De la normalitate la dependenţă psihică, apoi fizică
Într-o primă fază, alcoolul stimulează consumatorul, înainte de a-l calma sau de a-l adormi. El este, de asemenea, un dezinhibator care facilitează schimburile de informaţii cu ceilalţi – ceea ce îi asigură succesul în cazul întâlnirilor. El favorizează, însă, şi trecerea la anumite acţiuni nefericite: violenţe, agresiuni, stări de hiperactivitate.
Consumul abuziv de alcool cauzează în timp dependenţă psihică şi dependenţă fizică.
Semne ale dependenţei psihice:
- - înlăturarea stărilor de indispoziţie (frustrare, anxietate, stări depresive) prin consum;
- - planificarea consumului şi a ocaziilor de a consuma;
- - evocarea cu plăcere a momentelor de consum, memoria momentelor plăcute;
- - în faţa unor situaţii limită sau a unor momente cu mare presiune emoţională (deces, boală, divorţ, pierdere, câştig, euforie etc.) dependentul se gândeşte automat la consumul de alcool.
Semne ale dependenţei fizice:
- - în lipsa consumului apare tremuratul matinal al mâinilor;
- - dificultăţi de coordonare a mişcărilor, probleme de echilibru
- - transpiraţie, stare de greaţă - vărsături;
- - durere de cap, tensiune, indispoziţie;
- - tulburări de somn;
Toate acestea dispar sau se ameliorează imediat ce persoana consumă băutură alcoolică.
Între disimulare şi evidenţă
Există două tipuri principale de alcoolism: dependenţa disimulată şi cea vizibilă.
Dependenţa disimulată
Se manifestă la adepţii băuturilor alcoolice slab alcoolizate, dar consumate permanent, care consideră că acesta este un consum normal şi nu au nici un sentiment de culpabilitate. Consumatorul are o grijă specială în a-şi masca propria problemă. Dependenţa se instalează lent, dar sigur, în timp urmând să se instaleze dependenţa vizibilă.
Dependenţa vizibilă
În acest caz persoanele consumă băuturi tari şi în cantităţi mari. Contrar cazului precedent, această formă este însoţită de sentimentul de culpabilitate, deoarece anturajul observă existenţa acestei probleme, ceea ce determină consumatorul să îşi nege dependenţa. Indiferent de profilul consumatorului, abstinenţa este singura modalitate de a opri evoluţia spre alcoolismul cronic.
Tratamentul dependenţei
Reuşita tratării dependenţei depinde în primul rând de identificarea şi acceptarea faptului că există o problemă legată de consumul de alcool. Medicina are remedii specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie. Un rol foarte important îl are însă şi consilierea spirituală, împăcarea cu Dumnezeu. Consilierea este utilă pentru că ajută alcoolicul să înţeleagă că acest viciu este o problemă gravă, pe care trebuie să o accepte şi pentru care trebuie să găsească soluţiile adecvate. Consilierea întăreşte, de asemenea, relaţiile pozitive cu membrii familiei şi persoanele din anturaj. Integrarea într-un grup al alcoolicilor anonimi, educaţia corespunzătoare şi uneori administrarea anumitor medicamente, sunt folosite pe toată perioada recuperării. Menţinerea abstinenţei la alcool este un proces care durează toată viaţa.
Pagină realizată de psiholog Cristina Tîmboiu, Societatea de binefacere Diakonia Făgăraş
Test pentru depistarea alcoolismului
De cele mai multe ori, persoanele care consumă abuziv alcool sau cele dependente de alcool neagă sau refuză discuţiile referitoare la consumul şi problemele cauzate de dependenţa de alcool. Deoarece consumul de alcool face parte dintre deprinderile "naturale" ale românilor, cu greu s-ar putea considera cineva alcoolic ori dependent. Am putea spune că avem o toleranţă foarte crescută faţă de alcool, nu e multă vreme de când chiar şi copiii erau "liniştiţi" cu suzete improvizate din cârpe înmuiate în ţuică. Şi totuşi, alcoolismul este o boală, sursă pentru o viaţă nefericită.
Pentru a identifica problemele cu consumul de alcool, aveţi mai jos un test folosit la Spitalul universitar „John Hopkins” din Baltimore, SUA. Scopul este acela de a-i ajuta pe pacienţi să decidă dacă sunt sau nu alcoolici.
1. Pierdeţi timp de la serviciu din cauza băutului?
2. Sunteţi nefericit în viaţa de familie din cauza băutului?
3. Beţi pentru că sunteţi timid?
4. Băutul vă afectează reputaţia?
5. Aţi simţit vreodată remuşcări după ce aţi băut?
6. Aţi intrat în dificultăţi financiare ca rezultat al băutului?
7. Căutaţi o companie de joasă speţă sau un mediu inferior atunci când beţi?
8. Neglijaţi bunăstarea familiei din cauza băutului?
9. V-a scăzut ambiţia de când beţi?
10. Aveţi o poftă irezistibilă de a bea la anumite ore din zi?
11. Vă trebuie băutură a doua zi după beţie?
12. Aveţi insomnii din cauza băutului?
13. V-a scăzut randamentul de când beţi?
14. Vă ameninţă băutul serviciul sau afacerile?
15. Beţi ca să scăpaţi de griji sau necazuri?
16. Beţi de unul singur?
17. Aţi avut vreodată o pierdere completă de memorie ca rezultat al băutului?
18. Aţi urmat vreodată un tratament împotriva băutului?
19. Beţi ca să vă câştigaţi încrederea de sine?
20. Aţi fost vreodată internat sau închis din motive de ebrietate?
Dacă aţi răspuns "da" la trei întrebări sau dacă aveţi în casă o persoană despre care ştiţi că ar putea răspunde astfel la trei sau mai multe întrebări, puteţi începe să citiţi mai multe materiale despre dependenţă şi cum se poate ieşi din ea.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu