vineri, 15 martie 2013

Importanţa primelor clipe din viaţa copilului



Mama e singura competentă să-i poarte bebeluşului de grijă, să-l iubească, să-l îngrijească şi să-l facă să se simtă într-un nou „înveliş” imediat după venirea sa pe lume. Moaşa Irina Popescu ne vorbeşte despre cum ar trebui să se desfăşoare primele clipe de viaţă ale copilului şi despre cât de importantă este relaţia sa cu mama. Interviu realizat de Adriana Titieni în cadrul emisiunii „Meditaţii pentru părinţi”.

Cât de importante sunt primele clipe ale copilului şi cum ar fi normal să se procedeze?
Aş vrea să încep cu primele zile ale copilului în maternitate, pentru că eu cred că avem nişte probleme mari cu rutina din maternităţile româneşti. Poate fi vorba de două, trei, cinci zile, cât stă fiecare mamă în maternitate. De exemplu, după cezariană se stă mai mult în spital, iar în aceste situaţii e nevoie de mai multă „muncă” pentru a re-conecta mama la copil, pentru că ea e imobilă după naştere, este încă sub efectul anestezicului, nu se poate mişca minim 10 ore.

Ce facem cu copilul nou-născut?
Ideal ar fi ca nou-născutul să fie primit pe burtică sau pe pieptul mamei lui, care reprezintă cel mai bun incubator şi masă de încălzit. Cordonul ombilical ar trebui să pulseze în continuare, nu să fie secţionat în secunda imediat următoare naşterii.

De ce?
Pentru că cel mic are nevoie în continuare să respire prin ambele părţi, pentru că cea mai grea adaptare a copilului la mediul aerian este adaptarea respiratorie. De aceea ar fi bine să nu scoatem un copil la 37 de săptămâni prin cezariană sau să declanşăm naşterea la 40 de săptămâni, când poate copilul se naşte la 41 sau 42 de săptămâni. Până la 42 de săptămâni sarcina e în normalitate, este timpul copilului şi nu ar trebui să i se ia.
Revenind, copilul are nevoie ca în primele momente să primească oxigen prin ambele părţi – şi pe nas şi prin ombilic – pentru ca respiraţia pulmonară să se instaleze treptat, să nu forţăm plămânii nou-născutului, care conţin încă lichid amniotic. În acest sens, canalul de naştere ajută foarte mult la „stoarcerea” plămânilor de lichidul amniotic şi apoi are loc extensia cutiei toracice, care umple încet-încet plămânii cu aer. Este fascinant cum naşterea naturală oferă cele mai sănătoase şi fireşti mecanisme de adaptare, a mamei la naştere şi a copilului la noul mediu.
A fi pro naştere naturală nu reprezintă o reîntoarcere la preistorie, ci a beneficia de studiile noi care ne arată care este cea mai bună cale pentru mamă şi pentru copil, de a ne folosi de toată ştiinţa şi tehnologia pe care le avem pentru a le fi cât mai bine celor doi. Sunt o mulţime de studii corelate care ne arată că cel mai bine pentru mamă şi copil este naşterea naturală, asigurarea contactului între mamă şi copil după naştere, lăsarea cordonului să pulseze măcar cinci minute după naştere.
Pus imediat pe abdomenul sau pieptul mamei, copilul nou-născut se „caţără” spre piept („breast crawl”), având un reflex de supt dat de instinctul de supravieţuire. El e ghidat de mirosul sânului – mama secretă un miros specific care îi dă „traseul”, iar inima şi respiraţia mamei sunt lucruri pe care el le cunoaşte. Practic, abdomenul şi sânul mamei reprezintă singurul loc unde noul-născut se simte în siguranţă.
E important să ştim că nou-născutul se ataşează la sân în circa 20-30 de minute de la naştere, în cazul unei naşteri nemedicalizate, fără anestezie, şi în aproximativ o oră în cazul unei naşteri medicalizate (copilul este mai amorţit, mai puţin alert şi tonic). Privat de această ataşare, copilul pierde reflexul de ataşare corectă la sân, primeşte şi un biberon sau glucoză, iar apoi mamei îi va fi foarte greu să-l ataşeze la sân. E vorba aici de un reflex de supt perturbat şi memoria ultimului supt, iar dacă ultimul supt a venit cu biberonul, copilul va aştepta acel biberon. De aceea, dacă e nevoie de complementare, hrănirea se va face cu linguriţa sau cu seringa, nu cu biberonul (maternităţile baby-friendly, de exemplu, nu au voie să fie dotate cu biberoane).
Lucrurile oricum s-ar desfăşura mult mai uşor într-o maternitate dacă mama e cu bebeluşul ei în acelaşi salon. Mamei trebuie să i se facă doar un mic instructaj (să i se spună câteva cuvinte despre cum să-l pună pe cel mic la sân, cum să-l schimbe) şi să fie încurajată să-şi ia copilul în braţe, să se obişnuiască cu el şi să capete astfel încredere în forţele ei şi în capacitatea ei de a avea grijă de copil. De asemenea, şi tatăl ar trebui încurajat să facă aceste lucruri – să-şi ia copilul în braţe, să-l schimbe, pentru a scăpa de teama de a-i face ceva rău.

Povesteşte-ne despre depresiile care pot apărea la mame pentru că, după naştere, copilul e ţinut departe de ea, nu l-a ţinut la sân imediat după naştere.
În aceste situaţii mama se simte incapabilă, incompetentă, pentru că ea are nevoie să simtă că e mamă şi e important să nu primească mesajele negative care vin asupra ei în această perioadă.
Mama copilului e singura competentă să-i poarte bebeluşului de grijă, să-l iubească, să-l îngrijească, să-l facă să se simtă într-un nou „înveliş”. Nevoile emoţionale ale noului-născut sunt la fel de reale, valide şi importante ca şi cele fizice, nu există răsfăţ în această perioadă. Dacă bebeluşul este validat din punct de vedere psihoemoţional, atunci el va plânge mai puţin, va avea mai puţine probleme fizice, pentru că nu vom mai avea somatizări pentru nevoile sale emoţionale neîmplinite.
Mi s-a reproşat că vorbind despre aceste lucruri vin cu misticisme. Ce misticism există în a recunoaşte că avem hormoni care guvernează atât partea fizică, cât şi partea psihică? Orice endocrinolog, orice psiholog ştie aceste lucruri.
Din păcate, din nu ştiu ce motiv, partea medicală a naşterii e văzută doar ca ceva fizic. Vestea bună e că asistăm, în zilele noastre, la o întoarcere foarte mare către natural, către bio şi eco, şi cred că asta e valabil şi pentru viitoarele mămici, care vor şti ce să ceară pentru copiii lor. Eu am foarte mare încredere în puterea femeilor de a cere ce e mai bine.

Interviu realizat cu Irina Popescu în cadrul emisiunii „Meditaţii pentru părinţi” realizată de Adriana Titieni

Irina Popescu este moaşă licenţiată, educator prenatal şi consilier pentru alăptare. Mai multe detalii despre acest subiect, precum şi despre sprijinul care vă poate fi acordat găsiţi pe site-ul www.nastecumsimti.org.


Niciun comentariu: