luni, 23 ianuarie 2012

Tartă cu brânză sărată

Deşi pare elaborată, această tartă e uşor de făcut. Umplutura poate fi improvizată în funcţie de ce aveţi la îndemână. Rezultatul ar putea impresiona chiar şi nişte musafiri pretenţioşi, mai ales dacă a fost coaptă într-o formă rotundă (cele de yena sunt perfecte pentru aşa ceva).




Începem cu aluatul:
- 250 g făină albă sau integrală
- 125 g unt foarte rece, tăiat cuburi mici
- 1 gălbenuş
- 70 ml apă foarte rece (sau mai puţin, depinde de făină; trebuie doar cât să lege aluatul)
- un praf de sare, puţin cimbru uscat (sau rozmarin)
Se pun toate ingredientele într-un castron, se adaugă apa şi se frământă rapid 2-3 minute, până se formează o pastă densă. Pentru a obţine un aluat fraged e important să se lucreze repede, la rece. Dacă aluatul preia din căldura mâinii prea mult, devine tare atunci când e copt.
Bila de aluat frământat se împachetează în folie şi se lasă la frigider (măcar trei sferturi de oră).

Între timp, se pregăteşte umplutura:
- 4-5 ouă
- 120 g caşcaval
- 120 g telemea
- 50 g brânză iute sau afumată (combinaţiile de brânzeturi se pot face şi în funcţie de preferinţe)
- 1 ardei gras roşu, mare
- 100 ml smântână + 70 ml lapte
- 200 g şuncă de pui sau curcan (facultativ; e delicioasă şi fără carne)
- sare, piper
Ardeiul îl tăiaţi fidea, brânzeturile le tăiaţi cuburi mici (sau le radeţi), iar ouăle le bateţi bine cu smântâna, laptele, sare, piper.

Scoateţi aluatul de la frigider şi întindeţi o foaie subţire. Nu e nevoie de mult aluat, va fi doar o crustă fragedă care îmbracă umplutura.
Puneţi aluatul în forma unsă şi tapetată cu făină şi îl înţepaţi cu furculiţa din loc în loc (să nu se umfle la copt). Deasupra presăraţi mai întâi ardeiul roşu, apoi brânzeturile amestecate şi şunca (poate fi la fel de bine friptură de pui rece, tocată, rămasă de la o masă). Peste toate, turnaţi uniform ouăle amestecate cu smântână şi lapte.
Coacem cam 45 de minute, la foc mic.
 Reţetă oferită de Oana Dobrin

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Editorial: Nostalgia Bradului

Am moştenit dragostea pentru Brad – simbol al veşniciei şi al statorniciei – de la moşii şi părinţii noştri, iar mirosul tainic al cetinii ne aduce aminte că omul trebuie să fie în armonie cu întreaga creaţie a lui Dumnezeu. De la Brad învăţăm multe, în primul rând solitudinea – bradul îşi duce crucea singurătăţii cu o demnitate regală. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Bradul nu cunoaşte laşitatea şi se bucură de smerenia unei morţi liniştite. Întreaga noastră cultură poartă amprenta Bradului, pentru că românul în ceasuri de restrişte a găsit adăpost în codru.
Azi, cel mai frumos lucru pe care îl aduce Bradul este darul adus Pruncului divin: globurile, luminile, steaua Betleemului care se pune în vârful lui, jucăriile copiilor – pentru că trebuie să ai suflet de copil ca să poţi intra în Împărăţia lui Iisus. Bradul este cadou şi totodată simbol: cadou pentru sufletele curate ale copiilor şi prefigurare a Crucii. Primul semn de speranţă pentru om a fost ramura de măslin cu care porumbelul trimis de Noe a venit să anunţe sfârşitul potopului, iar nădejdea a fost desăvârşită în lemnul crucii sfinţite de sângele Mântuitorului. Toate se leagă: smirna, tămâia, aurul – semne ale regalităţii; patimile, biciul, coroana cu spini, Calea crucii şi ,,locul Căpăţânii“. Este „existenţialismul” care ne duce direct în ceruri. Dumnezeul Prunc ne învaţă smerenia, dar şi bărbăţia. Adică să fim inocenţi ca nişte prunci şi totodată să purtăm lupta războiului nevăzut cu spirit de ostaş. Luptători ai lui Hristos, pentru că trebuie să fim încinşi cu sabia Duhului, având drept scut Sfânta Cruce.
De fiecare dată când împodobim Bradul ne gândim la bucuria copiilor noştri. Prin bucuria lor ne zâmbeşte însuşi Domnul. Când se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului împodobim Bradul pentru ca Praznicul ce ne-a răsărit lumina cunoştinţei să ne găsească adunaţi împreună cu cei dragi. Sărbătorile însă trec într-un mod tot atât de tainic precum au şi venit. Golim Bradul de podoabe şi cu fiecare glob pe care îl dăm jos parcă în suflet ne rămâne un gol. S-au dus magii, păstorii nu mai doinesc, eterul nu mai este înţesat cu îngeri, mirajul sărbătorilor a dispărut şi parcă ne-am trezit buimaci dintr-o poveste frumoasă în mijlocul realităţilor crude ale veşnicei tranziţii pe care o trăim, coşmar al unei ,,libertăţi“ transformate în sclavie. În mijlocul neajunsurilor, al lăcomiei, nedreptăţilor, răutăţii, invidiei, al goanei după funcţii şi câştiguri, ducem cu noi nostalgia Bradului care ne aminteşte că trebuie să ne întoarcem înapoi şi să devenim iarăşi copii pentru a ne bucura din plin de viaţă, care nu se reduce numai la averi şi funcţii.
Să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o avem de la Dumnezeu aşa cum, copii fiind, ne bucuram atunci când împodobeam Bradul. De fiecare dată când trec sărbătorile ne apucă nostalgia după bucuria pe care am simţit-o în aceste zile. În această nostalgie să nu uităm însă că Dumnezeu S-a născut în ieslea Betleemului, acum mai bine de două mii de ani. Pentru noi. Şi nostalgia se preschimbă în nădejde.
Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Revel în club

Făcuse Amza Pelea, în pielea lui Nea' Mărin, o schiţă în care vorbea despre faptul că lumea nu mai face petrecere de Anul Nou, acum se face ceva ca bulionul. Pe vremea aia încă se făcea Revelionul, acum s-a trecut la Revel. Dar nu ca să mă plâng de „degradarea lumii” scriu. Dimpotrivă. Anul ăsta am făcut şi eu Revelu'n club. Şi nu de oricare club. În cel mai select club cu putinţă. Ştiu că mulţi se laudă că al lor e mai cu moţ dar vă spun sigur, n-au cum să concureze nici unul cu aista de care vă povestesc eu. Creme de la creme e puţin spus.

Bounceri fără pereche
Eu lucrez în clubul cu pricina aşa că m-au lăsat bouncerii să intru fără probleme. Pe unul îl cheamă Mihail şi pe unul Gavriil. Sunt prieteni buni şi-s foarte de treabă. Nu-s decât doi, dar fac treabă cât zece mii, mai ales că Mihail are o sabie de-i bagă în boale pe ăia de la Războiul Stelelor. Aş spune „laser, frate” dar nu cred că-i cu baterii şi nici nu pare să se bazeze pe tehnologie de asta antică de care ştie toată lumea. Ceva de nu vezi nici dacă mai trăieşti câteva sute de vieţi. Gavriil e mai paşnic, dar nici cu el nu-i de glumit. Adică ferit-a Sfântul să te pui cruciş cu el, că are ce-ţi părea rău după aia.

Club select, muzică live
Evident, am salutat lumea, aşa cum se cade să facă un om civilizat, cu plecăciuni către cei mari, netrecându-L cu vederea pe stăpânul casei şi nici pe mama Lui, şi am început să ne pregătim de petrecere. Pe la 11 seara a început.
Muzica a fost numai live. Nu playback, nu discuri, nu înregistrări, nu mp3-uri. Doar live, tot. Că e club select, cum am zis, nu o bombă de cartier. Cântăreţii au avut grijă să nu se abată de la repertoriul cerut de directorul artistic, care aici avea un titlu mai puţin întâlnit. Îi zicea lumea canonarh. Dar, om priceput, a făcut programul conform cu nişte studii ştiinţifice făcute de un mare doctor în domeniu, pe nume Sava, şi de alţii mari care dau ceaţă oricărui academician sau laureat al premiului Nobel.
Pentru că făceam parte din suita de onoare, m-au îmbrăcat cu haine aurii. Cam pe la miezul nopţii eram la un dans tradiţional, pe care îl fac doar cei din suita de onoare tocmai în mijlocul clubului. Dansul se numeşte „litie” şi am înţeles că cei de prin alte părţi nu ştiu să-l facă. Se auzeau pocnituri de pe afară că deh, nu au toţi acces la cluburi selecte cum avem noi, aşa că fiecare se distrează cum poate. Aici nu ne-am coborât la aşa ceva, că nu se face. Şi în plus, pocnitorile n-au ce căuta în cluburi selecte.

Mâncare preparată în direct
Totul a început pe rând, în crescendo. Mai întâi muzica, pe urmă s-a adăugat şi dansul, pe urmă mâncarea şi a venit şi ora să se aşeze lumea la masă. Şi aici vă voi istorisi ceva ce n-aţi mai văzut prin alte părţi. Cel care a fost desemnat bucătarul şef a preparat mâncarea în direct, în faţa oamenilor. Altfel spus, prepararea a făcut parte din program. Şi mâncarea, şi băutura, pe loc au fost preparate. Nu ca prin unele locuri pe unde nu ştii ce mănânci sau ce au pus în băutură. E drept că, la ora mesei, mulţi s-au scuzat că au mâncat cam mult din purcelul de la Crăciun şi le-a căzut cam greu dar, ca unul dintre cei care am gustat din mâncarea de la această masă, pot să vă spun doar atât: Dumnezeiască, nu alta! Iar băutură ca asta nu găsiţi în altă parte, nici peste mări şi ţări şi nici peste galaxii şi constelaţii. Dacă reuşiţi cumva să faceţi rost de vreo invitaţie la un astfel de club, să nu care cumva să rataţi mâncarea şi băutura că o să vă pară rău. Eu v-am zis.

Companie selectă
Cel mai important lucru însă la o asemenea petrecere este compania. Pe lângă prietenii noştri, au fost tot numai domni şi domniţe, generali şi soldaţi care mai de care mai importanţi. Şi peste toţi, Stăpânul casei, cel mai cel dintre cei mai cei. Eu tare mă bucur că am prins un post bun aici în club. Fac eu mai multe, dar în general anunţ cu voce tare evenimentele care urmează şi la urmă spăl vasele. Şi dacă vi se pare asta înjositor, poate ar trebui să vă spun că mulţi regi şi împăraţi s-ar bucura să frece podelele într-un asemenea club dar nu se uită nimeni la ei nici cât să le dea o picătură de apă, cu atât mai puţin să-i lase să vadă măcar podelele. E treabă serioasă, bouncerii nu lasă pe nimeni să intre dacă nu-i pe lista de invitaţi sau nu e de-al casei.

Ofertă restrânsă
Dimineaţă, obosiţi, am mers fiecare pe la casele noastre şi ne-am bucurat că am petrecut cu prietenii şi cu lumea bună. Celor care aţi făcut Revelul prin cluburi de orice fel, vă doresc un an nou cu bucurii. Şi dacă n-aţi prins de data asta invitaţie într-unul dintre cluburile astea super-selecte, căutaţi pe careva dintre angajaţii clubului că deocamdată se mai pot da invitaţii aşa, pe pile, pe cunoştinţe şi pe relaţii. S-a anunţat însă că în curând n-or să se mai poată primi nici un fel de invitaţii noi şi care e înăuntru, rămâne, iar care e afară, nu mai poate intra. Aşa că, grăbiţi-vă!
Ierodiacon Serafim Pantea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

duminică, 22 ianuarie 2012

Cuvântul protopopului: Gânduri la început de an

Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem un nou an, pe care îl dorim mai bun decât cel pe care l-am încheiat. În anul trecut, mulţi semeni de-ai noştri au dus-o foarte greu. Locuri de muncă tot mai puţine, salarii diminuate, pensii neîndestulătoare, putere de cumpărare tot mai mică. Criza şi neîncrederea au muşcat adânc din spiritul deja bolnav al românilor, sătui de neajunsuri şi nedreptate. Ceea ce ne dă de gândit nouă, preoţilor, este însă mai ales criza morală a societăţii româneşti. Ură, invidie, răutate, duşmănie, divorţuri, pornografie, alcoolism, droguri – iată, tot atâtea constante ale vieţii românilor. “Trăim într-o lume păgână, care caută să-şi şteargă amintirea sacrului”, spune Dan Puric. Lume multă la biserică şi la diverse manifestări religioase, dar aspectul moral al societăţii rămâne neschimbat sau se înrăutăţeşte.
În acest context, există o formulă comodă, care ne spune: „Se va îngriji Dumnezeu de via Sa. La vreme potrivită îi va aduce Dumnezeu la calea cea bună (pe cei răi)”. Dar astfel uităm cuvântul evanghelic: ”sileşte (convinge) să intre” (Luca 14, 23), din pilda invitaţiei la cină. Dacă apostolii ar fi trăit după principiul „Dumnezeu Însuşi îi va aduce pe cei ce trebuie aduşi“, Biserica nu s-ar fi întins până la marginile pământului, ucenicii Domnului şi-ar fi limitat predica la nişte oameni cu dare de mână, s-ar fi construit câteva zeci de catedrale frumoase, iar slujitorii s-ar fi pus pe aşteptat lucrarea lui Dumnezeu în oameni. N-a fost aşa, diferenţa dintre creştinism şi păgânism nu a stat în construcţii, ci in propovăduire. Cu preţul vieţii lor, apostolii şi urmaşii lor au vestit Cuvintele Vieţii Veşnice. Grija pentru MISIUNE („fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” II Tim. 4,5 ) este o poruncă.
Printre alte obligaţii, protopopul vizitează parohiile împreună-slujitorilor. S-au făcut lucruri minunate. Se poate constata cu uşurinţă că, mai ales preoţii tineri, vin cu un suflu nou, fac lucrări spectaculoase la biserici şi case parohiale: pictură nouă, paviment de parchet sau marmură, strane din stejar frumos încrustate, mobilier de calitate, termopane, încălziri centrale etc. Este un lucru mai mult decât îmbucurător. Să nu uităm însă latura misionară a preoţiei. Întâi de toate, să explicăm învăţătura ortodoxă. Credincioşii noştri nu o cunosc îndeajuns şi de aceea prind uşor învăţături băbeşti, care nu au nimic de-a face cu adevărul Evangheliei. Să explicăm Liturghia într-un ciclu de mai multe predici, eventual cu Proscomidia făcută în faţa credincioşilor. Să facem şi alte slujbe pe lângă Sfânta Liturghie şi Sf. Maslu; de exemplu Vecernia cu Litie, acatiste, Paraclisul Maicii Domnului, ceasurile, iar unde se poate, eventual cu ajutorul vieţuitorilor din mănăstiri apropiate, Priveghere. Şi de fiecare dată să adăugăm şi un cuvânt prin care să explicăm ce vom face sau ce am făcut şi ce importanţă are slujba respectivă. Să organizăm acţiuni caritabile, de mai mică sau mai mare anvergură, în care să se implice şi credincioşii. Porunca misionară ne priveşte pe toţi. Iată – atâtea lucruri bune cu care putem întări lucrarea noastră şi diminua crizele de orice fel. Să ne dea Dumnezeu un An Nou binecuvântat, gânduri bune, mântuitoare şi înţelepciunea de a trăi credinţa prin fapte.

Protopop Marcel Dobrea

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012