vineri, 13 iunie 2014

Beneficiile păpădiei pentru sănătate




Păpădia sau taraxacum officinale, floarea galbenă pe care începând de primăvara devreme până toamna târziu o găsim peste tot, are multiple beneficii de sănătate pe care foarte puţini le cunosc. Este în fapt una dintre cele mai puternice plante cunoscute, care se găseşte în peste 100 de specii. Păpădia are un conţinut ridicat de vitamine A, B şi C. La noi este foarte cunoscută şi apreciată pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii ficatului şi a bilei, însă a fost dintotdeauna folosită în medicina tradiţională din diferite zone ale globului pentru tratamentul unor multiple probleme: gută, eczeme, acnee, rinichi, probleme urinare, hipoglicemie, indigestie cu constipaţie, edeme, presiune arterială probleme ale inimii etc.
Extractul de păpădie a demonstrat în studii internaţionale un efect puternic împotriva virusului HIV (1), iar în combinaţie cu extracte din frunze de struguri, fragi, şi silimarină s-a dovedit un extraordinar hepatoprotector având un efect antioxidant major (2).  Efectul rădăcinii de păpădie  a fost investigat şi în cazul problemelor de ficat datorate consumului de alcool şi s-a constatat că această creează o foarte bună protecţie hepatică datorită compuşilor antioxidanţi (3). În ceea ce priveşte bolile digestive, păpădia face parte din acele plante amare şi aromatice (în care intră şi ghimbirul, menta, anasonul, feniculul, citricele sau anghinarea) îmbunătăţind digestia (4).
Dacă nu sunteţi încă convinşi de multiplele efecte benefice ale păpădiei, aflaţi că această plantă are şi un puternic efect anti-inflamator, datorită componentei sale numite luteolin (5); frunzele sale verzi au un efect diuretic foarte bun (6), păpădia demonstrând inclusiv capacitatea de a inhiba producţia de alfa-glucosidaza în cazul diabetului (7).
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat şi efectul antifugal al seminţelor de păpădie, care conţin un depozit de proteine cu acţiune defensivă împotriva agenţilor fitopatogeni (8).
În alimentaţie, de la păpădie putem folosi frunzele, pe care le recoltăm în lunile martie şi aprilie, cât sunt încă foarte tinere pentru salate mixte (cu alte verdeţuri) sau simple. Este necesară o atenţie deosebită la efectele secundare. Supra-dozarea poate creşte riscul de infertilitate masculină  şi poate cauza reacţii alergice. De asemenea nu folosiţi această plantă dacă aveţi canalele biliare obstrucţionate, sau dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi. 

Salată de păpădie:

Pentru o salată doar din păpădie, se spală bine frunzele curăţate, apoi se opăresc, pentru a îndepărta gustul amar. Dacă frunzele sunt prea mari, se pot tăia bucăţi. Se lasă să se răcească. Într-un castron se pun: ulei, zeamă de lămâie şi puţină sare; se amestecă bine şi se piperează după gust. Se adaugă păpădia şi se amestecă cu atenţie, că să nu se rupă frunzele.
Frunzele de păpădie pot fi folosite şi ca ingredient în salate asortate, spălate şi tăiate mărunt.
Sănătate şi Poftă bună!
Diana Moiceanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

(1) „Inhibitory effect of aqueous dandelion extract on HIV-1 replication and reverse transcriptase activity” - Han H, He W, Wang W, Gao B., 2011
(2) „Hepatoprotective activity of a phytotherapeutic formula on thioacetamide -induced liver fibrosis model” - Kantah MK, Kobayashi R, Sollano J, Naito Y, Solimene U, Jains S, Catanzaro R, Minelli E, Polimeni A, Marotta F
(3) “In vitro and in vivo hepatoprotective effects of the aqueous extract from Taraxacum officinale (dandelion) root against alcohol-induced oxidative stress” - You Y, Yoo S, Yoon HG, Park J, Lee YH, Kim S, Oh KT, Lee J, Cho HY, Jun W.
(4) “Functional foods with digestion-enhancing properties” - Valussi M
(5) “Luteolin and chicoric acid synergistically inhibited inflammatory responses via inactivation of PI3K-Akt pathway and impairment of NF-κB translocation in LPS stimulated RAW 264.7 cells” - Park CM, Jin KS, Lee YW, Song YS.
(6) “The diuretic effect in human subjects of an extract of Taraxacum officinale folium over a single day” - Clare BA, Conroy RS, Spelman K.
(7) “Inhibition of alpha-glucosidase by aqueous extracts of some potent antidiabetic medicinal herbs’ by Onal S, Timur S, Okutucu B, Zihnioğlu F.
(8) “Antifungal activity of storage 2S albumins from seeds of the invasive weed dandelion Taraxacum officinale Wigg” by Odintsova TI, Rogozhin EA, Sklyar IV, Musolyamov AK, Kudryavtsev AM, Pukhalsky VA, Smirnov AN, Grishin EV, Egorov TA.



Niciun comentariu: