miercuri, 29 iunie 2011

Cu ce vă îmbrăcaţi fetele?

Tendinţele vestimentare folosite de o mare parte a producătorilor de haine pentru copii vă „ajută” să vă transformaţi fetele în obiecte sexuale. Aceasta este concluzia unui studiu recent, care afirmă că 30% din hainele pentru copii au caracteristici sexualizante. Cel mai adesea în alegerea hainelor pentru fetiţe, părinţii se supun unei tendinţe generale, neanalizând consecinţele ei pe termen lung.


Educate să devină obiecte sexuale
Studiul, condus de Dr. Sarah Murnen, profesor de psihologie la Kenyion College, din Ohio (SUA), s-a bazat pe analiza a 15 site-uri destinate vânzărilor de haine pentru copii, iar în cadrul lui au fost studiate peste 5.000 de articole vestimentare, care au fost clasificate pe baza unei scale a gradelor de senzualitate. Cel mai adesea, obiectele vestimentare „sexi" sunt croite astfel încât să scoată în evidenţă anumite părţi ale corpului, în special sânii şi părţile posterioare, sau au imprimate pe ele mesaje sau imagini sugestive.
Autorii studiului spun că acest tip de îmbrăcăminte are implicaţii serioase asupra modului în care fetiţele se autoevaluează, modelul care le este indus punând accentul pe atracţia fizică feminină. Acest lucru le face să se confrunte de la o vârstă foarte fragedă cu problema identităţii sexuale.
Femeile din cultura occidentală sunt în mare măsură percepute şi tratate de către bărbaţi ca obiecte. Această percepţie este interiorizată de către femei, care primesc mesajul şi ajung să îşi considere propriile trupuri ca obiecte care sunt evaluate în funcţie de anumite standarde de atractivitate, în special sexuală. Eşecul în conformarea la aceste standarde provoacă adesea depresie, lipsă de încredere în sine, stimă de sine scăzută, dificultăţi în relaţiile sociale. Echipa de cercetători consideră că hainele sexualizante determină educarea fetelor încă de mici să îşi perceapă propriul corp ca un obiect ce trebuie să se adapteze unor asemenea standarde: „Noi credem că a le îmbrăca pe fete în acest fel ar putea să contribuie la adaptarea lor la rolul îngust de femei transformate în obiecte sexuale", precizează aceştia în studiul apărut în publicaţia de specialitate „Sex Roles”.
Majoritatea hainelor sexualizate prezintă şi caracteristici ale hainelor pentru copii, prezente în imprimeuri sau culori, ceea ce îi derutează pe părinţi: „Părinţii confuzi ar putea fi convinşi să cumpere fusta mini cu imprimeu de leopard dacă aceasta este roz ţipător. Dar în mod clar, aspectul sexual este vizibil şi dincolo de fundiţe sau culori copilăreşti.” – afirmă autorii studiului.

„Părinţii sunt de vină”
Sexualizarea fetiţelor nu este pentru prima dată în atenţia presei americane, subiectul fiind dezbătut de mai multe ori până acum, plecând de la anumite produse izolate, care au fost scoase de pe piaţă în urma protestelor părinţilor. Sharon Lamb, profesor de sănătate mentală la Universitatea Massachusetts din Boston, atrage atenţia că o tendinţă în modă este mult mai periculoasă decât nişte cazuri izolate. Iar această tendinţă se bazează pe manipulare prin lucruri subtile, mărunte.
Deşi se investesc sume uriaşe în strategiile de marketing şi publicitate, bazate pe studii psihologice şi cercetări serioase, producătorii nu îşi asumă nicio răspundere, dând vina pe părinţii care cumpără astfel de haine. Şi, la urma urmei, au dreptatea lor: articolele vestimentare cu tentă sexuală nu se prăfuiesc pe rafturi, ci se vând chiar bine.
Un alt aspect periculos în această tendinţă vestimentară în rândul copiilor este pedofilia. În condiţiile în care abuzurile de acest gen sunt tot mai răspândite, este bizar că părinţii acceptă să îşi îmbrace copiii în astfel de haine, dând altor adulţi motiv să îi privească pe cei mici altfel decât ca pe nişte copii.
Traducere şi adaptare de Natalia Corlean




"Cu copii de numai 5 ani exmatriculaţi pentru ofense sexuale şi fetiţe pipăite de colegii lor de clasă care nu au ajuns nici măcar la pubertate, avem o situaţie deloc confortabilă.
Dar a cui este vina? Este foarte uşor să arăţi cu degetul spre media şi să dai vina pe imaginile din reviste, de pe internet sau de la televizor. Dar realitatea este că răspunderea aparţine fiecărei mame care spune că este ok să ieşi pe stradă purtând o fustă foarte scurtă şi strâmtă, cu picioare mici, abia ieşite din copilărie, clătinându-se pe nişte ridicole tocuri aflate „la modă”.
Dacă le permitem copiilor să se îmbrace ca nişte mini-adulţi, le răpim copilăria. Şi permiţându-le să privească la televizor orice aleg ei împreună cu grupul lor de colegi, înseamnă că pur şi simplu ridicăm din umeri şi ne spălăm pe mâini de orice responsabilitate."
Liz Fraser – “Machiaj şi tocuri la 7 ani? Este timpul ca noi, mamele, să ne oprim fetele să devină obiecte sexuale”


Părinţilor, fiţi veghetori


„...Îi rog fierbinte pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii adevărate, cu părinţi iubitori şi copii cuminţi. Dar tocmai de aceea vă rog şi vă îndemn, părinţilor, să fiţi veghetori, ca nu cumva copiii voştri să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva ce le poate întina fiinţa. Nu-i lăsaţi doar pe seama şcolii, căci într-o şcoală pot exista programe perverse sau o directoare care, în schimbul câtorva cadouri ieftine, le permite traficanţilor să-şi etaleze scârboasele mărfuri în văzul copiilor. Ajutaţi-vă odraslele să înveţe cu drag şi să se poarte frumos! Oferiţi-le pruncilor voştri mai puţin televizor şi mai multă lectură: din cărţile frumoase şi pe cât se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi... Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri; şi fiţi siguri că Pruncul Iisus vă va surâde din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret ţinându-vă de mână...”
ÎPS Bartolomeu Anania


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 53 - iunie 2011

3 comentarii:

Loredana spunea...

Am observat si eu de ceva vreme ca hainele copiilor, fie baietei, fie fetite, imita hainele adultilor si numai au nimic din [putitatea hainelor copilaresti.
Multi parinti, manati de dorinta de a se imbraca la fel ca si copiii sau a-i vedea pe acestia cat mai alegant imbracati, uita de multe ori tocmai de faptul ca, copilul e copil si nu e un adult in miniatura.

Anonim spunea...

Foarte bun articolul, intr-adevar impopotonarea copiilor de la cele mai mici varste a devenit o problema! Acum se gasesc pe toate drumurile produse make-up pentru fetite mici, pantaloni nu mai gasesti cu talie inalta, sa tina de cald la mijloc ci numai cu burta goala, in fine, tot felul de aberatii la care eu personal nu voi marsa niciodata. Pacat, multi nici macar nu realizeaza ca hranesc din fasa in acest mod niste apucaturi care numai bine nu vor face copilului.

Natalia spunea...

Da, Mari, asta-i dureros, că mulţi părinţi nici măcar nu îşi dau seama. Sau poate e prea greu să te opui "valului"...?