Între tradiţie şi kitsch. Atenţie, nu mai ştim să îmbrăcăm corect costumul popular!

Aceste gânduri, deşi cuprind o doză de revoltă, sunt scrise strict în ideea de a ne ajuta să păstrăm tradiţia în limita normalului şi să nu o transformăm într-un kitsch. E un fenomen care nu se întâmplă doar în Ţara Făgăraşului, ci cunoaşte largă răspândire. Dacă aruncăm doar un ochi pe posturile TV care transmit muzică populară şi nu numai, ne ia cu leşin. Nume etalon în ceea ce priveşte promovarea tradiţiei noastre populare dau cele mai proaste exemple cand e vorba de haina pe care o îmbracă atunci când îşi asumă rolul de a transmite un mesaj care adună în el esenţa unui neam, ori a unei zone...

Vedete populare îmbrăcate prost
Am văzut în ultima vreme, în diverse emisiuni, cele mai oribile accesorii alăturate unor costume populare, make up-uri stridente, de circ, combinaţii de un prost gust desăvârşit. Şi atunci cum să poată biată copilă care intră în ceată în Ţara Făgăraşului să mai ştie cum trebuie să se îmbrace corect?! Regula nr. 1: în nici un caz nu o alături pe Hannah Montana bunicii tale!
Degeaba te lauzi în prime time, la televizor, cu o ie veche de 100 de ani, dacă eşti spoită ca un clown, ai cercei de plastic cât roata carului şi în picioare ultimele "opincuţe" Louis Vuitton. Dai un exemplu prost, n-ai avea ce să cauţi la televizor în halul asta.
Dar cine mai ţine cont de asta? Şi să ne mai mirăm că mergem la "joc" la căminul cultural, în Ţara Făgăraşului, şi vedem costumul popular combinat cu helancă albastră şi colanţi de aceeaşi culoare? Ori eşarfe arăbeşti, cizme din cele mai sinistre care, deşi moderne, n-au cum să înlocuiască ghetele originale. Dimpotrivă, dau aspect de ieftin... Sau cele mai oribile manichiuri şi zorzoane! Chiar dacă nu porţi decât un singur element nelalocul lui - eşti kitsch!

Tradiţia nu are nimic întâmplător
Ia o poză a bunicii tale şi inspiră-te de acolo, nu de la cea mai populară fată din sat care bate crâşma. Sau de la cea de bani gata, ai cărei părinţi vor să-şi arate bogăţia pe odorul lor. E valabil şi pentru „ghiulurile” băieţilor şi lanţurile groase cât pumnul. N-au nici o legătură în contextul portului popular! Nu o să fii cu nimic mai cool dacă ai unghii colorate, gablonţuri ori salbe de aur uriaşe, curele lăcuite şi pantofi care ameţesc privitorul. Dimpotrivă! Contextul este altul! Cu totul altul... Nu te uita la "marile" cântăreţe de muzică populară care strică lamentabil imaginea tradiţiei populare româneşti. Ia exemplu de la MARILE cântăreţe, care îşi asumă în totalitate rolul de a duce tradiţia mai departe! Întreabă-te, te rog, când ai îmbrăcat ultima oară costumul popular, ai făcut-o corect? Sau ai dat uşor în kitsch? Şi încă ceva: spune mai departe şi altora povestea asta! Nu lasă pe nimeni să-şi bată joc de portul nostru popular! Nu-i greu! A purta costumul popular în public implică o responsabilitate! Hai să fim responsabili, nu întâmplători! Tradiţia nu are nimic întâmplător în ea!



Autenticitate
Ştiu, este meritul acestor copii care se îmbracă în ţinte, cu eşarfe cu capete de mort şi poartă accesorii ciudate, că duc acest obicei, al cetei din Ţara Făgăraşului, mai departe, că mai îmbracă încă aceste costume! Tot respectul pentru ei. Dar hai să facem lucrurile cum trebuie! Aceasta presupune şi responsabilităţi, care presupun respectarea unor reguli. Eu personal nu-mi doresc pe viitor o ceată de fete şi feciori în jeanşi şi ii din materiale sintetice, chinezeşti, cu flori care imită bujorii ţesuţi de Mama Ruţă din Mândra (cu o suveică veche de lemn, care acum colindă lumea, vorbindu-le tuturor despre cât de mândră şi AUTENTICĂ e Ţara Făgăraşului!)

Alina Zară

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Un bărbat puternic este acela care îşi controlează impulsurile

Presiunea grupului spre satisfacerea impulsurilor imediate vine mereu însoţită de ironicul comentariu: „Ce fel de bărbat eşti?”: „Nu bei? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu fumezi? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu îţi înşeli nevasta? - Ce fel de bărbat eşti?”; şi aşa mai departe… La acest atac asupra mândriei masculine, cel mai adesea bărbatul cedează. Deşi el este supus unui tumult al firii mai puternic decât femeia, bărbăţia constă tocmai în a fi stăpânul impulsurilor de moment, nu sluga lor.

Scuza tuturor neputincioşilor

Mulţi consideră că sunt cu atât mai bărbaţi cu cât au mai multe succese la femei.
Maică, asta e scuza tuturor neputincioşilor, că doar n-o să zică cineva că e neputincios. Dar, dacă ne gândim bine, bărbat este acela care îşi respectă statutul de bărbat pe care i l-a dat Dumnezeu. Pentru că a fi necredincios, oricine poate. Oricine poate să facă sau să-şi imagineze că a făcut sau să se uite pe gaura cheii şi să zică: „ăă, ce am făcut eu…“, să se uite la televizor şi să zică: „hă, hă, câte am avut eu…“. Acestea toate fac parte din imaginarul bărbatului neputincios.
Un bărbat puternic este acela care-şi înfrânează impulsurile şi care-şi deschide braţele şi atenţia sufletului către femeia lui, care e mereu alta, e mereu nouă, dacă o priveşte ca persoană. Dacă o privesc ca pe un obiect, atunci sigur că-i pot găsi calităţi şi defecte, pot să caut în altă parte o piele mai nu ştiu cum, o talie mai nu ştiu de care… Dar noi, când facem nunta, nu asta facem. Când mă duc la mama şi zic: „Mamă, m-am îndrăgostit de o fată şi vreau să mă însor cu ea“, nu încep să-i spun că are 1,80 m înălţime, talia de 60, picioruşul atât şi cântăreşte atât şi culoarea ochilor… Mama chiar poate să se mire: „Da’ ce ai văzut la ea?“. „Nu ştiu ce am văzut, dar am văzut-o! Am văzut-o pe ea. Am văzut-o pe ea şi, în ciuda kilogramelor în plus sau în minus, eu pe ea o iubesc. Şi-mi deschid braţele s-o cuprind pe ea aşa cum este şi care pentru mine e mereu o enigmă, mereu o taină, am timp s-o văd mereu, mereu alta.“ Aceasta este iubirea…

Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede

O posibilă definiţie…
Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Nu vede oricine, numai cel care iubeşte vede. Numai atunci iubeşti, când vezi ce nu se vede, când vezi nevăzutul. Aceasta e iubirea. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti… n-am sta, n-am avea răbdare. Încet, încet, descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea. Atunci eu sunt credincios vocaţiei mele de bărbat, sunt credincioasă vocaţiei mele de femeie.
Am auzit că un bărbat i-a spus nevestei lui odată: „Ştii, eu nu vreau să-mi spurc cununiile. Mi-au plăcut multe femei şi am fost atras – era inginer şef undeva – am fost atras de multe, dar eu nu mi-am spurcat niciodată cununiile…“. Asta îi spunea la nunta de aur. Ce minune! Vă daţi seama, că nu i-a fost uşor. A avut şi el impulsuri, a fost ispitit. Nu i-a fost uşor; dar ce mândrie, ce demnitate, ce bărbăţie să fii stăpânul lor… Când le asculţi, când te laşi mânat de ele, nu te deosebeşti de căţeluş… că… asta-i firea!

Un bărbat nu este jucăria unor impulsuri

Da… în cazul acesta putem spune că e foarte greu să fii un bărbat adevărat.
Da, de aceea bărbaţii se scuză şi spun că un bărbat trebuie să fumeze, un bărbat trebuie să bea, un bărbat trebuie să-şi înşele nevasta, pentru că le e ruşine să spună: „N-am reuşit să fiu bărbat. N-am putut. Mi s-au aprins călcâiele după una şi m-am dus şi pe urmă am zis: aa… nu-mi place!“. „Nu pot să fiu bărbat, nu pot să nu bag ţigara în gură. Nu pot! Nu mă stăpânesc. Depind de băţul acesta aprins la capăt. De suzeta asta…“. „Nu pot să fiu bărbat pentru că nu pot să nu duc paharul la gură. Orice aş face, zic că nu mă mai duc la cârciumă şi mă trezesc sub masă.“. De ce? Pentru că nu sunt bărbat.
Cum devin bărbat? Ducându-mă la Cel care m-a făcut bărbat şi zicând: „Doamne, dar ce sunt eu, jucăria unor impulsuri? Dacă mie îmi vine ceva eu trebuie să fac tot ce-mi vine? Dacă cuiva de lângă mine îi vine să-mi dea o bere, eu trebuie să beau pentru că zice că astfel nu-s bărbat?“. Dar, oare nu-i poţi spune: „Eu sunt bărbat pentru că pot să nu beau bere când vrei tu, şi nici chiar când vreau eu.“?

Trebuie să aibă şi un sentiment al demnităţii propriei persoane.
Da, pentru asta trebuie să descopăr ce înseamnă să fii bărbat. Ce înseamnă să fii om? Omul este minunea creaţiei şi Dumnezeu m-a făcut după chipul Său şi S-a băgat în mine prin Botez, prin Sfânta Împărtăşanie, este în mine ca să fiu ca El, să mă port ca El. Mai pot eu să mă port ca un căţel din acela în călduri din spaţiul verde? Nu mai pot. Dar, dacă nu ştiu că sunt minunea creaţiei, o să mă port şi eu cum se poartă pisica. Asta e, mi-a venit! M-a apucat! Acesta este bărbatul?

Maica Siluana Vlad, în dialog cu Ramona Bădescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Copiii şi treburile casnice

Încă de mici, copiii trebuie obişnuiţi cu munca, prin sarcini potrivite cu vârsta lor, pentru a-i învăţa ce înseamnă responsabilitatea şi pentru nu încuraja şi dezvoltă în ei lenevia.

În cartea sa, numită "Despre Educaţie", Sfântul Vladimir spune că atunci când vrem să educăm în copii un spirit muncitor, trebuie să ţinem cont de următoarele lucruri: "În primul rând, copiii nu trebuie împovăraţi cu munca până la a nu le rămâne timp pentru învăţătură şi odihnă. În al doilea rând, nu trebuie să li se dea sarcini care întrec puterile lor, dat fiind că asta ar împiedica bună lor dezvoltare fizică şi le-ar vătăma sănătatea. De altfel, asemenea împovărare peste măsură le-ar tăia orice chef de muncă şi ar da naştere în ei dezgustului faţă de aceasta."

Efecte în familie
Copiilor trebuie să li se dea sarcini pe măsura vârstei şi puterilor lor. Încredinţându-le diverse responsabilităţi în casă, încă de mici, vom vedea mai târziu efectele pozitive:
- copiii vor deveni responsabili, ceea ce va face viaţa familiei mult mai plăcută;
- părinţii vor fi mai odihniţi şi mai plini de energie, deoarece sunt ajutaţi de copii în îndeplinirea muncilor gospodăreşti;
- deoarece astfel gospodăria este condusă mai uşor şi cu mai puţin stres, părinţii ar putea lua în considerare opţiunea de a-şi lărgi familia

Lucruri de făcut
Deprinderea celor mici cu munca şi cu responsabilităţile poate începe de la vârsta de 9-10 luni. Există sarcini pe care şi un copilaş le poate îndeplini, acestea ajutându-l să se simtă de ajutor, util şi responsabil. Iată o listă orientativă cu lucruri de făcut pentru copilaşi de 9-24 de luni, pe care o puteţi adapta, conform specificului familiei şi particularităţilor copilului.

• 9 luni- 2 ani

- pune rufele murdare în coşul de rufe
- "ajută" la cumpărături în magazin (le pune pe cele mai uşoare în coş, sau la casă) sau acasă ( o ajută pe mamă să le pună la locul lor)
- participă la curăţenie( şterge praful cu o cârpă, stropeşte geamul sau vitrină cu soluţie de curăţat)
- udă florile cu stropitoarea
- începe să ajute la făcutul patului
- ajută la strângerea jucăriilor şi a altor obiecte
- duce gunoiul la găleata
- îndeplineşte cereri simple ("te rog, adu-mi ...", "pune acolo" etc.)

Pe măsură ce copiii cresc, le putem încredinţa mai multe responsabilităţi. Pentru a uşura munca părinţilor şi a copiilor, se poate face un "tabel de responsabilităţi", unde se notează numele copilului, sarcinile pe care le are de îndeplinit, şi unde se marchează dacă le-a îndeplinit sau nu. Pentru copiii de vârstă mică, care nu ştiu să citească, aceste sarcini pot fi reprezentate prin desen.

• 2- 3 ani

- le solicităm folosirea unor formule de politeţe de bază ("te rog", "mulţumesc", "îmi dai voie să...", formule de salut etc.)
- copilul poate fi inclus în toate activităţile zilnice (curăţenie, cumpărături etc.)
- i se dau sarcini mai complicate ("ia prosopul ăsta şi pune-l în coşul de rufe")
- ajută la spălatul rufelor (la sortarea lor, le pune în maşina de spălat, le scoate din maşină etc.)
- ajută la punerea mesei
- duce vasele murdare în chiuvetă şi ajută la strânsul mesei
- pune cărţile şi revistele pe raft
- ia decizii simple (vrei să mănânci un măr sau vrei o pară?)
- curăţă mâncarea scăpată pe jos

• 3-4 ani

- învaţă să-şi strângă patul
- trebuie să-şi păstreze camera curată
- se stabilizează rutina de dimineaţă - se spăla, se îmbracă, face patul
- se îmbracă şi se dezbracă, cu puţin ajutor
- se spală pe dinţi, pe faţă, pe mâini; se piaptănă
- îşi pune lucrurile în dulap sau pe raft
- ajută la îngrijirea bebeluşilor - aduce şerveţele umede, scutece sau hăinuţe etc.

• 4-5 ani

- îşi pune lucrurile murdare în coş
- sortează rufele murdare sub supraveghere
- învaţă să împăturească lucrurile şi să le pună la loc
- întinde rufe mici pe o sfoară la înălţimea lui
- ajută la prepararea mâncării - învaţă să măsoare, să amestece
- întinde unt pe pâine
- prepară cereale reci (toarnă lapte peste cereale)
- aşează masa
- duce gunoiul afară
- ajută la spălatul vaselor
- şterge praful
- ascute creioane
- se joacă fără a fi supravegheat de adulţi

Psiholog Irina Constantinescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Căsuţa copiilor: Nu fi supărăcios, învaţă să ierţi

De obicei, supărarea vine din iubire de sine şi mândrie, stări în care te simţi demn de mai multă laudă, atenţie, grijă, decât ceea ce ţi se oferă. Supărăciosul îi supără şi pe ceilalţi din jurul său cu cuvântul, cu aluzia, cu tonalitatea vocii, cu faptele, fără să observe aceasta. Să ştii că, atunci când faci un bine, este foarte important să nu te mândreşti. Altfel, binele făcut va dăuna sufletului tău. Săvârşeşte fapte bune în numele Domnului, amintindu-ţi de poruncile Lui şi nu pentru a fi lăudat sau mulţumit.

Cum să suportăm supărările
Dacă am meritat să fim supăraţi şi am suportat cu pace această tulburare, atunci supărarea ne va fi spre curăţire de vina noastră. Dacă, însă, supărarea a fost adusă nemeritat şi am rămas împăcaţi, nerăsplătind cu rău pentru rău, atunci am procedat după porunca Domnului şi ne aşteaptă fericirea promisă de Domnul celor ocărâţi şi prigoniţi. Înaintea noastră este o singură cale de mântuire – aceea de a-i ierta pe toţi, aşa încât şi Dumnezeu să ne ierte pe noi. Pentru aceasta avem nevoie de multă bărbăţie şi voinţă puternică. E foarte uşor să te aprinzi şi să-l cerţi sau să-l baţi pe cel ce te-a supărat, şi e foarte greu să te reţii. Trebuie să înţelegi însă că omul care îţi pricinuieşte un rău, în primul rând sie îşi face rău. De la el se îndepărtează harul lui Dumnezeu şi demonul îi cucereşte sufletul. Nu trebuie să-l urâm, ci să-l miluim şi să ne rugăm pentru el, ca Domnul să-l înţelepţească şi să-l aducă la pocăinţă.

Cum să ştiu dacă l-am iertat definitiv pe cel ce m-a supărat ori nu?
După următoarele trei semne. Dacă aflăm că s-a întâmplat o nenorocire cu cel care ne-a supărat şi în adâncul inimii ne bucurăm de aceasta, ca de o răzbunare, înseamnă că nu l-am iertat definitiv. Dacă aflăm că el are succes, şi această veste, asemeni unui ac subţire, ne înghimpă în inimă, înseamnă că răutatea s-a ascuns ca un şarpe în vizuină undeva în adâncul inimii noastre. Şi, în sfârşit, dacă nu ne rugăm cu zel pentru cel care ne-a supărat, dacă ne este greu să-i pronunţăm numele la rugăciune, iarăşi înseamnă că nu l-am iertat definitiv.

(Arhim. Rafail Karelin)
Ortodoxia pentru copii

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

De pe treptele unei discoteci

Lumea nu mai are astăzi decât o singură voce. De fapt nu este decât un urlet inform şi rece. Un urlet care dictează, impune şi cheamă păcatul. Un urlet întunecat şi mincinos, care dictează, impune şi sufocă conştiinţele.

Starea sufletească este contagioasă
Discoteca este un loc. O încăpere. Ei bine, acolo se adună nişte oameni. Iar tu intri în mijlocul acestor oameni. Dar aceşti oameni „poartă” împreună cu ei o anumită stare sufletească. Unii o numesc „energie”. Pozitivă sau negativă, după caz. Prezenţa unui om blând şi curat atinge şi sufletul tău şi te linişteşte. Sufletul tău atinge fără să ştie sufletul lui şi primeşte din bunătatea şi liniştea aceluia. Starea sufletească a celor de lângă noi este, cumva, contagioasă. Se transmite ca o boală nevăzută. Un om nervos îţi va aduce nelinişte. Un care caută să desfrâneze îţi va transmite şi ţie ceva din starea lui şi te vei trezi aproape inconştient cu gânduri asemănătoare. O fată care te priveşte cu o accentuată dorinţă sexuală te va antrena într-un câmp energetic încărcat de o sexualitate acerbă, care va obliga aproape organismul uman să o elibereze.
Într-o biserică contează şi starea sufletească a celorlalţi. Starea de rugăciune, de pocăinţă, de durere sufletească, totul se transmite celui ce intră într-o biserică. La fel şi la discotecă. Totul se transmite. Sufletul este ca un burete care absoarbe tot ce simte ca fiind de ordin spiritual în jurul lui: bine sau rău. Fără ca noi să realizăm această taină! Şi ce va „absorbi” într-o discotecă? Starea celorlalţi. Să nu spui că mergi acolo doar cu prietenii şi că nu te interesează ce fac sau ce simt ceilalţi! Nu poţi intra în foc fără să te arzi sau în apă fără să te uzi! Sufletul nu are „graniţe”.
Deci, într-o discotecă, va aduna energia negativă a celor lângă care stă. Va „aduna” energie de care oricum are nevoie! Sufletul îşi ia hrana din locurile prin care este purtat, indiferent de calitatea sau defectele acesteia!

Gârbovirea sufletească vine pe nesimţite
Dar de ce energie negativă într-o discotecă? Cred că ştii şi nu are rost să-ţi spun eu că la discotecă merg cei care nu mai au Liturghie, nu mai postesc, nu se roagă zilnic, cei care au o viaţă sexuală activă, cei care fumează, beau sau chiar se droghează etc. dacă intri într-o farmacie sau de mergi la stomatolog, chiar dacă nu faci nimic concret acolo, măcar hainele ţi se vor îmbiba de un miros specific. Aşa este şi în acest caz. Aduni fără să ştii. Sufletul tău va sta lângă cei „îmbibaţi” de o teribilă sete sexuală, lângă cei care detestă rugăciunea pe care oricum nu au cunoscut-o, lângă cei care înjură sau blasfemiază, lângă cei care mor încet sufleteşte înainte de a fi trăit cu adevărat. Consecinţele nu apar imediat în viaţa ta. Totul intră în subconştient, urmând a ieşi la suprafaţă, în conştient, atunci când vor găsi ocazia, „supapa” oportună. Încet, în timp, vei vedea fără a înţelege pe deplin, că nu te mai atrage rugăciunea, că nu vei mai avea putere de a posti, că o dorinţă trupească te va „fierbe” tot mai făţiş…
Înţelegi adevăratul motiv? Nu are niciun rost să dăm vina pe dracu’ pentru toate neajunsurile noastre sufleteşti! Gârbovirea noastră sufletească este un fapt de care diavolul doar profită, însă pe care o provoacă în mod direct în prea puţine cazuri. (Aş aminti aici doar acele excepţionale cazuri catalogate ca fiind „vrăji”, reali în sine şi de netăgăduit, însă pe care trebuie să le vedem ca fiind nişte „seminţe” demonice care prind şi rodesc pe un pământ pe care l-a pregătit tocmai persoana în cauză, care nu s-a rugat, nu a postit, nu s-a împărtăşit, astfel lăsând loc acţiunii directe a Satanei prin oricare dintre mulţii lui slujitori!) Tu eşti chipul lui Dumnezeu, deci te poţi ruga! Dar neputinţa şi ne-dorinţa rugăciunii poate să apară şi în urma „contactului” sufletesc cu alte suflete lipsite de rugăciune. Câţi dintre cei care merg în discotecă se mai roagă? Întrebare, desigur, retorică! Ca să nu mai vorbesc de faptul că zorii zilei de duminică sunt închinaţi Sfintei Liturghii, adică acelei slujbe fără de care nu avem nicio şansă să rămânem vii sufleteşte. Ce va fi cu tine, scump copil, dacă zorii acestei zile te vor găsi fără Liturghie?

Dictatura muzicii
Lanţul patimilor este însă mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formă muzicală ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcă cu energie pozitivă sau negativă, iarăşi după caz. Cea pozitivă o numim har, iar cea negativă… o putem numi îndrăcire! Madonna nu foloseşte harul, cu siguranţă! Eminem sau cei care compun muzica tehno se încadrează şi ei printre cei care nu se inspiră dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, căci altă sursă nu mai există.
Omul lucrează ori cu ajutor sfânt, ori cu ajutor demonic. Nu poate face nimic absolut singur. Cea mai mare parte a muzicii din discoteci este compusă cu ajutor drăcesc. Energia acestui tip de muzică intră în tine, cel care o asculţi şi o primeşti în mintea şi în inima ta. Duhul care stăpâneşte pe compozitor, duhul care a luminat sau, dimpotrivă, a întunecat pe compozitor, acelaşi duh se revarsă şi asupra ascultătorului. Aşa cum, în mod invers, intră în sufletul tău harul prin rugăciunea unui preot sau chiar prin vorba bună a unui suflet curat. Rezultatele? Le poţi vedea uşor în jurul tău.
De ce nu vin tinerii la biserică? De ce nu pot crede? De ce duc o viaţă atât de păcătoasă? Nu ţi se pare că sunt cumva ca într-o vrajă, purtaţi de o forţă nevăzută, lipsiţi de putere, de voinţă proprie, de conştiinţă? Nu vezi şi tu că sunt purtaţi mai toţi de o forţă tainică, care li se impune chiar şi prin muzică? Nu vezi şi tu că mai toţi gândesc la fel, vorbesc la fel, acţionează la fel? Discoteca cu muzica ei a fost creuzetul sau, mai simplu spus, maşinăria care le-a răpit voinţa, personalitatea, copilăria etc. În întunericul văzut şi în bezna nevăzută de acolo şi-au pierdut copiii noştri ceea ce a fost darul lui Dumnezeu: raţiunea proprie în schimbul celei comune, de turmă; voinţa proprie, în schimbul celei generale; sentimentele proprii, în schimbul celor comune; astfel transformându-i încet şi sigur în simpli indivizi lipsiţi de trăsături veşnice. Tu asta vrei?!

Monahul Paulin Ilucă,
Manifest pentru păstrarea tinereţii

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011