La
marginea unui sat de lângă munte, un ciobănaş păzea oile sătenilor. Cât era
ziua de lungă, n-avea cu cine schimba o vorbă şi începuse să se cam
plictisească. Nu se mai mulţumea cu tovărăşia câinilor care se purtau cu el ca
nişte prieteni credincioşi. Nici poienile presărate cu flori parfumate şi
mirosul crud al ierbii nu-i mai erau de ajuns. Vroia ceva nou.
Aşa
că, într-o bună zi, ce se gândi? „Ia să le trag o păcăleală, să ne distrăm
puţin!” Zis şi făcut. Începu să strige, din toate puterile:
—
Săriţi,
băăă, lupuu’! A venit lupu’, bă! Săriţi că ne mâncă oile!
Ţăranii, aflaţi pe câmpul din
apropiere, săriră iute, înarmaţi cu ce aveau la îndemână. Când acolo, nici urmă
de lup. Doar ciobănaşul. Râdea pe înfundate.
—
Copil
prost! – au început să zică oamenii despre glumeţul ciobănaş.
În altă zi, pe la amiază,
soarele dogorea tare. Sătenii de pe câmpurile de lângă stână s-au tras la
umbră, au mâncat şi s-au întins puţin la odihnă. Văzându-i, ciobănaşul nu
rezistă: „Ia hai să le mai trag o sperietură! Ce tare! Să vezi ce ne râdem acu’!”
Şi începu din nou să strige:
—
Săriţi,
oameni buni, lupu’! O venit lupu’ la oi! Săriţi, săriţi!
Buimaci, oamenii au sărit din
nou, care cu ce avea la îndemână, să-şi scoată oile din gura lupului. Dar… ia
lupu’ de unde nu-i! S-au bucurat că era numai o sperietură, dar i-au zis vreo
câteva ciobănaşului, să-l înveţe minte.
Gluma pe socoteala altuia
însă… nu-i lucru bun. Iar roata se întoarce. După un timp, spre seară, un lup
s-a repezit de-adevăratelea în mijlocul oilor. Îngrozit, ciobănaşul începu să
ţipe:
—
Ajutooor,
ajutoor, săriţi, lupul! Acuma nu glumesc! Lupu’, mă! Luuupuuu’!
Oamenii se pregăteau să
încheie ziua de lucru. S-au uitat către stâna de unde veneau ţipetele:
—
Iar
l-o fi apucat pofta de glumă! Să-i dăm pace.
Şi nimeni nu s-a mai dus să îl
ajute.
Dragi
copii, „Să nu minţi” e poruncă de la Dumnezeu. De ce ne-o fi dat El acest
îndemn? Pentru că dacă ne ferim de minciună ne ferim de multe rele. Minciuna e
uşor de zis, dar răul pe care ţi-l faci în primul rând ţie e foarte greu de
reparat. Dacă pierzi încrederea celorlalţi, foarte greu o mai câştigi înapoi.
De
ţinut minte:
- Minciuna a umblat cât a umblat, până i s-a înfundat.
- Cu minciuna prânzeşti, dar de cinat ba.
- Din gura mincinosului nici ce e adevăr nu se crede.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu