Pagini

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Concertul de promovare a homosexualităţii ajunge şi în România. Lady Gaga cântă la Bucureşti pe 16 august



Lady Gaga va concerta în ziua în care Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Martiri Brâncoveni. Turneul „Born this way” („Născut astfel”) este menit să promoveze homosexualitatea şi deviantul printr-o serie de strategii complexe. În timp ce în unele ţări au existat proteste serioase împotriva susţinerii acestui concert, iar în altele a fost interzis accesul minorilor, în România copiii sunt invitaţi să se îmbrace cât mai excentric pentru a câştiga un loc într-o zonă special amenajată: Monster Pit. Având în vedere răspândirea rapidă a fanilor acestui personaj cu o putere imensă de influenţă mai ales asupra tinerilor, vă prezentăm o scurtă analiză a fenomenului, dincolo de aparenţe.


Simbol al devierii şi al culturii impulsurilor carnale
Lady Gaga este în acest moment probabil cea mai „fascinantă” vedetă, sau cel puţin cea mai imprevizibilă. Apariţiile ei sunt mereu surprinzătoare, iar videoclipurile şi concertele pe care le susţine sunt adevărate scene de teatru sau de film, cu scenarii gândite până la cel mai mic detaliu.
Lady Gaga surprinde având mereu alt chip, lăsând impresia adesea că este altă persoană. Se îmbracă mereu altfel şi întotdeauna cât mai extravagant, câteodată de-a dreptul grobian (haine de carne, haine de păr, haine din bule de săpun, etc.). Îşi schimbă întotdeauna coafura (coafură din telefoane fixe, bigudiuri din cutii de Pepsi), se machiază mereu altfel, se rujează vulgar, strident şi în culori aprinse. Se foloseşte de măşti pentru a reda mai bine un nou personaj. Are mereu ochelari ciudaţi (ex: din mini-ecrane video, din ţigări, din bijuterii, etc.). Apare pe scenă în costumaţii şi ipostaze cât mai extravagante, căutând la fiecare apariţie să surprindă, să fie originală. Îşi dezgoleşte trupul adesea afişându-se ca o persoană lipsită de pudoare, folosindu-se de corpul ei şi de mişcările lascive pentru a atrage privirile. Are şase tatuaje permanente pe trup, fiecare având un mesaj clar. Lady Gaga este considerată un simbol al homosexualităţii, câştigându-şi succesul cu videoclipuri şi versuri care sunt adresate direct comunităţilor gay.
Claudiu Bălan, Ortodoxia tinerilor

Scenă sub formă de templu cu simboluri oculte
Tinerii sunt pândiţi în special de surogatul magico-tehnologic al industriei de divertisment, care are capacităţi din ce în ce mai hipnotice şi pătrunde tot mai adânc în sufletul maleabil al adolescenţilor, invadându-i cu ritmurile, vibraţiile, imaginile (iconice, cum sunt numite chiar de industrie!) şi mai ales senzaţiile lumii show-bizului. Astfel, spectacolele marilor vedete nu mai sunt demult simple concerte de muzică, ci sunt înscenări complicate în care tehnologiile media sunt folosite din plin, conferind o puternică dimensiune dramatizată, cu scene în care dansul e folosit nu doar ca mişcare antrenantă, ci pentru a transmite un mesaj de cele mai multe ori politic – nu de puţine ori legat de promovarea drepturilor gay. Alături de dans sunt folosite şi imaginile, mişcarea scenică fiind dublată de videoclipuri încărcate cu simboluri, care transmit la rândul lor un mesaj manifest politic sau implicit ocult. Lady Gaga, de pildă, foloseşte din plin simboluri oculte, precum: ochiul lui Horus, piramida, inorogul, triunghiul etc. – toate reprezentări folosite în cadrul masoneriei. De altfel, una din piesele aflate pe albumul „Born this way” se intitulează chiar „Mother G.O.A.T” („Mama-Capră”). Simbolul e evident, imaginea ţapului fiind un binecunoscut simbol demonic, iar capra este folosită în opoziţie cu oaia, simbolul creştinilor prin excelenţă.
Din acest punct de vedere, Lady Gaga constituie un caz paradigmatic, cu menţiunea că, în ceea ce o priveşte, dimensiunea ocultă este mult mai pronunţată. (…) Turneul este conceput ca o manifestare cu motive explicit cultice chiar din posterul de promovare: Lady Gaga este acoperită (doar) de un plastic, aflându-se în faţa unor porţi monumentale ale „Capelei Electrice” („Electric Chapel”). Într-o altă imagine se poate vedea că scena pe care are loc show-ul este reprezentată sub forma unui templu grandios, de un simbolism eclectic, spectatorii făcându-se părtaşi unui act cvasi-cultic.
Aşadar, a participa la un astfel de concert este un act care trece dincolo de latura divertismentului, ajungând până la dimensiunea de adorare din ritualurile mistice (templu, zeiţă, adoratorii-închinătorii ei).
Ioan Bucur, Familia ortodoxă nr. 7/2012

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 67 - august 2012


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu