Nu te lua după ce văd ochii. Căci ochii văd cele de deasupra, nu cele din adânc; văd veşmântul, nu
miezul; văd actorul, nu omul; văd omul, nu pe Dumnezeu.
Mintea binecuvântă vede ceea ce ochiul nu poate
vedea; vede adâncurile de sub suprafaţă, vede miezul de sub veşmânt, vede omul
de dincolo de actor, şi pe Dumnezeu dincolo de om.
Cele ce
nu se văd sunt pentru cei maturi; cele ce se văd sunt pentru copii. Toate
profunzimile şi înălţimile fiinţei sunt nevăzute; tot miezul, toată esenţa şi
tot rostul tuturor lucrurilor este nevăzut, nevăzut pentru ochiul simţitor, dar
văzut pentru ochiul lăuntric, pentru vederea dumnezeiască din lăuntrul nostru,
iar aceasta este mintea.
Într-un
cuvânt, ochiul trupesc vede semnele sau
chipurile, iar mintea vede duhul şi rostul. Pentru ce în pilde
grăieşti lor? întrebau ucenicii pe Domnul lor. Iar El le răspunse: Pentru
că vouă s-au dat a cunoaşte tainele împărăţiei cerurilor, iar acelora nu
s-au dat. (Mat. 13,11). Deschişi sunt ochii lor, dar mintea nu le e
deschisă. Cu ochii trupeşti privesc şi văd lucruri trupeşti, văd suprafaţa
acelor lucruri, culoarea şi forma lor, dar nu sunt în stare să vadă nici miezul
cel dinlăuntru, nici rostul, nici înţelesul acelor lucruri.
Sf. Nicolae
Velimirovici, „Prin fereastra temniţei”
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu