Articolul al VII-lea
„Şi iarăşi va să vie cu mărire să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.”
Slava lui Dumnezeu
Atunci când, la „plinirea vremii”, Mântuitorul Hristos S-a întrupat „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, El a venit în lume într-un mod umil, fără ca cineva să vadă la propriu slava Sa dumnezeiască. De dumnezeirea Mântuitorului şi-au dat seama părinţii după trup ai Domnului, rudele, ucenicii şi contemporanii Lui, în urma faptelor minunate pe care le-a săvârşit pe parcursul celor 33 de ani de împreună-vieţuire cu ei, iar „mai adevărat” slava lui Dumnezeu a fost revelată după moartea Sa, prin Înviere şi Înălţare.
Adevărata slavă a lui Dumnezeu se va descoperi la sfârşitul lumii, când Fiul Omului nu va mai veni singur şi necunoscut, ci înconjurat de sfinţii îngeri şi cu mare strălucire dumnezeiască: „Şi vor vedea pe Fiul Onului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 30). Tot Sf. Evanghelist Matei ne spune că atunci „când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale”(Matei 25, 31).
Iisus Hristos, JudecătorulDupă înălţare, Tatăl I-a dat Fiului locul cel de cinste, adică cel de-a dreapta Lui. Mai mult, Tatăl i-a dat şi dreptul de a „face judecată”, adică de a judeca lumea, la sfârşitul ei: „Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl” (Ioan 5, 22).
De ce este Domnul Hristos Judecător al lumii?
1. Pentru că este mai potrivit ca un om să-i judece pe oameni, iar Domnul Hristos este Dumnezeu (după firea dumnezeiască pe care nu a lepădat-o prin întrupare) dar şi om (după trupul pe care l-a primit prin naştere).
2. Ca om, Domnul Hristos cunoaşte foarte bine slăbiciunile oamenilor, pentru că a avut de luptat cu ele, dar cunoaşte şi măsura în care oamenii pot să le depăşească.
3. Domnul Hristos are dreptul de a judeca lumea pentru că Şi-a dat viaţa pentru ea, iar prin jertfa Sa a dăruit lumii puterea de a scăpa de păcat şi de osândă.
4. Acordând Fiului cinstea de a judeca lumea, Dumnezeu-Tatăl arată tuturor deofiinţimea şi egalitatea Sa cu Fiul, desfiinţând astfel concepţiile greşite care au fost promovate în lume de către unii eretici precum Arie.
Ziua neînserată
Atunci când, la Sfânta Liturghie, preotul aşează în Sfântul Potir miridele (părticelele) celor nouă cete îngereşti rosteşte următoarele cuvinte: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! O, Înţelepciunea şi Puterea şi Cuvântul lui Dumnezeu! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale”. Această „zi neînserată” este însăşi veşnicia trăită cu Dumnezeu. O zi după care nu mai urmează noaptea, aşa cum suntem obişnuiţi, pentru că Dumnezeu este Lumină veşnică.
Unii teologi numesc această zi „ziua a opta”, o zi în care timpul nu se mai măsoară în ore, ci în bucuria trăirii alături de Dumnezeu, a scăldării în Lumina Lui, a nesfârşitei împărtăşiri de slava dumnezeiască. O zi de care să ne învrednicească Domnul pe toţi!
Pr. Adrian Magda
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 30 - iulie 2009
Vedeţi şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu