Să creştem copiii pentru a iubi şi a fi iubiţi

Mother’s love. All-encompassing. 

Pictură de Katie m. Berggren

Suntem născuţi pentru asta! Pentru a iubi! Dar iată care este greşeala educaţiei noastre. Ţi se spune: Nu te juca cu acest copil, este un rău. Nu vorbi cu celălalt, este un mincinos. Şi astfel începe răul. Căci copilul, încă de la începutul vieţii sale, este gata să iubească pre toată lumea. El nu ştie ce înseamnă „al meu”, „al tău”. Îţi va lua geanta, va cotrobăi prin ea şi va lua ce-i place. Copilul nu este un hoţ! Pur şi simplu el nu înţelege sentimentele de proprietate. El iubeşte… la general.

Îmi aduc aminte că atunci când eram mică iubeam mult pre toată lumea. N-o lăsam niciodată pre mama să-i primească pre oaspeţi. Îi spuneam: „Aşteaptă să-i primesc eu. Tu să vii după”. Coboram şi discutam cu „cei mari”. Iubeam, probabil, pentru că fiecare copil vrea să fie iubit. În principiu, dacă nu oferi dragoste, nu primeşti. Mai târziu, acest lucru ţi-e indiferent, căci tu trăieşti din Dragostea lui Dumnezeu. Atunci o oferi tuturor fără a-ţi face griji dacă eşti iubit sau nu. Nu-ţi mai faci nici o grijă. Nu te  îngrijeşti decât să iubeşti şi să fii cu El.

Maica Gavrilia Papaiannis 

(Mère Gabrielle - L’ascèse de l’amour, p. 199; traducere şi adaptare: Vlad Botez)

Pentru o familie unită, rugaţi-vă împreună!

Foto: Oana Nechifor

Odată cu creşterea copilului, va creşte şi rânduiala rugăciunii.(...)

În primele veacuri creştine, în familie rugăciunea se făcea în comun, adică se adunau toţi membrii familiei, împreună cu slugile. De obicei, stăpânul casei citea rugăciunea, iar cei prezenţi repetau încet după el. Ar trebui să-i imităm şi noi pe aceşti creştini, mai ales seara, iar dacă se poate şi dimineaţa.

Când copiii noştri vor rosti „Sfinte Dumnezeule”, ei vor auzi cântarea cetelor îngereşti, pe care un băieţel din Constantinopol le-a şi văzut în timpul patriarhului Procle; când vor citi „Cuvine-se cu adevărat”, se vor trezi într-o chilie săracă de pe muntele Athos, unde a fost rostită pentru prima dată de Arhanghelul Gavriil; iar la citirea minunatelor cereri din pravila de seară, copiii îşi vor aminti de marele Ioan Gură de Aur.

Nikolaj Evgrafovich Pestov,  

Cum să ne creştem copiii: calea spre desăvârşita bucurie, Ed. Sophia

Eticheta „obraznic” - lipită prea uşor pe fruntea copiilor

Părinţii şi, în general, adulţii foarte uşor spun unui copil: „Eşti obraznic!”. În 99% din cazuri, exagerează în mod grosolan. Această exagerare arată o inexplicabilă lipsă de grijă faţă de sensibilitatea copilului. Pe copil îl afectează profund eticheta de „obraznic”. De ce să-i pui copilului în mod gratuit acest stigmat pe frunte?

Când vă aflaţi, să spunem, în sala de aşteptare a unui aeroport, staţi pe un scaun şi priviţi în jur. Veţi vedea că toţi copiii mici, de 1-7 ani, se deplasează alergând. Modalitatea firească, naturală, de deplasare a unui copil mic de la un punct la altul este alergarea. Cereţi-i unui copil de doi-trei ani să vă aducă o jucărie din camera lui sau frunza care tocmai a căzut din copac şi veţi vedea că se va duce şi va veni fugind. Vă imaginaţi un copil de doi-trei ani mergând agale, precum un adult?!

Cu toate acestea, de foarte multe ori, adulţii le spun copiilor că sunt obraznici pentru că aleargă! La fel şi cu râsul. Pornirea naturală a copilului este de a zâmbi şi de a râde. Un copil iubit de părinţii săi şi care se simte pe teren stabil, asta face, zâmbeşte, râde, e fericit. Este nerezonabil, nefiresc, să-i interzici unui copil să râdă, indiferent de câţi vecini sunt deranjaţi de chestia asta. Sau să-l treci din cauza aceasta în categoria... celor răi ori obraznici?!

Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor, Editura Coresi, p. 87-88

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015

Când ne rugăm pentru cineva, îi transmitem dragoste, grijă şi curaj

Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).

Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie... Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele!

În ce priveşte, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău … (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.

Părintele Arsenie Boca,

 Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraş

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015