Slujbele Bisericii. Să trăim. Să înţelegem.

Vecernia

Cuvintele „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine Doamne” (Ps. 118, 164) sunt temelia slujbelor bisericeşti numite „cele şapte laude”, rânduite într-o structură bine determinată încă din secolul al IV-lea. Cele şapte laude din viaţa Bisericii noastre sunt: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia împreună cu Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI, Ceasul IX. Acesta este un program liturgic al creştinului ortodox, prin care Îl trăieşte pe Dumnezeu.

Mulţumire, cugetare, ocrotire
Ce înseamnă a-L trăi pe Dumnezeu? A-L trăi pe Dumnezeu înseamnă a-I urma Lui, a fi conştienţi de prezenţa Lui şi a ne raporta la El în toate momentele vieţii. Aceasta nu este o situaţie imposibilă pentru noi, ci una pe care o putem trăi în prezent, întrucât timpul din viaţa noastră pe care trebuie să-L dăm lui Dumnezeu este: ACUM.
Ziua liturgică este intervalul dintre două seri consecutive, iar aceasta începe cu slujba Vecerniei. Scopul acestei slujbe de seară este de a-i aduce lui Dumnezeu mulţumire pentru ziua care a trecut şi de a-i cere ocrotire pentru noaptea care urmează. Sfârşitul unei zile este un moment important; suntem cu un pas mai aproape şi de sfârşitul nostru, iar seara oferă un moment de meditaţie, la ce s-a întâmplat în ziua care a trecut şi ce va urma în cea care va veni. Toate acestea ne fac să ne gândim la Dumnezeu, iar Vecernia ne ajută să-I încredinţăm Lui viaţa şi grijile noastre.
Sfântul Vasile cel Mare ne ajută să înţelegem importanţa rugăciunii de seară din cadrul Vecerniei: „Când ziua se sfârşeşte, se cade a mulţumi pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia şi pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greşeala noastră e cu voie, sau fără voie, sau în taină făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător, prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăşi în asemenea păcate; căci de aceea s-a şi spus (Ps. 4, 4): De cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi.”

Lumea înaintea venirii lui Hristos
Vecernia evocă perioada Vechiului Testament, caracterizată printr-o cunoaştere vagă a lui Dumnezeu, care se baza doar pe amintirea revelaţiei primordiale, din Rai. Binecuvântarea de la început, „Binecuvântat este Dumnezeu nostru…”, exprimă starea în care oamenii nu ştiau despre Dumnezeu decât că există şi este unul singur.
Psalmul de început, 103, ne vorbeşte despre crearea lumii, despre frumuseţea şi înţelepciunea cu care a fost alcătuită de Dumnezeu, dar şi de purtarea Lui permanentă faţă de făpturile Sale. Preotul în acest timp iese din altar, preînchipuind pe Adam alungat din rai; citeşte în taină, din faţa uşilor împărăteşti închise, o serie de rugăciuni intitulate „rugăciuni ale luminii”, iar apoi, din acelaşi loc, rosteşte ectenia mare. Acum ne rugăm, asemenea omenirii de dinaintea venirii Mântuitorului în faţa porţilor zăvorâte ale cerului, cerând mila lui Dumnezeu pentru toate ale vieţii noastre.
Cântarea „Doamne strigat-am...” este o rugăminte accentuată de a ne fi ascultată rugăciunea. Este parte din Psalmul 140, care exprimă starea de deznădejde a omului îndepărtat de Dumnezeu, şi este urmată de stihuri din Vechiul Testament care alternează cu imnuri alcătuite în cinstea sfântului sau a praznicului zilei.

Preînchipuirea unei veniri mult aşteptate
În zilele de sărbătoare sau la Vecernia Duminicii (sâmbătă seara) urmează vohodul (ieşirea) cu cădelniţa, ce simbolizează venirea Mântuitorul mult aşteptat. Deschiderea uşilor împărăteşti în acest moment simbolizează redeschiderea raiului pentru om, care se face prin Hristos, lumina lumii. Preotul, ajungând în faţa uşilor împărăteşti rosteşte cuvintele: „Înţelepciune, drepţi” (care atrage luarea-aminte asupra prezenţei simbolice a lui Hristos) urmând cântarea bogată în înţelesuri duhovniceşti „Lumină lină..”. Fiul lui Dumnezeu este numit Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc, căci El nu a venit pe pământ în deplinătatea slavei Sale dumnezeieşti, ci în strălucirea blândă, lină, a acesteia. Hristos este lăudat ca Lumina ce luminează întunericul omenirii, iar prin această cântare aducem slavă lui Dumnezeu, Sfintei Treimi şi mărturisim pe Hristos ca dătător de viaţă.

Apusul şi întrezărirea Răsăritului
Urmează prochimenul, iar cu ocazia praznicelor mai mari sunt introduse acum Paremiile – citiri din Scriptură, care preînchipuie momentul prăznuit sau oferă învăţături legate de sfântul pomenit în ziua respectivă.
Prin rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta…” cerem de la Dumnezeu să ne vegheze, ocrotindu-ne întreaga noapte ce vine.
Stihoavna este o serie de câteva tropare (strofe), care ne repun în atenţie ceea ce prăznuim în ziua respectivă.
Finalul slujbei este marcat de rugăciunea dreptului Simeon. „Acum slobozeşte...” - cântare care ne aminteşte de episodul întâmpinării la templu a Pruncului Iisus. Momentul aparţine perioadei de întrepătrundere a celor două Testamente, cel Vechi şi cel Nou. Dreptul Simeon face parte din lumea Vechiului Testament, iar rugăciunea lui marchează apusul acestei lumi (marcat de apusul soarelui şi finalul zilei) şi începutul celei Noi, începutul erei creştine. Rugăciunea aceasta finală exprimă liniştea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu şi nădejdea venirii apropiate a Mântuitorului.
Troparele finale ne aduc aminte, în final, de sfinţii prăznuiţi, cei care au urmat Mântuitorului înaintea noastră, şi de importanţa sărbătorii.

O seară pentru suflet
Participarea la Vecernie este foarte importantă sâmbătă seara şi în ajun de sărbători. Vecernia pregăteşte sufletul pentru participarea la Sf. Liturghie de a doua zi. Dacă ne-am organiza în aşa fel încât sâmbăta seara să ne terminăm treburile înainte de Vecernie, să participăm la slujbă, iar apoi să lăsăm treaba (ziua de sărbătoare începe practic odată cu Vecernia!) şi să ne petrecem seara în linişte, în lectură sau rugăciune, fără televizor şi alte lucruri care ne încarcă mintea, cu totul alt spor duhovnicesc am avea şi altfel am trăi Liturghia.

Pr. Gheorghe Dan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Editorial: 2011

Da, acesta este anul pe care l-am început. Va trece la fel de repede ca cel precedent. Pe răbojul timpului vom mai cresta un an. Trecutul prinde consistenţă pe zi ce trece: evenimente, fapte, gânduri... toate se cumulează în memoria noastră şi alcătuiesc acest trecut. Am mai făcut un pas spre veşnicie. Cu fiecare zi, săptămână, lună, an, suntem fiecare dintre noi mai aproape de eternitate.
Acestea sunt gândurile care-mi străbăteau mintea la un moment dat, când am conştientizat că trecerea rapidă a timpului nu face altceva decât să ne propulseze tot mai aproape de momentul când fiecare vom face marea trecere spre ceea ce este dincolo de lumea aceasta. Probabil mi-aţi spune că sunt gânduri cam sumbre pentru meditaţie la început de an, când fiecare îşi urează şi speră la mai bine. Pentru mine, însă, este vorba de realism. La mai bine? Care bine? Fiecare îşi defineşte “binele” altfel, în funcţie de ataşamentele inimii sale. Cel mai răspândit bine pe care şi-l doresc oamenii este sănătatea. Fiind sănătos, te poţi gândi şi la alte tipuri de bine: un serviciu mai bun, o poziţie socială mai bună; sau pur şi simplu, dacă eşti sănătos, poţi parcă îndura mai uşor toate neajunsurile.
Foarte bine, aşa este. Şi eu îmi doresc să fiu sănătos. Dar îmi mai doresc foarte mult ceva. În anul 2011 să mă pot apropia şi mai mult de Dumnezeu. Să-L pot cunoaşte mai bine, ca să mă pot adânci mai mult în bine. Să pot deveni mai bun. Să pot fi celorlalţi cât mai puţin o povară sau un alt personaj care-i supără; mi-aş dori şi ceva mai mult: să îi pot odihni pe cei din jurul meu… sau cel puţin să le fiu de modest ajutor. Sunt lucruri cu care la aşa-zisul bilanţ de sfârşit de an nu mă prea pot lăuda. Îmi doresc apoi să fie mai multă pace între oameni. Să iubim mai mult, să zâmbim mai des, să ne decongestionăm mintea de planuri şi target-uri, obiective de îndeplinit… Să învăţăm să trăim, dar mai ales să învăţăm să trăim în Dumnezeu. Atât. Restul lucrurilor sunt efemere. Vor veni şi acelea. Dar pacea, bucuria şi bunăvoirea nu vin decât de la Dumnezeu. În rest… teatru. Teatru şi multă suferinţă… „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, iar Eu vă voi odihni pe voi” Un an odihnitor şi cu pace vă doresc tuturor, să dea Dumnezeu să ne întâlnim la sfârşitul acestui an, bucuroşi fiecare că, pe parcursul lui, am înţeles mai profund cuvintele Mântuitorului de mai sus. La Mulţi astfel de Ani!

Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Întoarcerea noastră şi a magilor „pe altă cale”

A mai trecut un Crăciun peste noi. În fiecare biserică creştinii s-au rugat împreună şi s-au bucurat împreună de Naşterea lui Hristos. Am primit cu mare bucurie “Irozii” şi Ceata de feciori. Ne-am bucurat de ei şi acasă şi la biserică, aşa cum e tradiţia în zona noastră. Am ascultat în versul lor şi în slujbele Bisericii despre Naşterea lui Hristos, drumul magilor şi viclenia lui Irod.

Drumul de la curiozitate la certitudine
Am auzit cu toţii cum au mers magii, călăuziţi de stea, până la peştera unde S-a născut Pruncul şi apoi, după ce s-au închinat şi i-au adus daruri ca unui împărat, au mers la casa lor ”pe altă cale”, înştiinţaţi de înger să nu se întoarcă la Irod. Au venit deci pe o cale, iar după ce L-au văzut pe Pruncul Împărat, s-au întors acasă “pe altă cale”. Au venit pe calea necunoaşterii, a curiozităţii celor ce caută la stele, şi au mers acasă pe calea cunoaşterii, a certitudinii că au văzut un Împărat care este mai presus decât orice alt împărat. Drumul lor este, de fapt, drumul pe care trebuie să-l facem fiecare din noi. Fiecare creştin trebuie să parcurgă acest drum, de la necredinţă la credinţă, de la necunoaştere la cunoaştere, de la “curiozitate” la certitudine. Unii parcurg cu bine tot drumul şi se întorc la casa lor “pe altă cale”, însă alţii se poticnesc şi nu mai ajung la “destinaţie”, aşa că se întorc acasă tot pe calea pe care au plecat.

Piedicile ridicate de „irozi”
Au plecat Magii la drum pe calea necunoaşterii şi s-au întors pe calea cunoaşterii. Au plecat Magii la drum pe cale necredinţei şi s-au întors pe calea credinţei. Noi înşine mergem spre Dumnezeu pe o cale şi apoi, cunoscându-L, ajungem să fim aşezaţi pe o altă cale. Dar pentru a cunoaşte şi calea cea nouă trebuie mai întâi să plecăm la drum, iar apoi trebuie să fim mereu atenţi la piedicile ce ne apar pe cale, cum sunt şi “irozii” ce încearcă să ne întoarcă din drum pe aceeaşi cale. ”Irozii” aceştia de care vorbesc nu sunt altceva decât ispitele cu care îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, la fel cum a îngăduit să fie încercat şi Dreptul Iov. Iar dacă tăria noastră are măcar puţin din tăria lui Iov, atunci şi răsplata noastră o să fie pe măsură. ”Irozii” vremurilor noastre sunt de fapt aceeaşi ca întotdeauna: boala (trupească şi/sau sufletească), timpul (în goana noastră după bunăstarea materială am ajuns să fim ieşiţi cu totul din ritmul natural al Universului în care Dumnezeu ne-a aşezat) şi moartea (iar aici mă refer cu precădere la moartea noastră sufletească).
Să fie Calea voastră Cale Nouă, iar Calea cea Nouă să fie cale a iertării, cale a blândeţii, cale a bunătăţii, cale a păcii, cale a înţelegerii, cale a înfrânării, cale a Iubirii... Aceasta e Calea care te întoarce la Dumnezeu, pentru că de la Dumnezeu am plecat şi la El trebuie să ne întoarcem. ”Pe altă cale” înseamnă de fapt Calea Virtuţilor.
Nu pot decât să vă urez la toţi un An Nou cu sănătate, Hristos să vă zâmbească şi să ajute Dumnezeu să ne întâlnim cât mai des pe Calea Virtuţilor!

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Ritmul casei şi programul zilnic (1)

Viaţa creştinului are un ritm aparte, care se raportează la Dumnezeu. Pe lângă hrană şi somn, ritmul acesta ţine cont şi de rugăciune, de viaţa sufletească, de mulţumirea şi recunoştinţa pentru fiecare zi din viaţă, cu lumina şi bucuriile ei, dar şi pentru lecţiile pe care le avem de învăţat din lucrurile dureroase. Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului ne oferă câteva sfaturi despre cum trebuie să plecăm la drum în fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu:

Ce să facem dimineaţa?

1. Când te trezeşti, încearcă să îţi îndrepţi gândurile spre Dumnezeu.

2. Spune „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ şi apoi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, în continuu.

3. Imediat după asta, sau în acelaşi timp, dă-te jos din pat. Lucrul acesta este neplăcut pentru trup, căci trupul, ca o slugă leneşă, doreşte să zacă, să doarmă, să se desfete şi să lenevească. Această împotrivire să fie prima ta jertfă adusă lui Dumnezeu.

4. Odată sculat din pat, spală-te imediat şi apoi îmbracă-te decent. Este necesar să ne îmbrăcăm imediat dimineaţa, chiar dacă nu se află nimeni în preajma noastră.

5. După ce te-ai spălat şi te-ai îmbrăcat, te duci în faţa sfintei icoane şi spui rugăciunea de dimineaţă.

6. Uneori ne putem ruga folosind ale cuvinte decât cele din rugăciunile date de Sfânta Biserică. În cazul acesta respectă cu grijă următoarele:

• a. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că te-a păzit în noaptea ce a trecut şi îţi dă timp de pocăinţă şi îndreptare, căci fiecare zi este pentru noi una nouă, şi nu una meritată, căci nici o zi nu urmează automat după noapte. (Foarte mulţi oameni, după ce s-au culcat seara, nu s-au mai sculat în această viaţă, ci în cea viitoare.)
• b. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că te-a creat, că te ţine în viaţă, că te-a răscumpărat, că te-a adus la credinţa cea adevărată şi în ea ţi-a dat şi continuă să îţi dea toate mijloacele pentru mântuire.
• c. Mulţumeşte-i Domnului că în noaptea care a trecut a binevoit să-ţi întărească puterile trupului şi ţi-a dat posibilitatea să te îndeletniceşti iar cu problemele de folos vieţii. (Câţi oameni, din cauza infirmităţilor, nu sunt în stare să-şi câştige existenţa?)
• d. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele cu fapta, cu intenţia, cu dorinţa sau cu gândul.
• e. Roagă-te să îţi dea voinţă puternică şi neschimbătoare, ca să-I aparţii cu totul numai Lui.

7. Ca să te păzeşti de păcat în cursul zilei încearcă să te gândeşti încă de dimineaţă la tot ce ţi s-ar putea întâmpla pe parcursul zilei. Încearcă să analizezi ce urmează să faci şi cu cine urmează să-ţi petreci timpul. Cu ce ocazii de a cădea în păcat te-ai putea întâlni? Încearcă imediat să te gândeşti cum ai putea cel mai uşor şi mai sigur să petreci toată ziua fără păcat, cum să eviţi anumite situaţii şi ispite sau, dacă nu poţi să le eviţi, cum să faci să nu te vatămi de ele.

8. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi întărească voinţa şi să-ţi dea putere. Cum putem să începem ceva fără binecuvântarea lui Dumnezeu? Fără ea, toată munca noastră este în zadar.

9. Trebuie să ne rugăm în acest fel încă de dimineaţă, luând hotărâri şi măsuri de protejare, căci nici un alt timp nu este atât de potrivit pentru rugăciune. Dimineaţa gândurile sunt mai puţin încordate, inima este mai curată.

Din Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului - O zi de viaţă sfântă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

Aşa-i Vorba!

Nu pot ajunge la ceilalţi,
Că-s bine ascuns între ziduri,
Stau singur sub cerul albastru
Şi fruntea mi-e plină de riduri

Nimic n-am păstrat lângă mine,
Nici mila, nici ploaia de lacrimi,
Azi nu pot să-mi stâmpăr amarul
Şi stau ascuns după ramuri

Nu cânt în strună la alţii,
De fapt nu mai cânt deloc,
Dar liniştea-ncepe să doară
Şi cerul acum e noros

Oricât ar fi să mă doară
Nu joc după cântecul lor,
Că-n lume mereu e o scară
Pe care eu urc sau cobor

Hoţii şi Proştii, măi frate,
Pe-acelaşi pământ, nu-i uşor,
Să-i ai deodată la cârmă
Şi să zâmbeşti galanton

Dar viaţa în ţară-i frumoasă
Dacă declari că eşti chior,
Nu te mai vede nici dracu’
De umbra mândriilor lor

De urli şi tu precum lupii,
Să nu te mănânce cumva,
Tu lup te vei face pe dată
Şi oile le vei mânca

Iar frate, cu dracul, pe punte,
Zicându-ţi că: ”Vorba-i aşa!”,
Fereşte-te, tu, a te face,
Că-n spate ţi se va urca.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011