joi, 21 ianuarie 2010

Certurile care se nasc între creştini. Ultima predică a părintelui Daniil Sisoev

În numărul trecut v-am prezentat cazul Părintelui Daniil Sisoev, ucis în biserica «Sf. Ap. Toma» din sudul Moscovei, cel mai probabil de o grupare islamică extremistă. Părintele Daniil le predica musulmanilor şi a ajutat la convertirea a câteva zeci dintre aceştia la ortodoxie. Din această cauză primea zilnic ameninţări cu moarte de la musulmani. Uciderea părintelui Daniil Sisoev nu este un caz unic, din 1990 în Rusia fiind omorâţi 25 de preoţi ortodocşi. Iată un fragment din ultima predică a Părintelui, ţinută duminică, 15 noiembrie 2009:

Vă felicit cu ocazia zilei Învierii! Iar acum, în aceste zile de toamnă, vreau să vă atrag atenţia asupra unei ispite care vine din ce în ce mai des printre oameni. Această ispită este a certurilor care se nasc între creştini. Din păcate, am senzaţia că în ultima vreme vrăjmaşul neamului omenesc se ocupă exclusiv cu înveninarea creştinilor unii împotriva altora, pentru cele mai neînsemnate motive. Oamenii au devenit, într-adevăr, neobişnuit de agitaţi şi se află permanent într-o stare sufletească anormală, inumană.

Desigur, pe de o parte, psihologia spune că un stres de toamnă tot mai puternic afectează oamenii; dar, pe de altă parte, cel mai important lucru este că oamenii au uitat că sunt, mai întâi de toate, creştini – copii ai Tatălui ceresc şi fraţi şi surori între ei, pentru că noi toţi ne-am născut din apa aceluiaşi Botez, suntem mirunşi de acelaşi Duh Sfânt şi ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir. Iar Domnul spune: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema».

Cel care îi împacă pe oamenii învrăjbiţi săvârşeşte un act de mare virtute. Şi Sf. Ap. Pavel spune: «Pe cât se poate, întrucât depinde de voi, trăiţi în pace unii cu ceilalţi». Şi totuşi, în mod constant, creştinii ortodocşi cad în această capcană. «Din ce partid eşti?», «În ce relaţie te afli cu o tendinţă sau alta? », «Cu cine ţii?» Nu-i aşa?
Acelaşi lucru se petrecea şi în biserica din Corint: „Ai cui sunteţi voi ? Ai lui Pavel? Ai lui Chefa? Ai lui Hristos? Sau ai lui Apollo?”. Ce-a spus Sf. Ap. Pavel? “Oare S-a împărţit Hristos? S-a răstignit Pavel pentru voi? Sau aţi fost botezaţi în numele lui Pavel?”

Adevărat, nu este potrivit unui creştin să se ralieze niciunui partid. Noi toţi aparţinem partidului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Voi şi eu suntem Creştini. Suntem partea Lui. Suntem aleşi de Dumnezeu dintre toate naţiile pământului. Suntem aleşii lui Dumnezeu. Suntem preoţie împărătească. Oameni pe care Dumnezeu i-a despărţit de întuneric, i-a adus la miraculoasa lumină a dragostei dumnezeieşti. De ce ne comportăm ca şi cum am trăi în condamnabila răzvrătire a acestei lumi?
De ce îi slujim diavolului care desparte şi nu lui Hristos, Care uneşte? De ce ne considerăm pe noi înşine îndreptăţiţi să urâm, să fim mânioşi, să bârfim continuu şi să provocăm scandaluri? De ce credem că avem dreptul să ne umplem de indignare?
Aşa ceva nu-I place Domnului, aşa ceva este de la satana, care vrea să-i despartă pe creştini şi să distrugă pacea. Amintiţi-vă că soarta lumii şi a acelor ţări în care ne aflăm, inclusiv Rusia, nu depinde de acţiunile ateilor. Ce puteţi lua de la ei? Un asemenea om este în întuneric şi sub influenţa diavolului. Sigur că pe cei din alte grupuri el îi urăşte şi se înfurie împotriva lor. Nu te poţi aştepta la nimic altceva de la asemenea oameni. Dar uimitor este că oamenii, în loc să-şi amintească această mare datorie a noastră de a trăi în pace, încep să aducă duhul răzvrătit al acestei lumi în Sfânta Biserică. În mod clar, acesta iese din gura diavolului. Numai el ne inspiră monstruoasa idee de a ne învrăjbi unii cu alţii în interior.

Noi nu putem trăi la fel cu cei care sunt în afara lui Dumnezeu. Cum spune Domnul: "Cum vor şti oamenii că sunteţi ucenicii mei? Dacă veţi avea dragoste unul pentru altul". Nu dacă, după cuvântul Apostolului, vă veţi urî, invidia şi jigni unul pe altul".
Într-adevăr, acum diavolul vrea să-i dezbine pe creştini şi aşa să distrugă toate cele pe care se sprijină ei. Datorită creştinilor Dumnezeu mai ţine lumea. Datorită creştinilor Dumnezeu dă pace popoarelor. De ce există războaie? Ele se petrec atunci când creştinii uită să fie uniţi, când îşi leagă sufletul de această lume...


Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa

„Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-au împuşcat au vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a slujit cu toată inima. (…) În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copii lor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.
A spus că va fi ucis. L-am întrebat cui ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. <>”.
Matuşca Iulia Sisoeva

Un comentariu:

Marioara spunea...

Intradevar asa cum se spune si in articol : De ce am devenit atit de rai , de ce diavolul sta tot timpul pe umeri nostri .Oare ne-am nascut noi din monstri ? Oare nu ne-am nascut tot din oameni ? oameni pe care bunul dumnezeu i-a lasat pe pamint . Te intreb pe tine drag semen al meu care te afi ,acolo unde te afli si mereu arunci cu vorbe grele la aresa mea ? Ce virsta ai ? nu ai parinti ? nu ai familie ? nu ai copii ? De ce in permanenta arunci cu cuvinte grele .Omule indiferent cine esti , un singur lucrul sa sti ,ca esti lasat de Dumnezeu pe pamint si peste voia lui nu ai sa poti sa treci . Am ajuns la virsta asta si nu am facut rau nimanui ,am incercat sa merg pe drumul calauzit de Dumnezeu . Nu-ti este fica de el atunci cind ameninti un copil ,nuti este frica ca mine ai sa fi tu cel napastuit de soarta .Omule drag ,sau tinar sau mai in virsta ,prin venele tale nu curge singe ,prin venele tale curge numai rautate ,razbunare ,crime , cine esti omule si de unde vii . Dumnezeu nu vegheaza si asupra ta ? Asupra ta a pus stapinire Diavolul rau si naprasnic ?