marți, 31 mai 2011

“Împreună de sărbători!” în Maramureş


Departamentul tineret al Comitetului parohial din Ucea de Sus anunţa şi invita cu mare drag, prin părintele paroh Alexandru Stanciu, pe toţi tinerii parohiei noastre, să fim din nou împreună în Săptămâna Luminată, în pelerinajul numit „Împreună de sărbători”.

După amintirile frumoase de anul trecut, din Ţara Haţegului – Mănăstirea Prislop, ne-am dorit ca această acţiune să devină tradiţie. Astfel, sub îndrumarea şi cu binecuvântarea părintelui Alexandru, am hotărât să mergem de data aceasta în pitorescul Maramureş, timp de două zile. Două zile în care aveam peste 15 obiective de vizitat, doua zile extrem de încărcate, dar deosebit de frumoase, de care trebuia să ne aducem aminte restul vieţii.
Dimineaţa zilei de 27 aprilie adună în mijlocul satului peste 30 de tineri, nerăbdători să plece într-un pelerinaj aşteptat de un an de zile. Părintele Alexandru ne însoţeşte şi înainte de plecare la drum înălţăm o rugăciune Tatălui Ceresc pentru a ne binecuvânta drumul.

Catedrala “Reîntregirea” din Alba Iulia a fost primul obiectiv, şi ce obiectiv măreţ, ce arhitectură, câtă măreţie! Un loc plin de istorie, care ne derulează în faţa ochilor o parte din traseul poporului nostru, greu încercat. Lângă catedrala ortodoxă este catedrala catolică, care adăposteşte mormântul lui Iancu de Hunedoara.
Mănăstirea Râmeţ este următorul obiectiv, vatră monahală a Ardealului din sec XII. Intrăm în biserica mare a mănăstirii, ne închinăm moaştelor Sf. Ghelasie şi cântăm “Hristos a Înviat”. Ghidul mănăstirii ne expune întreaga istorie, perioadele de declin şi de măreţie, perioade prin care a trecut întreaga noastră Biserică Ortodoxă din România şi îndeosebi cea din Ardeal.
Miezul zilei ne prinde la schitul de la Aiud, la Râpa robilor sau “Calvarul Aiudului”, cum este denumit locul unde se află osemintele unei părţi din elita intelectuală românească – Sfinţii Mărturisitori ai Închisorilor. Părintele Augustin ne relatează cu calm (dincolo de care simţim durere şi tristeţe) diferite episoade din tortura Părintelui Daniil Sandu Tudor şi Nichifor Crainic. Icoana Maicii Domnului având sub Acoperământul ei pe toţi deţinuţii străjuieşte osuarul de sub altarul bisericii.
Plini de durere în suflet plecăm spre Turda. Salina este un loc atât de vechi, dar extrem de bine păstrat, restaurant şi organizat, un loc care ne introduce într-o altă dimensiune, într-un alt spaţiu.
Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, străjuită de statuia impunătoare a lui Avram Iancu, ne impresionează prin arhitectura sa, prin mozaicurile din interior, dar ne duce cu gândul şi la cel care a slujit câteva decenii în această catedrală, IPS Bartolomeu Anania, trecut la Domnul în luna februarie.
La 50 km de Cluj, din localitatea Gherla ne îndreptăm spre Mănăstirea Nicula, locul atât de drag Înaltului Bartolomeu. Pe drumul spre mănăstire, peisajele atât de frumoase şi variate, ne pregătesc pentru a primi pacea şi liniştea aşezământului. Ajunşi la ceas de Vecernie, întâmpinaţi de cântarea “Ziua Învierii”, căutăm cu ochii icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Icoana este coborâtă de pe iconostas de părinţii mănăstirii, pentru noi, pelerinii din Ţara Făgăraşului, Maica Domnului învrednicindu-ne să ne închinăm sfintei sale icoane. Cu greu ne abţinem să nu lăcrimăm, ne simţim atât de mici, de păcătoşi şi nevrednici de această cinste.
Drumul nostru continuă de la Nicula spre Mănăstirea Rohia. Un drum pe cât de anevoios, pe atât de frumos, şerpuind prin pădurea deasă de fag, ne pune răbdarea la încercare. Cu ajutorul Măicuţei Domnului, la a cărui icoană ardeam de nerăbdare să ne închinăm, ajungem, după căderea nopţii. Icoana Maicii Domnului “ne aşteaptă” în pridvorul bisericii. Părintele stareţ Macarie ne spune istoria aşezământului, care se înfiinţează în anul 1923, devenind acum reşedinţa episcopală a PS Iustin Sigheteanul.
Părăsim mănăstirea la ceasul slujbei de Priveghere, îndreptându-ne în ceas de noapte spre Mănăstirea Bârsana, locul care ne devine casă pentru o noapte, după o zi atât de lungă şi istovitoare, dar de neuitat. Maica Iustiniana ne conduce spre locul unde ne vom odihni. După o noapte foarte scurtă, Dumnezeu ne învredniceşte să participăm la Sfânta Liturghie, cântând împreună cu maicile “Hristos a înviat”.
Mănăstirea Bârsana, un ansamblu arhitectural cu totul deosebit, cu o biserică de lemn înaltă de 62 de metri, este punctul de plecare în cea de a doua zi a pelerinajului, îndreptându-ne spre Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Ingeniozitatea fondatorului, Stan Ioan Pătraş, ne uimeşte. Acest ţăran simplu “păcăleşte” moartea, dându-i un caracter vesel. Culorile stridente, albastrul, verdele, roşul, albul farmecă ochiul vizitatorului de la prima imagine, iar epitaful de pe crucea soacrei te face să uiţi că te afli într-un cimitir.
La marginea satului Săpânţa se află Mănăstirea Perii-Maramureşului, având cea mai înaltă biserică de lemn din lume, cu peste 78 metri. Un monument fabulos, la care priveşti şi parcă nu se mai termină, parcă crucea de pe ea atinge bolta cerului.
Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmaţiei este locul în care ne afundăm în tăcere, petrecând clipe de tristeţe maximă, clipe in care vazand instrumentele de tortura ale celor peste 200.000 de romanii torturaţi in perioada comunista dintre anii 1948 -1964 în toate centrele de exterminare din ţară, ne reamintim cât sânge a curs pentru mărturisirea credinţei în Hristos. În sala destinată represiunii asupra Bisericii găsim pozele unor preoţi din Ţara Făgăraşului amintind pe Părintele Arsenie Boca, pr. Nicolae Ghindea din Ucea de Sus, pr. Ioan Glăjar din Ucea de Jos.
Itinerariul nostru continuă pe Văile Izei, Marei şi Vişeului, admirând frumoasele peisaje, bisericile din lemn care se ridică până la cer, casele acoperite cu şindrilă din lemn. Grăbiţi, ne îndreptăm spre Mănăstirea Moisei, unde Maica Domnului ne învredniceşte să ne închinăm icoanei sale făcătoare de minuni.
Părăsim Maramureşul şi pornim spre satul natal al “poetului ţăranului român”, George Coşbuc, unde se află casa părintească devenită casă memorială, care păstrează foarte bine toate elementele tradiţionale ale casei ardeleneşti.
De aici, cu noaptea în spate, plecăm spre satul nostru, suspinând după momentele frumoase petrecute, ne promitem că o să revenim pe aceste meleaguri, ne bucurăm de ultimele clipe petrecute împreună şi aşteptăm cu nerăbdare să ajungem acasă pentru a povesti bucuriile trăite celor care nu ne-au însoţit. Ajunşi târziu în noapte spre dimineaţă, mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a trăi un pelerinaj atât de minunat, Maicii Domnului sub protecţia căreia ne-am aflat, părintelui Alexandru, şoferului Ionuţ şi tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui pelerinaj.
Gheorghe-Sebastian Stoia, student teolog, Ucea de Sus

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

Niciun comentariu: