Pentru
mulţi Paştile sunt o sărbătoare care vine şi trece. Nu avem puterea să ţinem
harul şi bucuria. Ce e de făcut?
Aşa se
întâmplă. Cântăm „Hristos a înviat!“, simţim bucuria, harul sărbătorii, dar nu
trec bine câteva zile şi ne comportăm sau trăim ca şi când nu s-a întâmplat
nimic. Ne întoarcem întrucâtva la ale noastre. E un semn că ceea ce trăim la
Paşti e din altă lume. La Înviere trăim un har, o lumină, o viaţă care nu sunt
de aici. Iar noi avem inerţia asta. Suntem greoi. Nu ne putem păstra la
înălţimea sărbătorii. Mereu ne înecăm. Şi apare iarăşi întrebarea: Ce e de
făcut? Am reţinut un răspuns al unui duhovnic contemporan, cu aşezare
duhovnicească, arhimandritul Zaharia de la Essex, care şi el a fost întrebat:
„Ce să facem ca să păstrăm harul?“ Părintele spune: „Nu putem să păstrăm harul,
dar putem să năzuim spre el.“ Pentru că, trăindu-l, apoi pierzându-l, nu putem
să fim ca şi când nu l-am trăit. Putem să năzuim spre a-l redobândi. În viaţa
noastră, prin atingerea de noi a harului dumnezeiesc rămâne o urmă a harului şi
putem să năzuim la recâştigarea lui. Asta putem să facem. Harul nu-l vom putea
păstra. Harul e o milă dumnezeiască. Trăim atunci ceva din preaplinul dragostei
dumnezeieşti, după măsura credinţei şi a dragostei noastre. Dar pierdem acel
har. Părintele Sofronie de la Essex tot aşa le spunea ucenicilor înainte de
Paşti: „Iată, vor veni Sfintele Paşti, vom trăi bucuria Învierii, vom cânta
Hristos a înviat!, apoi poate ne vom întoarce la amărăciunile noastre.“
Îndemnul părintelui era: „Răbdaţi asta!“ Părintele nu le spunea că ar putea să
fie altfel. „Răbdaţi asta şi veţi putea să mergeţi din nou în căutarea
harului!“ Numai aşa dobândim un reper după care să ne ghidăm viaţa noastră.
Părintele Arsenie Muscalu, în interviul „La Paşti trăim un har, o lumină care nu sunt de aici“,
realizat de Augustin Păunoiu pentru Ziarul Lumina
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu