Lupul
- Ce-i face,
tati, la fata aia???, întreabă fetiţa cu un aer îngrijorat, surprinsă, ca şi
tatăl, de altfel, de imaginea porno care le-a invadat monitorul calculatorului.
- O chinuie!
răspunde precipitat, dar ferm tatăl într-un efort colosal de a închide pagina
de web, care ar fi trebuit să le aducă înaintea ochilor un episod dintr-un
desen animat preferat.
Cu toate că nu
are decât trei ani şi se află în perioada „de ce-urilor”, ca niciodată fetiţa
se mulţumeşte cu răspunsul hotărât al tatălui ei care, cu aceeaşi repezeală,
încearcă să schimbe subiectul, amintindu-i copilei de un CD cu desene animate
pe care nu le-a mai văzut de mult. Fetiţa pare atrasă de noua propunere şi,
bucuroasă ca tata a acceptat în sfârşit să se uite cu ea la desene, caută
discul şi-l înmânează părintelui ei.
Povestea
începe să-şi depene firul şi, la umbra serii, liniştea pare să se aştearnă
iarăşi în casă. În sinele său, tatăl Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru
răspunsul inspirat. Totuşi, inima-i încă strânsă cu gândul la câte inimioare de
copil sunt răvăşite de acest „lup înţelegător” cu care cei mici se confruntă de
cele mai multe ori singuri.
O agresiune fără precedent
Pornografia reprezintă un fenomen cu care societatea românească se confruntă direct în ultimii ani. Şi spun acest lucru cu bănuiala că nu există adult şi tânăr care să nu întâlnească astfel de materiale, de multe ori involuntar, butonând telecomanda televizorului la întâmplare sau accesând pagini de web pentru cu totul alte interese.
De altfel, un
studiu efectuat în anul 2002 constata că 70% dintre tinerii cu vârste cuprinse
între 15 şi 17 ani au semnalat întâlnirea accidentală a pornografiei online,
23% dintre ei susţinând că aceasta s-a petrecut „foarte” des. De asemenea, 26%
dintre tineri afirmă că au dat peste alte site-uri pornografice încercând să
iasă de pe altele de acest fel. Un studiu suedez din anul 2005 a constatat că
83% dintre tineri vizionează pornografie acasă.
În România,
19% dintre copii au fost expuşi la astfel de imagini. Totuşi, luând în
considerare că 85% dintre copiii români au acces la internet în propria cameră,
e probabil ca ponderea copiilor şi adolescenţilor care consumă pornografie să
fie mult mai mare.
95% dintre părinţi habar n-au
Puţini părinţi
conştientizează că tocmai copiii lor pot fi expuşi la materiale pornografice.
Există tendinţa de a crede că nu ni se va întâmpla chiar nouă aşa ceva sau că
suntem suficient de abili pentru a afla lucrurile importante care se întâmplă
copilului nostru. Pornografia are, însă, puterea de a-i pătrunde în suflet şi
de a schimba în primul rând sinceritatea lui faţă de noi.
Un studiu
efectuat pe un eşantion de 1300 de fete cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani a
descoperit că în cazul celor implicate în «cybersex» (contactul interactiv prin
computer cu un partener în vederea discuţiilor sexuale pornografice), 95%
dintre părinţi habar nu aveau de acţiunile copiilor lor. Aceste acţiuni, precum
şi consumul de materiale pornografice, nu pot fi desprinse de onanie (masturbare)
constantă, prin care se instaurează dezechilibrul fizic, psihic şi duhovnicesc
în viaţa omului. Un studiu amănunţit al acestor efecte produse de pornografie
îl putem găsi în cartea domnului Virgiliu Gheorghe: „Pornografia – maladia
secolului XXI”, editată de Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului.
Arme de luptă împotriva dependenţei
Extrem de important: consumul de pornografie produce dependenţă! De aceea
este vital ca părinţii să o privească la fel de responsabil cum privesc
drogurile, alcoolul şi tutunul şi să facă tot ce pot să îi susţină pe copii în
această luptă. Pentru că este o luptă de care depinde fericirea copiilor şi a
părinţilor atât în viaţa aceasta, cât şi în cea veşnică.
Se poate
începe prin instalarea pe computer sau telefon a unui program de control
parental prin care se limitează şi monitorizează accesarea anumitor site-uri,
în funcţie de opţiunile părinţilor. Un specialist IT ne poate da simplu atât
programul, cât şi instrucţiunile de folosire. Totuşi, pentru adolescenţii care
îşi întrec părinţii în destoinicia navigării pe internet, evitarea unor astfel
de filtre este o treabă relativ simplă. De aceea, psihoterapia ortodoxă ne pune
la îndemână câteva metode prin care putem continua această luptă cu
desfrânarea.
În primul
rând, o viaţă liturgică activă şi o viaţă duhovnicească în sânul familiei,
prin care Dumnezeu să fie prezent în viaţa noastră la modul concret, nu doar
conceptual, îi pot apropia mult pe copii de Tatăl nostru Care îi fereşte de
păcat. Prin participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine,
Dumnezeu este prezent activ în viaţa noastră.
Mărturisirea
păcatelor la Taina Sfintei Spovedanii de la o vârstă de multe ori considerată
de noi ”fragedă”, aceea de şapte ani, poate pregăti şi apoi apăra copiii de
astfel de atacuri ale desfrânării. Să nu uităm că de cele mai multe ori
consumul de pornografie însoţit de păcatul onaniei închid individul în sine, în
propriul egoism pentru atingerea plăcerii, de aceea însănătoşirea vine pe cale
inversă, a ieşirii din sine şi a
mărturisirii la duhovnic. Copiii, chiar dacă iniţial se simt atraşi de
astfel de imagini, ei simt că ceva nu este bine, de aceea o mărturisire făcută
la timp poate evita multe probleme. Părinţii duhovnici mai susţin că tinerii
abia după câteva mărturisiri se încumetă să spună şi astfel de păcate, iar
acest lucru este explicabil în cazul în care tinerii, cu toate că se simt
vinovaţi, se tem de a nu fi judecaţi şi condamnaţi la excludere din prietenia
celorlalţi (duhovnici, părinţi, poate chiar Dumnezeu). De aceea, păstrarea unei
legături prieteneşti cu tinerii, de dragoste necondiţionată, este o datorie a
preoţilor, profesorilor şi părinţilor.
Peste toate,
însă, trebuie să primeze credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care dă
putere de luptă şi scoate omul din gheara deznădejdii cu care caută să ne
prindă vrăjmaşul nevăzul al omului, cel care se află, de altfel, în spatele
pornografiei.
Pr.
Ioan Paroş, Boholţ
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 80, iulie-august 2014
***
Părintele Arsenie Boca despre onanie
„Presupunem că
un copilandru, la primele anunţări ale instinctului, cade în viciul onaniei.
Nu-l află părinţii, face excese, e din ce în ce mai retras, mai tăcut, mai
obosit, nu mai învaţă la şcoală; memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e
atinsă; nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv,
încleştat în viciu. Cu alte cuvinte, mintea se tâmpeşte şi încă repede.
Creşterea corpului încetinită, cearcănele vinete de lângă ochi îl dau de gol –
pentru cine ştie să vadă. Imaginaţia nu mai e vioaie, nu-i mai place joaca,
parcă e bătrân, serios, şi, mâinile – cu care a greşit – îi tremură. Iarăşi
dovadă că nervii sunt într-o primejdie.
Dacă n-are
norocul să dea de un sfat, sau măcar de o carte, sporind cu vârsta, sporesc şi
urmările viciului, după cum urmează. [...] De îndată ce viciul sau desfrânarea
de orice fel, şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om, atunci
ţesuturile glandelor, masculine sau feminine, sunt peste măsură de mult
solicitate şi silite să furnizeze material extern şi, prin, urmare nu mai pot
secreta şi hormonii trebuitori în sânge. Se întâmplă adică un dezechlibru în
mediul endocrin. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos, în
felul că celulele nervoase, nemaiavând agenţii stimulatori cuveniţi,
degenerează, mai întâi funcţional, şi insul respectiv începe să fie un
fleşcăit; iar dacă desfrânarea continuă, celula nervoasă moare. Desfrânarea
omoară milioane de celule nervoase.
Mai trebuie
ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac, afară de celula nervoasă.
Omorâtă odată, nu mai învie niciodată.
Presupunem că
tânărul-bătrân vrea să fie şi el în rând cu lumea, vrea să se însoare. Nu
izbuteşte. Nici pe el nu-l atrage femeia, şi nici fetele nu se simt atrase spre
el. Ce e la mijloc? Viciile instinctului i-au stins voiciunea, i-au şters
farmecul, l-au fleşcăit cu totul, nu mai aprinde dragoste, ci milă. De milă ca
de silă nu faci casă.”
(„Cărarea Împărăţiei”, pp. 244-245)
***
Pornografia conduce la distrugerea individului
Tot omul are
ascunse în adâncul sufletului său dorinaţ de a iubi şi nevoia de a fi iubit.
Numai dragostea ne poate face cu adevărat fericiţi. Dar dragostea e cu totul
altceva decât sexul. Poţi iubi pe cineva până la a-ţi da viaţa pentru el, fără
ca relaţia sexuală să intre în ecuaţia acestei iubiri. (...)
Din păcate astăzi,
sub domnia banului şi a consumismului, în epoca publicităţii, a mass-mediei şi
a tehnicilor de control al populaţiei, o înţelegere sănătoasă a tainei iubirii
împlinite bunăoară în cadrul relaţiilor maritale este greu de dobândit. În
acest context, este esenţial efortul fiecăruia dintre noi de a cunoaşte
adevărul. Altfel ne vom mişca asemenea unor animale mânate de instincte sau
asemenea unor roboţi umani programaţi să funcţioneze după un soft străin de
fiinţa umană care ne conduce la autodistrugere. Finalul este dezastruos.
Pornografia conduce la distrugerea completă a individului şi la disoluţia
civilizaţiei umane. Şi pentru că nu am ajunsă încă până la punctul în care să
ne forţeze cineva să mergem pe calea aceasta – deşi Huxley zice că acolo se va tine
– să alegem cât mai putem dragostea, viaţa de familie şi credinţa în Dumnezeu,
singurele prin care ne putem dobândi fericirea.
Virgiliu
Gheorghe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu