Peşte cu sos de muştar

Ingrediente:

• - 1 kg peşte
• - 4 linguri muştar
• - 4 linguri bulion
• - un pahar vin
• - o lămâie
• - sare
• - apă
• - verdeaţă (mărar sau pătrunjel) după preferinţă

Mod de preparare: Se porţionează peştele, se sărează după gust şi se aşează într-o cratiţă. Se amestecă muştarul cu bulionul şi se dizolvă cu vinul, iar sosul obţinut se toarnă peste peşte. Se completează cu apă astfel încât peştele să fie aproape acoperit şi se dă la fiert. Când peştele este fiert se stinge focul şi se aşează deasupra rondele de lămâie, se acoperă cu un capac şi se mai lasă 15 minute. Se adaugă verdeaţa, după care poate fi servit.

Reţetă oferită de doamna preoteasă Rodica Neagu, din Hurez

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lisa

Străbătând în lung şi lat depresiunea făgărăşeană, îţi dai seama că satul Lisa se află chiar în mijlocul lungimii depresiunii, la aproximativ 14 kilometri de râul Olt, spre poalele munţilor. Satul este înconjurat de un şes, mărginindu-se spre nord cu satul Voivodeni, la apus cu Sâmbăta de Sus, la sud cu Munţii Lisei, iar la răsărit cu satele Breaza şi Pojorta.


Două biserici de aceeaşi „vârstă”. Parohia Lisa, având o vechime necunoscută, păstrează astăzi două biserici, ambele construite la sfârşitul secolului al XIX-lea: biserica cu hramul ,,Sf. Gheorghe”, construită de credincioşii greco-catolici în anul 1890, şi biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, construită de comunitatea ortodoxă a satului între anii 1889-1890.
Biserica ,,Sf. Gheorghe” a fost folosită de comunitatea greco-catolică până în anul 1945, când a avut loc revenirea în sânul Bisericii Mame a tuturor credincioşilor uniţi din sat. În aceste condiţii, acest locaş de cult a devenit a doua biserică a comunităţii ortodoxe, în care se slujeşte şi astăzi, cu precădere în ziua hramului, date fiind dimensiunile ei mici.

Biserică ortodoxă în stil gotic. Conform datelor istorice existente, înainte de anul 1700 la Lisa se întâlneşte o biserică de lemn, pe locul unde se află azi biserica mare a parohiei. Aceasta din urmă a fost construită dintr-o evidentă necesitate, cea veche fiind neîncăpătoare şi deteriorată. Pentru a elimina formalităţile aprobărilor pentru o nouă construcţie, greu de obţinut pentru ortodocşi în acea vreme, zidurile bisericii noi s-au ridicat în jurul celei vechi, închizând-o înăuntru sub pretextul că o protejează. La terminarea zidurilor, cea veche a fost dărâmată. Deşi ortodoxă, biserica este construită în stil gotic, meşterul fiind neamţ, fapt certificat de o inscripţie funerară în limba germană, aflată pe o placă de piatră de pe exteriorul peretelui sudic al naosului.
Planul bisericii este de navă, având altarul în cinci laturi, mai retras decât naosul. Zidul este întărit de 14 contraforţi în exterior, care au în interior aspectul unor coloane octogonale, cu bază pătrată. În partea vestică se ridică o turlă-clopotniţă, cu bază pătrată, înaltă de 30 de metri. La baza turlei, în faţa vestică a bisericii, se află uşa de intrare, o imitaţie a portalelor gotice, încadrată în chenar de piatră, care se termină în partea de sus prin arc de cerc frânt. Aici este înscris anul începerii construcţiei: 1889. Biserica a fost pictată în tempera de pictorii Chidu şi Brana, fiind terminată în anul 1946, când a fost sfinţită de mitropolitul Nicolae Bălan.

Restaurare şi înfrumuseţare. Odată cu trecerea timpului, s-a simţit nevoia unor lucrări de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii. Astfel, în ultimii ani, s-au demarat ample lucrări care au vizat refacerea acoperişului, retencuirea interioară şi exterioară a zidurilor, dotarea cu sistem centralizat de încălzire, o nouă pictură în tehnica frescă, executată de pictorul Marian Croitoru din Alexandria, înnoirea mobilierului (străni, uşi, geamuri etc.), restaurarea iconostasului şi refacerea pardoselii. Toate aceste lucrări s-au realizat cu aportul considerabil al credincioşilor din parohie, la care s-a adăugat sprijinul autorităţilor locale şi judeţene şi al tinerilor aflaţi la muncă în străinătate.

Oameni vrednici. Parohia Lisa a beneficiat de-a lungul timpului de slujitori deosebit de vrednici, care s-au remarcat atât pe plan administrativ cât şi spiritual, fiind reale modele preoţeşti. Este suficient să-i menţionăm pe cei din ultima jumătate de veac: părintele Ilie Moldovan (1955-1970) cunoscut profesor de teologie morală al Facultăţii de Teologie ,,Andrei Şaguna” din Sibiu; ÎPS Laurenţiu Streza (1970-1976), actualul mitropolit al Ardealului; părintele Valer Ramba (1976-1993), fiu al satului Lisa, şi părintele Marcel Greavu (1993-2005), actualmente preot paroh în Făgăraş.
Pe lângă personalităţile ecleziale - foşti slujitori ai bisericii din Lisa, se cuvine să amintim şi câteva nume de oameni de seamă, fii ai satului, care au făcut şi fac cinste comunităţii: Gheorghe Popa-Lisseanu - istoric, filolog român, membru al Academiei Române (1866 - †1945); George Şerban - filolog, profesor şi director al Liceului "Spiru Haret" din Bucureşti, unchi al viitorului publicist Octavian Paler; Octavian Paler (1926 - †2007) - scriitor şi publicist; Cornel Caţavei (n. 1953) - doctor în economie, expert financiar-bancar, evaluator, auditor financiar.
Astăzi Lisa are o generaţie nouă de oameni, care creşte pe pământul fertilizat de generaţiile trecute, cu credinţă în Dumnezeu şi dragoste faţă de Biserica Lui.

Pr. paroh Mircea Lucian Leb

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Foarte important: Sondaj de opinie

La aproape 3 ani de la prima apariţie, publicaţia noastră a ajuns într-un posibil moment de răscruce. Viitorul sau dispariţia ei depinde într-o mare măsură de dumneavoastră, de aceea vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări:

• 1. Ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut de-a lungul timpului în „Apostolat”?

• 2. Dacă aţi putea modifica ceva la această publicaţie, care ar fi schimbările? Ce rubrici aţi adăuga, ce vi se pare de prisos?

• 3. V-aţi dori să vă puteţi abona? Sau preferaţi să îl citiţi pe internet?

• 4. V-ar afecta în vreun fel dispariţia acestei publicaţii?

Puteţi răspunde cu un comentariu la această postare sau pe e-mail (apostolatfagaras@yahoo.com).
Vă mulţumim.

Natalia Corlean, redactor şef

[edit noiembrie 2009]

Dragi cititori şi apropiaţi ai publicaţiei, vă mulţumim tare mult pentru toate mesajele voastre, trimise atât la comentarii cât şi pe mail (cele mai multe).
În primul rând trebuie să lămuresc faptul că nu a fost vorba de nici o conspiraţie, sau de vreo dorinţă a cuiva de a pune capăt Apostolatului, nici de problema financiară. Publicaţia are un tiraj de 2000 de exemplare care se distribuie parohiilor din Protopopiatul Făgăraş, pe bază de abonament, în funcţie de cererea preotului paroh. Preţul ei este de 50 de bani, sumă care acoperă doar cheltuielile de tipografie, dar pentru moment este suficientă pentru supravieţuire.
Ca răspuns la dragostea şi rugăciunile voastre, vă spun că Dumnezeu a rânduit ca schimbarea să nu intervină acum. Vom merge deci în continuare în aceeaşi formulă (încercând să ţinem cont de propunerile care au fost din partea voastră), cel puţin deocamdată. Iar dacă se va pune din nou problema, răspunsurile voastre ne-au convins să susţinem extinderea publicaţiei.
Cei care nu aţi răspuns încă la întrebări puteţi să o faceţi în continuare, sondajul rămâne deschis.
Cu drag,

N.C.

Editorial: Dragoste sau ură?

De secole, batjocoritorii au râs de sfatul Domnului Iisus: „Iubeşte pe vrăjmaşul tău", socotindu-l ca fiind nepractic, idealist, absurd. Astăzi, psihiatrii îl recomandă ca pe un leac universal pentru multe din bolile omului.
Atunci când Domnul zice „Iartă de şaptezeci de ori câte şapte", El nu se gândeşte numai la sufletele noastre, ci şi la trupurile noastre, spre a fi ferite de o mulţime de boli. Atunci când urăsc un om, eu devin sclavul lui. Eu nu mai pot să muncesc cu bucurie din cauză că acela stăpâneşte mereu gândurile mele. Resentimentele produc prea mulţi hormoni de încordare în corpul meu şi devin obosit după numai câteva ore de lucru. Munca pe care altădată o făceam cu plăcere, este acum o corvoadă.
Omul pe care îl urăsc mă urmăreşte pretutindeni şi nu pot să mă eliberez din strânsoarea lui tiranică. Chiar dacă aş servi tot felul de delicatese, ar fi ca şi când aş mânca pâine uscată. Regele Solomon trebuie să fi avut o experienţă asemănătoare pentru că el scria: „Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste decât un bou îngrăşat şi ură" (Proverbe 15,17). Omul pe care-1 urăsc poate să fie la mulţi kilometri de dormitorul meu, dar mai crud decât orice conducător de sclavi. El biciuieşte gândurile mele, iar patul meu cu arcuri moi devine un instrument de tortură. Cel mai umil sclav poate să doarmă, eu însă nu. Trebuie să recunosc în sfârşit că sunt sclavul fiecărui om asupra căruia îmi vărs mânia.
Sf. Pavel schiţează paşii ce trebuie făcuţi spre descătuşarea de duhul răzbunării: „Omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti… mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul... îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni, cap. 3).
Fă puţin bine vrăjmaşului tău şi vei fi surprins să afli că va fi mult mai uşor să-1 iubeşti. Aceasta este metoda sănătoasă, creştinească şi psihologică de a schimba simţămintele noastre. Ea va face tot atât de multe minuni câte au fost făcute de lampa lui Aladin. Simţi atunci că un miracol divin s-a petrecut în interiorul tău din cauză că dragostea lui Dumnezeu străbate întreaga ta fiinţă. Imposibilul s-a produs!
„Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc." Acesta poate să fie un tonic foarte amar de înghiţit, dar când va ajunge la inimă, el va fi surprinzător de fortificant şi antrenant. Dacă poţi să iubeşti, nu trebuie să mori. Făcând binele, poţi să schimbi ura în dragoste.

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 33 - octombrie 2009

Zâmbind pentru Veşnicie

Imediat după miezul nopţii, la primele ore ale zilei de 29 august 2009, în spitalul din Târgu-Mureş, părintele Gheorghe-Vasile Găitănaru, parohul comunităţii ortodoxe din Feldioara – Protopopiatul Făgăraş, s-a stins din viaţa aceasta pământească. Părintele a fost răpus de cancer, una din bolile nemiloase ale vremurilor noastre, la vârsta de doar 39 de ani.

Viaţa. Părintele Gheorghe s-a născut în 9 octombrie 1969, în oraşul Brezoi, din judeţul Vâlcea. Rămânând orfan de ambii părinţi, părintele a fost luat în grija doamnei Georgeta Cosma, mătuşa sa după mamă, care s-a ocupat de creşterea şi educarea lui, îndrumându-i paşii pe calea Teologiei.
Se căsătoreşte cu doamna preoteasă Elena-Simona Macarie, apoi este hirotonit de către Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pe seama parohiei Feldioara, din protopopiatul nostru, unde a slujit 10 ani. Aici munceşte cu timp şi fără timp pentru mântuirea sufletească a enoriaşilor săi, dar şi pentru binele lor vremelnic: a împodobit sfântul lăcaş cu pictură nouă, a acoperit biserica cu ţiglă metalică, a pus geamuri de tip termopan, a cumpărat o nouă casă parohială. Chiar bolnav fiind, se îngrijeşte şi de încălzirea centrală şi înlocuirea iconostasului existent cu unul nou, lucrări rămase însă neterminate.

Slujba de înmormântare. Slujba de înmormântare a avut loc în data de 31 august, la Sibiu, în biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din cartierul Lazaret, unde este paroh părintele profesor Vasile Mihoc.
După săvârşirea Liturghiei arhiereşti, a început slujba de înmormântare, cu un impresionant sobor de preoţi, la sfârşitul căreia Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a rostit cuvânt de îmbărbătare şi mângâiere sufletească pentru cei îndureraţi, subliniind măreţia slujirii preoţeşti, slujire ce are continuitate nu numai pe pământ, ci şi în cer.
Părintele protopop Ioan Ciocan, însoţit de un grup de preoţi din Protopopiatul Făgăraş, a rostit necrologul, aducând mărturie despre vrednicia părintelui Gheorghe.
Mai multe despre părintele ne-a mărturisit Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în special cu referire la ultimele sale săptămâni de viaţă, când a vorbit de mai multe ori cu el. Am aflat astfel că părintele Gheorghe a înţeles şi a acceptat că aceasta este rânduiala lui Dumnezeu şi că, dacă Dumnezeu l-a chemat acum, El se va îngriji şi de cei rămân în urma sa. Părintele Gheorghe a fost chemat să slujească la altarul ceresc al lui Dumnezeu, unde continuă să se roage pentru cei dragi, aşa cum a făcut-o şi la altarul bisericii pământeşti. Întristarea şi lacrimile vărsate de cei îndureraţi primesc acum puterea de a se transforma în ofrandă, în dar, în rugăciune pentru părintele plecat la Domnul. Această putere o dă rugăciunea Bisericii din cadrul slujbei de înmormântare a preoţilor, care este una dintre creaţiile liturgice cele mai frumoase. Ea reprezintă ultima predică a preotului înaintea credincioşilor săi, ca unul care şi-a împlinit lucrarea preoţiei pe care i-a rânduit-o Dumnezeu prin darul Lui.

Înhumarea. La dorinţa pe care părintele Gheorghe şi-a exprimat-o înainte de a pleca dintre noi, trupul său neînsufleţit a fost aşezat în ţărâna strămoşilor săi din satul Văratica, judeţul Vâlcea, fiind înmormântat alături de mama sa.
Aici, părintele profesor Vasile Mihoc s-a adresat credincioşilor parohiei Văratica, arătând că înainte de moarte părintele Gheorghe a trecut prin mari suferinţe, care l-au pregătit duhovniceşte pentru plecarea dintre noi, prin ele părintele reuşind să ardă etapele vieţii mai repede, aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul a sfârşit de tânăr prin moarte mucenicească, sau aşa cum Cuvioasa Parascheva a murit la vârsta de numai 25 ani. A plecat devreme dintre noi, după socotinţele noastre, însă Dumnezeu a ştiut că acum este mai pregătit pentru Veşnicie.
Purtat pe umerii preoţilor, părintele Gheorghe a înconjurat pentru ultima dată biserica, apoi a fost dus la locul de veci, unde părintele Octavian Smădu, parohul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria, a adus un omagiu prin cuvânt, vorbind despre părintele aşa cum l-a cunoscut în cercul misionar al preoţilor din jurul oraşului Victoria.

Cu zâmbetul pe buze. Cu două săptămâni înainte de a muri, părintele Gheorghe a trimis mesaje mai multor preoţi şi colegi: „Simt cum mă topesc ca ceara clipă de clipă. E groaznic! Dumnezeu şi Maica Domnului să mă întărească! Iertaţi-mă, vă rog!“ Împăcat cu toţi şi nădăjduind în mila lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, cu sufletul purificat de suferinţele cumplite din ultimul an şi mângâiat de lumina cerească ce i s-a arătat de mai multe ori in ultimele zile ale vieţii sale, Părintele Gheorghe s-a mutat acolo „unde nu mai este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“, zâmbind pentru Veşnicie, căci a adormit cu zâmbetul pe buze.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să mângâie cu harul său dumnezeiesc familia îndurerată, pe doamna preoteasă Elena-Simona, pe fiica lor, Elena-Bianca, şi pe toţi cei apropiaţi: credincioşi ai Parohiei Feldioara, rude, colegi şi prieteni.
Hristos Domnul, Cel mort şi înviat, să-l ierte de cele ce a greşit în viaţă, să-l odihnească cu drepţii şi de fericire veşnică să-i facă parte în Împărăţia cea cerească!

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 33 - octombrie 2009