„Se spune că era o zi de toamnă târzie
cu ceţuri vălătucite peste păduri când turcii urmăreau doi fugari: pe Matei
Basarab şi pe un arnăut, omul său de încredere. Ajungând în munţi, la un loc
mlăştinos şi dându-şi seama că nu e chip de scăpare, domnitorul a îmbrăcat
hainele arnăutului, ascunzându-se în răchită. Arnăutul, în haine de domnitor, a
fost prins de turci şi omorât. Mai târziu, Matei, împăcându-se cu turcii, drept
recunoştinţă a secat mlaştina şi a zidit acolo Mănăstirea Arnăutului, de unde a
rămas numele de Arnota. Ctitoriei sale, domnitorul i-a pus hramul Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavriil. Era ziua în care Dumnezeu îi ocrotise viaţa,
scăpându-l din mâinile turcilor.”
Aşa m-a
întâmpinat Mănăstirea Arnota, cu povestea ei, risipindu-mi teama că mă aflu
într-un loc uitat de lume. Şi totuşi m-a întărit în convingerea că am urcat în
alt univers: unul tăcut, care îţi vorbeşte prin liniştea lui. Nici maicile de
aici nu fac excepţie şi cred că, în afară de rugăciune şi muncă, se mai întrec
una pe alta doar în tăcere, probabil din teama de a nu tulbura somnul de veci
al domnitorului ctitor. Căci aici a voit Matei Basarab să-şi împlinească somnul
de veci, în biserica mănăstirii cu iz de chivot, în pronaosul căreia te
întâmpină discret.
Prin mulţimea
monumentelor bisericeşti pe care le-a construit din temelie, pentru care a fost
considerat ca fiind „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”, Matei
Basarab învinge veacurile. Pentru aceste realizări, acest domnitor a fost
nevoit să privească spre Dumnezeu, cerându-I ajutorul în atâtea clipe grele, de
mare încercare pentru ţară şi popor. Înaintea lui Dumnezeu, voievodul se
considera un slujitor, punându-şi toată energia creatoare în slujba Bisericii
şi a neamului său. A biruit. Căci a fost numit de cronicarii vremii sale „un
domn bun care a guvernat ţara foarte bine şi cu dreptate”.
Învăluit în blânda lumină a candelei
şi în dulcea glăsuire a corului de maici de la Arnota, voievodul îşi doarme
somnul de veci alături de tatăl său, Danciu, mare vornic. În discreţia
mănăstirii şi sub privirea caldă a sfinţilor zugrăviţi în pictură, trăieşti
clipe în care timpul se suspendă, creând premisele întâlnirii cu veacurile.
Istoria te învăluie cu miros de tămâie şi, într-o atmosferă familiară, totul
îţi vorbeşte: sfinţii din fresce, maicile de la strană şi domnitorul din
portretul votiv. În privirea lui şi a doamnei sale, Elina, se citesc credinţa
şi dragostea cu care au dăruit biserica lui Dumnezeu şi neamului românesc.
Descoperi că aparţii acestui neam şi că darul
îţi este adresat şi ţie. E o bucurie să ştii că aparţii unui neam ai cărui domnitori L-au iubit mai mult pe Dumnezeu
decât propria bunăstare... Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Ştefan cel
Mare, Matei Basarab, Mircea cel Bătrân... Un adevărat pomelnic, ca cel ale
maicilor care sălăşluiesc aici şi îşi poartă în „veşnica-i pomenire” familia
ctitorilor lor.
Cobor din Muntele Arnota încercând să-mi desluşesc dacă
am trăit o veşnicie cuprinsă într-o clipă sau o clipă înveşnicită. Nu reuşesc
să-mi răspund, dar plec de aici cu bucuria întâlnirii cu Domnul şi cu
slujitorul Său, pe care nu-i voi mai putea trece cu vederea, oricâte ceţuri
vălătucite se vor mai lăsa în toamna sufletului meu.
Pr. Ioan
Paroş, Boholţ
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 78, martie-aprilie 2014
Matei Basarab
Coborâtor pe linie maternă din nobila
familie a Craioveştilor, Matei Aga Voievod a domnit în Ţara Românească între
anii 1632-1654, luându-şi numele de Basarab.
Duce o politică de pace şi stabilitate
economică, ceea ce-i permite să construiască sau să reclădească peste 120 de
monumente bisericeşti în ţară şi peste hotare într-o perioadă în care Imperiul
Otoman impusese o politică de interdicţii în privinţa construcţiilor.
Ctitoriile sale sunt răspândite în Ţara Românească, Moldova, Transilvania,
Muntele Athos, Locurile Sfinte, Bulgaria, Serbia şi Slovacia, fiind numit de
istoricul C.C. Giurescu „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”.
Alături de soţia sa, Elina Doamna,
descendentă a familiei de boieri Năsturel Herescu şi soră cu Udrişte Năsturel
Herescu, Matei Basarab întreprinde o vastă operă de traducere şi tipărire de
cărţi în limbile română şi slavonă. Înfiinţează tipografii la Mănăstirea Govora
şi la Târgovişte de sub teascul căreia ies la lumină cărţi de cult şi de legi
civile şi bisericeşti cum ar fi Pravila
de la Govora şi Pravila de la Târgovişte.
Multe din aceste cărţi reprezentau traduceri din latină sau greacă
realizate de însăşi Doamna Elina, care cunoştea la perfecţie limbile greacă şi
slavonă. Dacă adăugăm că Matei Basarab a impus limba română în slujbele
bisericeşti, în actele oficiale şi în cancelaria domnească, atunci putem
considera domnia lui ca o perioadă de înflorire culturală fără precedent în
Ţara Românească a Evului Mediu. O astfel de mişcare culturală se va mai observa
în Ţara Românească doar câteva decenii mai târziu, în timpul domniei lui
Constantin Brâncoveanu, domnitorul martir (1688-1714).
Matei
Basarab nu a avut urmaşi naturali, drept pentru care l-a adoptat pe un nepot
dinspre soţia sa, Elina, pe Mateiaş. El s-a stins, însă, din viaţă, înaintea
părinţilor săi adoptivi, la vârsta de 17 ani. Doamna Elina trece la Domnul în
1653, urmându-i un an mai târziu şi soţul ei, Matei Basarab. Trupul lui este
înhumat în pronaosul ctitoriei sale, Mănăstirea Arnota din judeţul Vâlcea.
Mănăstirea Arnota
În judeţul Vâlcea, de la Mănăstirea
Bistriţa care adăposteşte moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, urci 5 km pe
un drum şerpuit, printr-o carieră de calcar, până ajungi la Mănăstirea Arnota.
Aşezământul este situat la o altitudine de 840m, de unde ţi se deschide o
minunată privelişte asupra localităţilor vâlcene. Biserica mănăstirii
adăposteşte în pronaos două morminte: al lui Matei Basarab († 9 aprilie 1654),
îngropat întâi la Târgovişte şi adus un an mai târziu la Arnota, şi al lui
Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab. Se vehiculează ipoteza că o dată cu
mutarea osemintelor domnitorului, au fost luate şi cele ale Doamnei Elina,
soţia sa, îngropată şi ea iniţial la Târgovişte, şi au fost reînhumaţi împreună
în acelaşi mormânt la Arnota. Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu repară
biserica, adăugându-i pridvorul cu turlă, şi restaurează pictura care se
păstrează până azi. Este mănăstire de maici şi are hramul Sfinţii Arhangheli
Mihail şi Gavriil.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 78, martie-aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu