Toamna, anotimpul pelerinajelor la Părintele Arsenie

Părintele Arsenie Boca este cunoscut în Ţara Făgăraşului mai mult decât în orice altă zonă din ţară. Evlavia făgărăşenilor la acest mare duhovnic, considerat sfânt, care a marcat prin sfaturile sale multe vieţi, se vede mai ales toamna. În jurul datei de 28 noiembrie, când, acum 19 ani, Părintele a plecat la Domnul, se înmulţesc pelerinajele la Prislop, unde se află mormântul Părintelui. Anul acesta bucuria unei astfel de călătorii duhovniceşti ne este împărtăşită de două grupuri, unul din Şinca Veche şi altul din Victoria.

Pelerinaj la Părintele Arsenie

Noi, creştinii, de puţine ori reuşim să fim impresionaţi de viaţa unui sfânt, care să ne rămână în suflet şi pe care să-l cinstim aşa cum se cuvine. De aceea ne rezumăm la a citi câte ceva despre viaţa lor, despre patimile suferite pentru Hristos sau despre minunile săvârşite. La un moment dat însă simţi o dorinţă, una arzătoare, de a cerceta cu proprii paşi drumurile sihaştrilor, ale sfinţilor cunoscuţi pentru jertfa lor absolută.
O astfel de chemare duhovnicească am simţit când ne-am hotărât noi, enoriaşii parohiei Şinca Veche împreună cu preotul nostru, să organizăm un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, unde se odihneşte trupul pământesc al părintelui Arsenie Boca. Am plecat târziu în noapte, în dorinţa de a ajunge la timp pentru a putea participa la Sfânta Liturghie. Nici nu a contat că drumul a fost lung, pentru că tot timpul ne gândeam la ţinta mult dorită: Mănăstirea Prislop. Pentru majoritatea dintre noi acest pelerinaj era ceva inedit, deschidea calea spre o lume neexplorată până atunci, dar atractivă şi plină de mister lăuntric. Şi aşteptările noastre nu au fost zadarnice. Odată ajunşi în Ţara Haţegului ne-am pomenit mergând pe nişte drumuri înguste, încadrate pe margini de liziera pădurii, pe care o atingea autocarul atunci când, devenită sălbatică în frumuseţea ei, îşi întindea crengile prea mult. Ne-am oprit la poarta de lemn a mănăstirii şi am pătruns spre sfântul locaş învioraţi de frigul dimineţii.
Intrând în biserică am rămas uimiţi de vechimea acesteia şi a picturii în curs de restaurare. Dar mai era ceva: o linişte care te cuprinde şi te înalţă sus, spre ceruri înalte. Iar când a început slujba Ceasurilor, apoi acatistul urmat de Sfânta Liturghie, nici nu am simţit când trec orele. Am trăit clipe unice de linişte sufletească, înălţătoare şi dătătoare de har dumnezeiesc. Maicile ne-au încântat auzul cu cântările de slavă închinate lui Dumnezeu pe care fiecare le murmura în surdină.
Bucuria s-a intensificat când am început să urcăm dealul spre mormântul Părintelui Arsenie. Însoţiţi de duhovnicul mănăstirii, părintele Nifon, am ajuns sus. Perspectiva este superbă de acolo, de sus. Fiecare am aprins o lumânare şi am cântat cu toţii cântări întru pomenirea Părintelui. Apoi părintele Nifon ne-a umplut sufletele cu învăţături alese, uimindu-ne cu multele cazuri de boală ale unor oameni pe care chiar el i-a cunoscut şi care s-au vindecat datorită părintelui Arsenie. Nu am mai fi plecat de acolo. În mijlocul naturii, lângă mormântul părintelui Arsenie, ne simţeam mai aproape de Dumnezeu. Fiecare a îngenuncheat şi şi-a rostit fierbintea rugăminte către cer, închinându-se şi atingând crucea Părintelui. Atmosfera de rai era întregită de mirosul florilor de pe mormânt, care prin voia lui Dumnezeu rămân la fel de vii tot anotimpul rece.
Tot ceea ce am aflat despre viaţa şi minunile părintelui Arsenie, tot ceea ce am simţit în acest loc ne-a făcut să ne dorim, să visăm încă de pe acum la un ciclu de reîntoarceri, de pelerinaje în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Mă întrebam în acele clipe ce ne-a făcut să ne dorim atât de mult şi atât de spontan acest pelerinaj. Dar acum, când scriu, ştiu răspunsul. Este foarte simplu: Dumnezeu lucrează ca un Sfânt şi doar de la El ne putea veni acest îndemn duhovnicesc acum, în Postul Naşterii Domnului, când fiecare dintre noi trebuie să ne facem ordine în suflet, când aveam nevoie de un sprijin şi mai ales când trebuie să fim uniţi. Şi cred că mai este un motiv pentru care trebuia să ajungem la mănăstire: marele Părinte Arsenie ne chema la el să ne întărim sufletele pentru a putea duce lupta pentru apărarea Ortodoxiei la noi în sat. Nimic nu este deci lăsat în această lume la voia întâmplării: toate lucrurile care ni se întâmplă sunt dovada purtării de grijă a lui Dumnezeu, care ne luminează şi ne călăuzeşte paşii spre adevăr.

Laura Ciolan – Şinca Veche

Cea mai frumoasă zi de toamnă

Vineri, 17 octombrie 2008: frig şi ploaie, dar în sufletele noastre dorinţa petrecerii zilei de sâmbătă la Mănăstirea Prislop a rămas neclintită. Emoţiile, credinţa şi nădejdea ne-au însoţit în dimineaţa următoare pe noi, cei 70 de pelerini conduşi de părintele Cornel Codrea la sfânta Mănăstire Prislop. Şi pentru ca binecuvântarea Tatălui Ceresc să coboare peste noi, înainte de plecare ne-am rugat împreună cu părintele Adrian Magda în biserica Sf. Ilie, unde am primit şi îndemnul să petrecem în meditaţie şi rugăciune timpul pelerinajului nostru. Atmosfera duhovnicească şi pricesnele ne-au însoţit întregul drum, făcând călătoria către Părintele nostru drag, Arsenie, mai scurtă. Am plecat cu gândul să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuriile şi celelalte daruri primite în viaţa noastră, precum şi să ne rugăm pentru „cealaltă vreme a vieţii noastre“, a celor dragi nouă şi a aproapelui nostru.
Plini de emoţie am intrat pe poarta mănăstirii. Sfinţenia locului, atmosfera binecuvântată pluteau în aerul răcoros de dimineaţă împletindu-se plăcut cu căldura sufletelor pelerinilor. Am participat la Sf. Liturghie, iar în curtea mănăstirii Părintele Nifon ne-a întâmpinat cu mare bucurie, ne-a binecuvântat, ne-a răspuns la întrebări şi mai ales ne-a îndemnat la o viaţă curată, ordonată şi la multă rugăciune.
Paşii ni s-au îndreptat apoi spre cimitirul mănăstirii, pentru a ne întâlni cu Părintele Arsenie şi a-i vorbi în taină, vărsând din preaplinul sufletului nostru, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate primite în viaţă şi cerând înţelepciune pentru viitor. Am cerut şi ajutorul Sf. Ioan de la Prislop prin rugăciuni ridicate spre Cer din chilia unde acest sfânt a vieţuit.
Şi, cum timpul nu stă în loc, iar cu atât mai mult în astfel de locuri nu simţi cum trece, a sosit prea repede momentul plecării spre casă. Am mulţumit Părintelui Nifon pentru vorbele de folos, pentru rugăciunile făcute şi pentru binecuvântările primite, sperând fiecare ca această frumoasă zi de toamnă să o retrăim şi în viitor.
Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat să vedem şi să simţim, şi-l rugăm pe părintele Arsenie să mijlocească în continuare pentru noi şi pentru mântuirea noastră.

Andreea Bărbat, Prof. Ana Dragomir – Victoria

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie