Muntele Athos sau Sfântul Munte, cum i se mai spune, este unul dintre cele mai importante ţinuturi, nu numai ale Greciei şi Peninsulei Balcanice, ci ale întregului pământ, datorita valorii sale spirituale, aici aflându-se cea mai importantă comunitate monahală ortodoxă din lume. Datorită poziţiei geografice privilegiate - o peninsulă cu o lungime de circa 30 km şi o lăţime medie de 12 km, străbătută de un lanţ muntos care se termină spre sud cu vârful stâncos al Athosului (2033 m), monahismul a găsit în Muntele Athos un loc deosebit pentru izolare, într-o lume a liniştii şi a reculegerii.
ÎNCEPUTURI. Începuturile vieţii monahale în Athos se pierd în negura vremurilor. Timp de cinci secole monahismul atonit s-a dezvoltat în mici sihăstrii, primele aşezări monahale fiind considerate Vatopedu şi Xiropotamu. Viaţa de obşte a fost introdusă de Cuviosul Atanasie Atonitul, care a întemeiat în 963 Mănăstirea Lavra. Celelalte mănăstiri au fost întemeiate până prin secolul XIV. Perioada de înflorire a monahismului de aici a fost între anii 963 şi 1453, când Athosul se afla sub directa supraveghere şi întreţinere a împăraţilor bizantini.
AJUTOR DE LA ROMÂNI. După căderea Constantinopolului, Muntele Athos a stat cinci sute de ani sub stăpânire otomană. În această perioadă, aşezămintele athonite au fost foarte mult ajutate de cele două ţări române - Moldova şi Ţara Românească. Domnitorii trimiteau danii anuale în bani, sumele necesare plăţii birului către turci (pentru a asigura un oarecare statut de libertate), dar şi pentru întreţinere şi reparaţii.
După secularizarea averilor mănăstireşti (1863), ajutoarele româneşti încetează. În 1912 Athosul intră sub tutela şi administraţia Greciei, iar în 1926 este declarat republică monahală ortodoxă autonomă în cadrul Greciei. Jurisdicţional şi spiritual a depins şi depinde de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, care aprobă orice numiri şi schimbări de stareţi şi supraveghează viaţa duhovnicească.
REGULAMENT STRICT. În ceea ce priveşte organizarea administrativă, Muntele Athos se conduce după un Regulament Monastic elaborat de Comunitatea celor 20 de stareţi, numită Chinotita. Regulamentul stabileşte regulile de vieţuire, drepturile şi datoriile mănăstirilor şi călugărilor, precum şi condiţiile de vizitare a Sfântului Munte. În acest regulament se prevede interzicerea intrării femeilor în Sf. Munte. Dintre cele 20 de mănăstiri, 17 sunt greceşti, una ruseasca, una sârbă şi una bulgară. Pe lângă aceste mănăstiri mai există în Sfântul Munte şi alte categorii de aşezăminte monahale: schiturile, chiliile, sihăstriile. Noi, românii, nu avem o mănăstire a noastră, ci doar două schituri: Prodromu şi Lacu. Schitul românesc Prodromu, închinat Sfântului Ioan, Botezătorul şi Înaintemergătorul (Prodromos) se află sub jurisdicţia mănăstirii greceşti Marea Lavră, iar Schitul Lacu, închinat Sfântului Dimitrie, se află sub jurisdicţia mănăstirii greceşti Sfântul Pavel.
INTRAREA. Intrarea pe teritoriul Sfântului Munte Athos presupune obţinerea unui permis special de vizitare, eliberat de către biroul abilitat din Ouranopolis, în baza rezervării prealabile făcute la Biroul pentru pelerini din Tesalonic. Accesul în Sfântul Munte se face exclusiv la bordul unor ambarcaţiuni, care pleacă din Ouranopolis spre Dafni, portul de intrare al Sfântului Munte, numit aşa de la numeroşii dafini care cresc în zonă. Aici, viaţa se desfăşoară în ritm lent. Monahii, absorbiţi de lucrarea lor duhovnicească, se amestecă cu pelerinii care, la rândul lor, sunt cuprinşi de dorinţa de a face cunoştinţă cu muntele sfânt. Legătura între portul Dafni şi Careia, capitala Muntelui Athos, este asigurată de un autobuz, iar din Careia pelerinii au la dispoziţie microbuze pentru a ajunge la mânăstirile sau schiturile pe care doresc să le viziteze. La intrarea în mănăstire, pelerinii sunt întâmpinaţi, după obiceiul locului, cu o bucăţică de rahat, cu un păhărel de ouzo (băutură alcoolică grecească), o cafea grecească şi apă rece. Tot acest ,,meniu” îl găseşti un excelent revigorant al trupului mai puţin obişnuit cu drumurile şi potecile unui munte.
COMORI NEPREŢUITE. Pe lângă frumuseţea şi puritatea Muntelui în ansamblu, cu văi şi defileuri înverzite cu păduri de pini, castani, chiparoşi, măslini şi dafini, cu vârfuri semeţe, se profilează aşezămintele monahale, fie aşezate la vedere pe ţărm, fie pe versanţi, în cele mai îndrăzneţe poziţii. Acestea impresionează prin dimensiuni şi stilurile arhitectonice dar mai ales prin adevăratul ,,tezaur” pe care îl deţin, fiecare dintre ele: icoane făcătoare de minuni, sfinte moaşte, cruci conţinând lemn din Sfânta Cruce, brâul Maicii Domnului, epitafuri, veşminte liturgice, biblioteci impresionante etc.
Cadrul natural fără prihană, frumuseţea aşezămintelor monahale, în care nu este folosit curentul electric, ci doar candele şi lumânări, rânduiala liturgică caracterizată prin slujbe de noapte, muzica bisericească, monahii preocupaţi în permanenţă de cele duhovniceşti, învăluie Sfântul Munte într-o atmosferă sacră care îţi purifică sufletul şi te face să-ţi doreşti să revii cât mai des pe aceste locuri binecuvântate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu