Consecinţele ascunse ale coabitării

Poruncile lui Dumnezeu sunt de fapt cadre pe care El ni le recomandă pentru a avea o viaţă împlinită. Nu El are nevoie de ele, ci noi. Omul le înţelege adesea greşit, ca pe nişte restricţii absurde, şi atunci nu ţine cont de ele. Doar când trebuie să suporte consecinţele dureroase ale acestei încălcări se întreabă unde a greşit. „Trăitul împreună” înainte de căsătorie a ajuns o generalizare unanim acceptată de societate. Iată însă că şi psihologii şi sociologii atrag atenţia asupra acestei perspective greşite a începutului vieţii de familie. Ce spun ultimele studii psihologice ne prezintă Dana Alecu, psiholog:

Concubinajul creşte probabilitatea divorţului
Creşterea gradului de coabitare este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai semnificative schimbări demografice ale secolului, în ceea ce priveşte familia (Smock, 2000). Totuşi, în ţări mult mai avansate decât România, s-a constatat deja, în cercetări de la începutul acestui secol, că trăirea în concubinaj înaintea căsătoriei este asociată cu o mai proastă comunicare în căsătorie, cu satisfacţie maritală scăzută, cu grade crescute de violenţă domestică şi mai mare probabilitate de divorţ.
Când le spui unor tineri ce merg mai puţin la biserică despre faptul că a trăi împreună înainte de căsătorie nu e o alegere sănătoasă, tind să te catalogheze din start ca fiind habotnic, lipsit de deschidere faţă de realităţile zilei de azi.
Ideea de a avea o relaţie de coabitare, o căsătorie de probă înainte de căsătorie, pare una dintre cele mai sigure modalităţi în care doi tineri se pot cunoaşte. Şi ce poate fi mai important într-o căsătorie decât buna cunoaştere a viitorilor soţi?! Într-o lume în care lucrurile se mişcă uneori cu o viteză ameţitoare, în care totul este în schimbare, avem parcă nevoie de o garanţie, o probă, prin care să ne confirmăm că facem pasul potrivit, cu persoana potrivită. Chiar şi înţelepciunea populară pare să confirme această viziune, mai modernă, asupra relaţiilor, prin proverbe precum „mănânci un sac de sare cu un om şi tot nu îl cunoşti“.

Coabitarea duce la reducerea stabilităţii în cuplu
Multă vreme chiar şi specialiştii, psihologi şi sociologi, au susţinut faptul că este important pentru viitorul căsătoriei să cunoaştem dinainte obiceiurile, preferinţele şi micile defecte ale persoanei iubite, pentru a vedea dacă putem trăi cu ele. A opta pentru o relaţie de coabitare anterioară căsătoriei poate aluneca însă treptat spre una dintre următoarele ipostaze: putem considera că în relaţia de coabitare avem deja tot ceea ce ne oferă căsătoria, plus libertatea de a alege. Pe măsură ce relaţia durează de mai mult timp şi este mulţumitoare din perspectiva celor doi sau cel puţin a unuia dintre partener, este din ce în ce mai greu să se facă pasul spre căsătorie. În spatele acestei amânări se poate afla şi  sentimentul de nesiguranţă, aşteptarea ca anumite aspecte care ne nemulţumesc, anumite probleme să se rezolve, pentru ca apoi să facem următorul pas. O altă posibilă ipostază ar fi aceea de a încerca să găseşti partenerul/partenera potrivită intrând într-un sistem de căutări de tipul încercare-eroare, care în final să ducă la o stare de oboseală, la consumarea bucuriei, energiei şi spontaneităţii. Astfel se poate ajunge la concluzia „nici el/ea nu este potrivit/ă… doar am încercat“.
Dincolo de diferitele opinii fundamentate psihologic, moral sau religios, vom prezenta în continuare concluziile unor studii sociologice. Aceste cercetări demonstrează cu certitudine că, în pofida credinţelor generalizate cu privire la necesitatea unei perioade de coabitare de probă, efectele sunt contrarii. Sociologii demonstrează că în prezent relaţiile de coabitare sunt răspândite pe scară largă: 60% dintre căsătorii sunt precedate de o relaţie de probă, în timp ce în 75% dintre relaţiile de coabitare există planuri mai mult sau mai puţin concrete de căsătorie. Dacă punem faţă în faţă concepţia generală răspândită şi realitatea concretă, vom constata că între cele două se află o mare prăpastie. Concluziile cercetărilor realizate de universităţi din Canda, Suedia, Noua Zeelandă şi Statele Unite demontează aşteptările conform cărora relaţiile premaritale conduc ulterior la stabilitatea relaţiei în căsătorie. Datele obţinute demonstrează că între 50% şi 80% dintre cuplurile care au convieţuit anterior căsătoriei ajung la divorţ, comparativ cu cele care nu au coabitat anterior căsătoriei. De fapt, unii cercetători vorbesc de „efectul de coabitare“, care în timp este asociat cu reducerea stabilităţii în cuplu, creşterea conflictelor, tensiunilor şi, în final, creşterea numărului de divorţuri. Unul dintre motivele acestui fenomen este acela că în relaţiile de coabitare premaritale partenerii învaţă să comunice, să negocieze şi să rezolve diferenţele de opinie într-o manieră mai puţin sănătoasă, bazată pe control şi manipulare.

Sociologii demonstrează inutilitatea coabitării premaritale
Profesorul Jay Teachman de la Universitatea Western Washington afirmă că „una dintre cele mai bine demonstrate corelaţii este aceea între convieţuirea premaritală şi destrămarea ulterioară a căsătoriei“. De asemenea, în căsătoriile care nu au fost precedate de relaţii de probă, modul de comunicare între soţi este pozitiv, iar viziunea acestora asupra viitorului este mai optimistă.
Iată deci că relaţia de coabitare transmite mesajul: „nu sunt foarte sigur/sigură. Putem încerca, să vedem până la urmă ce iese“, în timp ce căsătoria înseamnă „te vreau în întregime, cu bune şi cu rele, şi mă dăruiesc în întregime ţie“.  Iată deci că este vorba de aspecte total diferite, care nu au cum să decurgă una din alta, iar studiile sociologice au ajuns la concluzia că a convieţui înainte de căsătorie este o idee deficitară, nesănătoasă.
Psiholog Dana Alecu
Doxologia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Căsuţa copiilor. Isav şi Iacov

Pentru o farfurie de linte
Cel mai frumos dar pe care îl trimite Dumnezeu unei familii sunt copiii. După ce Isaac şi soţia lui, Rebeca, s-au rugat Domnului, Rebeca a născut doi gemeni. Cei doi copilaşi nu semănau deloc. Isav avea tot trupul acoperit cu păr şi după ce a crescut a devenit un vânător iscusit. Iacov, fire blândă, a crescut ca un copil firav, pe lângă casă şi mama sa. Isaac, tatăl lor, îi arăta mai multă dragoste lui Isav, pentru că-i aducea vânat, iar Rebeca lui Iacov.
Într-o zi, Iacov a fiert linte. Când Isav s-a întors obosit de la câmp, i-a zis:
–    Dă-mi să mănânc din această mâncare roşie, că sunt flămând!
–    Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut! – a răspuns Iacov.
Isav nu ducea deloc o viaţă plăcută lui Dumnezeu. De două ori s-a căsătorit cu femei dintr-un neam păgân, cărora nu le păsa de Dumnezeu. Aşa că pe Isav nu îl interesa prea mult promisiunea lui Dumnezeu pentru primul născut dintr-o familie. A renunţat imediat la acest drept, a primit în schimb mâncarea, a băut, apoi a plecat.
„Să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Isav, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut” (Evrei 12, 16).

O binecuvântare furată
Când Isaac, tatăl lor, a îmbătrânit, i-a slăbit foarte mult vederea şi era bolnav. Într-o zi i-a spus lui Isav:
–    Iată, eu nu ştiu cât voi mai trăi. Du-te şi adu-mi un vânat proaspăt şi apoi te voi binecuvânta, fiul meu.
Să primeşti binecuvântarea tatălui era un lucru foarte important, aşa că Isav a plecat repede să vâneze. Rebeca însă i-a auzit. Ea dorea ca Iacov să fie cel care primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu prin tatăl lor, nu Isav. Aşa că a poruncit să se taie un ied, a gătit mâncarea preferată a soţului ei, apoi l-a îmbrăcat pe Iacov cu haina lui Isav. Ca să semene cât mai bine, i-a înfăşurat mâinile şi gâtul cu piele de ied.
Isaac nu mai vedea aproape deloc, aşa că a fost păcălit şi i-a dat binecuvântarea sa. Imediat a sosit şi Isav, dar era prea târziu. Tatăl nu îşi putea lua binecuvântarea înapoi. Atunci Isav s-a supărat foarte tare şi vroia să îl omoare pe fratele său. Ca să îl scape, mama lor l-a trimis pe Iacov la rudele ei, în Mesopotamia, ca să îşi găsească acolo o soţie credincioasă.
„Buzele cele grăitoare de minciuni sunt urâciune înaintea Domnului.” (Pilde 12, 22)

Iacov este înşelat
După o lungă călătorie, Iacov a ajuns în acel ţinut îndepărtat. Aici a cunoscut-o pe Rahila. Ca să i-o dea ca soţie, Laban, tatăl ei, i-a cerut lui Iacov să îi fie slugă timp de 7 ani. Pentru că o iubea mult pe Rahila, Iacov a fost de acord. Dar, la nuntă, socrul lui l-a înşelat. Sub vălul gros al miresei se ascundea de fapt Lia, sora Rahilei. Ca să i-o dea pe Rahila, Laban i-a cerut lui Iacov să mai lucreze încă 7 ani pentru el. Iacov a acceptat şi de data aceasta; poate şi-a adus aminte cum şi el l-a înşelat pe tatăl său.

Întoarcerea acasă
Cu timpul, Dumnezeu i-a dat lui Iacov, pe rând, 12 copii. Era fericit, dar dorul lui de casă creştea mereu. Îi era frică să se întoarcă. Fratele său, Isav, jurase că îl va ucide. Nemaiputând răbda de dor, Iacov s-a rugat la Dumnezeu, Care i-a trimis semn să se întoarcă în ţara părinţilor săi. Atunci, bucuros dar şi plin de teamă, el şi-a adunat familia, toate vitele şi averea pe care o avea şi a plecat. Într-o noapte, Dumnezeu i S-a arătat lui Iacov şi i-a schimbat numele în Israel; i-a spus că urmaşii săi vor fi un popor binecuvântat de Dumnezeu, Care va fi cu ei şi îi va păzi mereu.
După o călătorie lungă, a ajuns şi a fost întâmpinat pe drum chiar de fratele său, Isav. Acesta l-a primit cu drag, pentru că îl iertase. L-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi au plâns amândoi, apoi s-au dus să îi vadă pe părinţii lor.


Ce pot să învăţ de aici?

1. Iacov este exemplul unei persoane care a făcut multe lucruri rele. Niciunul dintre voi nu cred că şi-ar dori să aibă un frate ca el. Cu toate acestea, vedem că el primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi un rol foarte important în planul Lui: primeşte numele de Israel şi din cei 12 fii ai lui se vor naşte cele 12 neamuri care vor forma poporul ales al lui Dumnezeu, Israel.

• Dumnezeu are un plan şi cu cei mai răi dintre oameni. Oamenii pot să crească, să primească iertarea lui Dumnezeu şi să se schimbe în bine.

2.    Chiar dacă a greşit, Dumnezeu i-a purtat de grijă lui Iacov ca un Tată. El a îngăduit ca Iacov să treacă prin multe greutăţi, să fie şi el înşelat, ca să înveţe să aibă răbdare şi să îi pară rău de ce a făcut. În schimb, Iacov a primit binecuvântarea lui Dumnezeu şi un mare dar: iertarea fratelui său, Isav.

• O persoană poate depăşi chiar şi cele mai rele necazuri în viaţă. Dumnezeu este mereu cu noi, chiar şi în cele mai grele situaţii.

Concursul Căsuţa copiilor
După ce ai citit cine a fost Iacov şi ce putem învăţa din povestea vieţii lui, scrie o compunere cu titlul „Chiar şi cei mai răi oameni se pot schimba”.

Pagină realizată de Asociaţia Teofilia


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Copii sub 4 ani. Televizorul şi întârzierile de limbaj

Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.

Întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie

În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”
 Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde). 

Televizorul din fundal
Analiza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %. 
 Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit. 
 "Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor," a mai spus profesorul Dimitri Christakis. 

Limbajul se învaţă doar prin dialog
 Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale. 
 Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?

Ileana Achim, Itsybitsy.ro

Notă: În numărul viitor - Cum să-ţi ţii ocupat copilul fără să dai drumul la televizor.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Pubertate şi adolescenţă. Privitul la TV – o cale care trebuie parcursă împreună

(Interzicerea totală a privitului la televizor)… este o greşeală pedagogică gravă. Dacă familia ar locui într-un sătuc izolat sau în pădure, unde se lucrează pământul, se face rugăciune şi se vorbeşte despre credinţă, atunci ar fi absolut firesc. Dar aici, în oraş, unde copilul iese din casă, se întâlneşte cu prietenii, merge la şcoală, este în comuniune cu semenii săi, orice tentativă de a-i interzice privitul la televizor este sortită eşecului. Mai mult de atât: orice acţiune de acest gen îl determină să meargă la vecini şi să privească lucruri care scapă atenţiei părinţilor.
Consider că este bine să aibă omul televizor în casă, dar şi un DVD, ca să poată înregistra şi privi emisiunile de valoare sau filmele bune împreună cu copiii şi, în acelaşi timp, să-i poată supraveghea pe această cale. (…)
Fie că vă place sau nu, copiii şi tinerii de azi au tangenţe inevitabile cu tot ce înseamnă cultură: muzică, radio, televiziune, noutate etc. Prin urmare e mai bine să parcurgem această cale împreună cu ei, să-i călăuzim, să le explicăm cum să deosebească adevărul de minciună. Nu vom acţiona în nici un caz cu brutalitate: „Nu se poate! E păcat!” Unui copil de cinci sau zece ani i se poate vorbi astfel, dar adolescentul de 15 ani are nevoie de argumente, pentru a fi convins. Numai în aceste condiţii sfatul dumneavoastră va fi ascultat şi apreciat de către tânăr.

Ieromonah Serghie Rabko - Este posibilă mântuirea în secolul al XXI-lea?

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Tentaţia distructivă a alcoolului. Cum să recunoşti primele semne de dependenţă

Alcoolul ucide peste 8.000 de persoane pe an în România. Conform statisticilor, românii sunt mari consumatori de alcool. Un raport dat publicităţii de Agenţia Naţională Antidoping arată că unul din şase români consumă frecvent băuturi alcoolice tari. În acelaşi timp, aproape 1 milion de români au dificultăţi sociale, medicale şi psihologice din cauza consumului de alcool regulat şi în doze mari; pe lângă aceştia, alte milioane de apropiaţi ai lor suferă din această cauză.

De la normalitate la dependenţă psihică, apoi fizică

Într-o primă fază, alcoolul stimulează consumatorul, înainte de a-l calma sau de a-l adormi. El este, de asemenea, un dezinhibator care facilitează schimburile de informaţii cu ceilalţi – ceea ce îi asigură succesul în cazul întâlnirilor. El favorizează, însă, şi trecerea la anumite acţiuni nefericite: violenţe, agresiuni, stări de hiperactivitate.
Consumul abuziv de alcool cauzează în timp dependenţă psihică şi dependenţă fizică.

 Semne ale dependenţei psihice:

•  - înlăturarea stărilor de indispoziţie (frustrare, anxietate, stări depresive) prin consum;
•  - planificarea consumului şi a ocaziilor de a consuma;
•  - evocarea cu plăcere a momentelor de consum, memoria momentelor plăcute;
•  - în faţa unor situaţii limită sau a unor momente cu mare presiune emoţională (deces, boală, divorţ, pierdere, câştig, euforie etc.) dependentul se gândeşte automat la consumul de alcool.

 Semne ale dependenţei fizice:

• - în lipsa consumului apare tremuratul matinal al mâinilor;
• - dificultăţi de coordonare a mişcărilor, probleme de echilibru
• - transpiraţie, stare de greaţă - vărsături;
• - durere de cap, tensiune, indispoziţie;
• - tulburări de somn;

Toate acestea dispar sau se ameliorează imediat ce persoana consumă băutură alcoolică.

Între disimulare şi evidenţă

Există două tipuri principale de alcoolism: dependenţa disimulată şi cea vizibilă.

 Dependenţa disimulată
Se manifestă la adepţii băuturilor alcoolice slab alcoolizate, dar consumate permanent, care consideră că acesta este un consum normal şi nu au nici un sentiment de culpabilitate. Consumatorul are o grijă specială în a-şi masca propria problemă. Dependenţa se instalează lent, dar sigur, în timp urmând să se instaleze dependenţa vizibilă.

 Dependenţa vizibilă
 În acest caz persoanele consumă băuturi tari şi în cantităţi mari. Contrar cazului precedent, această formă este însoţită de sentimentul de culpabilitate, deoarece anturajul observă existenţa acestei probleme, ceea ce determină consumatorul să îşi nege dependenţa. Indiferent de profilul consumatorului, abstinenţa este singura modalitate de a opri evoluţia spre alcoolismul cronic.

 Tratamentul dependenţei

 Reuşita tratării dependenţei depinde în primul rând de identificarea şi acceptarea faptului că există o problemă legată de consumul de alcool. Medicina are remedii specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie. Un rol foarte important îl are însă şi consilierea spirituală, împăcarea cu Dumnezeu. Consilierea este utilă pentru că ajută alcoolicul să înţeleagă că acest viciu este o problemă gravă, pe care trebuie să o accepte şi pentru care trebuie să găsească soluţiile adecvate. Consilierea întăreşte, de asemenea, relaţiile pozitive cu membrii familiei şi persoanele din anturaj. Integrarea într-un grup al alcoolicilor anonimi, educaţia corespunzătoare şi uneori administrarea anumitor medicamente, sunt folosite pe toată perioada recuperării. Menţinerea abstinenţei la alcool este un proces care durează toată viaţa.

Pagină realizată de psiholog Cristina Tîmboiu, Societatea de binefacere Diakonia Făgăraş

Test pentru depistarea alcoolismului

De cele mai multe ori, persoanele care consumă abuziv alcool sau cele dependente de alcool neagă sau refuză discuţiile referitoare la consumul şi problemele cauzate de dependenţa de alcool. Deoarece consumul de alcool face parte dintre deprinderile "naturale" ale românilor, cu greu s-ar putea considera cineva alcoolic ori dependent. Am putea spune că avem o toleranţă foarte crescută faţă de alcool, nu e multă vreme de când chiar şi copiii erau "liniştiţi" cu suzete improvizate din cârpe înmuiate în ţuică. Şi totuşi, alcoolismul este o boală, sursă pentru o viaţă nefericită.
Pentru a identifica problemele cu consumul de alcool, aveţi mai jos un test folosit la Spitalul universitar „John Hopkins” din Baltimore, SUA. Scopul este acela de a-i ajuta pe pacienţi să decidă dacă sunt sau nu alcoolici.
1. Pierdeţi timp de la serviciu din cauza băutului?
2. Sunteţi nefericit în viaţa de familie din cauza băutului?
3. Beţi pentru că sunteţi timid?
4. Băutul vă afectează reputaţia?
5. Aţi simţit vreodată remuşcări după ce aţi băut?
6. Aţi intrat în dificultăţi financiare ca rezultat al băutului?
7. Căutaţi o companie de joasă speţă sau un mediu inferior atunci când beţi?
8. Neglijaţi bunăstarea familiei din cauza băutului?
9. V-a scăzut ambiţia de când beţi?
10. Aveţi o poftă irezistibilă de a bea la anumite ore din zi?
11. Vă trebuie băutură a doua zi după beţie?
12. Aveţi insomnii din cauza băutului?
13. V-a scăzut randamentul de când beţi?
14. Vă ameninţă băutul serviciul sau afacerile?
15. Beţi ca să scăpaţi de griji sau necazuri?
16. Beţi de unul singur?
17. Aţi avut vreodată o pierdere completă de memorie ca rezultat al băutului?
18. Aţi urmat vreodată un tratament împotriva băutului?
19. Beţi ca să vă câştigaţi încrederea de sine?
20. Aţi fost vreodată internat sau închis din motive de ebrietate?
Dacă aţi răspuns "da" la trei întrebări sau dacă aveţi în casă o persoană despre care ştiţi că ar putea răspunde astfel la trei sau mai multe întrebări, puteţi începe să citiţi mai multe materiale despre dependenţă şi cum se poate ieşi din ea.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012