miercuri, 10 iunie 2009

Răbdarea îl umple pe om de har

Părinte, cum poţi face faţă unui care este nervos?
Prin răbdare.

Şi dacă nu ai?
Mergi şi cumpără! Se vinde la supermarket… Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până se va îndrepta vremea.
Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor?
Multei lor păci lăuntrice… Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. „Cel care va răbda până la sfârşit se va mântui”, spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări, pentru ca oamenii să se exerseze în răbdare.
Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt trebuie să te doară pentru el. şi văd că numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin încredere în Dumnezeu lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă.
Părintele Paisie Aghioritul – Viaţa de familie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009

Niciun comentariu: