O destinaţie obligatorie
Drăgănescu este un sat mic, din judeţul Giurgiu. Mic ca aşezare omenească, dar mare prin biserica unde Părintele Arsenie Boca a pictat timp de aproximativ 15 ani, locuind chiar în casa parohială aflată vizavi. Singurul lăcaş zugrăvit de Părintele, bisericuţa din Drăgănescu adună multă iubire, învăţătură, migală şi zdroabă. Folosind cele mai subţiri pensule, Părintele Arsenie a creat aici o pictură în miniatură de o bogăţie infinită, din care parcă apar, de fiecare dată când o vezi, noi detalii surprinzătoare. Aici se află 15 ani din viaţa unui om care s-a ridicat mai presus de oameni; un călugăr care, sub presiunea vremurilor, a înlocuit predica în viu grai cu predici pictate. Iată ce îi scria Nichifor Crainic Părintelui Arsenie: „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă, ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.
Aici, la biserica „Sfântul Nicolae”, din 1968, când a ieşit la pensie de la Atelierele Patriarhiei, Părintele a fost şi muncitor necalificat, şi zidar (şi-a gletuit singur pereţii), şi pictor, şi arhitect (se pot observa şi azi obiecte care îi poartă amprenta, cum sunt stâlpii de la clopotniţă, având modelul coloanei infinitului, sau ornamentele din fier forjat). Biserica te introduce în prezenţa Părintelui. Scene impresionante, care materializează în chip genial lucruri spirituale, transmit învăţătura ortodoxă pe care Părintele Arsenie nu a încetat să o transmită celor care îl căutau. Ele au fost imortalizate şi adunate cu grijă într-un album intitulat „Biserica de la Drăgănescu, «Capela Sixtină» a Ortodoxiei româneşti”, pentru că pictura de la Drăgănescu nu este nemuritoare. Materialele cu care a fost realizate nu sunt dintre cele mai rezistente, de aceea degradarea ei a început deja de multă vreme.
Toate acestea sunt tot atâtea motive pentru care am aşezat mica biserică din Drăgănescu pe lista noastră obligatorie a destinaţiilor de pelerinaj.
Natalia Corlean
Pe urmele Părintelui Arsenie Boca
„Acolo unde mă voi duce, am să vă ajut mai mult” – sunt cuvintele rostite de Părintele Arsenie Boca unor credincioşi care au mers la dânsul pentru a primi ajutor în nevoi şi suferinţe. Foarte mulţi credincioşi din Ţara Făgăraşului au avut fericita ocazie de a se întâlni cu Părintele Arsenie cât a fost în viaţa aceasta. Pe mulţi i-a ajutat cu sfaturile şi îndrumările sale pline de har, în locuri ţinute astăzi la loc de cinste în inimile acestora: Sâmbăta, Prislop sau Drăgănescu.
Astăzi, când Părintele este plecat la Domnul, ne rămân aceste vorbe: „Căutaţi-mă şi am să vă ajut mai mult”. Astfel, Duhul Sfânt parcă ne îndeamnă mereu să căutăm locurile unde Părintele Arsenie a slujit lui Dumnezeu. Căutarea aceasta au trăit-o şi credincioşii din Parohia Bucium, sub îndrumarea părintelui paroh şi a doamnei preotese, care au organizat în ultimii trei ani pelerinaje în locuri pline de sfinţenie. În octombrie 2009, am găsit alinare şi linişte sufletească la mormântul Părintelui Arsenie şi în biserica Mănăstirii Prislop, unde am primit binecuvântarea părintelui Nifon, duhovnicul mănăstirii, care ne-a dezvăluit din minunile pe care Părintele le-a săvârşit în timpul vieţii, dar şi din cele ce s-au petrecut şi se vor petrece cu credincioşii care îl caută necontenit la mormântul său, care radiază lumină, linişte şi împăcare sufletească.
În octombrie 2011, l-am căutat pe Părintele Arsenie şi la biserica din Drăgănescu. Am admirat copleşiţi pictura bisericii, adevărată previziune a Sfinţiei sale. Scenele pictate sunt unice în toată istoria picturii bisericeşti. Ne-au impresionat reprezentări ca Domnul nostru Iisus Hristos – Pantocrator, care ne priveşte în orice clipă a vieţii aşa cum nu poţi scăpa privirii Lui în orice loc din biserică te-ai afla, „Cina cea de Taină”, „Învierea” etc. Pe lângă frumuseţea realizării materiale, au o puternică încărcătură spirituală.
Aici, la Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca a reuşit să realizeze o compoziţie unitară, văzută ca o „scenă” formată din două părţi – lumea spirituală în partea de sus şi lumea materială cu păcatele ei în partea de jos, cu exemple reale din viaţa pământească. Scenele pictate cu evenimente care aveau să se petreacă abia după plecarea Părintelui la ceruri sunt mărturie a trăirii sale duhovniceşti, a nestrămutatei sale iubiri pentru Hristos şi a misiunii ce i-a fost încredinţată.
Să ne întoarcem la Dumnezeu, până nu este prea târziu; Părintele Arsenie ne cheamă acum pe toţi să facem acest lucru, pentru ca prin rugăciune, credinţă şi mântuire să câştigăm viaţa veşnică.
Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să călcăm pe urmele Părintelui Arsenie, cel pe care Ţara Făgăraşului îl are ca sfânt, locuri considerate de noi sfinte, pentru că îl purtăm pe Părintele în sufletul nostru şi ne rugăm lui în taină; în acelaşi timp însă trebuie şi să-i împlinim rugăminţile şi sfaturile pe care ni le-a lăsat.
Părintele este şi un mare ocrotitor al pământului românesc şi al poporului român, iar mulţimea de credincioşi l-a canonizat deja în sufletul ei, ca dovadă văzând nesfârşitele pelerinaje ce se fac la mormântul său; canonizarea oficială, pe care o aşteptăm cu toţii, se va face când Bunul Dumnezeu o va rândui, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Prof. Stela Dobrin, Bucium
Un mesaj unic, nemaiîntâlnit
„Mai avem cinci minute până la biserică!” – se auzi în microfon vocea domnului Antonescu, care ne-a fost ghid pe ultima bucată de drum. O emoţie atât de mare mi-a străpuns sufletul, încât mi se tăia respiraţia. Întorc capul şi privesc. O imensitate nesfârşită de ape şi, pe malul opus, în depărtare, biserica.
Păşim în curte tăcuţi şi în linişte. Nimeni parcă nu îndrăzneşte să intre înăuntru. Căutăm din priviri pe doamna preoteasă, pe părintele. Intrăm! Câtă frumuseţe, câtă înţelepciune, câtă migală, câtă cunoaştere şi câtă profunzime, dar mai ales câtă dragoste… Oameni buni! În biserica asta dăinuieşte o comoară nepreţuită pe care Părintele Arsenie a zugrăvit-o pentru noi cu toată dragostea, dăruirea şi măiestria unui om… mai presus de om, care a văzut, a trăit şi a simţit, cu toată fiinţa şi mai presus de fiinţă, fiecare scenă, fiecare atingere a pensulei pe fiecare chip al Maicii, pe fiecare chip de înger, de sfânt, de apostol şi… de diavol…
Privesc spre iconostas. „Cina cea de Taină”. Iuda. Privirea lui sfâşietoare, chipul unei vipere, al unui trădător fără pic de remuşcare. Rămân pe gânduri. Mă gândesc la noi, oamenii de astăzi, oamenii pe care Părintele şi i-a imaginat atât de bine, şi fac o paralelă între noi şi Iuda. Gândul îmi sfâşie sufletul ca un pumnal când descopăr asemănarea: vipere! Vipere ale zilelor noastre în care facem exact ceea ce a făcut el. Zile de-a rândul, ani întregi în care uităm de Dumnezeu şi Îl trădăm, Îl îndepărtăm şi ne lepădăm. Şi, cu toate acestea, El, prin îndelunga Lui răbdare şi dragoste, ne aşteaptă, ne iartă şi ne iubeşte. Poate de mii de ori mai mult decât ne iubim noi proprii fii. Dacă am putea măcar puţin să ne gândim, să cugetăm, să înţelegem.
Mesajul pe care Părintele a vrut să ni-l transmită fiecăruia dintre noi: mie, ţie, vecinului tău cu care ai stat alături în autocar, şoferului, zecilor de mii de oameni care au trecut pragul acestei biserici, este unic, nemaiîntâlnit în alte picturi ale altor biserici, nemaiîntâlnit în această lume.
Mă rog ca fiecare dintre noi, cei care am făcut acest pelerinaj, să fi înţeles măcar puţin din profunzimea acestei picturi şi mesajul Părintelui zugrăvit cu atâta dăruire, o dăruire mare cât 15 ani din viaţa lui: iubirea.
Delia Ganea, Bucium
Pictura de la Drăgănescu te impresionează până la lacrimi
Experienţa pelerinajului este un prilej de întărire a credinţei, a sufletului, de a cunoaşte locuri şi oameni minunaţi, de a trăi stări pe care le încerci numai prin aceste întâlniri cu locuri sfinte. În pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc, pelerinajul trezeşte în om o dorinţă puternică de sfinţenie şi de curăţie a sufletului. În experienţa spirituală a pelerinajului, cei care au o credinţă mai slabă au prilejul să şi-o întărească văzând credinţa puternică din jurul lor. Pelerinajul este, astfel, un izvor de smerenie, iubire, binecuvântare şi luminare a pelerinului.
Vizita la biserica Drăgănescu, pictată de Părintele nostru Arsenie Boca, m-a făcut să fiu aproape de dânsul cu sufletul. Parcă Părintele te privea prin intermediul picturii, în orice loc din biserică te aflai. O privire când blândă, când aspră, când întăritoare în credinţă, în funcţie de mesajul scenei pe care o priveai.
Pictura de la Drăgănescu te impresionează până la lacrimi, nu ai cum să o uiţi; atunci când o priveşti, te face să te cutremuri şi să te gândeşti că numai prin credinţă şi ajutor de la Dumnezeu ne putem mântui. Fiecare scenă parcă are ceva deosebit, iar întregul formează o pictură aparte, pe care nu oricine ar fi putut-o face, ci numai un om smerit cum era Părintele Arsenie Boca.
Liliana Ghircoiaş, Bucium
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012
