Să te rogi şi,
atunci când trebuie, să le vorbeşti copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, şi
mai puţine cuvinte să le spui celorlalţi. Să nu devenim stânjenitori, ci să ne
rugăm tainic şi apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va încredinţa lăuntric dacă
este primit de ceilalţi cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne
vom ruga numai, în taină. Căci şi prin a vorbi devenim stânjenitori şi-i facem
pe ceilalţi să se împotrivească, şi câteodată să se răzvrătească. De aceea este
mai bine să spună cineva în chip tainic, în inima celorlalţi, prin rugăciunea
tainică, decât în urechile lor.
Ascultă-mă: să te rogi, şi apoi
să vorbeşti. Aşa să faci copiilor tăi. Dacă le dai necontenit sfaturi, o să
devii plictisitoare, şi când vor creşte, vor simţi un fel de apăsare. Să
preferi, deci, rugăciunea. Să le vorbeşti prin rugăciune. Să le spui pe toate
lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va pune înlăuntrul lor. Adică nu trebuie să-i
sfătuieşti pe copiii tăi aşa, cu glas tare, pe care să-l audă cu urechile lor.
Poţi s-o faci şi pe asta, dar înainte de toate trebuie să-i vorbeşti despre
copiii tăi lui Dumnezeu.
Să spui: „Doamne Iisuse
Hristoase, luminează-mi copilaşii. Eu Ţie Ţi-i încredinţez. Tu mi i-ai dat, dar
eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe Cale. Pentru aceasta, Te rog,
luminează-i.” Şi Dumnezeu le va vorbi.
(Părintele Porfirie, „Ne
vorbeşte părintele Porfirie”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu