Simbolul de credinţă (I)

În numărul trecut am aflat ce înseamnă să crezi şi am afirmat că cel mai convingător mod prin care ne putem mărturisi credinţa sunt faptele noastre. Pentru a fi conştienţi de ceea ce trebuie să mărturisim, Sfinţii Părinţi au fixat în scris „simbolul de credinţă”, pe care îl numim „crez”.

Rezultat a două Sinoade Ecumenice
Prin sinod ecumenic înţelegem o adunare a ierarhilor din întreaga biserică creştină, în perioada istorică de până la Marea Schismă din 1054, în total fiind 7 Sinoade Ecumenice. În primele două Sinoade Ecumenice (Niceea, anul 325 şi Constantinopol, 381), pe lângă alte hotărâri bisericeşti, s-a formulat în scris mărturisirea de credinţă sub forma a 12 articole pe care le cunoaştem cu denumirea de „Crez” sau „Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan”.

Articolul I
„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Cuprinde învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl. Ştim despre Dumnezeu că este unul singur, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (care formează împreună Sfânta Treime), adică fiinţa dumnezeiască este una singură, dar în ea trebuie să deosebim trei Persoane. Persoanele Sfintei Treimi sunt egale şi nici una dintre ele nu este mai veche decât cealaltă, nici mai mare, ori mai desăvârşită.

Atotţiitorul
Il numim pe Dumnezeu-Tatăl Atotţiitorul pentru că prin puterea Lui sunt ţinute (păstrate) toate câte există, iar lucrarea prin care Dumnezeu poartă de grijă lumii o numim providenţă dumnezeiască.
Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute
Atât lumea văzută cât şi cea nevăzută sunt creaţia lui Dumnezeu. Lumea văzută este ceea ce se poate percepe prin simţurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, iar lumea nevăzută este lumea îngerilor, a făpturilor spirituale nevăzute.

Dumnezeu a creat totul din nimic
Atunci când a creat lumea, Dumnezeu nu s-a folosit de materie, ci numai de Cuvântul şi de voinţa Sa Atotputernică, aceasta fiind chiar dovada de incontestat a dumnezeirii sale şi a puterii Lui nelimitate, la El nefiind nimic cu neputinţă.

Lumea nevăzută (a îngerilor)
Este alcătuită din îngeri, care sunt făpturi personale, spirituale, puteri netrupeşti sau duhuri slujitoare. Au fost creaţi de Dumnezeu buni, ca de altfel întreaga creaţie, dar fiind dăruiţi de Dumnezeu cu puterea de a trăi liber, o parte din ei au ieşit de sub ascultarea de Dumnezeu crezând că prin puterea lor proprie vor reuşi să se fie asemeni lui Dumnezeu sau chiar să-l depăşească. Acest păcat îl numim mândrie şi îl săvârşim ori de câte ori ne punem încrederea în noi înşine sau când ne atribuim succesele nouă personal şi nu Lui Dumnezeu Cel care ne poartă de grijă în permanenţă şi ne binecuvântează cu reuşite şi realizări. Prin cădere, îngerii s-au împărţit în buni şi răi. Pe cei răi îi numim diavoli sau draci. Îngerii răi s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar cei buni care I-au rămas credincioşi, Îl slujesc, fiind atât de mult întăriţi în bine prin har, încât acum săvârşesc numai cele bune.

Lumea văzută
A fost creată de Dumnezeu din nimic, treptat, în şase zile: în ziua întâi a făcut materia (cerul şi pământul într-o formă nedefinită, neorganizată) şi lumina, în a doua zi a început organizarea materiei, creând bolta cerească, cerul văzut, prin despărţirea apelor de sus de cele de jos, în a treia zi a despărţit apele de uscat, făcând să apară oceanele, mările, fluviile şi râurile, iar pământul a devenit uscat pentru a putea creşte pe el plantele, în a patra zi a făcut luminătorii cei mari (soarele şi luna) şi luminătorii cei mici (stelele), în ziua a cincea a creat vieţuitoarele din apă şi păsările din aer şi le-a binecuvântat ca să se înmulţească, în ziua a şasea a creat animalele sălbatice şi domestice şi pe om, pe care l-a aşezat stăpân peste pământ.
În ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit de toate câte le-a făcut, a binecuvântat această zi şi a sfinţit-o.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie