Bucură-te, Maică Pururea
Fecioară!
Nesfârşit de mare este slava acestui cuvânt: Bucură-te!
De la prima lui rostire de către Arhanghelul Gavriil, bucuria înveşniceşte
toate sărbătorile bisericii noastre prin Taina Bunei Vestiri. Se cuvine, aşadar,
să cântăm:
„Bucură-Te, prin care răsare bucuria,
Bucură-Te,
prin care piere blestemul,
Bucură-Te, prin care se înnoieşte făptura,
Bucură-Te, prin care ne-am îmbrăcat cu slavă,
Bucură-Te, prin care s-a deschis Raiul,
Bucură-Te, prin care se ridică biruinţele!”
Cu aceste rânduri din
Acatistul Bunei Vestiri, mă
apropii de icoana Maicii Domnului Luminarea Minţii, descoperită mie în
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău. Până la
această icoană n-am cunoscut o reprezentare mai evocatoare a însăşi Minunii.
Măicuţa Domnului, atât de dragă mie, îmi grăieşte deodată înmulţit din toate
reprezentările ei preasfinte din icoanele pe care le cunosc şi la care am ajuns
să mă închin vreodată, în drumurile mele.
A trebuit, iată, să
ajung la Chişinău, ca să-mi însuşesc într-o clipă revelaţia LUMINĂRII. În faţa
icoanei trăiesc o sfielnică uimire. Maica Domnului, zugrăvită în picioare, laolaltă
cu Pruncul, având trupurile înfăşurate în întregime într-un Acoperământ în
formă de clopot, trezeşte în mine ecoul unui clinchet universal. Pruncul Iisus
mă binecuvântează cu mâna dreaptă, din înălţime, iar din Aura Maicii Domnului,
unită cu cea a Pruncului Sfânt, simt vâlvătaia Focului Dumnezeiesc. Stau ţintuită
în închinare. Clopotul mă îmbie să mă apropii de veşmântul lui de lumină răsunătoare.
Pe faţa lui sunt desenate şi cusute flori şi cruci brodate cu aur într-o
împletitură strălucitoare care, unindu-se cu cele două aure ale Preasfintei
Fecioare şi a Pruncului Iisus, emană, de jur împrejur, un nimb fin de lumină
sonoră. Deodată, în mintea mea, clopotul se roteşte, mişcând universul imens,
supus rugăciunii din Sfânta Liturghie. Văz şi auz se contopesc în armonia
divină. De sub clopotul-acoperământ, un Heruvim cu aripile larg deschise îşi ia
zborul, purtând în univers solia Duhului Sfânt. „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul
Savaot, plin este Cerul şi Pământul de mărirea Lui” – îmi spun în gând.
Pe fundalul cerului
plin cu stele, sub Poarta Raiului din icoană, cei doi îngeri în picioare, de pe
părţile laterale, ca şi cei doi îngeri îngenunchiaţi pe nori, ţin în mâini câte
o lumânare aprinsă. Siluetele bisericilor din partea de jos a icoanei, simbolizând
Ierusalimul ceresc, îmi ridică cu turlele lor privirea până la cei trei
heruvimi de pe Bolta Porţii Raiului. Mă umplu de slava auzită în Axion
prin cuvintele „Cuvine-se cu adevărat”, care tocmai se cântă la
strană. Şapte candele mici, aprinse la o altă icoană a Maicii Domnului, din
apropiere, adaugă lumina lor la candelele mari, suspendate în catapeteasma aurie
din ramă. Mintea mea face, deodată, legătura cu rostul nevăzut al tuturor
lucrurilor. Policandrul, suspendat în tavanul bisericii de la subsol, înveleşte
cu lumină două cercuri unul mai larg, celălalt mai mic, ca un suport de clopot şi
ele, dar care nu au becuri în lăcaşurile obişnuite pentru becuri, ci, în locul
lor, cercurile sunt încărcate cu lumânări care ard viu, adevărat, pe tot
parcursul Sfintei Liturghii. Cineva le supraveghează arderea, urcând din când
în când pe o scară aşezată sub policandru. Lumânările – mă luminez eu – nu sunt
urcate la o aşa înălţime pentru a face mai multă lumină în biserica mai
întunecată aici, la subsol, ci ca ofrandă sporită în marea nevoie de Luminare văzută
şi prin însemnele noastre modeste de ardere şi de jertfă.
*
N-am ştiut de existenţa
unei asemenea icoane, nici din surse istorico-culturale, nici din relatări care
să-mi fi stârnit vreo curiozitate. N-am ştiut nici chiar de faptul că tocmai la
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, acum în construcţie în cartierul Buicani,
al Chişinăului, am să întâlnesc o atât de expresivă copie, icoană
făcătoare de minuni. Şi, iată minunea! M-am trezit pur şi simplu în faţa
icoanei, cu de la Măicuţa Chemare şi mă gândesc dacă Părintele Arsenie Boca, în
scurta şedere a sa la Chişinău, a ştiut de această icoană. Recunosc în aura
Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus acelaşi efect de redare a luminii profunde,
vibrânde, a Focului Dumnezeiesc din aura Sfântului Ioan Botezătorul, pictat pe
tavanul pronaosului din Biserica de la Drăgănescu. Dar, mai ales, recunosc, cu
bucuroasă descoperire, puterea Părintelui Arsenie, „Arhanghelul de la
Prislop”, de a mă călăuzi neobosit pe căile luminării mele-n credinţă. Citesc
în Cuvântul înainte la Acatistul care poartă pe copertă Icoana
Maicii Domnului Luminarea Minţii, citatul din „Cărarea Împărăţiei” a
Părintelui Arsenie Boca. Şi am, dintr-odată, încredinţarea că duhul Părintelui
m-a adus aici, pentru un popas necesar, în drumul meu spre Acasă...,
acolo unde trebuie să ne întoarcem cu toţii.
Maria
GABOR, prin email din Chişinău
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 78, martie-aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu