Leul şi crocodilul ne învaţă...
Lumea contemporană, extrem de agitată, nu poate scăpa de acest flagel al capitalismului care este stresul şi inevitabil de consecinţele lui devastatoare în planul sănătăţii. Soluţiile se află însă chiar sub nasul nostru.
Câteva reflecţii asupra vieţii unor animale ne ajută să înţelegem mai bine efectele lui asupra organismului nostru.
Atunci când o pisică întâlneşte pe neaşteptate un câine, i se zbârleşte blana, inima îi bate mai puternic, tensiunea arterială creşte, respiraţia îi este accelerată. Adrenalina şi alte secreţii ale glandelor sunt imediat difuzate în circuitul sângelui deoarece centrul emotiv, stârnit de frică, trimite mesaje de alarmă fulgerător de rapide în toate părţile corpului. Răspunsul organismului la aceste mesaje se numeşte „reacţie de alarmă". O asemănare cu pisica o are şi leul, pe care îl vedem adesea în grădina zoologică, unde am putea spune că trăieşte în condiţii de stres, fiind lipsit de libertatea de care are atâta nevoie. În cuşca lui păşeşte fără răgaz încoace şi încolo de sute de ori într-o zi. Este fără astâmpăr şi înfrânt.
În altă parte a grădinii zoologice se află un crocodil. În contrast cu leul, domnul crocodil zace nemişcat ca un buştean, doar rareori mai clipeşte din ochi. El reprezintă liniştea întruchipată şi cu siguranţă nu se sinchiseşte de ceea ce leii ar putea să spună despre el. Pe faţă are cucuie şi zbârcituri cu duiumul, dar niciodată nu a vărsat vreo lacrimă (de crocodil) pentru ele.
Cât de mult trăiesc aceste animale? Într-o grădină zoologică am văzut un leu de 25 de ani. Ochii îi erau obosiţi şi mersul nesigur. Era cu adevărat ramolit şi în mare parte îi lipsea şi dantura. La numai 25 de ani era gata pentru groapă. Este crocodilul bătrân la 25 de ani? Nicidecum! El mai trăieşte mult timp după ce oasele leului s-au uscat şi au albit zăcând în pustie.
De ce diferă aşa de mult în duratele lor de viaţa aceste două animale? Un medic din Statele Unite a dat răspunsul. El a crescut multe specii de animale din toată lumea şi de la fiecare animal a studiat glandele suprarenale şi tiroide. Iată ce a descoperit: leul avea glandele suprarenale mari. El a trăit o viaţă de mare încordare şi reacţiile de panică erau manifestări curente. Centrul emotiv al leului era întotdeauna solicitat din cauza abundenţei de adrenalină în alergările sale obositoare după vreo antilopă iute sau în luptele înverşunate cu alţi lei şi bivoli africani. Leul avea şi glanda tiroidă mare, un indiciu că şi-a petrecut zilele într-o activitate încordată.
În contrast izbitor, aceleaşi glande la crocodil erau foarte mici. Sistemul lui nervos nu a supus la solicitări aceste glande şi adrenalina nu a bombardat inima sa în mod repetat pentru a produce viteze ameţitoare. Adrenalina nu i-a ridicat tensiunea ca să-i îngroaşe arterele în mod prematur.
Totul depinde de noi
La o fiinţă omenească, mărimea glandelor suprarenale şi tiroide sunt determinate de numărul reacţiilor de alarmă emise de centrul emotiv. Departamentul Sănătăţii Statului New-York a publicat fotografiile a două glande suprarenale ale omului, care, surprinzător, erau de mărimi foarte diferite. Una de mărime normală, cealaltă foarte mărită ca rezultat al încordării. Individul de la care a fost recoltată glanda mărită a murit, probabil, cu mulţi ani înainte din cauză că secreţia mărită de adrenalină a făcut ravagii în una sau mai multe din funcţiile corpului său. El nu numai că şi-a scurtat zilele, dar zilele lui au fost probabil pline de hărţuieli emotive.
Trebuie să reamintim însă, că în mod normal, glandele suprarenale şi tiroide sunt necesare şi folositoare. Dacă cineva se trezeşte noaptea şi constată că un hoţ a pătruns în locuinţă, frica acţionează centrul emotiv care trimite mesaje acestor glande pentru producerea mărită a hormonilor, dând posibilitatea inimii individului să bată mai puternic şi să acumuleze mai multă energie fie pentru o luptă, fie pentru o fugă. Acest surplus de energie oferit de glande poate duce la salvarea vieţii dacă cineva este fugărit de un leu, sau întâlnit de un răufăcător la drumul mare.
Dacă însă o persoană stă în amiaza mare în toată siguranţa în locuinţa sa şi permite minţii sale să se gândească la spărgători şi la tauri care îl atacă, centrul emotiv va trimite mesaje de alarmă către glande şi inima precum şi tensiunea vor acţiona ca şi când individul ar fi realmente atacat. Cum s-a arătat deja, corpul, în mod normal, are nevoie de aceşti hormoni, dar dacă săptămâni şi luni în şir este supus la suprasolicitări, vor avea loc reacţii dăunătoare.
Încordările (stresul) nu sunt nici pe departe atât de răspunzătoare pentru o mulţime de boli, cât sunt propriile noastre reacţii faţă de aceste încordări. Cabinetul unui medic este plin de oameni suferinzi de aproape toate bolile enumerate în acest studiu din cauză că minţile lor sunt încărcate de mii de griji privitoare la bani, sănătatea lor şi a copiilor, etc.
Stres şi boli
Iată o schemă care arată mai bine cum acţionează grijile vieţii asupra sănătăţii.
Înţelegem, aşadar, cum pofta, ura, frica, pot provoca schimbări organice şi adevărate boli, dacă aceste sentimente sunt durabile.Dacă am pune în practică îndemnul Sf. Ap. Pavel ,,daţi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate”(ITes.5,18), poate necazurile noastre n-ar fi aşa de mari. Uşurarea pe care am experimenta-o ar fi incomparabil mai mare decât cea pe care am dobândit-o înghiţind sedative sau calmante care nu pot să dea pacea interioară, ci doar să oprească vremelnic unele din impulsurile ce pleacă de la centrul emotiv.
Mult mai eficace şi permanentă este o reţetă din Scriptură, numită şi Cartea Vieţii: „Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus" (Filip. 4, 6-7).
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 5 - iunie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu