Revoluţia din piaţă şi din viaţă

Da, şi eu cred că e nevoie de o schimbare profundă. Însă nicio schimbarea nu poate începe în altă parte decât în noi înşine. Adică în fiecare dintre noi. În politician şi în analistul politic, în ziarist şi în protestatarul din Piaţa Universităţii, în mine şi în tine. Şi, dacă nu ne schimbăm cu toţi, măcar un pic, ne va fi greu să progresăm. Şi nu cred că vom putea realiza altceva, în absenţa unor schimbări în interiorul nostru, afară de aparenţe… (…)

Revoluţia fiecăruia

Cred că trebuie să avem răbdare cu situaţia în care suntem. Puţine schimbări sunt posibile în ţara în care trăim, câtă vreme facem prea puţine schimbări în noi înşine…

Schimbarea societăţii e posibilă acum mai ales printr-o înnoire a interiorităţii omului, ostenită de fiecare, lăuntric, în conştiinţa şi în viaţa lui!

Nu de o revoluţie în PIAŢĂ este nevoie acum, ci de revoluţia fiecăruia, în propria lui VIAŢĂ, în propria lui conştiinţă. E nevoie de o revoluţie purtată ferm, demn şi smerit, în fiecare zi, acasă şi în gânduri, pentru înnoirea minţii şi pentru cultivarea virtuţilor!

O luptă mai dificilă, dar cu miză

Noi putem schimba lumea din jurul nostru printr-un parcurs lăuntric. S-a şi spus, de fapt, „găseşte-ţi pacea în inima ta şi o mie de oameni se vor mântui în jurul tău”!

E adevărat, lupta aceasta purtată în interioritatea noastră, cu erorile şi capcanele propriului subiectivism, cu distorsiunile provocate de slăbiciunile şi patimile noastre, e mai dificilă. Şi oricum, nu e atât de interesantă pentru televiziuni. Însă merită să o facem, pentru că ne priveşte, de fapt, şi ne poate aduce înnoirea după care înfometăm acum.

Diac. Sorin Adrian Mihalache

Tainic destin. Unor tineri plecaţi din ţară

Gândindu-mă la voi, înţeleg că în suflet au apărut emoţii şi întrebări ce vă tulbură liniştea, pacea, optimismul, bucuria de a trăi. Este bine faptul că le recunoaşteţi. A le nega înseamnă în fond a croniciza o stare de fapt negativă, nu a găsi rezolvare la ele.

O suferinţă este o atenţionare că, undeva în noi, ceva nu mai funcţionează normal. Scopul ei este de a ne focaliza atenţia asupra problemei în vederea restabiliri echilibrului. Natura este atât de înţeleaptă încât de multe ori rezolvă de una singură problemele şi ne ajută chiar şi atunci când noi nu facem nimic. Dar uneori, când erori cumulate din viaţa noastră depăşesc un anume prag, este imperios necesar ca la rezolvarea problemei să fim şi noi parte activă în mod conştient. Aceasta se datorează liberului arbitru cu care suntem înzestraţi. Putem căuta singuri, convinşi că suntem capabili să rezolvăm problema, putem studia, ne putem sfătui cu alţii sau apela la învăţătorii în care avem încredere. Dar rezolvarea în sine este numai responsabilitatea noastră, indiferent ce sfaturi primim şi de la cine.

Şi e bine aşa, căci numai astfel ne putem bucura de laurii victoriei sau pătimi consecinţele propriului mod de gândire. Altfel, putem da mereu vina pe alţii. Viaţa este o permanentă învăţare a asumării deciziilor luate şi prin suferinţă îmbunătăţim mereu aceste decizii.

Când mă gândesc la voi, îmi vin gânduri şi sentimente pe care vreau să vi le împărtăşesc. Fiecare ne naştem cu un dat, o identitate ce rămâne în străfundul nostru până murim. Această identitate are un scop ce se cere împlinit prin viaţa noastră.

Prin liber arbitru putem să ne abatem de la acest scop. Putem să ne abatem puţin sau mai mult. Sau putem chiar ajunge ca prin stilul nostru de viaţă să negăm acest scop aproape în totalitate.

Din necunoaştere, credem că o asemenea atitudine n-are ce rău să ne facă. Suntem tineri, puternici, sănătoşi încă, putem face ce vrem, doar să fim fericiţi. Din păcate, nu este chiar aşa. Pe termen scurt, poate da.

În acea formă de identitate cu care ne naştem, există şi forţa vitală necesară pentru împlinirea noastră ca fiinţe umane. Dar asumându-ne identitatea, nu renegând-o.

Notă: e drept că există zone şi ţări între care este o compatibilitate mai mare sau mai mică; de exemplu între România şi alte ţări latine aceasta este mai mare, dar între Europa şi America diferenţele de cultură, tradiţie şi mentalitate sunt mult mai mari.

Să luăm o situaţie ipotetică:

O familie de tineri (nu voi). Dezamăgiţi, scârbiţi de condiţiile mizere ale ţării în care s-au născut, frumoşi, inteligenţi, consideră că merită mai mult de la viaţă: să trăiască într-o lume civilizată, cu un confort material care le satisface aspiraţiile. Se hotărăsc şi pleacă într-o astfel de ţară, unde, în scurt timp, datorită muncii lor, dar şi ajutorului lui Dumnezeu (pe care abia dacă îl iau în seamă, căci nu au un sentiment conştient de recunoştinţă), obţin ce şi-au dorit. Lucru pe care, într-adevăr, în ţara lor ar fi fost tare greu de realizat sau poate nu l-ar fi avut niciodată.

Bravo. Un succes. Însă acest succes l-au obţinut într-o lume căreia (ca identitate) nu îi aparţin. Se pot auto-motiva. Mintea o poţi înşela. Însă inima, interiorul, acea energie ce există în tine şi ale cărei origini pământene este – vrei, nu vrei – în iubirea pe care ai primit-o şi din care ai crescut în neamul şi familia ta, cu bune şi rele… pe acestea nu le poţi minţi.

Deoarece tu ai venit la viaţă într-o ţară, într-o familie, nu întâmplător, ci cu un scop, acel scop va striga după tine până la sfârşit. Nu-i neapărat un capăt de lume. Se poate trăi bine şi în altă parte. Însă nu ştiu dacă vei fi un om împlinit în această viaţă. Confortul material nu poate rezolva asemenea conflicte emoţionale. Le poate, eventual, anestezia. Un om care îşi reneagă neamul, ţara, familia (nu mă refer la voi) pentru mizeriile şi nedreptăţile de acolo, se sinucide spiritual, căci împroaşcă cu noroi şi dispreţuieşte ceea ce se află şi în el. E ca şi cum ai scuipa sânul de la care ai supt. Ca şi cum ai nega însăşi viaţa din tine.

Acest conflict, dacă este neconştientizat, nerezolvat, poate genera boli. Atât pentru cei plecaţi din ţară, cât şi pentru urmaşi. Încă odată spun: se poate trăi; dar în această viaţă nu vei gusta deplin sentimentul de împlinire. Mulţi căutători contemporani, printre care şi Echart Tolle, insistă foarte mult pe starea psihologică de acceptare a prezentului. De fapt este şi acceptarea identităţii tale spirituale, particularizată pe această planetă prin venirea la viaţă într-o ţară şi o familie anume. Repet, căci este important: a nu-ţi accepta ţara, familia, a le urî, critica, şi a nu te implica în găsirea unor soluţii, înseamnă la nivel spiritual trădare, sinucidere. A pleca în altă parte pentru un interes material, ca să o duci tu mai bine, înseamnă renegarea propriei identităţi, a iubirii prin care ai ajuns om pe acest pământ. Iar acest lucru este imposibil să nu aibă consecinţe în timp. Şi nu fericite.

Ovidiu Harbădă, Şinca Nouă

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015

Sufletul şi trupul se vindecă dacă…

Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe care o vei trece cândva pentru a continua viaţa cu Hristos. Aici pe pământ ai de înfruntat o piedică, de aceea este nevoie de credinţă. Această piedică este trupul. În vreme ce după moarte credinţa dispare şi Îl vezi pe Hristos aşa precum vezi soarele. În veşnicie, fireşte, le vei trăi pe toate mai intens.

Însă atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăieşti corect. Atunci apar multe anomalii şi în organism. Este influenţat trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ţi se spune: „Ca să fii sănătos, ia de dimineaţă lapte, un ouşor, unt şi doi-trei pesmeţi”. Însă, dacă trăieşti corect, dacă-L iubeşti pe Hristos, cu o portocală sau cu un măr eşti foarte bine. Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015

Ruga

Apleacă-Te, Stăpâne,

La ruga-mi către Tine,

Căci n-am altă nădejde

Şi nici alt ajutor,

Petrece-mă cu veghea-Ţi

Spre ziua care vine,

La ale mele fapte

Nu-mi arăta asprime

Căci doară Tu eşti, Doamne,

A toate iertător.

Viaţa mi-o îndreaptă

Spre-o cale luminată

Şi fă-mi din ea făclie

Ş-o candelă de veci,

Răul s-alung din mine

Bucată cu bucată,

Din binele spre semeni

Şi dragoste curată

Fă-mi, Doamne, călăuza

Vieţii mele-ntregi

Înţelepciune vie,

Răbdare şi tărie

Mă rog la Tine, Doamne,

Mă rog a mi le da

Să pot a trece toate

Câte vor fi să fie

Tu le plineşte, Doamne,

Nu cum mi-e vrerea mie,

Ci dup-a Ta mărire

Şi sfântă voia Ta.

Cornel Secelean, Sibiu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 87, septembrie-octombrie 2015

Întreabă preotul

În timpul Liturghiei poţi să citeşti acatiste?

— În timpul Sfintei Liturghii este bine să citeşti un acatist sau alte rugăciuni? Multă lume practică acest lucru. Poţi fi atent şi la slujbă şi la citirea rugăciunii?

— Nu, nu este bine deloc. Nu poţi fi atent la Sfânta Liturghie şi la rugăciunile pe care le citeşti în acelaşi timp. Chiar dacă sunt creştini care practică acest lucru, nu înseamnă că el este bun. Toate trebuie făcute la timpul lor. Este un timp pentru rugăciune personală (individuală) şi este un timp pentru Sfânta Liturghie, care este rugăciunea comună prin excelenţă.

Trebuie să ascultăm cu cât mai mare atenţie Sfânta Liturghie pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze în noi. La Liturghie trebuie să fii „prezent” cu toată fiinţa ta.

Unii vor spune că, decât să lase minte să zburde cine ştie pe unde sau decât să se plictisească la Sfânta Liturghie, atunci mai bine să citească un acatist. Însă mai bine ar căuta să vadă de ce anume trec prin aceste stări şi – prin răbdare, sfatul duhovnicului şi nevoinţă – să le învingă.

Să nu uităm că Sfânta Liturghie este rugăciune în comun. Cum te poţi ruga alături de ceilalţi când tu eşti „absorbit” în propria rugăciune?! Riscul cel mai mare este ca nici să nu fii atent nici la Sfânta Liturghie (din cauza citirii de acatiste/rugăciuni) şi nici la acatistul pe care îl citeşti (din cauza a tot ceea ce se petrece în  biserică). Ori ce altceva poate fi asta, decât o ispită?!

Sigur, asta nu înseamnă că în timpul Sfintei Liturghii nu poţi trimite un gând de rugăciune personală lui Dumnezeu (de laudă, de mulţumire, de cerere), dar de aici şi până la a citi un acatist este cale lungă.

Aşadar, îţi recomand să nu citeşti acatiste sau orice alt fel de rugăciuni în timpul Sfintei Liturghii şi să încerci să fii cât mai atentă la rugăciuni, la cântări, la citirile biblice, la predică, la tot acest dar minunat al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, care este Sfânta Liturghie.

Pentru acatiste şi rugăciuni îţi poţi face timp acasă, în faţa sfintelor icoane.

Despre toate acestea sfătuieşte-te şi cu duhovnicul tău.

Dumnezeu să îţi primească rugăciunile!

pr. Andrei Atudori

Visez acelaşi vis urât. Ce poate să însemne asta?

— De multe ori, noaptea, visez acelaşi vis şi mi se pare că este adevărat. Mă închin seara şi dimineaţa, dar nu înţeleg de ce am visele acestea urâte. Nu cred în vise, dar mă înfricoşează că se repetă acelaşi vis. Ce pot însemna toate acestea?

— Cred că sunt probleme din trecut nerezolvate.  Este bine să te spovedeşti mai des şi dacă binecuvintează duhovnicul, să te împărtăşeşti. Să fii cu luare aminte ca nu cumva să fi rămas ceva păcate nespovedite. Nu trebuie să te înfricoşezi, ci roagă-te cu credinţă şi nădăjduieşte în ajutorul lui Dumnezeu si cu mila Lui te vei vindeca.

Pr. Petroniu Marin

Pot să ascult Sf. Litughie în maşină?

— Dacă aleg să merg cu maşina în nu ştiu ce excursie Duminica şi să ascult slujba la radio, se consideră a fi păcat ca neparticiparea la slujbă?

— Creştinul ar trebui să evite să călătorească Duminica, în timpul Sfintei Liturghii, sau să facă acest lucru doar dacă este absolută nevoie. Duminica dimineaţa ar trebui să fim în biserică la Sfânta Liturghie. Din acest punct de vedere, nu mi se parte potrivit să „alegi” să mergi într-o călătorie într-o astfel de zi. Însă, dacă eşti pus în situaţia de a face acest lucru, atunci, sigur, este foarte bine dacă asculţi slujba la radio. Bineînţeles, oricât de frumoase ar fi slujbele de la radio şi oricât de des le-am asculta, ele nu pot avea acelaşi efect haric asupra noastră, aşa cum îl au cele la care luăm parte direct, şi nu le pot înlocui.

Cu doriri de bine,

pr. Andrei Atudori

doxologia.ro