Episcopia Ortodoxă Română a Italiei are un sediu la Roma

Pentru că o mare parte a făgărăşenilor continuă să trăiască pe teritoriul Italiei, încercăm să vă ţinem în continuare la curent cu viaţa bisericească a românilor de aici. Duminica de 7 septembrie a fost una deosebită pentru comunitatea românilor ortocşi; nou înfiinţata Episcopie Ortodoxă Română a Italiei are de curând şi un sediu la Roma, unde a avut loc în această zi prima Sfântă Liturghie. La eveniment a participat şi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, iar despre bucuria evenimentului ne vorbeşte Părintele Ioan Lupăştean, de la Departamentul mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei:

O zi binecuvântată
După instalarea Prea Sfinţitului Siluan Şpan, în luna mai a acestui an, ca şi episcop ortodox în noua Episcopie Ortodoxă Română a Italiei, evenimentul de duminică, 7 septembrie, este continuarea concretă a evoluţiei episcopiei noastre. El are o importanţă deosebită pentru românii plecaţi în Italia la muncă sau la studii. Nu voi putea să exprim valoarea acestei zile, dar voi încerca să transmit cititorilor puţin din duhul acestei sărbători care a avut loc la noul sediu al episcopiei noastre, obţinut de puţin timp.
Pregătirea evenimentului a început cu trei săptămâni înainte, când un grup de credincioşi şi preoţi, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Siluan, au pregătit din toate punctele de vedere acest eveniment şi vă spun că au reuşit să organizeze totul în chip minunat, demonstrând că potenţialul credincioşilor este foarte mare.
Dis de dimineaţă erau deja prezenţi voluntarii, care au asigurat buna desfăşurare a evenimentului. A urmat apoi pregătirea pentru Sfânta Liturghie şi aşteptarea oaspeţilor bisericeşti. Cei doi ierarhi oaspeţi, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscop şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi Prea Sfinţitul Timotei, Episcop al Spaniei şi Portugaliei, au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Siluan şi un sobor de preoţi şi diaconi. A urmat apoi oficierea Sfintei Liturghii, la care au participat în jur de două mii de credincioşi din Roma şi împrejurimi iar răspunsurile la strană au fost date de corul Stavropoleos.

Un punct de referinţă pentru românii din Italia
În timpul împărtăşirii credincioşilor a sosit şi domnul Traian Băsescu. După Sf. Litughie au luat cuvântul Înalt Preasfinţitul Iosif, Prea Sfinţitul Siluan şi Preşedintele României. Î.P.S. Iosif a urat bun venit oaspeţilor şi Preşedintelui, vorbind despre trecutul dificil al comunităţilor de români din Occident: "Drumul nostru, al Bisericii din afara graniţei, până astăzi când vă putem primi, nu a fost foarte uşor, dar vă primim ca oameni ai Învierii".
Prea Sfinţitul Siluan a numit această zi de 7 septembrie „o zi binecuvântată pentru creştinii ortodocşi din Italia, care au primit darul de a putea avea un punct de referinţă demn şi de numărul credincioşilor, dar nu numai, ci şi de calitatea românilor din Italia. Ne propunem să fim un partener valid pentru toţi cei care doresc să promoveze tradiţia, cultura şi tot ceea ce este românesc“, a mai adăugat Părintele Episcop.
Preşedintele României ne-a vorbit despre vizita în Italia, despre parteneriatul dintre Stat şi Biserică, care trebuie să promoveze diverse proiecte culturale şi sociale. Şi-a exprimat dorinţa ca acest sediu să devină un centru de spiritualitate pentru creştinii ortodocşi români din Italia, subliniind că "aici nu suntem musafiri niciunul, aici suntem la noi acasă".
Ziua s-a terminat cu o mică recepţie şi o sărbătoare câmpenească cu produse culinare tradiţionale româneşti.

Colţ de rai
Aflat pe una dintre colinele Romei, într-un cadru care aminteşte de liniştea vetrelor mănăstireşti din România, în mijlocul unui frumos parc de 2,6 hectare, sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei constituie rodul colaborării dintre Guvernul României şi Patriarhia Română care, la solicitarea nou înfiinţatei eparhii, făcută în numele celor peste un milion de credincioşi pe care îi are în grijă, a aprobat şi concretizat subvenţionarea aproape integrală necesară pentru achiziţionarea acestuia. La aceasta se adaugă şi jertfa substanţială a credincioşilor celor 76 de parohii din Italia.
O zi binecuvântată, de o mare importanţă pentru toţi românii care muncesc sau studiază pe teritoriul Italiei. Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru acest mare dar şi har pe care L-a revărsat asupra noastră, a tuturor.

Pr. Ioan Lupăştean,
Departamentul mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008

Sfântul Ierarh şi Mucenic Ciprian, o figură provocatoare în postmodernism

Pentru mulţi, Ciprian este o persoană obişnuită care a trăit în veacul al III-lea după Hristos. Un sfânt ca oricare altul, scris cu albastru în calendar. Un vrăjitor african convertit la creştinism şi care abia dacă se vede puţin din conul de umbră al marilor ierarhi şi dascăli ai lumii de pe atunci. El lipseşte din multe serii de studii patristice, iar dacă este prezent în vreo operă, confirmă doar ceea ce a fost deja demonstrat. Nu are nici pe departe atâtea monografii cum au alţi sfinţi şi teologi. Oare asta să justifice quasi-absenţa sa din evlavia populară? Sau poate faptul că viaţa lui n-are mai nimic miraculos aşa cum de pildă are Sfântul Gheorghe, care a ucis un balaur, sau Sfântul Nicolae, care l-a lovit cu palma pe Arie – de aici şi jordeluţa pe care o primesc copiii în ziua de 6 decembrie – sau Cuvioasa Paraschiva, ale cărei moaşte dacă apuci să le săruţi te vindeci de orice boală. Sau poate că dimensiunile fizice ale operei lui nu sunt vrednice de a fi luate în seamă.
Iată de ce cineva ar putea rămâne uimit când aude că tratatul lui „Despre unitatea Bisericii soborniceşti” rămâne o operă de pionierat în problematica teologică de profil ecleziologic sau că „Despre rugăciunea domnească” este unul din comentariile de referinţă ale rugăciunii „Tatăl nostru”. Iar dacă am mai adăuga că a avut o strânsă colaborare cu papa Ştefan în problema reprimirii în Biserică a celor care au căzut de la credinţă în timpul persecuţiilor lui Deciu şi Valerian şi în problema botezului ereticilor, sau că a făcut distincţii de nuanţă între termeni ca „schismă”, „apostazie”, „erezie”, „confesorat”, mulţi ar intra şi mai mult în ceaţă.
Într-o discuţie amicală pe care am avut-o cu un coleg din facultate pe o temă de literatură teologică comparată, acesta susţinea – comparând dimensiunile operelor lui Ciprian cu ale lui Origen, nu fără o oarecare ironie cordială - că nu ştie dacă se poate scrie o pagină întreagă despre Sfântul Ciprian. Răspunsul a venit pe măsură afirmaţiei: pentru cel care nu ştie e mult să scrie o pagină şi despre Maica Domnului; mintea noastră nu trebuie să fie un pat al lui Procust pentru viaţa şi opera lui Ciprian ci ele ar trebui să fie o măsură de urmat pentru viaţa noastră. Un om - nu numai un sfânt – este mai mult decât ştim noi despre el.
Totuşi, numele Sfântului Ciprian este destul de des vehiculat mai ales în legătură cu trei citate. Simt nevoia să fac o paranteză legată de «istoria citatului», amintind că strămoşul lui mai «depărtat» este sloganul, iar părintele lui, care încă mai trăieşte, este reclama de radio sau de televiziune. Şi atunci, ca şi acum, sunt oameni care mai mult citează decât citesc. E un mod de gândire fragmentar care trădează lipsa de tonus în lectura omului pragmatic-consumist obişnuit «să i se arunce pastile» uşor de reţinut.
Astfel suntem obişnuiţi să auzim „decontextualizat” cuvintele: „Cine nu are Biserica de mamă nu-L are pe Dumnezeu de Tată” sau „În afara Bisericii nu este mântuire” sau „episcopul este în Biserică şi Biserica în episcop şi cine nu este cu episcopul nu este în Biserică”. Un fel de lanţ al mântuirii: dacă eşti cu episcopul eşti cu Biserica, dacă eşti cu Biserica eşti cu Dumnezeu şi dacă eşti cu Dumnezeu eşti mântuit. Totul e corect şi complet. Numai că omul erei informaţiei, care mai are şi dorinţa devansării citatului simplu, are şi alte aşteptări dincolo de estetica sonoră a cuvintelor ce din coadă sună bine. Altfel spus: oare n-ar avea un impact mai mare un cuvânt de lămurire care să îmbrace ca o haină frumoasă de sărbătoare trupul rece al unui aforism cu o semnificaţie prea densă? Ce-ar fi, de exemplu, să-i relatezi mai întâi omului despre hirotonirea „urgentă” întru episcop a Sfântului Ciprian – motiv pentru care grupul de ofensivă al invidioşilor prezidat de Felicissimus îl acuza pe episcopul cartaginez că a urcat prea repede scara ierarhiei – şi ce-ar fi să-i spui în continuare omului despre jertfa părintească a acestui om pentru credincioşii săi, cărora n-a încetat să le trimită epistole de încurajare în persecuţii, murind apoi ca martir şi desfiinţând astfel acuzele de laşitate aduse de fiii invidiei şi abia apoi să vii cu cireaşa de pe tort şi să-i spui că „episcopul e în Biserică şi Biserica e în episcop”? Această afirmaţie n-a căzut din cer aşa, pur şi simplu.
Sau înainte de a spune că „În afara Bisericii nu există mântuire”, n-ar fi mai bine şi mai corect să precizezi cele doua categorii de duşmani ai Bisericii la care s-a referit Ciprian episcopul? Să spui omului că vrăjmaşul Adevărului nu era numai păgânul născut păgân, ci şi apostatul şi schismaticul, care sunt creştini căzuţi de la dreapta credinţă. Şi-n felul acesta lucrurile se schimbă un pic. Pentru duşmanii Bisericii din a doua categorie afirmaţia că nu e mântuire în afara Bisericii nu mai sună atât de brut şi exclusivist. Lucrurile merg împreuna, verigă cu verigă. Nu putem să-i lăsăm pe oameni aşa, în suspensie. Şi nici să ne facem o aură de mister din faptul ca oamenii înţeleg mai greu sau deloc concluziile silogismelor noastre, dar fără să le prezentăm premizele.
Aş vrea să mă opresc aici, încheind cu îndemnul ciprianic: „Să ne trezim, cât putem, prea iubiţi fraţi, din somnul vechii neputinţe în care am căzut şi să veghem la păstrarea şi îndeplinirea învăţăturilor Domnului.” Să încercăm să tratăm lucrurile cu toată seriozitatea şi în adevărata lor lumină de context istoric şi conţinutistic, ca în felul acesta să reuşim să propunem o imagine corectă a figurii Sfântului Ciprian şi, poate mai mult decât atât, să reuşim o sporire a luminozităţii pe icoana lui pe nedrept neevaluată la justa ei valoare.

Pr. Ciprian Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008

Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ din Părău

Biserica din Părău îţi atrage atenţia încă de la distanţă. Pare foarte mare şi este vizibilă de la câţiva kilometri. Poţi să crezi că e doar o impresie, însă când ajungi lângă ea îţi dai seama că este realitate: e una dintre cele mai înalte biserici din judeţul Braşov. Îţi vine imediat în minte: „Ce frumos!“; aşa este, însă în spatele frumuseţii se află şi mulţi ani de trudă şi jertfă din partea sătenilor, pentru că toate se fac mai greu atunci când lucrarea este mare. Povestea acestui lăcaş de cult ne-o spune părintele Laurenţiu Urian, paroh din 2002, cel care i-a urmat la cârma parohiei părintelui Ioan Dincă (1977-2002):

Au rămas ortodocşi
Originile satului Părău nu sunt cunoscute exact, unii cercetători plasează însă începutul existenţei localităţii cu mult înainte de secolul XIV. Din datele existente rezultă că pe la anii 1760-1762 aici existau un număr de 128 de familii de români de religie ortodoxă.
În urma dezbinării religioase a românilor din Ardeal din anii 1760-1762, credincioşii din Părău au rămas fideli Bisericii Ortodoxe strămoşeşti, neacceptând greco-catolicismul.

Construită cu multă trudă
Din însemnările vrednicului preot Gheorghe Cerbu, întocmite in anul 1872, rezultă că în anul 1755, prin stăruinţa protopopului Stanciu, s-a ridicat în Părău o bisericuţă din piatră şi cărămidă cu o lungime de 11 m şi cu o lăţime de 3,5 m, acoperită cu ţiglă, cu trei clopote, pictată în interior şi care purta hramul “Cuvioasa Paraschiva”. Cei 38 de metri pătraţi s-au dovedit însă a fi neîncăpători, mulţi credincioşi fiind nevoiţi să asculte Sfânta Liturghie pe la ferestre.
Din această pricină, prin stăruinţa preotului Gheorghe Cerbu, credincioşii au pornit la 8 august 1876 ridicarea actualei biserici, pe acelaşi loc unde cu ani în urmă se construise cea veche. Ridicarea a durat 7 ani, cu unele întreruperi. Cu mult efort şi sacrificiu din partea credincioşilor şi numai prin contribuţia lor, biserica a fost terminată la 23 aprilie 1883, de ziua Sf. Gheorghe al cărui hram îl poartă. Mulţi credincioşi din vremea aceea n-au reuşit să plătească cota hotărâtă pentru construirea bisericii şi din această cauză averile lor au fost scoase la licitaţie şi banii au fost recuperaţi. În urma acestor acţiuni o serie de familii au plecat în Bărăgan unde au început o nouă viaţă. Chiar după vânzarea proprietăţilor unii au rămas datori la fondul de construire al bisericii.
Una din cele mai înalte din judeţ
Acest edificiu are o înfăţişare impunătoare prin dimensiunile lui. Turla, în stil gotic, are o înălţime de peste 53 m, fiind astfel una din cele mai înalte biserici din judeţ. Stilul arhitectonic al bisericii este bizantin, la care se adaugă elemente gotice. Materialul folosit la ridicarea bisericii a fost piatra din Perşani, cărămida, iar ca liant s-a folosit varul care a fost stins direct pe zid.
Biserica nu este pictată şi nu a fost niciodată sfinţită de vreun ierarh, deoarece, din cauza dimensiunilor mari, nu au fost niciodată finalizate lucrările la ea şi astfel nu a putut fi pregătită pentru sfinţire.
În perioada primului război mondial, turnul foarte înalt a folosit ca punct strategic de observare. În curtea bisericii este ridicată crucea în amintirea Lucreţiei Canja, cunoscută în istorie ca “Eroina de la Olt”, cea care a arătat trupelor româneşti în Primul Război Mondial locul prin care se putea trece Oltul.
În aşteptarea sfinţirii
De-a lungul timpului la clădirea imensă s-au făcut multe lucrări: în 1903 s-a modificat turla, în 1923 s-a zugrăvit interiorul bisericii, în 1925 s-au construit scările, în 1937-1938 s-a pictat iconostasul, în 1955 s-a introdus curentul electric, în 1987 a fost înlocuită tabla de pe turn, în 1990 s-a refăcut tencuiala bisericii, în 2003-2004 s-a ridicat din temelie un nou zid de împrejmuire al bisericii şi s-au refăcut scările, în 2004 au fost înlocuite ferestrele bisericii cu geam de tip termopan, în 2007 s-a refăcut acoperişul, iar în 2008 s-a făcut încălzirea centrală a locaşului de închinare şi s-au început lucrările de pictură în tehnica fresco, precum şi realizarea unui nou iconostas. Ne dorim ca după terminarea picturii, a iconostasului şi a strănilor să o putem sfinţi.

Pr. paroh Laurenţiu Urian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008

Noul episcop vicar a fost hirotonit arhiereu

La mănăstirea ctitorită de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, aflată la poalele Munţilor Făgăraşului, a avut loc pe 15 august, cu ocazia hramului, un eveniment deosebit: hirotonia întru arhiereu a vrednicului Arhimandrit Andrei Nicolae Moldovan. A fost un eveniment unic în istoria mănăstirii Brâncoveanu, fiind prima dată când aici se hirotoneşte un arhiereu.
Ceremonia hirotonirii a început încă din ajunul Adormirii Maicii Domnului, la Slujba Vecerniei. Atunci a avut loc ipopsifierea, adică cercetarea canonică şi mărturisirea de credinţă a celui care urma să fie hirotonit întru arhiereu. Acest ritual, de o încărcătură emoţională profundă, s-a desfăşurat cu o solemnitate deosebită, candidatul fiind întrebat despre credinţa sa şi răspunzând în conformitate cu adevărurile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe.
A doua zi, de dimineaţă, în atmosfera de mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, ocrotitoarea mănăstirii, şi în prezenţa a mii de credincioşi, s-a săvârşit Sfinţirea mică a apei la fântâna din curtea mănăstirii, iar apoi Sfânta Liturghie la altarul de vară din pădure. Sfânta Liturghie şi hirotonia întru arhiereu, care a avut loc în cadrul acesteia, a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, alături de Înalt Prea Sfinţitul Irineu, Mitropolit al Olteniei, Înalt Prea Sfinţitul Serafim, Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord, Prea Sfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Hirotonia noului arhiereu a început, conform rânduielii, imediat după cântarea imnului „Sfinte Dumnezeule…”, candidatul la arhierie fiind purtat de mâini în jurul Sfintei Mese a altarului de alţi doi ierarhi: ÎPS Irineu şi ÎPS Serafim. Apoi toţi cei prezenţi au îngenuncheat şi s-au unit în rugăciune, pentru ca Însuşi Hristos, prin pogorârea Duhului Sfânt, să vină asupra celui chemat la slujirea arhierească. În acest moment de mare încărcătură duhovnicească, ÎPS Laurenţiu a rostit rugăciunile cuvenite asupra părintelui arhimandrit Andrei, devenit acum episcop. După acest moment, Prea Sfinţitului Andrei, care a primit titlul de Făgărăşeanul, i-au fost înmânate veşmintele arhiereşti: sacosul, omoforul şi mitra, preoţii şi credincioşii aclamând într-un glas: „Vrednic este!”. În continuare, cel care a condus slujba a fost chiar noul ierarh, la sfârşit primind însemnele episcopale: engolpionul, mantia şi cârja.
S-au rostit cuvântări înălţătoare, ÎPS Laurenţiu subliniind în cuvântul său importanţa slujirii arhiereşti şi responsabilitatea noului episcop vicar. S-a dat citire mesajului Prea Fericitului Daniel, Patriarhul României, şi al preşedintelui României, noul arhiereu primind toate doririle de bine şi răspunzând acestora cu un cuvânt de bucurie şi vădită emoţie.
În numele tuturor preoţilor şi credincioşilor din Ţara Făgăraşului, şi publicaţia noastră îi doreşte Prea Sfinţitului Andrei Făgărăşeanul, noul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, arhipăstorire îndelungată şi roditoare în ogorul credinţei, iar slujirea să-i fie asemenea Păstorului Hristos.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008

41 de ani de viaţă şi 18 de călugărie

Prea Sfinţitul Andrei-Nicolae Moldovan s-a născut în 22 noiembrie 1967, în localitatea Cheţani din judeţul Mureş, fiind primul copil al părinţilor Nicolae şi Maria. A absolvit liceul în Iernut în 1986, iar în 1989, după ce a efectuat stagiul militar, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita.
În 19 iulie 1990 este tuns în monahism la această mănăstire de către ÎPS Andrei al Alba-Iuliei, cu numele de Andrei, iar în 20 iulie este hirotonit ierodiacon. În luna noiembrie a aceluiaşi an este hirotonit ieromonah.
În 1995 Prea Sfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a dorit să reînvie viaţa monahală la Mănăstirea Făgeţel, întreruptă în 1951, la moartea Părintelui stareţ Dimitrie Şova. Astfel îl numeşte în luna august stareţ pe Părintele Andrei Moldovan, acesta fiind hirotesit protosinghel în 1999 şi arhimandrit în 2006.
În 1995, când a ajuns ca stareţ la Mănăstirea Făgeţel, împreună cu alţi doi călugări de la Mănăstirea Topliţa, a găsit doar biserica, aflată atunci în grija preotului din sat. Între 1995 şi 2008, părintele stareţ a condus lucrările de refacere a mănăstiri, care au constat în refacerea şi pictarea bisericii, construirea unui corp de chilii, a clopotniţei, arhondaricului şi anexelor gospodăreşti. Tot în această perioadă, obştea mănăstirii a crescut de 3 la 15 vieţuitori.
În anul 2000 PS Andrei a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti, iar între 2002-2005 a făcut studii post-universitare în Grecia, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Aristotel din Salonic.
În 2005 a fost numit exarh al mănăstirilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, funcţie pe care a ocupat-o până la numirea sa, în iulie 2008, ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de Făgărăşeanul.

A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008