S-a vorbit foarte mult despre ora de religie, despre nedreptatea noii modalităţi de a avea acces la ea, despre războiul împotriva Bisericii etc. Dincolo de acestea, vă propun o altă perspectivă: ce folos putem avea din toate acestea?
Ca orice criză, problematizarea statutului orei de religie în şcoala românească este o ocazie de maturizare. Iar consecinţele pozitive care au decurs şi pot decurge în continuare de aici mi se par foarte importante:
1. Responsabilitate şi prezenţă. Părinţii s-au mobilizat, înfiinţând Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) – cu filiale în toată ţara.
Implicarea membrilor comunităţii în viaţa Bisericii este existenţială. Participarea la slujbe nu e suficientă. Prin Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe şi Taine ale Bisericii noi primim daruri extraordinare. Dar suntem chemaţi să le înmulţim, să dăruim şi noi mai departe, în lume, ceea ce primim în Biserică – prin ceea ce suntem, prin ceea ce facem. Preotul, de la care noi avem atâtea aşteptări, nu poate face foarte mult singur în acest sens. El este săvârşitorul Sfintei Liturghii şi un Dar mai important ca acesta nu există. Însă în ceea ce priveşte activităţile sociale sau culturale care se pot desfăşura într-o parohie, preotul are nevoie de implicarea celorlalţi membri ai parohiei. Iar împreună pot face lucruri minunate.
Ar fi frumos ca această mobilizare a părinţilor să nu se oprească în susţinerea orei de religie, ci să meargă mai departe: în crearea în biserici a unui cadru primitor pentru copii, cu activităţi şi ateliere dedicate special acestor fraţi mai mici ai noştri, de care suntem responsabili.
2. Schimbarea manualelor.
Accentul trebuie mutat de pe acumularea de informaţii pe lucruri practice, pe probleme de viaţă, de trăire. Din păcate programa orei de religie a fost uneori foarte prost interpretată de autorii de manuale. La unele teme, în loc să afle informaţii potrivite cu vârsta lor, copiii au parte de un discurs preluat fără prea multe modificări din manualele de facultate. Dacă profesorul nu îndrăzneşte să dea deoparte astfel de texte care, la un nivel copilăresc de înţelegere, par seci şi respingătoare, aşa va fi şi ora lui. Programa propune teme mari, frumoase, generoase. Manualele însă le tratează uneori total nepotrivit.
Apoi, aspecte referitoare la „bătaia” răzbunătoare a lui Dumnezeu sau ura de orice fel sunt cu totul idei cu totul necreştine. De aceea ele nu au ce căuta în manualele de religie. Copiii au nevoie să înţeleagă în primul rând că Dumnezeu este Tată. Şi nu un tată ca cel biologic, care este supus greşelii, ci Tatăl din parabola fiului risipitor. Iar problema consecinţelor păcatelor noastre poate fi abordată simplu şi realist, fără a-L interpune pe Dumnezeu atribuindu-i o imagine de cavaler ofensat şi răzbunător.
Până la schimbarea manualelor, profesorul de religie poate privi cu discernământ aceste aspecte, transmiţând copiilor adevăratele valori, dincolo de litera manualului.
3. O relaţie personală cu Dumnezeu
Vorbind prea mult DESPRE Dumnezeu, uităm foarte des să vorbim CU Dumnezeu. Copiii ar trebui îndrumaţi mai mult spre o experienţă personală a relaţiei cu El.
4. Creşterea calităţii orei de religie.
Numărul înscrierilor va depinde foarte mult de cât este aceasta de interesantă, de atractivă. Profesorul de religie va fi forţat la o pregătire continuă, asemenea medicului, pentru a veni mereu în faţa copiilor cu probleme actuale, cu jocuri şi activităţi practice, bazându-se pe educaţia non-formală mai mult.
5. Implicarea directă a Bisericii.
Parteneriatele pe care le încheie acum parohiile pentru a sprijini profesorul şi ora de religie trebuiau făcute mai demult. Ele sunt prilej de sprijin reciproc în misiune, iar o colaborare între profesorul de religie şi parohie este în avantajul elevilor, care pot fi antrenaţi în activităţi interactive şi mai puţin convenţionale.
6. O triere atât a profesorilor, cât şi a elevilor.
Profesorii de religie care caută doar un loc căldicel şi comod, care să le asigure un salariu, se vor retrage (acum sau mai târziu) din învăţământ. Vor rămâne cei dispuşi să fie dedicaţi acestei misiuni, care, ca orice slujire la catedră în folosul elevilor, cere jertfa personală.
Pe de altă parte, numărul elevilor total dezinteresaţi, care de multe ori îngreuiază ora, va scădea.
7. Creşterea duhovnicească a dascălilor.
Cei care aleg să rămână şi să lupte vor fi provocaţi să crească duhovniceşte, pentru că e singura cale. Nu poţi să transmiţi ceea ce tu nu ai. Iar copiii simt asta. Dacă profesorul nu este puternic şi stabil duhovniceşte, dacă nu este interesat să îşi rezolve propriile probleme sufleteşti, dacă nu este pasionat şi activ, dacă nu se află în rânduiala Bisericii şi sub ascultarea şi rugăciunea unui duhovnic, nu va reuşi.
Dincolo de avantajele discutate mai sus, care vor duce la creşterea calităţii orei de religie şi la o mai bună relaţie între profesori şi elevi, există şi un dezavantaj: unii copii nu vor mai avea şansa de a afla mai multe despre Dumnezeu prin intermediul acestei ore. Din diverse motive: necredinţa sau indiferenţa părinţilor, comoditate etc. Sau, mai rău, din cauza unei experienţe negative legate de ora de religie (iar aici nici nu mai putem spune că e dezavantaj, pentru că lipsa unei experienţe este mai bună decât o experienţă negativă). Pentru toate aceste cazuri, suntem datori să înmulţim rugăciunea. Să fim vii şi prezenţi, fiecare în locul unde suntem, având permanent în inimă numele Domnului. Şi Dumnezeu va face minuni în fiecare zi.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 84, martie-aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu