„Credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi nu mai suntem singuri în lumea aceasta”

“Nu te teme, crede numai şi se va mântui fiica ta “ (Luca 8, 50)

Cuvintele acestea, adresate lui Iair şi rămase în cuprinsul Sfintei Evanghelii, ne sunt adresate de fapt şi nouă, şi mai ales ne sunt adresate şi nouă când ajungem în împrejurări grele, în împrejurări de verificare, de cercetare de noi înşine. Credinţa noastră - am spus de multe ori - este o credinţă despovărătoare. Ce înseamnă asta?
Înseamnă că cineva care are credinţă în Domnul Hristos are linişte sufletească, are bucurie, are mângâiere, are din credinţă curaj, are îndrăzneală în faţa necazurilor; cineva care are credinţă în Hristos n-are niciodată pricină să se teamă, ci are întotdeauna pricină să fie încredinţat că Domnul nostru Iisus Hristos îi stă întru ajutor.
Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească, de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă.
Ştim că o dată, pe când ucenicii călătoreau pe mare împreună cu Domnul Hristos, s-a stârnit o furtună şi ucenicii au intrat şi ei în nelinişte, în groază. Domnul Hristos dormea şi L-au trezit şi I-au zis: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim”. Atunci Domnul Hristos a zis către ucenici: „De ce vă este frică, puţin-credincioşilor?, iar apoi a certat vântul şi marea şi s-a făcut linişte.
Când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor „ Unde vă este credinţa? ” (Lc. 8, 25) a avut în vedere o împrejurare grea, nu o împrejurare uşoară, aşa că Domnul Hristos vrea să avem credinţă şi în împrejurări grele. E uşor să zici că ai credinţă când nu te întâmpină nimic rău, când toate merg uşor, când şi cu credinţă şi fără credinţă tot aşa ar fi, dar să ai credinţă în împrejurări grele, în împrejurări de margine, să ai credinţă în împrejurări în care alţii se tem şi tu să nu te temi, aceasta este un dar de la Dumnezeu.
Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt tot atât de vii şi trebuie să fie tot atât de lucrătoare cum au fost în vremea când Domnul Hristos le-a rostit. I-a zis Domnul Hristos lui Iair: “Nu te teme… “, ne spune şi nouă «nu te teme», la fiecare dintre noi ne spune «nu te teme». I-a spus lui Iair „crede numai”, adică stăruie în credinţă, nu te clinti din credinţă „şi se va mântui… ” Sunt cuvinte pe care ni le spune şi nouă.
Am zis că noi nu ştim planurile lui Dumnezeu cu noi, dar ştim că Domnul Hristos ne este favorabil, că este pentru noi, că ne ajută, că ne întăreşte în împrejurări grele, că ne scapă de împrejurări pe care noi nu le putem ocoli. De aceea, credinţa noastră e despovărătoare, credinţa noastră e mântuitoare. Ce înseamnă mântuire? Mântuire înseamnă eliberare, despovărare, şi dacă zicem că credinţa ne mântuieşte, zicem în acelaşi timp şi că credinţa ne despovărează.

Părintele Teofil Părăian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Postul = găsirea libertăţii, înmulţirea iubirii, dăruirea bucuriei

Timpul postului, al pocăinţei şi al rugăciunilor intense dinaintea marilor sărbători este un timp al răscumpărărilor, al înnoirii şi al sfinţeniei vieţii. Într-o vreme în care libertatea este înţeleasă foarte adesea cu rătăcirea de la adevăr sau cu libertatea de a face răul şi nu binele, vremea postului ne cheamă să redescoperim că liber cu adevărat este numai omul care iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii săi.
Într-o vreme în care violenţa şi patimile trupeşti au devenit o obsesie şi un idol propovăduit cu frenezie prin mijloacele de comunicare în masă, vremea postului ne cheamă să descoperim nu plăcerile căderii în păcat, ci bucuria ridicării prin pocăinţă şi viaţă sfântă. Unde se înmulţeşte păcatul, slăbeşte iubirea curată. Dar cine caută sfinţenia găseşte pacea sufletului.
Într-o vreme în care se înmulţeşte boala şi întristarea, sărăcia şi însingurarea, vremea postului ne cheamă să alinăm, cu cuvântul şi cu fapta, suferinţa şi să aducem bucurie celor neajutoraţi şi singuri.
Hristos Iisus are nevoie de mâinile noastre, de dărnicia şi de iubirea noastră ca lumea din jur să simtă mai mult şi să vadă mai clar cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.
Ne stă înainte Betleemul. Să ne bucurăm, dar, şi să ne gătim să-i fim oaspeţi şi gazde deopotrivă, să facem din inima noastră peşteră şi iesle a rămânerii în noi a lui Hristos.

Pr. Alexandru Stanciu

Îndemnurile sfinţilor:

"Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blândă şi smerită. Iată postul." (Sfântul Vasile cel Mare)

"Chiar dacă ai sta flămând şi ai dormi pe pământ şi ai mânca cenuşă şi ai plânge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai realizat." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

"Postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime înfierbântările şi zburdălnicia trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale." (Sfântul Simeon Noul Teolog)

"Postul nu înseamnă numai să mănânci rar, ci să mănânci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci in a renunţa la hrană in scopul de a da pâinea ta celui ce nu are." (Sfântul Serafim de Sarov)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Postul = sănătate şi comuniune

„Postul are o mare însemnătate, atât din punct de vedere medical, cât şi spiritual. Valoarea medicală constă în faptul că în timpul postului organismul se eliberează de toxinele metabolice, iar din punct de vedere spiritual, postul, ca şi rugăciunea, are un efect de întărire a comuniunii, în special în posturile rânduite de Biserică, pentru că toţi creştinii postesc în aceeaşi perioadă.“
„Postul alimentar şi religios are efect profilactic şi curativ. Cancerul, atero-scleroza, diabetul, obezitatea – pot fi prevenite prin post. Deşi nu există un instrument comun care să le cuantifice, totuşi Sfinţii Părinţi spun că „rugăciunea trebuie să fie mai mare decât postul”, căci oamenii care postesc mult fără să se roage „îşi fac un rău în trupul lor”.
Postul „cu rânduială”, adică cel hotărât de Biserică, este un „post comunitar”, adică efectele lui se unesc cu postirile celorlalţi membri ai Bisericii. “

Dr. Pavel Chirilă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Întâlnire

M-am întâlnit cu mine
Şi n-am zis nicio vorbă,
Mi-am lepădat mândria
Ce astăzi e în vogă.

M-am salutat aievea,
C-o urmă de căinţă
Şi am privit spre Soare,
Făcând o reverenţă.

Căci mâine, poate, lutul,
Ce ieri era puternic,
Va curge-ncet din mine
Lăsând schelet cucernic.

Nu voi urca-n copacul
Din care-a coborât
Ceva, pe nume Darwin,
Evoluat un pic.

Şi n-o să zbor pe lună,
Deşi, în rai, aş vrea.
Că raiul nu-i pe lună
Şi nu-i nici în copac.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Tort cu cremă de banane (de post)

Ingrediente:
Pentru blat:

• 1 ceaşcă zahăr
• 1 pahar apă minerală
• 1şi 1/2 pahar făină
• 1/2 pahar ulei
• 1 lingură gem
• 1 lingură nucă măcinată
• 1 lingură cacao
• 1 lingură pesmet
• 1 esenţă de rom

Pentru cremă:

• 2 banane,
• 1 lămâie,
• 1/2 pachet margarină
• 1/2 pahar zahăr pudră

Pentru sirop:

• 1 ceaşcă apa,
• 1 lingură zahăr,
• 1 plic zahar vanilat

Pentru ornat:

• ciocolată amăruie

Mod de preparare:
Se amestecă mai întâi ingredientele pentru blat, până se formează un aluat care se coace într-o formă rotundă. În acest timp se pregăteşte crema: se pasează bananele, se amestecă cu zahărul, coaja cu zeama de la lămâie şi margarina, până se obţine o cremă. Pentru sirop: apa se pune la fiert, se adaugă zahărul şi cel vanilat, se lasă până se topeşte şi se leagă uşor. Blatul se lasă la răcit, se taie în două, apoi se însiropează şi se umple cu trei sferturi din cremă. Se îmbracă cu restul de cremă şi se ornează cu ciocolată amăruie rasă.

Reţetă oferită de doamna preoteasă Eufemia Toma, Braşov

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009