— Mulţi le reproşează tinerilor că sunt molatici,
că nu au râvnă fierbinte pentru cele duhovniceşti. Starea această pe care o cunoaşteţi cu toţii, înmulţirea smintelilor, a motivelor de
sminteală chiar în sânul vieţii bisericeşti, în ce fel manifestă ea o „judecata a lui Dumnezeu”?
— Iată cum o manifestă, cu privire la tineri, mai ales: noi primim
botezul în copilărie; nu o facem conştient,
primim botezul în temeiul credinţei naşilor noştri şi a părinţilor care ne aduc la botez. Harul
se sălăşluieşte în inima celui nou botezat. El
este întărit prin darul Sfântului Duh prin Taină Mirungerii, se uneşte cu Hristos în Taina Sfintei Împărtăşanii. Este o datorie cutremurătoare, înfricoşător de mare pentru părinţi şi pentru naşi, aceea de a conlucra cu Harul
ce s-a sădit în inima copilului şi de
a face în aşa fel încât copilul, crescând,
să-şi însuşească el în chip liber şi conştient ceea ce el descoperă
înlăuntrul lui pe măsură ce creşte!
Ştiţi bine cum cresc tinerii astăzi… În câte case numite creştine se mai găseşte astăzi o atmosferă
duhovnicească? Foarte puţine… Câţi
părinţi mai fac în mod conştient
lucrul acesta? Câţi părinţi conlucrează în mod conştient
cu Harul din inima copilului în aşa fel
încât să-l ajute pe copil? Pentru ca el, crescând şi ajungând la vârsta adolescenţei,
să-şi poată însuşi în chip conştient ceea ce se află deja înlăuntrul lui? Foarte putini… Şi de aceea copiii ajung la vârsta adolescenţei fără să aibă nici un fel de conştiinţă de sine, nici un fel de conştiinţă a vieţii creştine, a vieţii noi care s-a sădit în ei. De multe ori se întâmplă asta. Şi atunci, chiar dacă sunt botezaţi, şi cu ei Dumnezeu lucrează cumva din afară, tot prin Harul trezitor. Harul
primit la botez stă în inima omului, stă în inima copilului, în inima
tânărului, dar aşa, ca un cărbune aprins sub cenuşă, care mai pâlpâie încă sub cenuşă.
Harul suflă din afară să împrăştie
această cenuşă şi să reaprindă Harul în inimă, înlăuntrul inimii.
Deci este o judecată a lui
Dumnezeu pentru că părinţii au ceea ce au crescut. Adică tinerii de azi, să zic aşa,
sunt roada apostaziei părinţilor.
E adevărat că au acest handicap. Dar pentru că marea majoritate nu au crescut
din cea mai fragedă pruncie într-o legătură vie cu Harul, Dumnezeu nu îi
nedreptăţeşte. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere; cui i s-a dat mai puţin, mai puţin i se va cere. Dumnezeu îi iubeşte şi Dumnezeu va avea grijă de ei.
Însă vor avea tot timpul, toată viaţă
poate, vor avea de luptat cu neajunsurile rezultate din felul în care au
crescut.
Răspuns dat de Părintele Arsenie
Muscalu la întrebările din cadrul conferinţei „Viaţa în Biserică”,
Bucureşti, 2003
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu