Un Crăciun fără Hristos. Lumea de astăzi a pierdut sensul adevărat al Praznicului

Pentru lumea de azi, Crăciunul înseamnă multe luminiţe, brazi împodobiţi, cadouri, mese bogate. Personajul principal? Nu, nu mai este Hristos, ci Moş Crăciun – nelipsit din televizor, de pe stradă, din magazine şi chiar din familie, căci căciuliţele roşii specifice există în multe case. Cât de mult ne influenţează această lume pe noi, creştinii? Mai ştim ce şi pe Cine sărbătorim de Crăciun? Laurenţiu Dumitru, teolog şi publicist, a oferit pe acest subiect un interviu Alexandrei Borzoş de la publicaţia „Punctul”, interviu din care am preluat câteva fragmente:

Moda milosteniei are rădăcini adânci

De Crăciun există, am putea spune, un „trend”: dorinţa de a face milostenie. Toate firmele şi societăţile fac întreceri în a milui si a dărui, dar este primită de Dumnezeu această milostenie?

Trend-ul de care vorbiţi are suport în istoria mântuirii neamului omenesc. Darul este legat tainic de praznicul Naşterii Domnului, căci Fiul este Darul prin excelenţă, este Darul oferit lumii de către Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Nu întâmplător toţi se întrec în a dărui în această perioadă. Ei vor, conştient sau nu, să se asemene cu Dumnezeu. Marile praznice sunt nişte epifanii şi ne aduc pe noi în starea de a ne dori înnoirea relaţiei cu Dumnezeu. De sărbători, îndeobşte, ni se face tare dor de Dumnezeu. Omul simte nevoia să dăruiască în preajma Crăciunului şi cred că asta e o lucrare a duhului în noi, nu un trend lumesc, chiar dacă mass-media îl valorifică şi-l potenţează atât de mult.
Ştim cu toţii că odinioară, în urmă cu peste 2.000 de ani, un Prunc Sfânt S-a născut. Cred că există în conştiinţa umanităţii sădită mâhnirea că n-am ştiut a-L întâmpina cum se cuvine, că se cădea a-i oferi un cămin adecvat, cald, şi nu o iesle a dobitoacelor. Ai Lui nu L-au primit şi nu L-au recunoscut. Animalele L-au încălzit cu respiraţia lor pe Pruncul Iisus, iar păgânii magi din depărtări au venit să i se închine şi să-i aducă daruri. Cumva, tainic, dăruind în preajma Crăciunului dorim să ne răscumpărăm greşeala de atunci, să ne reabilităm cumva în faţa Celui ce mereu ne-a învăluit şi ne învăluie cu dragostea Sa. Sigur că ar trebui să dăruim şi în afara acestor momente. Pe săraci totdeauna îi avem cu noi (cf. Ioan 12, 8), ei trebuie să mănânce şi să se îmbrace mereu, nu doar de Paşti şi de Crăciun.

Dacă e primit sau nu darul nu ştiu, doar Dumnezeu ştie inima fiecăruia. Darurile nu se măsoară după „cât”, „cui” şi „când” dăruim, ci după „cum” dăruim. Scriptura spune: “…când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 3-4). Ar fi bine să nu uităm criteriul acesta.  

Curând, colindele ar putea să cadă sub incidenţa legii

Asta e realitatea zilelor noastre, avem praznice exploatate până la epuizare de mass-media şi de marile companii de produse de consum. Sunt sublime, sunt fascinante, sunt pline de briz-brizuri, au însă un mare neajuns – le lipseşte Hristos! Să-mi fie cu iertare, dar, în afara spaţiului sfânt al bisericilor noastre, de Crăciun nu se vorbeşte despre Hristos…
Aceasta e deci marea diferenţă între cum prăznuiau creştinii din vechime şi cum prăznuieşte majoritatea dintre noi astăzi. Ei prăznuiau cu Hristos, iar noi îl sufocăm pe Pruncul Hristos printre baxurile cu noua bere Tuborg, printre sticlele de Coca Cola ce ne aduc „cadouri magice de la spiriduşi”. Iar dacă suntem cuminţi şi Moşu’ ne aduce, la ProTv, povestea magică a lui Harry Potter, atunci putem spune că am avut cu adevărat un Crăciun fără Hristos.
În plus, pe noi, cei din sec. XXI, ne paşte încă o ispită, din raţiuni de „political corectness” Crăciunul s-a transformat în Occident într-o sărbătoare realmente fără Hristos. Eu mă plâng de noi, românii, dar în Occident lucrurile sunt mult mai grave. Sunt oraşe, în vremea noastră, în care ornamentele de Crăciun, postarea afişelor ce anunţă colinde sunt interzise pe motiv că ele sunt o ofensă adusă laicităţii statului şi celor de alte religii.
Ceea ce mi se pare însă cel mai şocant e că „nici chiar Italia catolică, ne spune Dan Ghiţă într-un material publicat anul trecut de Altermedia, nu a ştiut cum să facă faţă presiunilor. Suprimarea ieslelor alegorice, înlocuirea cuvântului „Iisus” cu cuvântul „virtute” şi a istorisirii Naşterii Domnului cu… povestea Scufiţei Roşii (!!!). Acestea sunt ideile propuse de unii profesori in provinciile Como şi Treviso, pentru a „laiciza” sărbătoarea Crăciunului, din cauza creşterii numărului de elevi necreştini, în special musulmani”.
După cum merg lucrurile prin lume, nu peste multă vreme, colindele şi mersul la biserică s-ar putea să cadă din nou sub incidenţa legii ca-n primele veacuri creştine. Probabil că atunci ne vom întoarce şi la prăznuirea adevărată a Naşterii, deşi n-aş vrea să fie asta calea…

Lumea îl aşteaptă pe Moş Crăciun, nu pe Hristos

Începând cu data de 21 noiembrie, în Biserica Ortodoxă, se cântă la fiecare slujbă de utrenie Catavasiile Naşterii Domnului, cântări care vestesc lumii întregi: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că s-a preaslăvit!”. Iată că perioada Postului Crăciunului, care semnifică aşteptarea împlinirii profeţiilor celor din vechime, este oarecum îndulcită cu această veste bună: Hristos se naşte, slăviţi-L! Aşadar, noi, cei ce ne străduim să fim mădularele Bisericii, pe Hristos Îl aşteptăm! Dacă privim din oricare al unghi e mare jale. Lumea desacralizată de azi preţuieşte mai mult pe Moş Crăciun, pe acest Santa Claus care nu se află trecut în Vieţile Sfinţilor, despre care nu a scris nici un Sfânt Părinte al Bisericii, dar care, iată, a devenit simbol al Crăciunului. Deşi popular praznicul Naşterii Domnului se numeşte Crăciun, trebuie precizat că în cărţile de cult nu vom întâlni termenul de „Crăciun”.

Moş Crăciun este în aceste zile peste tot, este pe buzele tuturor. Americanii cântă acum: „Santa Claus is coming to town”. Moşu’ este prezent peste tot: în reclame, în emisiuni tv, prin grădiniţe, prin casele oamenilor; este nelipsit de la aprinderea oficială a vreunui brad gigant în vreo capitală a lumii. Nu-i lipsesc sania, renii şi nici ajutoarele – crăciuniţele sexy. El, Moşu’, este parte esenţială a spiritului festiv de Crăciun în zilele noastre. Avem prin oraş şi moşi-fotografi kitschoşi, foarte insistenţi şi agasanţi… Unde e Pruncul Iisus, unde este bucuria sfântă? 

Să ne scuturăm de festivismul Crăciunului

Ne lăsăm influenţaţi de moda zilelor noastre, mai ales de ideile din afară, însă unii dintre noi poate îşi mai doresc să trăiască un Crăciun bogat spiritual. Ce să facă? Concret, ce anume trebuie sa facă un creştin de Crăciun?

Greşim când accentuăm festivismul Crăciunului în detrimentul evenimentului crucial al lumii – Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Lumea de astăzi a pierdut sensul adevărat al Praznicului, aleargă după un Crăciun fără Hristos. Lumea de astăzi a uitat că de Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului. Dacă vom face pe stradă un sondaj de opinie, vom afla că cei mai mulţi aşteaptă cozonacul bunicii şi bradul împodobit, aşteaptă cadourile şi pe Moş Crăciun. Am mare drag şi pentru cozonacul bunicii şi preţuiesc munca ei, căci e un semn al dragostei pentru noi, dar dacă trebăluiala aceasta îndepărtează pe gospodine de slujbă sau de Spovedanie nu e deloc bine.
Un creştin trebuie să afle mai întâi care e rostul său în lumea asta, să afle despre Hristos, despre dragostea lui Dumnezeu, despre mântuirea pe care El a adus-o lumii. Teoretic aceste lucruri sunt ştiute, practic noi nu prea ni le asumăm, nu trăim aceste învăţături şi cunoştinţe în viaţa noastră. Cred că Domnul se bucură dacă ne scuturăm de festivismul Crăciunului, dacă vestim cu inimă bună şi dragoste Naşterea Sa colindând, dacă facem un mic efort şi postim în aşteptarea bucuriei Naşterii, dacă ne găsim timp să ne spovedim şi, după caz, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine.

Dumnezeu cu noi la masă

Crăciunul este o sărbătoare a noastră cu cei dragi sau un praznic al lui Dumnezeu cu noi? Oamenii, de obicei, nu văd diferenţa. Credeţi că Biserica ar trebui să „educe” credincioşii în acest sens?

Praznicele Bisericii sunt prin excelenţă sărbători „pe verticală”, sunt „evenimente” care ne leagă de cer. Prin naşterea Sa, Hristos Se face ca unul dintre noi, şi, într-adevăr, Dumnezeu prăznuieşte cu noi. Înţelepciunea populară, care şi-a luat seva din învăţătura Sfinţilor, a dat la iveală versuri pe cât de simple, pe atât de adânci: „Cruce-n casă, Cruce-n masă, îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă”. Crăciunul poate fi şi o sărbătoare a noastră cu cei dragi în măsura în care printre cei dragi este şi Hristos. Dacă prăznuim cu Dumnezeu, suntem şi alături de cei dragi. Dacă însă Crăciunul e doar prilej de întâlnire cu rudele în jurul televizorului, iar Hristos nu e pe niciunde, nu mai avem, de fapt, niciun fel de praznic, ci doar nişte zile festive.
Bineînţeles că Biserica trebuie să „educe” credincioşii în acest sens, de fapt asta e principala ei menire, de a chema pe toţi la Hristos, la „a prăznui cu EL”. Biserica ne pregăteşte pentru praznicul cel mare cu Dumnezeu, când în răcoarea zilei celei neînserate vom sta cu El la masă, împărtăşindu-ne mai deplin de El – precum spune preotul în Liturghie.

În final v-aş întreba… Ce să-mi doresc de Crăciun?

Să ne dorim cu toţii să prăznuim creştineşte, să ne dorim să trăim Crăciunul cu Hristos, bucurându-ne şi desfătându-ne cu El. Să trăim bucuria Naşterii minunate cântând împreună cu îngerii: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Să ne dorim să-L întâmpinăm cu bucurie şi să nu-L lăsăm şi noi singur. Să-i facem loc în inimile noastre, să-L primim cu dragoste. Accentuez „să nu-L lăsăm singur” pentru că noi trăim magia serii Naşterii Domnului, dar ignorăm că imediat după Naştere a început calvarul Sfintei Familii, fuga în Egipt, după cum spune Sinaxarul zilei de 26 decembrie.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

În aşteptarea bucuriei Betleemului. Contabilizări la sfârşit de an

Suntem în ultima lună a anului... Ne aşteaptă încă un final, urmat de un nou început, încă un timp al amintirilor şi al dărilor de seamă. Tot anul tânjim după aceste momente frumoase în care ne simţim cu toţii Oameni, pentru că e vremea când învăţăm să trăim frumos, când găsim timp să iubim deplin. Devenim mai luminoşi cu fiecare gest, cuvânt, prin care dăm valoare celorlalţi.

Binecuvântări

E timpul să ne gândim însă la lecţiile învăţate în anul ce se apropie de final. Nu fiţi dezamăgiţi dacă aţi trecut prin focul multor încercări: valoarea noastră reală se vede doar atunci când e încercată în proba focului. “Adevăratul miracol al lemnului nu este că arde, ci că pluteşte”, spune un vechi proverb grecesc.

Vă îndemn acum, în prag de Sărbători, să vă detaşaţi pentru o clipă de iureşul pregătirilor, de nemulţumiri şi contabilizări, şi să număraţi binecuvântările pe care le-aţi primit în acest an – sunt sigur că nu sunt puţine. Număraţi-i şi pe cei pe care îi iubiţi şi cred iarăşi că nu sunt puţini. Număraţi-i pe cei care v-au fost alături în încercări; poate că nu au fost mulţi, dar ei vă sunt adevăraţii prieteni.

Regrete

Să-i fim recunoscători Domnului, să-I aducem şi o rugăciune de mulţumire la acest sfârşit de an. “Să-i căutăm pe preot şi pe doctor când nu avem nevoie, ca să n-avem nevoie”, să ne aprindem candela sufletului înainte de lăsarea întunericului. Să-I mulţumim Domnului pentru toţi oamenii pe care ni i-a scos în cale. Se spune că Dumnezeu nu ne scoate în cale oamenii pe care îi dorim, ci oamenii de care avem nevoie: pentru a ne ajuta, pentru a ne răni, pentru a ne părăsi şi pentru a deveni noi înşine mai buni.

Să regretăm în aceste momente doar timpul pierdut departe de Dumnezeu şi de semenii noştri aflaţi în suferinţă, să regretăm căderile, momentele în care am vrut să renunţăm, crezând că necazurile ne pot învinge...

Daruri pentru Prunc

Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă să nu aşteptăm bucuria Betleemului fără acestea trei: rugăciune zilnică, cunoaşterea Scripturii şi ajutorarea sărmanilor. Postim degeaba fără acatiste, fără Evanghelii şi fără diaconie. Ne risipim talanţii fără Sfânta Euharistie, fără lectura duhovnicească şi fără iubire milostivă.

Pentru noul an, 2012, vă doresc tuturor să aveţi linişte în suflet! Să vă hărăzească Dumnezeu bucurii duhovniceşti, să puteţi dărui mai mult şi să apreciaţi ceea ce aveţi.

Să puteţi iubi, în loc să judecaţi! Atunci când, renunţând la propria fericire, ne vom mulţumi să-i ştim fericiţi pe cei ce ne înconjoară înseamnă, poate, că am început noi înşine să fim fericiţi. Iar noi, ca români şi ortodocşi, suntem atât de bogaţi! Printre multe altele, am moştenit zestrea inegalabilă a colindelor şi tradiţiilor legate de Naşterea Domnului. Suntem bogaţi pentru că “nu bogaţii sunt fericiţi, ci fericiţii sunt bogaţi”!

Diac. Claudiu Păun

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Cuvântul protopopului: Numai cu Domnul avem sărbători frumoase

Luna decembrie, fiind luna cadourilor, dă mari bătăi de cap tuturor celor preocupaţi să aducă „fericire” celor dragi prin găsirea cadoului potrivit. Trebuie găsit timp pentru a studia ofertele magazinelor, fie ele clasice, fie virtuale. Dacă preţul este prea mare, altă problemă – care trebuie musai rezolvată. Chiar dacă ne aflăm în plină criză financiară, o soluţie tot trebuie găsită: un credit bancar, economiile din cont sau împrumutul de la un prieten. Puţini se mai gândesc la consecinţe; cei mai mulţi aleargă într-o parte şi-n alta, fac orice, numai să-şi atingă scopul.

Altă problemă este cea a mulţumirii stomacului şi papilelor gustative. Unii aleargă după alimente pentru a avea o masă cât mai îmbelşugată, alţii caută un preţ bun la hotelul-restaurant unde vor petrece sărbătorile de iarnă. Pe lângă toate acestea, mai avem şi problema garderobei, cu bătăile de cap pe care le implică înnoirea ei. Numai aşa te poţi încadra perfect în societatea consumistă din care facem parte!

Deşi omul este înzestrat cu libertate, cu puterea de a discerne între ceea ce-i foloseşte cu adevărat şi ceea ce este în plus pentru el, acum parcă libertatea lipseşte cu desăvărşire. Ea devine activă doar în prezenţa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este prezent în viaţa omului, acesta are puterea de a se opune oricărei agresiuni din afara lui. Dumnezeu umple de sens existenţa mea, încât nu mai simt nevoia să alerg după lucruri materiale, căci nu găsesc fericirea în ele. De aceea, frământările cu adevărat folositoare din această lună, ca de altfel din toate zilele vieţii mele, ar trebui să fie în legătură cu căutarea lui Dumnezeu şi chemarea Lui în viaţa mea, ca El să locuiasă permanent cu mine, iar eu să locuiesc permanent cu El.

Creştinul, în această perioadă, este discret. Petrece puţin timp printre lumea agitată de febra cumpărăturilor şi nu se chinuie cu gândul lipsei banilor. Nu îşi procură bucuria sărbătorilor din pomul de Crăciun, nici din haine noi şi nici din bucate alese. Chiar dacă acestea sunt prezente în viaţa lui, nu ele sunt sursa bucuriei şi nici centrul atenţiei. Întâlnirea cu Hristos-Pruncul mijlocită de slujbele Bisericii, naşterea Lui în Betleemul inimii prin curăţirea hainei duhovniceşti a Botezului la Taiana Spovedaniei şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi a vinului de la Sfânta Liturghie, umplu de strălucire dumnezeiască viaţa lui şi de o bucurie ce nu se poate exprima în cuvinte. O bucurie aparte o trăiesc cei care au binecuvântarea de a se împărtăşi cu Sfintele Taine în chiar ziua Naşterii Domnului. Cu Domnul, numai cu El, sărbătorile noastre sunt frumoase!

Pr. protopop Ion Tărcuţă

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Urare în rânduri şi gânduri: Bogăţie şi bucurie

Când mă gândesc la marele praznic al Naşterii Domnului Iisus Hristos, primele lucruri care îmi vin în minte sunt bucuria şi bogăţia. Nu poţi să te gândeşti la marele praznic fără să le ai în vedere. E bucuria îmbogăţirii noastre cu toate cele ale praznicului şi îmbogăţirea noastră cu bucuria Naşterii Domului Hristos şi a darurilor Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Nu poţi să te gândeşti la acest praznic fără să ai în vedere bogăţia Cerului ce se revarsă pe pământ şi nu poţi să pierzi din vedere bucuria pământului ce se înalţă la cer.

Bogăţia cerului ce se revarsă pe pământ o întâlnim, în mod paradoxal, într-o iesle săracă. Bogăţia despre care vorbim este întruchipată de Pruncul Iisus Ce se naşte în lume, ca lumea să se bucure de iertare (iertarea păcatelor) şi de izbăvire (izbăvirea din robia păcatului şi a morţii). Bogăţia despre care vorbim stă în darurile pe care le primeşte lumea prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, primul fiind bucuria iertării şi izbăvirii. Bogăţia despre care vorbim stă în bucuria de a dărui în această perioadă a anului, mai mult ca oricând altcândva. Bogăţia despre care vorbim stă în bucuria cu care ne înconjoară cei care primesc ajutorul nostru. Bogăţia despre care vorbim stă de fapt în bucuria de a nu mai şti cine dăruieşte şi cine primeşte, ştiut fiind faptul că dăruitorul este şi primitor, iar primitorul este şi dăruitor.

Bucuria despre care vorbim stă în bogăţia datinilor şi a obiceiurilor noastre strămoşeşti legate de marele praznic al Naşterii Domnului. Bucuria despre care vorbim stă în bogăţia duhovnicească pe care o avem atunci când cântăm şi ascultăm colindele. Bucuria despre care vorbim stă în bogăţia duhovnicească pe care o împărtăşim cu cei ce „ne colindă” sau pe care „îi colindăm”. Bucuria despre care vorbim stă în bogăţia pe care o întâlnim la masa cea plină a lui Dumnezeu, din care toţi ne săturăm şi nicicum nu o împuţinăm. Bucuria despre care vorbim stă în bogăţia mulţumirii noastre pentru toate cele ce se coboară de la Dumnezeu la noi. Bucuria despre care vorbesc acum stă în bogăţia înţelepciunii pe care o îmbrăţişezi atunci când ai reuşit să urci pe scara lui Iacob, parcurgând astfel drumul de la Betel (Facere 28,10-22) la Betleem (Matei 2,1), de la înţelepciunea omenească la cea dumnezeiască, urmând astfel descoperirea (revelaţia) ce ne este înfăţişată în „Cartea Neamului lui Iisus Hristos” (Matei 1 , 1 şi urm.).

Să înţelegem, deci, că bucuria bogăţiei noastre stă de fapt în bogăţia bucuriei noastre. Şi asta vă doresc eu vouă, fraţilor!

Pr. Marius Demeter

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Puterea psihologică a lui Moş Crăciun

În societatea modernă există anumite tradiţii care ameninţă lumea creştinătăţii ortodoxe: Moş Crăciun, o laicizare a Sfântului Nicolae, şi iepuraşul de Paşti, un simbol păgân al fertilităţii. Aceste figuri sunt preluate în tradiţii laice care pot, psihologic vorbind, deforma sau chiar distruge credinţa noastră. Cele două evenimente importante ale Ortodoxiei, Naşterea şi Învierea lui Hristos, nu ar trebui asociate cu figuri mitice pe care copiii, atunci când vor creşte, le vor cataloga drept naivitate infantilă. În felul acesta nu numai că este umbrită semnificaţia mistică a acestor sărbători, dar copiii vor ajunge să generalizeze descoperirile lor de mai târziu referitoare la inexistenţa Moşului şi, făcând analogia cu Naşterea Domnului şi cu Paştele, vor ajunge să nu mai creadă nici în aceste “mituri”. Aceasta e puterea psihologică a Moşului păgân şi a iepuraşului de Paşti.

Copiii ortodocşi ar trebui să primească daruri de Sfântul Nicolae şi de Sfântul Vasile, când părinţii trebuie să le explice cu grijă că faptele noastre de generozitate şi darurile noastre de dragoste pentru ceilalţi sunt în spiritul acestor sfinţi. Dacă la început ei vor crede cu candoarea copilăriei lor sau dacă li se va spune că Sf. Vasile, de exemplu, le-a umplut pantofii cu daruri în ziua în care este sărbătorit, mai târziu, pe măsură ce vor creşte, ei trebuie încurajaţi să înţeleagă natura simbolică a oferirii darurilor, pentru a putea pătrunde semnificaţia creştină adevărată care se află dincolo de acestea, semnificaţie care nu se poate desprinde din imaginea păgână a lui Moş Crăciun şi din darurile ascunse de părinţi în numele Moşului.

Există unii care vor argumenta că, dacă vom creşte copiii în tradiţiile strict ortodoxe, aceştia vor fi lipsiţi de bucurii. Acest argument nu numai că dovedeşte o înţelegere greşită a mărturiei credinţei noastre, dar porneşte şi de la o premisa că materialismul, egoismul şi mercantilismul asociate cu Moş Crăciun şi cu prietenii săi mitici reprezintă un mod de modelare a caracterului şi fac bine sufletului. Dacă ar judeca cu mai multă atenţie, foarte puţini creştini ar mai putea susţine multă vreme şi cu sinceritate această idee, mai ales atunci când Crăciunul Moşului şi al micilor sale ajutoare vesteşte o creştere a sinuciderilor, egoism, indulgenţă faţă de sine şi cei apropiaţi, toate acestea în faţa curcanului sfânt şi a altarului meciurilor de fotbal televizate, cărora li se adaugă şi plictiseala pe care o încearcă unii faţă de tot ceea ce aminteşte de Naşterea lui Hristos.

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, 

Elemente de psihologie pastorală ortodoxă

"În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii."

PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011