa de la moarte cu cele 2-3 găleţi de apă, însă peste o săptămână nu mă vor învia nici toate apele oceanelor”.
- Şi de ce îmi spui mie această întâmplare? se răsti bogatul.
- Ca să îţi dai seama că trebuie să-l ajuţi pe cel viu, nu pe cel mort, răspunse bătrânul.

Manuela Găbureanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

„Moşul”

E ziua de Moş Nicolae. Copiii îşi aranjează ghetuţele la uşă. Maria îşi zice în minte:
- Oare Moş Nicolae îmi va aduce un cadou?
A venit şi momentul de culcare. Maria tot repetă acel gând în minte:
- Oare Moş Nicolae îmi va aduce un cadou?
Când toţi dormeau, Maria a avut un vis interesant. Se făcea că aşa zis-ul Moş Nicolae purta pe cap o aură strălucitoare. Atunci, Moş Nicolae îi spune:
- Înainte de a fi “Moş Nicolae" eram un învăţător vestit. Când am murit, de fapt a murit doar trupul pământesc. Sufletul însă nu a murit, ci a trecut la “Judecata dreaptă“ săvârşită de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Atunci, pentru faptele mele am ajuns în raiul cel de veci.
Dimineaţa următoare, Maria a povestit la toţi acel vis minunat şi, deşi era nedumerită de ce s-a întâmplat, a înţeles totul atunci când în ghetuţe a primit o icoană cu Sf. Nicolae, care de fiecare dată îi spunea să îşi facă rugăciunea ca să se mântuiască. Iar ea îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat o iconiţă atât de “grijulie” în lucrurile sfinte.

Mici canoane pentru copii:

- Să crezi în Sf. Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt.
- Să îţi faci rugăciunea în fiecare dimineaţă şi seară.
- Dacă nu eşti liniştit, dacă nu poţi reuşi la şcoală, fă-ţi rugăciunea minţii care este: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.’’
- Să nu-i superi pe părinţi, că şi ţie îţi va veni ceasul când vei fi mamă sau tată, şi copilul tău îţi va cere tot ce este mai rău pe lumea asta.

Maria-Ilinca Burlacu, clasa a III-a, Prejmer

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Toamna, anotimpul pelerinajelor la Părintele Arsenie

Părintele Arsenie Boca este cunoscut în Ţara Făgăraşului mai mult decât în orice altă zonă din ţară. Evlavia făgărăşenilor la acest mare duhovnic, considerat sfânt, care a marcat prin sfaturile sale multe vieţi, se vede mai ales toamna. În jurul datei de 28 noiembrie, când, acum 19 ani, Părintele a plecat la Domnul, se înmulţesc pelerinajele la Prislop, unde se află mormântul Părintelui. Anul acesta bucuria unei astfel de călătorii duhovniceşti ne este împărtăşită de două grupuri, unul din Şinca Veche şi altul din Victoria.

Pelerinaj la Părintele Arsenie

Noi, creştinii, de puţine ori reuşim să fim impresionaţi de viaţa unui sfânt, care să ne rămână în suflet şi pe care să-l cinstim aşa cum se cuvine. De aceea ne rezumăm la a citi câte ceva despre viaţa lor, despre patimile suferite pentru Hristos sau despre minunile săvârşite. La un moment dat însă simţi o dorinţă, una arzătoare, de a cerceta cu proprii paşi drumurile sihaştrilor, ale sfinţilor cunoscuţi pentru jertfa lor absolută.
O astfel de chemare duhovnicească am simţit când ne-am hotărât noi, enoriaşii parohiei Şinca Veche împreună cu preotul nostru, să organizăm un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, unde se odihneşte trupul pământesc al părintelui Arsenie Boca. Am plecat târziu în noapte, în dorinţa de a ajunge la timp pentru a putea participa la Sfânta Liturghie. Nici nu a contat că drumul a fost lung, pentru că tot timpul ne gândeam la ţinta mult dorită: Mănăstirea Prislop. Pentru majoritatea dintre noi acest pelerinaj era ceva inedit, deschidea calea spre o lume neexplorată până atunci, dar atractivă şi plină de mister lăuntric. Şi aşteptările noastre nu au fost zadarnice. Odată ajunşi în Ţara Haţegului ne-am pomenit mergând pe nişte drumuri înguste, încadrate pe margini de liziera pădurii, pe care o atingea autocarul atunci când, devenită sălbatică în frumuseţea ei, îşi întindea crengile prea mult. Ne-am oprit la poarta de lemn a mănăstirii şi am pătruns spre sfântul locaş învioraţi de frigul dimineţii.
Intrând în biserică am rămas uimiţi de vechimea acesteia şi a picturii în curs de restaurare. Dar mai era ceva: o linişte care te cuprinde şi te înalţă sus, spre ceruri înalte. Iar când a început slujba Ceasurilor, apoi acatistul urmat de Sfânta Liturghie, nici nu am simţit când trec orele. Am trăit clipe unice de linişte sufletească, înălţătoare şi dătătoare de har dumnezeiesc. Maicile ne-au încântat auzul cu cântările de slavă închinate lui Dumnezeu pe care fiecare le murmura în surdină.
Bucuria s-a intensificat când am început să urcăm dealul spre mormântul Părintelui Arsenie. Însoţiţi de duhovnicul mănăstirii, părintele Nifon, am ajuns sus. Perspectiva este superbă de acolo, de sus. Fiecare am aprins o lumânare şi am cântat cu toţii cântări întru pomenirea Părintelui. Apoi părintele Nifon ne-a umplut sufletele cu învăţături alese, uimindu-ne cu multele cazuri de boală ale unor oameni pe care chiar el i-a cunoscut şi care s-au vindecat datorită părintelui Arsenie. Nu am mai fi plecat de acolo. În mijlocul naturii, lângă mormântul părintelui Arsenie, ne simţeam mai aproape de Dumnezeu. Fiecare a îngenuncheat şi şi-a rostit fierbintea rugăminte către cer, închinându-se şi atingând crucea Părintelui. Atmosfera de rai era întregită de mirosul florilor de pe mormânt, care prin voia lui Dumnezeu rămân la fel de vii tot anotimpul rece.
Tot ceea ce am aflat despre viaţa şi minunile părintelui Arsenie, tot ceea ce am simţit în acest loc ne-a făcut să ne dorim, să visăm încă de pe acum la un ciclu de reîntoarceri, de pelerinaje în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Mă întrebam în acele clipe ce ne-a făcut să ne dorim atât de mult şi atât de spontan acest pelerinaj. Dar acum, când scriu, ştiu răspunsul. Este foarte simplu: Dumnezeu lucrează ca un Sfânt şi doar de la El ne putea veni acest îndemn duhovnicesc acum, în Postul Naşterii Domnului, când fiecare dintre noi trebuie să ne facem ordine în suflet, când aveam nevoie de un sprijin şi mai ales când trebuie să fim uniţi. Şi cred că mai este un motiv pentru care trebuia să ajungem la mănăstire: marele Părinte Arsenie ne chema la el să ne întărim sufletele pentru a putea duce lupta pentru apărarea Ortodoxiei la noi în sat. Nimic nu este deci lăsat în această lume la voia întâmplării: toate lucrurile care ni se întâmplă sunt dovada purtării de grijă a lui Dumnezeu, care ne luminează şi ne călăuzeşte paşii spre adevăr.

Laura Ciolan – Şinca Veche

Cea mai frumoasă zi de toamnă

Vineri, 17 octombrie 2008: frig şi ploaie, dar în sufletele noastre dorinţa petrecerii zilei de sâmbătă la Mănăstirea Prislop a rămas neclintită. Emoţiile, credinţa şi nădejdea ne-au însoţit în dimineaţa următoare pe noi, cei 70 de pelerini conduşi de părintele Cornel Codrea la sfânta Mănăstire Prislop. Şi pentru ca binecuvântarea Tatălui Ceresc să coboare peste noi, înainte de plecare ne-am rugat împreună cu părintele Adrian Magda în biserica Sf. Ilie, unde am primit şi îndemnul să petrecem în meditaţie şi rugăciune timpul pelerinajului nostru. Atmosfera duhovnicească şi pricesnele ne-au însoţit întregul drum, făcând călătoria către Părintele nostru drag, Arsenie, mai scurtă. Am plecat cu gândul să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuriile şi celelalte daruri primite în viaţa noastră, precum şi să ne rugăm pentru „cealaltă vreme a vieţii noastre“, a celor dragi nouă şi a aproapelui nostru.
Plini de emoţie am intrat pe poarta mănăstirii. Sfinţenia locului, atmosfera binecuvântată pluteau în aerul răcoros de dimineaţă împletindu-se plăcut cu căldura sufletelor pelerinilor. Am participat la Sf. Liturghie, iar în curtea mănăstirii Părintele Nifon ne-a întâmpinat cu mare bucurie, ne-a binecuvântat, ne-a răspuns la întrebări şi mai ales ne-a îndemnat la o viaţă curată, ordonată şi la multă rugăciune.
Paşii ni s-au îndreptat apoi spre cimitirul mănăstirii, pentru a ne întâlni cu Părintele Arsenie şi a-i vorbi în taină, vărsând din preaplinul sufletului nostru, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate primite în viaţă şi cerând înţelepciune pentru viitor. Am cerut şi ajutorul Sf. Ioan de la Prislop prin rugăciuni ridicate spre Cer din chilia unde acest sfânt a vieţuit.
Şi, cum timpul nu stă în loc, iar cu atât mai mult în astfel de locuri nu simţi cum trece, a sosit prea repede momentul plecării spre casă. Am mulţumit Părintelui Nifon pentru vorbele de folos, pentru rugăciunile făcute şi pentru binecuvântările primite, sperând fiecare ca această frumoasă zi de toamnă să o retrăim şi în viitor.
Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat să vedem şi să simţim, şi-l rugăm pe părintele Arsenie să mijlocească în continuare pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

Andreea Bărbat, Prof. Ana Dragomir – Victoria

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Seminar despre violenţa domestică adresat preoţilor

În perioada 17-20 noiembrie 2008, la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, s-a desfăşurat „Seminarul despre violenţa domestică, adresat clerului ortodox”, susţinut de domnul Steve Acheson. Domnia sa este consilier pastoral acreditat, fost pastor luteran, convertit la Ortodoxie în anul 2005. A oferit tratament pentru cazuri de violenţă domestică trimise lui prin intermediul tribunalelor în statele americane Minnesota, Wisconsin, New York, Colorado, California, Florida, având o experienţă de peste 3000 de familii consiliate, între anii 1994-2001. În prezent, este director executiv – Life Management Systems – pregăteşte instructori şi implementează cursuri de specializare în consilierea maritală şi familială, violenţa domestică şi recuperarea din dependenţe. „Scopul organizării acestui seminar este acela de a veni în întâmpinarea preoţilor confruntaţi cu astfel de probleme, oferindu-le un instrument util în abordarea acestora”, ne-a declarat doamna Gerlinde Gabler-Braun, consilier social al Arhiepiscopiei Sibiului. Au fost tratate în acest sens teme precum: rolul preotului în cazurile de violenţă domestică, modalităţi de intervenţie, cauzele violenţei domestice, terapia de recuperare din violenţa domestică conform Teologiei Ortodoxe, modalităţi de stopare a violenţei în familie şi teologia abuzului domestic.
Din punct de vedere al participantului, seminarul a fost deosebit de util, furnizând cunoştinţe şi perspective de înţelegere a unei teme care nu se regăseşte, încă, în abordarea universitară. Atractiv a fost şi stilul de prezentare, interactiv, specific seminariilor de training ce folosesc metode de comunicare moderne, domnul Acheson dovedindu-se a fi un maestru al captării atenţiei auditoriului. Concluziile seminarului ar putea fi rezumate astfel: înainte de a aborda probleme de acest gen, trebuie să vezi mai întâi dacă e ordine în sufletul şi în familia ta. Este deosebit de important ca cel care abordează astfel de probleme să fie echilibrat emoţional, să-şi fi rezolvat conflictele interioare şi rănile lăsate de abuzurile emoţionale. Putem inclusiv noi, ca preoţi, să provenim din familii în care să fi suferit diverse forme de abuz, mai ales emoţional. De aceea va fi riscant să oferim sprijin celor abuzaţi sau abuzatorilor, până nu ne vom fi vindecat noi înşine de rănile abuzurilor. Această vindecare presupune uneori timp destul de îndelungat, însă e singura noastră alternativă. Fără această coborâre în iadul rănilor noastre şi fără vindecarea acestora, nu vom putea fi de folos nimănui.

Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Masa de Crăciun

Pentru mulţi marea bucurie de Crăciun constă într-o masă îmbelşugată. Gospodinele petrec zile întregi în bucătărie pentru a pregăti meniuri bogate. Să nu uităm, Crăciunul înseamnă Naşterea Domnului, care a ales să se nască într-o peşteră săracă, nu într-un palat cu ospeţe regale. Sigur că Dumnezeu vrea să ne bucurăm şi de bunătăţurile pe care El ni le-a creat şi dăruit spre hrană, însă nu să înlocuim Bucuria Lui cu „bucuria” unui pântece îndesat de delicatese, care degenerează de multe ori în indigestii. Să fim deci cumpătaţi în aceste zile, să nu căutăm meniuri îmbelşugate, mai ales după perioada de post, ci să căutăm Bucuria sufletului, pe care o vom găsi în Vestea cea bună că Hristos se naşte pentru noi, în colinde, în Sfânta Liturghie şi în comuniunea cu aproapele nostru. În ceea ce priveşte meniul, noi vă oferim două reţete: plăcinte pentru a vă cinsti colindătorii în ziua de Ajun, care este zi de post, şi un aperitiv rapid pentru masa de Crăciun.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Plăcinte de Ajun

Bunica mea făcea plăcinte cu o naturaleţe ieşită din comun. Plăcintele de tot felul însoţeau sărbătorile noastre (începând cu Sf. Dimitrie când mâncam delicioasa plăcintă cu dovleac şi terminând primăvara când apăreau cireşele). Ştiu că se spune că de Crăciun în casă trebuie să miroasă a cozonac, dar în mintea mea cozonacul e mai legat de Paşti. Crăciunul şi mai ales seara de Ajun, când este încă post, sunt imposibil de conceput fără nuci, mere şi plăcinte (fie ele sărate sau dulci).

Foi pentru plăcintă (ştrudel sau trigoane):
600 g faină
300 g apă caldă (obligatoriu caldă)
un praf sare
ulei pentru uns foile
Făina se amestecă cu praful de sare şi apa caldă, se frământă până rezultă un aluat ce nu se lipeşte de mână. Se lasă să se odihnească o jumătate de oră. După o jumătate de oră aluatul devin elastic şi poate fi foarte uşor manevrat. Se împarte în 4 bucăţi care se întind întâi cu vergeaua, iar apoi cu mâna, în foi foarte subţiri. Se lasă foile să se usuce puţin.

Pentru trigoane: Foile se tăie în fâşii de 6-7 cm lăţime şi cca 40 cm lungime. La un capăt se pune o linguriţă cu vârf din umplutură. Fâşiile se îndoaie, în formă de triunghi, peste umplutură, şi se rulează în continuare, în triunghi, până la sfârşit. Se aşează apoi în tava unsă puţin (sau în care am pus hârtie de copt) şi se ung şi deasupra cu ulei. Tava se introduce în cuptorul bine încălzit la foc mijlociu, unde se lasă 10-15 min, până când trigoanele se rumenesc. După ce tavă s-a scos din cuptor, se iau cu o spatulă şi se ung cu apă caldă dacă umplutura este sărată şi cu apă caldă îndulcită dacă trigoanele sunt desert.

Pentru ştrudel: Foile se ung cu ulei iar pe o margine se aşează umplutura. Se rulează şi se aşează în tavă. Se ung şi la suprafaţă şi se pune tava în cuptor la foc mediu cca 20 minute. După ce se scot din cuptor, rulourile se ung cu apă caldă. Asta ajută foaia să rămână proaspătă. Se acoperă cu un şervet.

Umplutură cu ciuperci:
500 g ciuperci
1 ceapă
2 linguri ulei
sare, piper
zeama de la o jumătate de lămâie
câteva măsline
Ciupercile se taie cuburi, se stropesc cu zeamă de lămâie şi sare şi se călesc în ulei împreună cu ceapa tăiată mărunt. La final se adaugă măsline tocate (fără sâmburi).

Umplutură cu varză:
1/2 varză albă (de preferat murată)
1 ceapă
2 linguri ulei
piper, seminţe de mărar
sare, zeama de la 1/2 lămâie
Varza se toacă mărunt, se sărează şi se stropeşte cu zeamă de lămâie, apoi se condimentează cu seminţe de mărar şi piper şi se căleşte uşor în ulei împreună cu ceapa tocată mărunt.

Umplutură de nuci:
200 g miez de nucă
coaja de la 1/2 lămâie
1 plic zahar vanilat
zahăr tos (după gust)
2 linguri pesmet
Miezul de nucă se sfarmă cu sucitorul, se amestecă cu zahărul şi aromele.

Umplutură cu mere:
1 kg mere dulci
1 linguriţă scorţişoară
2 linguri pesmet
câteva stafide care au stat în rom
zahăr tos după gust
Merele se tăie cubuleţe, se stropesc cu zeamă de lămâie, se adaugă scorţişoara, stafidele şi pesmetul. Când foile sunt pregătite pentru a fi umplute se adaugă în compoziţie şi zahărul.

Reţetă oferită de doamna Nicoleta Cintar – Craiova

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Rozete cu carne şi brânză

Ingrediente pentru circa 10 bucăţi:

• - 1 ceapă mijlocie
• - 150 g caşcaval
• - 1/2 linguriţă de cimbru uscat
• - 1/2 linguriţă de pătrunjel
• - 1 ou
• - 500 g de carne de porc tocată şi condimentată
• - 2 linguri de pastă de roşii
• - piper
• - 150 g de brânză de vaci
• - 7 linguri de lapte
• - 6 linguri de ulei
• - 1 linguriţă de sare
• - 300 g de făină
• - 1 pliculeţ de praf de copt
• - unt pentru tavă

Se curăţă ceapa şi se taie mărunt, se taie cubuleţe caşcavalul, se spală şi se toacă mărunt pătrunjelul. Se separă albuşul de gălbenuş, se amestecă albuşul, carnea tocată, cimbrul, ceapa, pătrunjelul (se păstrează puţin pentru ornat), pasta de roşii, piperul şi caşcavalul.
Se amestecă brânza de vaci cu laptele, uleiul şi sarea. Făina se amestecă cu praful de copt şi se adaugă la compoziţia de brânză, formând un aluat, care se întinde pe o suprafaţă presărată cu făină şi se formează un dreptunghi de circa 50/27 cm. Se întinde carnea tocată peste aluat, se rulează pe lung şi se taie în 10 felii cu o grosime de 5 cm. Se aşează bucăţile într-o formă specială de tort, unsă cu unt, cu partea secţionată în sus. Se amestecă gălbenuşul cu 1 lingură de lapte şi se ung marginile aluatului.
Se introduce la cuptor şi se coace circa 40 de minute la foc potrivit.
La sfârşit se presară pătrunjel şi cimbru deasupra, dacă vă place.
Se fac foarte uşor şi sunt delicioase!

Reţetă oferită de doamna Laura Sava – Timişoara

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie